Cuvântul de ordine Pasiune

PasiuneAceasta a fost parola pentru BGG4, cuvântul de ordine, firul roşu al întregii seri la care am participat cu drag şi cu…pasiune. Am intrat în blogosfera gălăţeană în toamnă şi aşa se face că deja sunt pentru a doua oară la un astfel de eveniment. Remarc cu plăcere progresul cantitativ şi calitativ, pentru care „sunt vinovaţi” Georgiana Vânău care s-a ocupat de organizare şi relaţia cu sponsorii Flow, Union Jack, TShirt Factory, Prin Galaţi, Explore, TeaWorld.ro. Mulţumiri şi lui Gabriel Ursan pentru promovarea evenimentului. A fost un BGG bifazic dacă pot să-i zic aşa. Prima etapă a fost numită inspirat BGG speaking şi a avut loc la restaurantul Flow, care ne-a primit cu eleganţă într-un ambient luminos şi de bun gust. Cei patru vorbitori, ne-au povestit şi arătat cum e să ai eşecuri dar şi succes în mediul on-line. Pasiunea a deschis seara prin cuvintele de bun venit ale lui Gabriel Ursan, Georgianei Vânau şi ale Nicoletei Nistor. Pasiune s-a simţit în speach-ul lui AdiSaan despre modul în care iubeşte ceea ce face, chestie care îi permite să trăiască exclusiv din on-line. Tot pasiune s-a văzut în cazurile/produsele de publicitate premiate la Eurobest, prezentate profesionist de Lucian Talpeş. Implicarea lui Daniel Hendrix în realizarea şi promovarea proiectului Papergirl a adus o altfel de pasiune pentru noi cei din sală. În final pasiunea a ajuns să apară scrisă cu majuscule pe ecran, în timpul intervenţiei despre antreprenoriat a lui Radu Turcescu. eu la BGG4Pasiunea, buna dispoziţie, plăcerea de a fi împreună în off-line, subiectele interesante de discuţie, umorul, toate s-au mutat împreună cu noi la Union Jack, pentru BGG drinking. Au apărut propuneri de colaborare, idei noi, s-au legat afinităţi, s-au pus o mulţime de întrebări şi s-au dat răspunsuri, cu sinceritate, cu bucuria de împărtăşi din experienţă şi altora, cu plăcerea de a primi în acest fel o recunoaştere din partea celorlalţi, pentru ceea ce face fiecare. Pentru mine BGG4 a început cu pasiune şi s-a încheiat cu entuziasm. Pentru voi cum a fost?!

Azi mă duc la BGG4

BGG4Abia aştept să ajung la BGG4 care are loc astăzi începând cu ora 17 la restaurantul Flow din Galaţi, la parterul hotelului Faleza. Gabriel Ursan, Georgiana Vânău şi alţi colegi bloggeri au anunţat deja evenimentul şi cel mai important au făcut toate pregătirile necesare. Personal simt nevoia să le mulţumesc întrucât demersurile acestea chiar dacă sunt plăcute, implică consum de resurse: timp, energie şi nu numai. După cum a ieşit soarele de dimineaţă sunt convinsă că va fi o zi frumoasă şi o seară reuşită. Mă bucur că voi fi acolo printre voi, dragii şi tinerii mei prieteni bloggeri talentaţi!

Căutări

cautarisigla-RT.pngÎntâmplător sau nu trăiesc o perioadă de introspecţie. A început către finele anului trecut şi constat că se amplifică pe zi ce trece. E foarte posibil să aibă legătură şi cu faptul că am început anul cu tema Tot ce e mai bun în tine, la atelierul Porţia de coaching din 21 ianuarie 2013 dedicată valorilor personale. După atelier cineva mi-a spus că nu a dormit toată noaptea, pentru că începuse căutarea…Aceeaşi temă am abordat-o ca speaker la întâlnirea din 23 ianuarie 2014 – Coaching Support Group Galaţi, doar că sub o altă formă, mai scurtă dar nu mai puţin profundă decât la atelierul meu personal, unde am timp 2 ore posibilitatea să lucrez cu toţi participanţii. La finele speach-ului cineva m-a îmbrăţişat cu entuziasm şi m-a privit cu ochi umezi, de emoţie. O altă căutare a început probabil…

Chiar dacă nu este primul atelier, nici prima dată când vorbesc în public, ecoul este prelungit şi asupra mea. Pregătirile le încep cu câteva săptămâni inainte, citesc, filtrez, decantez, îmi găsesc inspiraţia, apoi scriu şi revin asupra ideilor capturate pentru a le finisa. Apoi le caut latura practică ca să le pot exemplifica uşor. Prin urmare dacă mă gândesc bine, o cauză pentru căutările mele de acum, ar fi complexitatea temei în care e clar că încă gravitez – valorile personale, roata vieţii, căutarea fericirii, definirea împlinirii, munca pentru îndeplinirea obiectivelor propuse pentru 2014…O altă cauză sau mai degrabă circumstanţă este momentul, etapa de viaţă în care mă aflu dar mai ales felul în care mă proiectez în viitor. Pentru cei care cred că ceea ce fac la atelier sau în general în activitatea de coaching şi comunicare, mă lasă neatinsă şi că vorbesc doar din teorie, articolul de faţă este un răspuns: lucrez mereu cu mine însămi. De când mă ştiu am avut o componentă de interiorizare care mi-a pus aşa o etichetă de „prea mare seriozitate”. Chiar dacă nu a fost pe primul loc, totuşi pentru mine a fost şi este firesc să petrec timp cu mine, să mă întreb cine sunt, ce vreau, ce rost am pe lumea asta. Odată cu anii, cu trecerea prin experienţe definitorii de viaţă ( o mare dragoste, un divorţ urât, despărţirea forţată de fiica mea cea mare, boala şi pierderea fulgerătoare a mamei) necesitatea mea de a căuta s-a aprofundat. Prin trecerea timpului şi prin efortul meu de a înţelege sau de a mă lăsa uneori dusă de val, unele căutări şi-au găsit finalul, dar nu toate…

Sunt curioasă cum este pentru voi? Cât de important este să vă puneţi întrebări şi să găsiţi răspunsurile? Când vă opriţi şi când continuaţi căutările?

Am găsit o explicaţie

sigla RTFelul meu deschis şi inimos de a fi mă face de multe ori să ajut oamenii, în diferite momente neplăcute prin care trec. Uneori doar cu o îmbrăţişare, sau cu vorbe calde, prin care le arăt că îmi pasă de ei ca semeni şi că le înţeleg cumpenele în care sunt. Alteori ajutorul meu este mai consistent, „după buget coane Fănică…”. Este foarte adevărat că nu m-a obligat nimeni altcineva decât inima mea să nu trec cu indiferenţă, pe lângă clipele grele ale cuiva apropiat. Cred că aţi păţit-o şi voi, să vi se întoarcă spatele, fix de către acei oameni pe care i-aţi înţeles, sprijinit, ajutat. Ba chiar să primiţi ostilitate de la ei, sub o formă mai directă sau mascată, uneori chiar în formă continuată. Mă refer la situaţii în care te evită sau spun vorbe care nu ar avea de ce să fie spuse. Sigur că nu m-a deranjat chiar reacţia tuturor, dar pe unii chiar nu îi vedeam în acea postură. Nu ştiu cum aţi reacţionat voi la asta însă pe mine m-a necăjit, chiar dacă nu aşteptam nimic în schimbul ajutorului acordat. Mult timp m-au frâmântat gândurile legate de acest comportament aparent ilogic, al acelor oameni. La un moment dat m-am consolat spunându-mi că pur şi simplu atâta se poate şi am pus punct unei căutări de motive şi explicaţii, care mi-a risipit energia. Chiar dacă aparent am rămas aceeaşi colegă sau vecină sau cunoştinţă de treabă, undeva pe dinăuntru eram necăjită. 

A trecut ceva vreme şi astăzi am citit articolul Darul Recunostintei, publicat de Mirela Arsith pe pagina Despreom.ro, articol care mi-a adus fix explicaţia pe care o căutam. Oamenii aceia văd mereu situaţia dificilă prin care au trecut, nu se pot desprinde de ea şi astfel au ajuns să o asociceze cu mine, cea care în acele clipe le-am fost alături. În neputinţa lor de a uita necazul cu pricina, mă asociază şi pe mine cumva în percepţia lor şi fac ce le e mai simplu, mai la îndemână. Pentru că nu pot schimba trecutul, atunci îi scot de acolo pe cei care le tot amintesc clipele de slăbiciune. Cât este orgoliu în chestia asta…cred că e o altă discuţie. Ceea ce vreau însă să spun este că autoarea face referire la un temen care mi-a plăcut „povara recunoştinţei” şi îl exemplifică în articolul ei. Nu vreau să dezvălui mai mult de atât pentru că vă invit să descoperiţi singuri ce este şi dacă există. Iar dacă aţi trăit aceste sentimente voi înşivă vă rog să-mi spuneţi cum a fost, cum aţi trecut peste ele, dacă aţi făcut-o…Oricum dacă pentru noi a ajuta un om la necaz reprezintă un lucru firesc şi de bun simţ, să continuăm să o facem. Este una dintre cele mai de preţ valori umane, iar în aceste vremuri poate salva vieţi la propriu!

I have bridges to build

Once upon a time there were two brothers living as neighbours, across a river. They had a quarrel over a misunderstanding which  suddenly evolved into a fight. In the end they shouted hard words to each other and stopped talking for weeks…

One morning a carpenter knocked at the eldest brother’s door, looking for work :  

– I need work for few days, said the stranger. Maybe you need small repair in your household, I might help you!

– Yes, I actually have something for you to do around, said the man. Look across the river, there’s my neighbour’s house. In fact it is my younger brother…Anyway; I need you to build me a tall fence, because I do not want to see him anymore. I am busy now and I will go, but please finish your job until my return!

And he walked away…The carpenter worked hardly all day long and just before sunset, he finished the work, while the eldest brother was coming back home.

The man could not belief his eyes, instead of a tall fence the carpenter had build a bridge across the river. Before he could open his mouth and say something to the carpenter, the youngest brother was on the bridge and hugged him:

– Dear brother, what a special man you are. After everything I’ve said and done to you, you gave me such a beautiful bridge. I am sorry; please forgive me, my brother!

And they did forgive each other with tears and a big hug.

The carpenter was ready to go away, when the man asked him:

– Please wait, don’t go, I do have other work for you next day.

– Oh, I would like to stay and help you on that, but I have so many bridges to build…

„People build too many walls and too less bridges” (Isaac Newton)

 

Am atâtea poduri de construit…

pod curcubeuAşa i-a răspuns tâmplarul din poveste (aceea cu care am încheiat aseară Porţia de coaching) fratelui cel mare, când a fost rugat să nu plece, să mai rămână ca să repare prin gospodărie una alta…Cred că avem cu toţii multă treabă de făcut, aşa ca în povestea  cu fraţii certaţi. În loc să ridicăm garduri înalte, care să ţină în afara vederii noastre, situaţiile neplăcute în care am intrat cu voie sau fără voie, am putea construi poduri pentru rezolvări. Ştiu, ştiţi că este ceva complicat, care se face cu multă răbdare, efort, drag de oameni. Dar gândiţi-vă ce merită mai mult? Să te înconjori rapid, de garduri, până când te închizi, te izolezi, sau să construieşti, să deschizi o cale?! Răspunsul la această întrebare e diferit de la om la om, de la situaţie la situaţie, de la moment la moment.

Există întrebări care determină un proces de căutare a răspunsului, care ne transformă; nu răspunsul aflat cât căutarea lui. Cel mai frumos este că aceste întrebări au ecou, căutarea se multiplică, se ramifică şi poate conduce la mai multe soluţii de rezolvare. În coaching le spunem întrebări puternice; deloc întâmplător.

Tot ce construim cu valorile personale, rezistă. De ce? Pentru că ele sunt cele mai trainice materiale de construcţie pe care le are un om la dispoziţie, chiar dacă uneori nu ştie sau nu este conştient de acest lucru. Mi-am dorit ca aseară să fi ridicat cât de puţin colţul perdelei care acoperă valorile personale, adică tot ce e mai bun în voi. Dacă am reuşit sau dacă nu, spuneţi-mi prin comentarii. Le aştept cu interes şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine, la atelierul de aseară!

Coaching Support Group Galaţi la început de an 2014

csg_200x200Joi 23 ianuarie 2014 voi deschide anul 2014 la Coaching Support Group din Galaţi, cu o temă dedicată atingerii potenţialului maxim. Vă invit cu drag să descoperiţi tot ce e mai bun în voi. Vă voi provoca să găsiţi şi să vă ierarhizaţi valorile personale, acelea de bază, pe al căror cadru vi se sprijină visurile şi obiectivele, acţiunile şi deciziile, viaţa, indiferent de faptul că sunteţi conştienţi de acest fapt sau nu. Puteţi găsi uşor mai multe detalii despre contextul în care voi plasa discuţia, printr-un click pe articolele mele aici pe blog. Detaliile de participare sunt aici în articolul invitaţie.

Parfum de femeie

Am revăzut ieri seară filmul Parfum de femeie, evident cu alţi ochi şi cu altă înţelegere decât aveam atunci când l-am văzut prima dată, în urmă cu foarte mulţi ani. M-a impresionat la fel de mult scena tango-ului pe care îl dansează colonelul cu sufletul, impregnat de fericirea de a purta în braţe, o femeie adevărată. Felul în care Al Pacino transmite tot ce trăieşte colonelul, personajul său uluitor, e magistral. La fel de puternică mi s-a părut şi scena dintre cei doi bărbaţi, în care îşi dispută fiecare dreptul la propriile valori şi principii de viaţă, o viaţă aşa cum o înţelege fiecare, şi asta culmea în timp ce se luptă pentru un pistol…Ce să mai spun despre faza cu maşina, felul în care a condus colonelul ferrari-ul, nebunia lui de a lua curbele, la care până la urmă a consimţit şi Charlie. Ce lecţie de viaţă excelentă mi s-a părut filmul ăsta, pur şi simplu, dacă e nevoie faci brusc o curbă la stânga, chiar dacă te afli într-o maşină condusă de un nevăzător…

Cel mai mult m-a pus pe gânduri faza cu comisia disciplinară în care a fost implicat Charlie, ca ţap ispăşitor pentru isprăvile tinerilor beizadele…De ce tocmai colonelul, personajul care toată viaţa lui a ales calea cea mai uşoară, care le-a făcut tuturor viaţa grea, chiar şi lui însuşi…de ce tocmai el trebuia să fie acolo? Păi tocmai de aceea. I s-a dat şansa să facă un lucru esenţial pentru tânărul său prieten, şi anume să îl salveze. Şi asta a făcut…salvându-se şi pe sine…

Sunt puţine momente în viaţă când nici nu mai contează ce a fost până atunci…contează doar ce facem cu şansele pe care le primim.

Tot ce e mai bun în tine!

abstract_curcubeu_rogvaivSau Porţia de coaching dedicată valorilor şi obiectivelor. Dacă nu ştii încă ce valori te definesc şi îţi călăuzesc viaţa, dacă nu ştii încă ale cui sunt acele valori în care crezi, ale tale sau ale altcuiva, dacă ai nevoie să înţelegi ce vrei şi cum poţi să dai tot ce e mai bun în tine, vino la Porţia de Coaching din 21 ianuarie 2014. Punem întrebări, dăm răspunsuri, vorbim despre valori, ce sunt, la ce ne servesc, cum ne conduc ele viaţa şi cum ne stabilim obiectivele astfel încât să le şi realizăm.

Chiar dacă ştii despre toate astea ceva, tot e loc şi pentru tine la atelier, pentru că vei afla că lucrurile sunt într-o permanentă transformare, valorile nu sunt statice, nici obiectivele. În plus ascultând opiniile celorlalţi primeşti informaţii preţioase. Contează ce vei/vom face cu ele, cum vei/vom da apoi tot ce e mai bun în tine/noi!

2014 Pornim practica de coaching

hora 2014La finele anului trecut am luat iniţiativa de a organiza la Galaţi, împreună cu Silvia Mircioi, prima întâlnire dedicată celor care profesează coaching-ul sau sunt studenţi la un program de formare/specializare în coaching. Întâlnirea a avut loc pe data de 15 decembrie la Blue Aqua şi a însemnat întâlnirea cu Gabriel Radu, coach gălăţean pe care l-am cunoscut cu acea ocazie. Am povestit despre experienţa plăcută şi foarte utilă pentru noi, în articolul Coach in action.   Pentru prima noastră întâlnire, au existat mai multe intenţii de participare decât s-au concretizat, dar era cumva de aşteptat fiind luna decembrie, o lună prin definiţie plină de evenimente şi de sărbători. Iată de ce sugerez ca mod de organizare să stabilim împreună, o zi în prima decadă a fiecărei luni, pentru a face coaching în practică. De exemplu pentru luna februarie propunerea mea este pentru marti 4 sau miercuri 5 februarie, de la ora 18,00 la ora 20,00 în cafeneaua de la Monarch. Dacă aveţi alte sugestii pentru dată, oră şi un loc de desfăşurare, cu ambient plăcut şi liniştit, vă rog să le lăsaţi aici pe blog, ca să le pot centraliza uşor. Termen limită pentru centralizarea opiniilor vineri 24.01.2014 astfel încât sâmbătă 25.01.2014 să anunţăm evenimentul.

Vă mulţumesc anticipat pentru implicare şi abia aştept să pornim lucrul, avem multe de făcut!