Imaginaţi-vă

imaginatie-300x300Imaginaţi-vă cum ar fi să ai posibilitatea de a-ţi reface locuinţa pe dinăuntru, folosind aceleaşi elemente de construcţie, fără a le deteriora ba chiar sporindu-le trăinicia, în timp ce locuieşti în continuare acolo. Imaginaţi-vă cum ar fi să fii propriul arhitect, şef de şantier, constructor, expert în aranjamente interioare, şi tot ceea ce îţi doreşti să poţi realiza chiar tu? Cât de tare ar fi chestia asta?!

Chiar se poate

Ei bine prin coaching exact asta i se întâmplă clientului. Cu sprijinul coach-ului îşi dă seama de omul care este pe dinăuntru şi începe să utilizeze altfel materia primă, resursele = valorile personale pe care le are în dotare. Înţelege la un nivel mult mai profund cine este, se cunoaşte şi mai ales îşi dă seama cine poate fi (care este potenţialul său). Tocmai de aceea se spune că prin coaching oamenii îşi ating potenţialul, exact la asta se referă: oamenii înţeleg cine pot fi şi apoi depun eforturi alături de coach pentru a se împlini, de a deveni acel (potenţial) cineva. Este o reamenajare interioară, făcută fix pe măsura şi pe gustul său, cu un rezultat cert şi mult mai bun!

În acest context de coaching, competiţia cu sine capătă sens şi finalitate. Imaginaţi-vă!

Autentică

Pe data de 28 noiembrie 2013 am susţinut un pitch intitulat Coachingul – arta transformării umane, la ediţia a 2a a OpenConnect Galaţi, eveniment organizat de Nicoleta Nistor.

Ce e acela „pitch”?

Termenul vine din marketing – publicitate şi în esenţă se referă la un concurs, între mai multe agenţii de publicitate care se întrec pentru a obţine un anumit contract sau un anumit client. În conceptul OpenConnect pitch-ul este un discurs de fix 1 minut, în care se vorbeşte despre un produs, un serviciu, o firmă, un proiect, o afacere, o idee…Sunt 4 astfel de pitch-uri în competiţie şi câştigă acela care a provocat cele mai multe întrebări din partea publicului. Diferenţa faţă de termenul din marketing este că la Open Connect cele 4 pitch-uri pot fi despre lucruri din domenii de activitate complet diferite: construcţii, sănătate, asigurări, petrecerea timpului liber, relaţii publice, orice…

Îmi amintesc câte emoţii am avut şi cum m-am antrenat, pentru a reuşi să concentrez şi să redau într-un singur minut, esenţa fenomenului de coaching. Până la acel moment la OpenConnect Galaţi nu mai fusese nici un pitch despre coaching şi aveam de spus lucruri despre ceva aproape necunoscut publicului de acolo. Grea misiune mi-am luat dar mi-a plăcut. 

O întrebare

La finalul intervenţiei mele am primit mai multe întrebări interesante. Îmi vine acum în minte una singură, primită de la o doamnă antreprenor tânără şi drăguţă:

– Spune-ne pe scurt, ce te diferenţiază pe tine de ceilalţi coachi, de ce te-ar alege pe tine să le fii coach?

– Vă pot spune doar două cuvinte: Sunt autentică! Am primit un ropot de aplauze.

Mi-ar plăcea să o reîntâlnesc şi să vorbim, însă nu am datele de contact întrucât a plecat în mare grabă, după ce mi-a cerut o carte de vizită.

Invitaţie

Prin urmare, stimată Doamnă vă invit la o cafea şi la o discuţie…autentică!

Nici un meci nu se câştigă din tribună

sigla-RT.pngAm auzit această remarcă în timpul unei emisiuni tv, şi mi-a rămas lipită în auz, dacă pot spune aşa. M-a frapat faptul că această propoziţie concentrează în ea toată esenţa unui proces de schimbare, de transformare, de atingere a rezultatelor dorite, de împlinire a obiectivelor stabilite. Poate că nu e de mirare faptul că am asociat imediat cele auzite cu procesul de coaching, cu rostul în sine al acestei meserii, având în vedere că mă gândesc aproape continuu la chestiile astea…

Sunt curioasă cum vi se potriveşte această afirmaţie, în domeniul vostru de activitate sau în viaţa personală. Vă rog să comentaţi într-un post scurt la acest articol.

Ideea este că dacă vrem să câştigăm e cazul să coborâm în arenă, acolo unde are loc lupta şi să intrăm în miezul ei. Sigur că nu e obligatoriu. Unii ar spune chiar că nu e pentru toată lumea, că mai trebuie să şi piardă cineva pe lumea asta. Sunt parţial de acord cu această opinie, deoarece orice om are de dat în viaţa lui, în anumite momente (etape) nişte bătălii importante, chit că vrea chit că nu vrea.

De ce ar renunţa din start la şansa de a câştiga?! Cu cine se dau bătăliile importante? Aici vă rog pe voi să continuaţi…

 

 

Poveste despre atitudine

sigla RTatitudine 3Autor necunoscut, sursa internet.

Text citit în finalul Porţiei de Coaching despre Influenţe, despre care am scris în articolul acesta.

Un rege african avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situaţia în care se afla (bună sau rea) să reacţioneze la fel, spunând: “E foarte bine!” Într-o zi regele şi prietenul său erau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descarcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei: “E foarte bine!” Însă regele a răspuns supărat: “Nu, nu e bine deloc!” şi a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Un an mai târziu, regele vâna într-o zonă primejdioasă. A fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l “prepare”. Unul dintre canibali care voia să dea foc lemnelor dimprejurul regelui, a observat că acestuia îi lipsea vârful degetului mare. Fiind foarte superstiţioşi, canibalii aveau o regulă pe care nu o încălcau niciodată şi anume aceea de a nu mânca pe nimeni care nu era întreg, pentru a nu atrage imperfecţiunile asupra lor. În concluzie regele a fost eliberat.

La întoarcerea sa acasă, regele şi-a amintit întamplarea în care şi-a pierdut vârful degetului şi cuprins fiind de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul său.

“Ai avut dreptate” i-a spus regele prietenului său, proaspăt eliberat. “A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.” Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii. “Îmi pare foarte rău că te-am ţinut la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.”

“Nu-i aşa! “a răspuns vesel prietenul regelui, “Este foarte bine!” “Ce vrei să spui cu asta?!?” Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?” “Păi dacă n-aş fi fost în inchisoare, aş fi mers cu tine la vânătoare, şi cum degetele mele sunt întregi, îţi dai seama pe cine ar fi mâncat canibalii…”

Morala: Indiferent în ce situaţie te afli, depinde doar de atitudinea ta dacă va fi o situaţie bună sau una rea, dacă vei fi o victimă sau un învingător!

Arome de vară

A fost odată ca niciodată un băiat.

Înalt, timid, cu ochii negri şi misterioşi, cu o siluetă puternică şi fragilă în acelaşi timp. Mergea legănat de pe un picior pe altul de parcă făcea glume sau de parcă îl băteau pantofii. Linia umerilor era perfect orizontală şi definea bine spaţiul dintre cer şi chipul lui palid. Avea un aer mucalit foarte bine ascuns pe dinlăuntru, ceva ghiduş care sclipea vizibil în ochi doar atunci când voia el să se vadă. Umbla cu mâinile în buzunarele de la pantaloni, îndesate amândouă dând o senzaţie de relaxare dar şi cumva o dorinţă de stăpânire, de a sta la un loc. Un băiat frumos căruia îi plăceau pisicii mici şi ardeii umpluţi! Oare îi mai plac şi acum?

Umbla hai hui prin oraş, umplându-şi ochii de spectacolul oferit pe gratis de trecători. Avea un fel al lui de a deveni invizibil cu toate că avea o statură impunătoare. Cumpăra o pungă de mere din piaţă şi le mânca pe plaja de dincolo de râu, în timp ce desena cu un băţ, coama unui căluţ pe nisipul umed. Zâmbea rar dar frumos, ca un copil care a cunoscut suferinţa de timpuriu şi poate tocmai de aceea preţuia altfel libertatea de a putea zâmbi nestingherit. Parcă zâmbea lumii întregi. Oare zâmbeşte la fel şi acum?

În poveşti totul este posibil…Dar poveştile pentru cine sunt? Nu cumva sunt pentru oameni?!

 

 

 

Cheia încrederii

cheie 1sigla RTCare este în opinia voastră cheia încrederii în propriile forţe?

Cine vă poate ajuta să vă creşteţi încrederea în voi?

Ce opţiuni de a realiza acest deziderat aţi găsit până acum?

Vă provoc evident la un viitor atelier despre încredere, dar până atunci vă provoc la un mic chestionar, cel de mai sus.

Aştept răspunsurile voastre şi alte întrebări din aceeaşi zonă!

Chiar am împlinit 1 an!

1 anPorţia de Coaching de luni 16 iunie 2014 a fost o ediţie specială.

Unul dintre motive a fost faptul că am abordat întrebările şi felul în care ascultăm o conversaţie, dintr-o perspectivă necunoscută publicului larg, aceea din coaching evident. În opinia mea sunt instrumente foarte utile oricui doreşte să le înţeleagă şi să le aplice. De altfel este motivul de bază pentru care am pornit la drum cu proiectul personal Porţia de Coaching : să le arăt celor interesaţi câte lucruri utile există în comunicare şi în coaching.

Despre asta a scris şi Nicoleta Nistor ieri pe blogul ei sub titlul La Multi Ani Portia de Coaching , descriind impresiile de la atelierul despre întrebări. A descoperit o altă perspectivă asupra felului în care pot fi văzute,auzite şi vorbite lucrurile.

Al doilea motiv pentru care a fost o ediţie specială a fost momentul festiv din finalul atelierului. O declar vinovată de treaba asta pe Georgiana Vânău www.SocialPutTogheter.ro care a venit de la bucătărie cu un minitort, pe o farfurie frumos scrisă cu sirop 1 an Porţia de Coaching! Zâmbetul Georgianei se potrivea de minune cu zâmbetul de sirop şi căpşuni din farfurie…

Îmi pare rău că nu am pozat dulcea (şi gustoasa) răsplată însă am primit-o cu emoţie, bucuroasă pentru toată munca de până acum. Pentru mine rămâne cel mai frumos faptul că vă revăd, că am ocazia să cunosc oameni noi, veniţi pentru prima dată la un atelier al meu, chiar dacă asta se întâmplă mereu. Sunt onorată că am sărbătorit prin muncă împreună cu voi.

Ştiţi replica lui Andi Moisescu? o meritaţi : Mă înclin!

Cei care doresc să recitească povestea întrebărilor pe care am citit-o la atelier, o găsesc aici.

Mulţumesc echipei de la Yoobi pentru găzduire într-o ambianţă deosebită, la concurenţă cu unul dintre meciurile vedetă (Germania – Portugalia) din campionatul mondial de fotbal Brazilia 2014, care a fost vizionat de pe terasă.

Mulţumesc Revista Explore pentru includerea Porţiei de Coaching – atelier de coaching şi comunicare în calendarul ediţiei iunie 2014. Câte daruri frumoase!

Povestea întrebărilor

Sursa: internet

A fost odată ca niciodată într-un cătun mic de câmpie o familie de meşteşugari. Familia era compusă din mamă, tată şi trei băieţi harnici şi descurcăreţi. Ca un făcut, femeia care se apropia de şaizeci de ani, rămase din nou însărcinată.

Bărbatul se gândea că este prea bătrân pentru a mai suporta gălăgia unui copil mic, femeia avea îndoieli, se temea că este prea bătrână pentru a putea îngriji cum trebuie de copilaş, însă cei trei băieţi erau convinşi că fiinţa trebuie să se nască, era un dar de la Dumnezeu. Aşa veni pe lume al patrulea băiat, un copil frumos şi sănătos, care în scurt timp deveni centrul lumii lor.

Cu toţii erau topiţi după cel mic, iar toate temerile lor se dovediră a fi nefondate, căci băiatul era cuminte şi liniştit.

Timpul crescu, copilul crescu, iar bătrânii deveniră şi mai bătrâni. Aşa cum promiseseră, fraţii aveau grijă de el cu dragoste. Şi uite aşa viaţa era foarte simplă şi clară pentru mezinul meşteşugarului, se trezea dimineaţa, mânca mâncarea gătită de bătrâna lui mama, se ţinea după fraţii săi în atelier, seara sporovăia cu tatăl său şi apoi urma o altă zi la fel cu cea dinainte. Crescând printre atâţia oameni mari, uneori băieţelul nu ştia ce să facă. Atunci când avea câte o întrebare mergea la părinţii săi, fie la fraţi şi afla răspunsul. Astfel viaţa lui era cât se poate de lină şi deloc surprinzătoare.

Când tatăl său muri, copilul suferi enorm dar cel puţin o mai avea pe mama. Când şi aceasta muri băiatul plânse trei zile încheiate, dar cel puţin îi mai avea pe fraţii lui. Însă pe măsură ce timpul trecea fiecare frate îşi făcu un rost, o familie, iar într-o bună zi, copilul devenit tânăr fecior, rămase singur în casa părintească. La început viaţa continuă ca şi până atunci. Însă la câtva timp îi veni în minte o întrebare, la care nu avea cine să îi mai răspundă.

fierarFraţii săi locuiau foarte departe, aşa că tânărul se decise să caute pe cineva să îl ajute cu un răspuns. Merse în sat, se opri la prima poartă deschisă şi intră. Fierarul era un om înţelegător şi la întrebarea tânărului Cum pot sa transport apa la câmp să ud ce am plantat? fierarul spuse: Simplu. Iei nişte tablă, construieşti un rezervor îl duci la câmp şi gata.

Tânărul mulţumi recunoscător fierarului şi porni grăbit spre casă. Odată ajuns adună mai multe bucăţi de tablă şi încercă să le lipească între ele, dar oricat s-a străduit n-a putut să facă rezervorul. Convins de faptul că sfatul primit de la fierar nu era bun, băiatul plecă din nou în sat, să întrebe pe altcineva.

dogarDe data aceasta găsi deschisă poarta unui fabricant de vinuri. Omul fu şi el amabil cu tânărul aflat în cautare de soluţii şi îi răspunse : Simplu. Faci un butoi mare pe care îl umpli cu apă, îl duci în câmp şi gata. De data asta tânărul fu mulţumit peste măsură să afle că problema lui avea o solutie atat de simplă. Cât de greu putea fi să facă un butoi?!

Ajuns acasâ adună toate şipcile pe care le găsi în bătătură şi se puse pe construit butoiul. Dar cu toată silinţa lui, apa se scurgea printre crăpăturile butoiului meşterit de el. În scurt timp tânărul înţelese că nu are cum să ducă apa astfel şi se dădu bătut.

Ce om rău şi fabricantul de vinuri, la fel ca şi fierarul, şi-au bătut joc de mine! Trist şi supărat tânărul se trânti la poartă.

Cum statea el acolo, trecu un cerşetor bătrân care văzându-l atât de amărât îl întrebă ce necaz are. Tânărul îi povesti năduful lui iar bătrânul râse cu poftă: Păi de ce te legi la cap fără să te doară? Nu trebuie să duci tu apa la câmp, apa ţi-o dă Dumnezeu când crede el de cuviinţă, prin ploaie. Tu nu trebuie decât să aduni recolta. Auzind acestea tânărul se lumină la faţă.

Asta era! El nu avea o problemă de aceea nici cei pe care îi întrebase nu îi putuseră da un răspuns bun. Tot ce avea de facut era să aştepte ploaia.

Eliberat de grijile lui tânărul putu să îşi îndrepte atenţia către alte lucruri. Începu să privească relaxat câmpul şi oamenii. Când îl văzu pe fierar trecând pe drum cu un rezervor plin cu apă ducându-se la câmp, îl pufni râsul. Ce netod! Cum munceşte ca prostul când ar putea să aştepte binecuvântata ploaie. Şi când îl văzu şi pe fabricantul de vinuri cu un butoi uriaş cu apă, în drum spre vie, râse şi mai tare. Uite aşa vara trecu, cu secetă mare şi cu ploi sărace, de nici măcar praful de pe drum nu se udă bine. Nu-i de mirare că în acea toamnă recolta tânărului fuse cea mai sărăcăcioasă.

Ei, când trecu pe drum fierarul cu căruţa plină de roade, tânărul îl bombăni amarnic. Iar pe mesterul de vinuri îl alungă de la poartă, când veni să îi dea o sticlă de vin, mulţumit de recolta sa cea bună. Iar pe bătrânul răpciugos care îl sfătuise să aştepte ploaia, nici măcar nu-l văzu, nu-l auzi când veni la el să ceară un codru de pâine.

Veni o iarnă lungă şi plină de lipsuri, în care băiatul avu timp destul să cugete. Când frigul îl alunga din casă, se înfăşura într-o manta şi trebăluia prin curte. Astfel, tot gândindu-se la ceea ce se petrecuse peste vară, îi veni iar întrebarea cum să ducă el apa la câmp? Văzu o găleată în şopron şi gândi că asta e rezolvarea, însă găleata era prea mică. Măcar de era una uriaşă…Şi la ce bun, că dacă era uriaşă oricum nu încăpea în căruţă! Şi tot privind la găleată şi la căruţă, la căruţă şi la găleată, îi veni ceva în minte.

Aduse iute toată tabla din care încercase să facă rezervorul şi căptuşi cu ea căruţa. Of uite cum curge apa pe la încheieturile tablei, de parcă e un butoi crăpat. Butoi?! Stai că am în şopron un fel de …butoi, gândi el. Aduse toate şipcile, le bătu în cuie şi astupă locurile unde tabla nu se putea ajunge cu cealaltă bucată de tablă. Acum căruţa lui era un fel de găleată uriaşă cu care putea duce apă la câmp.

De cum dădu firul ierbii, băiatul încercă cu nerăbdare căruţa-căldare, care deşi era foarte urâtă, se dovedi a fi de mare ajutor.

În acel an şi recolta lui a fost bogată iar tânărul era bucuros că a găsit singur răspunsul la întrebarea lui chinuitoare.

După toate isprăvile a înţeles că putea să caute sfaturi, dar soluţia trebuia să fie a lui, pentru că problema era a lui. Aşa a înţeles că fierarul, fabricantul de vinuri şi cerşetorul, i-au vrut binele şi i-au oferit metoda lor, dar care nu avea cum să fie potrivită pentru el.

MORALA: Întreabă-te şi caută-ţi propriile răspunsuri. Va merita toată osteneala!