Presupuneri și confuzii în comunicare (4)

Deși mai sunt destule alte situații despre care se poate scrie/vorbi pe aceeași temă – presupuneri și confuzii în comunicare, aleg să mai dezvolt în continuare doar una singură. Celor care doresc să recapituleze sau să parcurgă primele mele articole, le va fi ușor să dea un click aici pentru celelalte (1) , (2), (3) postări .

Când suntem implicați într-o activitate se poate să uităm/ignorăm importanța buclei de răspuns – feedbackul. Nu mă refer aici la mesajul de critică constructivă pentru că uneori și aceluia tot feedback i se mai spune… Mă refer la acea scurtă remarcă pe care o face ascultătorul și prin care dă de înțeles vorbitorului, că l-a auzit.

Exemplificare

Un EL dorește să organizeze o seară frumoasă acasă, și îi spune EI la telefon despre ideea lui de a vedea un film și să comande pentru cină pizza cu livrare la domiciliu. EA drăguță și plăcut impresionată de inițiativa lui, acceptă propunerea imediat cu râsete promițătoare. EL îi spune să sune EA la pizzerie iar filmul îl vor alege împreună după ce ajung acasă, după care închide telefonul. Toate bune și frumoase…

Seara vine cu emoții frumoase pentru EA, deoarece așa se întâmplă mai mereu când EL face un plan care să îi implice pe amândoi. Timpul este scurt, EA se agită ca să pregătească o atmosferă plăcută și să se împrospăteze pentru întâlnirea cu EL. EL deja sună la ușă și EA s-a topit toată de bucurie… EL a venit direct acasă, gândindu-se la EA și la seara frumoasă care va urma dar și la pizza caldă pe care o găsi pe masă. Doar că…EA a uitat să facă comanda.

EL s-a posomorât..în casă nu miroase a pizza caldă…EA sare imediat pe telefon și sună doar că livrarea va dura o oră. Acum urmează două scenarii: cel pesimist – în care se lasă cu ceartă în cuplu – nu îmi place. Scenariul optimist  mă atrage mai tare deoarece în această variantă, seara nu e compromisă total. Neplăcerea putea fi evitată printr-un proces complet de comunicare.

Dar ce anume a lipsit din comunicarea lor?

EA nu a furnizat bucla de răspuns, mai pe românește  nu a spus în clar – ok, atunci comand eu pizza. Poate că EA din cauza emoțiilor firești pentru o femeie în acel context, a uitat sau poate că nici nu a auzit bine partea aceea de convorbire.

EL nu a făcut verificarea faptului că mesajul lui a ajuns la ascultător, în forma dorită de el – vorbitorul. Cu alte cuvinte la finalul convorbirii telefonice, EL trebuia să verifice/întrebe: Draga mea, comanzi tu pizza pentru diseară? În acest caz chiar dacă EA nu a fost atentă de la început, ar fi înțeles și ar fi dat un răspuns.

Când e vorba despre o discuție față în față, bucla de răspuns se poate furniza și prin mișcarea capului ( da sau nu, după caz). Doar că asta la telefon nu se vede 🙂 și din acest motiv trebuie făcută vocal. De multe ori  uităm să efectuăm aceste etape de închidere a unei conversații și în plus facem  și presupunerea că ascultătorul a auzit, a înțeles și va face ce i-am comunicat. Sunt convinsă că ați avut surpriza să constatați că fie a înțeles pe dos, fie nu a auzit complet, fie a uitat…

Furnizarea buclei de răspuns și verificarea sunt esențiale în comunicare

Închiderea buclei de către ascultător are dublu rol: de a arăta vorbitorului că a fost auzit și simultan ascultătorul conștientizează ce are de făcut.

Verificarea de către vorbitor a faptului că mesajul său a fost recepționat așa cum a dorit să îl transmită, are dublul rol: de a fixa modul cum se va derula acțiunea despre care s-a discutat și simultan de a conștientiza vorbitorul asupra felului în care a transmis mesajul ( corect și eficient sau mai puțin…). În funcție de acești doi pași de finalizare a unei conversații, se va încheia sau se va relua/completa/corecta procesul de comunicare care a avut loc.

 

27 octombrie 2017 ora 17

Am plăcerea 🙂 să vă invit la un nou atelier marca Porția de Coaching care va avea loc vineri 27 octombrie 2017 între orele 17,00 – 20,00 la sala Nicolae Bălcescu din Hotelul Dunărea, Galați.

Tematica este Comunicarea în relații și voi duce accentul pe comunicarea de bază între femei și bărbați.

Participarea la atelier înseamnă o contribuție de 22 lei per participant, cu scopul de a acoperi costurile cu închirierea sălii.

De ce tocmai acest subiect?

L-am ales pentru că este o latură importantă din viața tuturor și este de actualitate.  Multă lume are nevoie de ajutor sau măcar de informații corecte despre acest subiect fierbinte. Scopul meu este ca pe durata a două ore să vă arăt o altă perspectivă asupra comunicării între colegi, prieteni, parteneri, soți, vecini, etc. Vom face împreună câțiva pași către a înțelege și aplica conștient câteva reguli de bază ale comunicării în relațiile noastre.

Și vom face minuni în 2 ore?

Mi-ar plăcea mie dar asta nu va fi posibil. Vă promit însă că vom vorbi deschis, onest despre ce credem fiecare că este esențial în relații. Vom face împreună câteva exerciții practice, cât să deschidă apetitul și să dea încredere că da, comunicarea și armonia în relații se învață.

De acolo încolo (adică după atelier) va depinde numai de dorința și (auto) motivația fiecăruia de a duce lucrurile mai departe…la rang de cunoaștere sau chiar de artă! Eu sunt ușor de găsit atunci când veți avea nevoie de ajutor.

Să pornim cu începutul…zic.

Vă aștept cu drag să începem povestea fără sfârșit a comunicării în cuplu.

 

 

Comunicarea într-o relație e un „never ending story”

Povestea fără sfârșit a comunicării într-o relație este cumva ca sarea în bucate. Dacă nu este prezentă deloc bucatele nu sunt gustoase, relația e …nesărată. Dacă sarea este folosită în exces bucatele sunt greu de mâncat, relațiile gen saramură nu se pot concretiza pentru că sunt greu de…înghițit.

Cum să găsim măsura potrivită a comunicării într-o relație pe care ne-o dorim să prindă suflu, să trăiască, să dureze ?

Există câteva indicii și reguli clare de comunicare în general, referitoare la procesul în sine. Există alte indicii  și reguli la fel de clare despre oameni, referitoare la psihologia feminină și cea masculină. Le putem găsi în cărțile de specialitate. Studiul lor este în opinia mea obligatoriu în ziua de azi pentru orice persoană care vrea să lege relații sănătoase de lucru, de parteneriat, de prietenie, de dragoste. Fără a avea astfel de relații nu se mai poate trăi…o viață armonioasă ci doar una de formă.

Practica regulilor de comunicare într-o relație este dificilă, chiar dacă cunoaștem regulile și multora dintre noi, încă ne dă dureri de cap.

Vestea bună este că

vă propun să vorbim despre această tematică a comunicării de bază într-o relație dar și să învățăm împreună câteva lucruri practice, la atelierul marca Porția de Coaching, pe care îl voi susține în Galați în luna octombrie. Voi reveni cât de repede cu detaliile organizatorice :). Fiți pe recepție!

 

imaginea este preluată de pe internet

A auzi uneori înseamnă a vedea și împreună a fi viu

Scriam mai demult în câteva postări despre faptul că în procesul de comunicare și în relațiile umane (care sunt indisolubil legate) există în permanență diferențe și conexiuni de care nu suntem conștienți între a auzi, a asculta, a înțelege, a face, a vorbi despre ce s-a făcut. Mai toată lumea are urechi dar nu toată lumea aude, însă puțini ascultă ceea ce aud. Mult mai puține persoane înțeleg ce ascultă, și și mai puțini oameni fac/aplică ceea ce au înțeles. Este mare lucru când într-o relație și comunicarea aferentă ei, se ajunge în mod conștient până aici. Cel mai bun rezultat este când se parcurge și ultimul pas acela al verbalizării (a transpunerii în cuvinte) a faptului că s-a realizat/aplicat ceea ce a fost înțeles. Prin executarea și a acestui mesaj de închidere a buclei se poate spune că a avut loc o comunicare completă. Câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?

De ce mă refer la a auzi și a asculta când de fapt ținta pare să fie a vorbi?! Pentru că în comunicare/relații pentru a deveni un bun vorbitor este necesar să fii și un bun ascultător și un bun observator.

În acest fel ajungem de la a auzi la a vedea. Adică ce am făcut? Am lărgit aria percepțiilor care susțin procesul de comunicare și relațiile.  Am aplicat același principiu și am deschis/descris o altă spirală a cunoașterii care este la fel de importantă în comunicare ca și prima. Ea pleacă de la a vedea, a observa, a privi, ca să ajungă tot la a înțelege, a face, a relata/vorbi/verbaliza despre ceea ce ai făcut. Mai toți avem ochi dar nu toți vedem, însă puțini observă ceea ce văd. Mult mai puține persoane privesc ceea ce observă și și mai puțini înțeleg ceea ce privesc. Scade numărul celor care fac ce au înțeles și apoi comunică ceea ce au făcut.  Dar câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?!

Ideea este următoarea:  în relațiile interumane cheia unei vieți de calitate este aceea a practicării unei comunicări conștiente. În funcție de calitatea pe care ne-o dorim pentru viața și relațiile noastre vom folosi o comunicare săracă, neșlefuită, disfuncțională, incompletă sau eficientă, elegantă. Fie că facem o comunicare de criză (la întâmplare) sau facem din ea o artă , avem cu toții loc sub soare, nefericiți și împliniți. Acordați atenție alegerii voastre și asumați-vă alegerea făcută! Înțelegeți faptul că relația și comunicarea nu merg de la sine, nu există singure, ele trebuie alimentate permanent cu tot ce e mai bun în voi pentru că sunt vii. Din acest motiv relațiile mor dacă lăsați să moară comunicarea!

 

Presupuneri și confuzii în comunicare (3)

Purtăm în fiecare zi discuții cu colegii de serviciu, cu colegii de echipă sau cu cei dragi de acasă referitor la activități pe care dorim sau trebuie să le realizăm împreună. Discuțiile au în vedere stabilirea rolului pe care fiecare îl are de îndeplinit în zona în care operează – profesională și personală, astfel încât la final activitatea să fie realizată cu succes, cu contribuția tuturor. Pentru ca toate astea să se întâmple conform planificării este esențial să aibe loc și o comunicare specifică, clară, și ritmică între toți cei implicați. Aici intervine de multe ori următoarea :

Presupunere: Am vorbit clar care sunt rolurile pentru fiecare deci nu mai este necesar să le reamintesc

Să luăm cazul unui conducător căruia i se cere o analiză a activității echipei sale (de ex.centralizare de rezultate pe jumătate de an) în termen de 2 ore. Convoacă o ședință de 15 minute  în care stabilește fiecare intervenție pentru membrii echipei care va lucra la realizarea analizei : ce are fiecare de făcut concret, când începe și când termină, de la cine primește datele de intrare, cui anume din echipă va livra rezultatul muncii sale și în ce format, de la cine își primește informațiile, pe cine verifică, cui raportează, etc. Ședința s-a încheiat și lumea pornește să lucreze. Șeful stă liniștit în biroul său și așteaptă ca lucrarea să fie terminată la timp și bine, fără să considere necesar ca el să mai intervină. Procedează astfel pe baza presupunerii că a vorbit clar la ședință și că toată lumea a înțeles ce are de făcut. Face și presupunerea că nu mai este necesar să mențină/reia comunicarea cu membrii echipei sale pe durata lucrului.

În exemplul meu timpul se apropie de final, șeful cere rezultatul cu un sfert de oră înainte de termenul limită și află cu surprindere că nu toată lumea din echipă și-a făcut partea sa de lucrare, prin urmare nu sunt gata cu analiza. Devine confuz pentru că el a vorbit clar, lumea l-a ascultat, nimeni nu a pus întrebări suplimentare și brusc se irită pentru că timpul se termină și ei nu sunt gata. Abia acum reia discuția cu echipa și merge pe firul activităților ca sa verifice etapele. Constată astfel faptul că unii colegi au înțeles parțial sau chiar altceva la sedință, sau au primit alte date decât aveau nevoie sau erau în alt format decât le trebuia lor, sau au avut tot ce trebuie dar nu a mers rețeaua sau a picat internetul, etc. Variațiuni pe temă…Cu un efort colectiv și concentrat, cu ajutorul unei comunicări ritmice corelată cu fazele de lucru, au realizat lucrarea și au depășind termenul cu 15 minute. Cu alte cuvinte în lipsa comunicării susținute s-a lucrat neeficient 1 oră și 30 de minute iar cu ajutorul comunicării s-a reușit în 30 de minute finalizarea analizei.

În exemplul de mai sus comunicarea neeficientă s-a efectuat pe baza mai multor presupuneri pe care le reiau pentru claritate :

a) conducătorul a vorbit cu toată echipa în același timp și a transmis mesajul clar. Pe baza acestui lucru șeful a presupus că toată lumea a înțeles la fel. În comunicare sunt puține cazuri în care toată lumea înțelege la fel , asta e posibil (dar nu 100% ) numai în cazul unor echipe care se cunosc foarte bine, care lucrează de mult timp împreună. Acest fapt este normal însă puțină lume știe/înțelege asta. De ce este normal? Deoarece oamenii sunt diferiți, se află în stări emoționale diferite care fluctuează de la ora la ora, de la zi la zi etc. ( viața și contextul lor personal este diferit și fluctuant) Acest fapt influențează acuitățile tuturor și ale șefului și ale echipei ( vorbire, înțelegere, exprimare, concentrare, flexibilitate, etc.) 

b) conducătorul a văzut că toți colegii săi au fost atenți. Pe baza acestei observații șeful a presupus că l-au ascultat și că au înțeles ce au auzit. Din aceleași considerente descrise succint mai sus, oamenii manifestă în mod natural feluri diferite de a fi atenți , de a se concentra, de a auzi, de a asculta ce aud, de a înțelege ce au ascultat, de a face ce au înțeles, de a vorbi despre ce au făcut, etc.

c) termenul fiind scurt conducătorul a întrerupt legătura/comunicarea pentru a acorda timpul necesar efectuării sarcinilor de lucru. În acest fel șeful a presupus că nu este necesară o comunicare care să însoțească fazele acțiunii. Chiar și în cazul unor echipe care lucrează perfect comunicarea ritmică pe durata efectuării sarcinilor este necesară deoarece cu ajutorul ei s-a ajuns la performanță.

Clarificare de final: De ce mă tot refer la șef? Pentru că în exemplu propus el este cel care cere echipei să efectueze o anumită sarcină de lucru. Pentru asta el inițiază comunicarea cu scopul de a obține de la echipa sa un anumit rezultat (analiza activității pe 6 luni) într-un anumit termen (2 ore). Prin urmare rolul de a menține comunicarea în același ritm cu derularea activității este tot al său.

Presupuneri și confuzii în comunicare (2)

sursa imaginii: internet

O altă mare problemă cu care ne confruntăm în relațiile noastre și în comunicarea noastră cea de toate zilele este următoarea

Presupunere: Ne înțelegem bine deci nu e nevoie să  îi spun ce gândesc/simt acum

Doi oameni care se cunosc destul de bine, sunt prinși într-o conversație. Unul dintre ei povestește ceva despre un lucru de interes comun și așteaptă de la celălalt un răspuns sau o dezvoltare a temei de discuție abordate. Răspunsul celui de-al doilea nu vine deloc (este o lipsă de reacție) sau vine parțial, lucru care îl nemulțumește pe primul. Ce s-a întâmplat de fapt?

Primul – cel care a ales tema și a deschis discuția presupune că fiind un subiect de interes pentru partenerul său, acesta va reacționa imediat ba chiar pozitiv. Având în vedere faptul că se cunosc bine, mai face o presupunere respectiv aceea că celălalt îi înțelege singur toată motivația, chiar în lipsa explicațiilor sale verbale. Cum reacția celui de-al doilea nu apare sau nu este cea scontată, primul devine confuz, se necăjește sau chiar se supără pe principiul – păi de la el aveam pretenții, că doar ne cunoaștem…După care va aștepta să fie îmbunat/îmbunată :).

Exemplul de mai sus este ușor exagerat dar asta pentru am vrut să pun în evidență faptul că o comunicare corect făcută nu se face pe presupuneri, pentru că acestea pot duce la confuzii și la erori. O comunicare corectă nu pune presiune pe celălalt să înțeleagă lucruri care nu îi sunt spuse în clar, doar pentru că cei doi se cunosc și nu-i așa „avem pretenții unii de la alții.” Chiar și atunci când doi oameni se cunosc bine este nevoie să se discute în clar, cu subiect și predicat, adică să se spună care este scopul de atins prin acea discuție, de ce  s-a ales acea temă sau acel moment, etc. Toate aceste elemente  ( și multe altele ex. ce vrem să se întâmple în urma discuției, cum vom contribui fiecare la…) fiind precizate de la început vor aduce claritate și lejeritate în procesul de comunicare. În aceste condiții mesajul va fi transmis și recepționat pe baza unor lucruri precise ( deja precizate) și vor fi evitate/eliminate presupunerile, așteptările, confuziile, blocajele.

Vă imaginați cum se pot complica lucrurile atunci când presupunerile și confuziile  îți fac apariția în conversația dintre oameni care nu se cunosc? 🙂

Presupuneri și confuzii în comunicare (1)

Doi sau mai mulți oameni stabilesc relații printr-un proces conștient de comunicare. În funcție de cât de mult își doresc de la relația respectivă cei doi vor iniția, adânci, menține sau întrerupe comunicarea. Precizez faptul că în enunțul de mai sus cele două persoane la care mă refer știu ce înseamnă comunicarea. Adică un proces viu care îi implică pe amândoi în egală măsură, fiind implicați cu bună credință, într-un mod interactiv de a schimba informații, de a transmite și a recepționa mesaje, cu scopul de a determina o anumită reacție. Scopul procesului de comunicare este esențial însă nu face obiectul acestei postări (dar îi voi dedica un articol în viitor).

În procesul de comunicare au loc destul de des confuzii despre care voi scrie o serie de articole, pentru a atrage atenția asupra lor, pentru a le explica simplu și a vă ajuta concret în demersul de a le evita.

Presupunerea : Este un om simpatic deci gândește ca mine 🙂 

Se întâmplă să întâlnim în plan personal sau la serviciu, o persoană plăcută și să observăm că se leagă cu ușurință între noi o conversație agreabilă. Ne exprimăm simplu ne înțelegem repede iar comunicarea se leagă fără obstacole, pentru că înțelegem cuvintele în același fel. Observăm cu plăcere și faptul că avem păreri asemănătoare despre același subiect. De aici mulți trag concluzia că persoana cealaltă gândește la fel (!) și le devine brusc simpatică. După care vor observa că acest sentiment de simpatie va dispărea sau va păli cu prima ocazie în care părerile vor fi diferite. Iar aceste ocazii vor apărea mai devreme sau mai târziu.

În exemplul descris concluzia este falsă (și pripită) deoarece are la bază o presupunere anume aceea că persoana cealaltă gândește la fel. Faptul că într-o anumită situație/conversație, doi oameni au opinii asemănătoare nu înseamnă că au moduri de gândire asemănătoare. Acest lucru se demonstrează cu prima ocazie în care cei doi constată faptul că au și opinii diferite, moment când urmând aceeși logică vor trage concluzia (falsă și pripită din nou) că nu se mai înțeleg (!). Așa își face loc confuzia în mintea lor:  – uite m-am înselat,  părea să fie un om simpatic pentru că gândea la fel ca mine. Acum văd că nu e deloc așa…

Cum evităm o asftel de situație? Simplu : nu facem presupuneri și nu tragem concluzii bazate pe presupuneri.  Dacă suntem într-o conversație cu o persoană care ne este simpatică și dacă dorim să aflăm cum gândește despre un subiect din discuția noastră comună pur și simplu îl întrebăm direct. În acest fel vom elimina presupunerile. În acest fel vom ști opinia colegului chiar de la el și vom construi conversația mai departe pe baza răspunsurilor partenerului de discuție. În mod similar dacă am ajuns în conversație la un punct în care au apărut păreri diferite, puncte de vedere diferite, mai întâi le verificăm prin întrebări directe și doar pe baza răspunsurilor primite tragem concluziile personale, apoi construim logica conversației, dinamica comunicării ulterioare.

 

 

Comunicarea și bunul simț

sursa imaginii: http://webcultura.ro/muzica-pentru-un-stol-de-vrabii/

  1. Pentru ca între două persoane să se stabilească și să aibă loc o comunicare reală este necesar ca ambele persoane să își dorească asta și să depună eforturi conștiente în acest sens. Cu alte cuvinte degeaba doar unul dintre ei dorește să comunice, găsește mereu un subiect de conversație, folosește un ton vesel și face glume, îl întreabă pe celălalt cum îi merge, etc. Dacă cel de-al doilea se menține mereu închis în zona lui, nu contribuie cu bunăvoință la conversațiile dintre ei,  nu se străduiește să le inițieze și el din când în când, atunci mai devreme ( decât mai târziu) comunicarea dintre ei se va ofili și la fel și relația lor.
  2. Chiar dacă cei doi nu cunosc teoria comunicării ei pot să aibă o comunicare satisfăcătoare doar prin aplicarea bunului simț elementar. Cu alte cuvinte bunul simț în comunicare înseamnă: să asculți ce spune partenerul de discuție și apoi să răspunzi, el să te asculte până la capăt așa cum ai făcut și tu. Rolurile se schimbă firesc, cu răbdare și cu curiozitate pentru a înțelege firul discuției, emoția care îl face pe unul dintre ei să aducă în discuție o anumită temă, sau o anumită informație.  Este necesar să vezi persoana și să simți emoția ei dar și pe a ta. Este ca într-un dans în care cei doi se urmează și se influențează reciproc pentru a avea împreună o experiență reușită. Dacă doar unul dintre dansatori vrea un dans armonios și face efortul de a se armoniza cu partenerul său, în absența contribuției conștiente a celuilalt dansator, lucrurile se pot solda doar cu călcatul pe pantofi. Dar dacă amândoi vor un dans reușit, trebuie ca amândoi să „vadă” muzica și chiar dacă nivelul lor de pricepere în ale dansului este diferit, cei doi vor putea face câteva piruete largi care să le aducă satisfacție și dorința de a continua.

Rețeta pentru o comunicare bună are nevoie de trei elemente: dorința celor doi de a stabili o comunicare reală,  folosirea bunului simț în timpul procesului de comunicare ( ca și în cel de relaționare) și ingredientul esențial – menținerea discuției în planul ideilor.  Adică exprimarea în mod pozitiv a opiniilor , pentru a se evita confuziile neplăcute dintre opinii și persoane, cu toate consecințele ce decurg de acolo mai departe.

 

Cum se comunică pozitiv?

Ce este în spatele stilui pozitiv? În mod cert se află opinii pozitive referitoare la propria persoană dar și la celelalte persoane, astfel încât relațiile și conversațiile sunt plăcute și au un rezultat satisfăcător. Ca să facem legătura cu articolele precedente, stilul pozitiv de comunicare arată un echilibru între stilurile pasiv și agresiv, lucru care nu e simplu de realizat însă are la bază nu chiar absența fricii dar cel puțin un mod eficient de gestionare a ei. Cu alte cuvinte ca să poți fi un om pozitiv e necesar să-ți învingi temerile și pentru asta e nevoie să ai încredere în tine.

Cum se comunică pozitiv?  Cu grijă 😉 față de opiniile și sentimentele personale și cu grijă față de opiniile și sentimentele celorlalți. Poate că ați mai auzit sau citit despre asertivitate.  Asertivitatea este capacitatea unei persoane de a-și exprima opiniile ( mai ales cele contrare, opuse)  într-o discuție, fără a leza opiniile celorlalți. Păi opiniile pot fi lezate?! Ele nu însă sentimentele/emoțiile din spatele lor da… Dar asta se întâmplă deoarece majoritatea oamenilor nu știu și nu fac distincția dintre a purta o discuție, a face un schimb de informații fie ele și în contradictoriu și a ataca persoana cu care discută. Iar necunoașterea atrage frica și dorința de atacare/dominare/reducere la tăcere a celuilalt…

Să exemplificăm asertivitatea și planurile ei. Să presupunem că domnul X și domnul Y au o conversație. X exprimă la un moment dat  o părere opusă față de cea a domnului Y.

  1. Dacă  discuția se menține cu grijă de către amândoi interlocutorii, doar în planul ideilor atunci discuția va fi una agreabilă bazată pe o comunicare pozitivă. Rezultatul este că X și Y vor mai dori să relaționeze/comunice și cu alt prilej.
  2. Dacă în schimb cei doi interlocutori nu cunosc sau nu aplică asertivitatea, discuția poate degenera  prin crearea unei confuzii între idei și persoane.  În exemplul nostru domnul Y începe să expună o idee pe care nu apucă să o termine,  deoarece îi este confiscată de domnul X, care nefiind de acord cu ideea respectivă  îl atacă verbal pe domnul Y.  Cei doi  duc o conversație chinuită în care alternează stilul agresiv cu cel pasiv și drept urmare nu vor dori să mai vorbească prea curând.

Deci cum comunicăm asertiv?  Ținem cont de câteva reguli de bază în comunicare: Ascultăm vorbitorul fără a-l întrerupe, pentru a putea înțelege ce a dorit să comunice. Ne exprimăm cu grijă ideile personale, arătând modul nostru de a vedea lucrurile despre care se vorbește.  Dacă părerea noastră este total opusă opiniei prezentate de antevorbitor NU facem referire la persoana care a vorbit, cel mult facem referiri la ideea prezentată. Avem grijă să menținem discuția în planul prezentării ideilor fără a aluneca în planul personal. Faptul că un om exprimă o opinie diferită sau contrară opiniei noastre nu echivalează cu faptul că acel om ne este dușman. Înseamnă doar faptul că acel om privește lucrurile din altă perspectivă.  Cu alte cuvinte ne spunem punctul de vedere într-un fel în care ceea ce spunem împreună cu felul în care vorbim,  trasmite clar mesajul dorit și nu lezează persoana cu care dialogăm. 

Eliminați confuzia potrivit căreia  dacă  doi oameni au păreri diferite, chiar total opuse despre un anume subiect atunci cei doi sunt dușmani și de aceea nu se pot înțelege și nu pot comunica. În realitate problema este creată de felul în care își prezintă părerile despre acel subiect.

Ambiguitatea din spatele unui stil pasiv-agresiv de comunicare

Pentru unii dintre noi este dificil să înțelegem o persoană care se manifestă și comunică într-un mod pasiv agresiv, deoarece acest comportament produce confuzie. Ne întâlnim mereu cu persoane care comunică preponderent în acest fel și uneori manifestăm și noi această atitudine dublă. Gândesc că dacă pricepem ce e în spatele acestui stil ambiguu de comunicare, vom putea relaționa mai bine. Hai să privim lucrurile puțin mai atent.

Ce este în spatele unei comunicări pasiv agresive?  Modul în care o persoană își exprimă opiniile verbal (7% prin cuvinte ) și non verbal (93% prin tonul vocii și limbajul corpului )  se numește comunicare. Comunicarea în sine este un proces complex care se petrece într-un un anumit cadru ( participanți, timp, loc) și este influențat de anumiți factori (interiori, exteriori). Un om care simte în interior o reacție agresivă și comunică pasiv, manifestă un mod pasiv agresiv de comunicare. Cu alte cuvinte ar izbucni dar nu-și dă voie sau nu-și permite. (Atenție nu mă refer la reacții de moment, la izbucniri de orgoliu sau la lipsa de educație, mă refer la modul de a comunica, de a relaționa.)

Chestia asta de a fi simultan pe două planuri  produce confuzie și frustrare. Cui anume ? În primul rând chiar celui care procedează în acest fel „de două feluri” 🙂 .  În al doilea rând confuzia este generată și celui /celei cu care se află în conversație. Iată un exemplu care va face imaginea mai clară. Suntem în situația în care intrăm în contact cu o persoană care  este vizibil supărată. Se vede asta pe chipul ei/lui, din mers din atitudine. În mod firesc întrebăm persoana ce are, ce s-a întâmplat.  Surprinzător pentru noi ea sau el ne răspunde cu o voce slabă stând cu umerii căzuți, că totul este ok, că nu s-a întâmplat nimic. Dar simțim că undeva ceva nu se potrivește…

Așa apare confuzia pentru noi, cei care am adresat întrebarea.  În cifre statistice date de teoria comunicării ceea ce răspunde persoana prin cuvinte 7%   nu se potrivește cu restul de 93% adică felul în care a vorbit (tonul vocii 38%)  expresia feței  și  felul în care s-a exteriorizat ( limbajul corpului 55%).

Apare însă și o confuzie  interioară a celui  supărat , care provine din faptul că deși se manifestă într-un mod ales de el însuși ( respectiv de a afirma că totul e ok), nu a obținut ce și-a dorit , dimpotrivă că este și mai furios pe dinăuntru, și mai nemulțumit decât era la început. Adică frustrare. Cum nu înțelege mecanismul prin care a ajuns la starea suplimentară de disconfort, taie brusc discuția și se autoizolează. Acest lucru produce asupra noastră o reacție de nemulțumire ( adică frustrare) deoarece intenția noastră de a-l ajuta nu a reușit.

Dacă situația se repetă de câteva ori, atunci cele două persoane nu își vor mai vorbi prea curând, datorită faptului că vor asocia conversația cu celălalt cu starea de confuzie și de frustare. Hmm…vă sună cunoscut?!

Cum scăpăm de ambiguitatea asta?  Sprijinul unui specialist este esențial pentru persoanele care au în mod constant acest comportament – reacții agresive la interior pe care le reprimă și fie nu le vorbesc deloc fie le comunică pasiv în exterior.  Pentru restul de oameni este folositor să înțeleagă cu ce se confruntă semenii lor dar și ei înșiși, să accepte că aceste lucruri nu sunt simple nici ușor de dus în spate, să înțeleagă că pot ajuta printr-o abordare constructivă a relației, prin alegerea  unui stil asertiv de comunicare.  Despre asta voi scrie în următorul articol.