Deseară…

seri sufletÎn această seară începând cu ora 18,30 mă duc la Yoobi – cafeneaua de socializare unde sunt invitată de Aurelia Grosu, autoarea cărţii Eşti mai puternic decât crezi. Este primul eveniment pe care îl organizează Aurelia şi cu siguranţă acesta va deschide o serie de alte întâlniri, cel puţin interesante.

Ce se întâmplă?

Aurelia a lucrat intens tot anul acesta la cea de-a doua sa carte. Întâlnirea din această seară ne adună pe toţi colaboratorii Aureliei, care am contribuit prin scrierea unor articole despre lucruri importante, care s-au revelat ca repere ale înţelepciunii, în diferite experienţe de viaţă. Unii nici nu ne cunoaştem, dar a venit momentul să ne întâlnim.Va fi interesant să vedem cum a închegat Aurelia, cu talentul şi firescul scrisului ei, toate trăirile puse pe hârtie de alţi oameni, în cartea ei cea nouă. Cu alte cuvinte vom afla chiar de la autoare povestea cărţii, de la ce a pornit, cum s-a derulat acţiunea, ce dificultăţi a avut până acum şi cum au devenit acestea noi provocări. Vor vorbi aceea dintre voi care vor dori să o facă, iar Aurelia va fi gazda perfectă a unei Seri cu suflet.

Schimbul de cuvinte

schimb de cuvinteMultă lume asociază comunicarea cu schimbul de cuvinte. Cineva spune două trei fraze şi dacă are norocul să aibă un interlocutor politicos, chiar reuşeşte să le ducă la capăt. După care celălalt spune două trei fraze. Are loc evident un schimb de vorbe şi poate şi de informaţii.

Dar aste e comunicare?!

În opinia mea nu este şi pentru că văd asta în fiecare zi, la tot pasul, vă spun sincer că mă întristează. Răceala, distanţa, nepăsarea, lipsa de căldură din conversaţiile pe care le purtăm unii cu ceilalţi, ne duce într-un loc/stare de spirit, unde se trăieşte urât. Nu spun acum să ne punem sufletul pe tavă în conversaţia cu orice necunoscut. Chiar nu e cazul de aşa ceva dar vreau să spun că am putea însufleţi discuţiile dintre noi cu acel factor care ne umanizează – emoţiile şi bucuria de a avea în faţă o altă fiinţă umană, cu al cărui univers interior am putea avea ceva în comun dar… ne e teamă să începem cunoaşterea.

Pledoarie pentru re-umanizare

Voi face mereu pledoarie pentru comunicare şi pentru dreptul nostru de a fi priviţi şi primiţi cu încredere, într-o discuţie, într-o conversaţie. Teama guvernează şi impune multora un zâmbet de complezenţă şi o conversaţie de formă. Frica de a nu mai fi dezamăgiţi încă o dată, îi duce pe mulţi oameni la atitudinea de a respinge din start orice situaţie/persoană nouă, care nu-i aşa, are un mare potenţial de fi dezamăgitoare, pentru simplul motiv că s-a mai întâmplat şi altă dată, cu altcineva. Cât de mult ne umanizează asta?

Tocmai asta e!

Situaţia neplăcută s-a petrecut în alt context, cu o altă persoană. De ce să o asociem cu toţi oamenii, cu toate situaţiile care se vor ivi?! De ce să excludem astfel multe alte posibilităţi care EXISTĂ între cele două extreme: dezamăgirea din trecut şi respingerea oricărei situaţii, persoane, relaţii noi. Unde ne duce asta? Către împlinire şi fericire în nici un caz! Oare de ce doar oamenilor li s-a dat raţiune şi vorbire?!

Dincolo de cazurile în care comunicarea între două persoane nu poate avea loc din motive întemeiate (medicale sau de orice altă natură) rămân totuşi multe posibilităţi pentru noi, de a pune în spatele cuvintelor pe care ni le adresăm unii celorlalţi: însufleţire, căldură, politeţe, respect, admiraţie, curiozitate, preţuire, emoţie, bucurie, dorinţă de a învăţa din experienţa celuilalt, dorinţă de a fi util, plăcerea de a conversa cu un om deosebit (orice om are ceva-ul lui), etc… Doar aşa felul în care ne privim şi ne acceptăm ca semeni, va deveni unul sănătos, mulţumitor pentru toate părţile implicate. Doar aşa vom simţi că aparţinem unui grup, unei familii, unui colectiv. Altminteri putem continua să facem doar schimb de cuvinte, ştim deja cu toţii cum stau lucrurile pe calea asta… Şi atunci ce facem?

 

 

Caracterul dual al minţii

Citat din   Joseph Murphy – Puterea extraordinară a subconştientului tău

Caracterul dual al minţii

Deşi nu pare evident, mintea este alcătuită din două părţi distincte. Linia de demarcaţie dintre ele este binecunoscută tuturor filozofilor din zilele noastre. Cele două aspecte ale mentalului sunt fundamental diferite, căci domeniile lor de acţiune sunt distincte. În mod obişnuit ele sunt numite: mentalul obiectiv şi mentalul subiectiv, adică mentalul conştient şi cel subconştient, spiritul treaz şi cel care doarme, eul de suprafaţă şi eul profund, mentalul ce supraveghează acţiunile voluntare şi cel ce supraveghează acţiunile involuntare, masculinul şi femininul. Pentru a desemna acest caracter dual al minţii vom folosi în continuare termenii: conştient şi subconştient.

 …Uneori, mentalul conştient este numit şi mental obiectiv, pentru că prin el sunt cunoscute obiectele exterioare. Mentalul obiectiv are conştiinţa lumii obiective, pe care o percepe cu ajutorul celor cinci simţuri. El învaţă prin observare directă, prin experimentare sau prin educaţie. După cum am mai spus, principala sa îndatorire este aceea de a raţiona.

Subconştientul este numit adesea şi mental subiectiv. El ia cunoştinţă de ceea ce vă înconjoară prin mijloace specifice, independente de cele cinci simţuri, percepînd realitatea prin intuiţie. Subconştientul este sediul emoţiilor, arhiva amintirilor voastre. Mentalul subiectiv se manifestă cel mai pregnant atunci cînd cel obiectiv este total pasiv. Deci, el reprezintă o parte a conştiinţei care se manifestă în stare de inconştienţă sau de somnolenţă.

Subconştientul nu este capabil să raţioneze, aşa cum procedează mentalul conştient.

Cu alte cuvinte

Autorul explică de ce subconştientul nostru execută fără a proba dacă e bine sau rău , ordinul primit de la conştient. Subconştientul nu raţionează doar se conformează comenzii primite. Iată de ce aste cazul să avem mare grijă ce gânduri permitem să ne locuiască mintea conştientă. Iată de ce este cazul să ne disciplinăm mintea (conştientul) să rămâne setată pe pozitiv, chiar dacă lucrurile nu sunt întotdeauna roz. Gândurile negative, întreţin frinca şi generează de la stress până la boală.

Oamenii pozitivi, sunt deschişi şi mai mereu zâmbitori. Sunt extraordinar de agreabili şi toţi ne dorim să fim în preajma lor. Oare în viaţa acelora e chiar totul perfect?! Sigur că nu dar ei aleg în mod voit să aibă o atitudine pozitivă ştiind că de asta depinde şi sănătatea şi fericirea lor.

În concluzie

Avem întotdeauna posibilitatea de a alege starea de spirit pe care o avem. Atitudinea cu care privim viaţa este linia de forţă între sănătate şi boală, armonie şi stress, bucurie şi tristeţe, împlinire şi ratare, optimism şi pesimism, flexibilitate şi rigiditate, închistare şi deschidere către noi orizonturi. Butonul e la degetul mic al fiecăruia dintre noi. Eu ştiu ce am ales, dar voi ?!

Încrederea se învaţă

sigla RTLa fel ca toate deprinderile omeneşti, încrederea se poate învăţa, se poate educa. Oamenii care prin natura lor sunt încrezători, au o mai mare uşurinţă în a-şi cultiva această valoare (de bază îi spun eu) spre deosebire de ceilalţi, aceia care sunt temători.

Teama lor este o deprindere, cel mai probabil care nici nu le aparţine (nu se naşte nimeni gata fricos) ci a fost primită cu sau fără voie, în timpul copilăriei. Poate au crescut într-un mediu mai agresiv care i-a speriat, sau poate părinţii, bunicii erau şi ei temători, imprimând astfel o obişnuinţă de a vedea lucrurile doar prin prisma asta, copiilor lor.

Conexiunea

Dacă înţelegem că felul în care abordăm viaţa în prezent, reprezintă rezultatul unor obişnuinţe, dacă nu ne plac rezultatele pe care le avem tocmai din acest motiv ( abordarea cu teamă) şi dacă facem conexiunea dintre cele două atunci e simplu de priceput.

Schimbarea

Frica fiind o deprindere, încrederea fiind o deprindere rezultă din toate cele de mai sus pot fi schimbate, înlocuind obişnuinţa de a privi cu teamă cu aceea de a fi încrezător! Am descris elementele teoretice ale obţinerii unor rezultate corelate cu intenţiile (dorinţele, obiectivele) şi cu acţiunile întreprinse într-un articol mai vechi intitulat Care este legătura dintre intenţie, acţiune şi rezultat .

Se spune că o obişnuinţă nouă devine un automatism după practicarea disciplinată şi meticuloasă timp de 21 de zile. Asta înseamnă că puteţi să vă antrenaţi pentru a deveni încrezători în forţele voastre mai întâi şi apoi încrezători în oameni, prin exersarea unor elemente de bază, timp de 21 de zile.

Care sunt aceste elemente?

Veţi afla şi le veţi exersa pentru a învăţa cum să le foloşiţi singuri ulterior,  în cadrul primului curs marca Portia de Coaching, despre încrederea de sine. Detaliile sunt aici.

Când motivarea este în pericol…

Ce poţi face atunci când simţi că eşti în situaţia în care ai pornit la drumul visat şi apar obstacole, ţi-ai făcut planuri şi-ai început dar motivarea începe să pălească, ai gândit şi întreprins acţiuni însă ritmul stagnează parcă fără voia ta, te-ai implicat cu mult suflet dar ceva…nu ştii ce, nu se leagă?!

Cum să înţelegi ceea ce se întâmplă, cum să decelezi dacă şi care este porţia ta de vină dar mai ales ce să faci ca să repui lucrurile pe făgaşul visat, pe care o porniseră şi ele la început?!

Are cineva vreo sugestie?

Îmi vine în minte o primă variantă de răspuns:

imagesIa distanţă de problemă, fă un pas înapoi nu pentru a renunţa (nu permite acestui gând să îşi facă loc nici în mintea ta nici în cea a echipei) ci pentru a găsi detaşarea emoţională necesară. Stai aşa o vreme, fără a face ceva şi pune-te în postura de observator neutru, adică fără implicare. Observă situaţia, personajele, rolurile şi trage concluzii. S-ar putea să te ajute, cel puţin la calmare dacă nu cumva la obţinerea unei clarificări sau găsirea unei soluţii.

Oricum fă ceva, care să alunge umbrele şi să te ducă cu un pas măcar mai aproape de împlinirea dorinţei tale!

Încă una

O altă abordare care îmi vine este aceea de adiscuta deschis cu cei care sunt implicaţi împreună cu tine, în contextul în care te afli. Ar fi ideal ca persoanele să fie deschise şi să vorbească (dar şi să înţeleagă) deschis care e realitatea curentă, care e cea dorită şi cum se poate ajunge de la una la cealaltă, în timpul şi condiţiile convenite de echipă.

Voi ce fel aţi rezolvat situaţiile de acest gen?

Sunt curioasă ce soluţii aţi aplicat şi aştept cu interes poveştile voastre, în comentarii la acest articol. Mulţumesc!

A vedea, a fi

descărcareParadigmele sunt inseparabile de caracter. A fi nu este altceva decât a vedea, în dimensiunea umană. Şi ceea ce vedem este strâns legat de ceea ce suntem. Nu reuşim să ne schimbăm felul de a vedea fără ca, simultan, să nu ne schimbăm felul de a fi, şi viceversa.

Stephen R.Covey – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Despre paradigmă (mod de a vedea lucrurile, fel de a înţelege lumea, …) şi schimbarea ei am mai vorbit însă vă provoc să comentaţi din perspectivă personală, acest pasaj redat anterior, din cuprinsul secţiunii Dinăuntru – în afară, a cărţii deja menţionate.

Cum e la voi?

Ar fi foarte interesant de ştiut din ce perspectivă priviţi viaţa personală, împlinirea ei şi metodele pe care le aplicaţi ca urmări fireşti ale paradigmei folosite. Dau ele roade? Vă conduc la o satisfacţie a muncii voastre? Aţi atins rezultatele pe care le doreaţi? De unde ştiţi că sunteţi pe drumul cel bun?!

Purtăm ochelari de cal

Parcă vă aud spunând cu convingere: Ba nu, ba nu! Parcă văd sprâncene ridicate ironic şi parţial a neîncredere dezaprobatoare…Eu cred că atunci când vrem să realizăm ceva anume în viaţă, chiar trebuie să purtăm nişte ochelari de cal, special croiţi, de noi înşine astfel încât să ne ajute să filtrăm tot ce nu ne interesează, ce nu ne ajută la îndeplinirea obiectivului urmărit. Dintr-o altă perspectivă dacă privim, tot ajung la concluzia că purtăm ochelari de cal, pentru că vedem, auzim, simţim, trăim în funcţie de hărţile mentale şi când se întâlnesc doi oameni, de fapt se compară hărţile personale. Chestie care ia uneori prea mult timp, încât cei doi nici nu mai ajung esenţă umană la esenţă umană…De ce? Pentru că poartă ochelari de cal.

Mutaţia de la realitate la imaginea realităţii

images

Metafora cu ochelarii de cal serveşte la vizualizarea ideilor abstracte despre care vorbim. Concluzia pe care Stephen R.Covey o expune în continuarea citatului anterior este că: „Paradigmele sunt puternice deoarece crează lentilele prin care privim lumea. Impactul schimbării de paradigmă are, în esenţă, efectul unei mutaţii radicale, fie că se produce instantaneu, ori lent şi în mod deliberat.” Cu alte cuvinte una e realitatea, viaţa în sine şi alta e ceea ce vede fiecare dintre noi prin lentilele paradigmelor proprii. Ca să nu mai spun că faţă de ceea ce (crede că) vede fiecare şi ceea ce redă în cuvinte (comunicarea bat-o vina…) este de multe ori o mare diferenţă. Cu sau fără ochelari de vedere, se pare că purtăm oricum ochelari de cal, mai mereu! Sau poate că…nu?!

FORWARD motion

forwardAlăturarea acestor două cuvinte îmi sugerează o combinaţie de forţă pentru situaţiile în care simţi că stai pe loc, sau eşti în spatele unui blocaj mental. Poate că e de vină căldura asta insuportabilă, poate că e doar o iluzie faptul că stai pe loc şi de fapt te mişti uşor înainte, cu o viteză atât de mică încât nu pare a fi deloc mişcare…Nu ştiu însă pentru simplul fapt că te gândeşti la asta, poate însemna că eşti în progres şi tocmai de aceea ar fi păcat să-l sufoci cu practicile tale zilnice de autosabotare.

Ce şi care sunt acelea?

Le-am descris pe larg în articolul meu din 5 nov 2013 Autosabotarea pe care îl găseşti cu un click aici. Studiază ceea ce faci tu în propriul tău dezavantaj, înţelege acele activităţi/acţiuni/emoţii/obişnuinţe pentru a putea apoi să le recunoşti când vor să apară şi să nu le mai permiţi să te domine. Ia-le pe rând, câte una pe săptămână şi învaţă ce e dincolo de fiecare componentă, cum apare, cum se instalează şi astfel vei găsi o metodă de a o elimina sau de a o transforma în ceva bun pentru tine. Dacă nu poţi singur, te ajut cu mare drag, în calitate de coach.

Nu trebuie să fim perfecţi ci împliniţi!

E cazul să ne scoatem de sub presiunea faptului de a fi perfecţi, pentru simplul motiv că suntem deja. Cred că suntem echipaţi prin naştere cu toate uneltele necesare unei dezvoltări armonioase. Doar că şi (felul în care ne conducem) viaţa pe care o ducem ar trebui să ne conducă la atingerea întregului potenţial la care avem acces, adică la împlinire. Fiecare om dă un sens diferit acestei împliniri, după valorile sale de bază, din care este construit pe dinăuntru. Un profesor, un inginer, un pictor, un regizor de film, un actor, un pianist, un dansator, un scriitor, un tâmplar, un constructor, un ţăran, un om de la munte, un om al apelor, un iubitor de animale, un preot, un filozof, un cărturar, un istoric, un rocker, un depechist, un acrobat, un atlet, un student, un om matur… fiecare vede şi simte diferit împlinirea, dar cu toţii o caută.

Pe drumul bun

Faza interesantă este că suntem pe drumul cel bun, doar că unii dintre noi nu au destulă încredere în forţele lor proprii pentru a înţelege asta. Vestea bună este că încrederea se învaţă şi prin practică se consolidează. Oamenii care au încredere în ei, au încredere şi în ceilalţi semeni ai lor. De aceea ei reuşesc să zâmbească chiar şi când le este greu. Din acelaşi motiv reuşesc să treacă mult mai repede peste dificultăţile din viaţa lor şi continuă să meargă înainte, spre împlinire, fără a se crampona mental în/de trecut.

Puteţi face asta şi voi

Veţi afla cum anume puteţi face asta şi voi, la primul atelier de lucru, care garantează Consolidarea încrederii de sine. Voi fi trainerul vostru pentru 6 ore, sâmbătă 25 octombrie 2014, la restaurantul Monarch din Galaţi.

Împreună facem lucrurile să se întâmple!

Despre excelenţa primară şi cea secundară

cele-deprinderi-persoanelor-67157Citesc cartea intitulată Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace care a fost scrisă de americanul Stephen R.Covey, formator, om de afaceri, speaker. Am întâlnit în primele pagini două concepte care mi-au plăcut pentru că aduc (în opinia mea) un plus de claritate asupra felului în care gândim şi acţionăm. După ce a studiat toată literatura americană din ultimii 200 de ani, căutând răspunsuri la probleme legate de felul în care trebuie făcută educaţia tinerilor, autorul descoperă şi face distincţie între etica caracterului, intens practicată în educaţia americană (dar nu numai) vreme de 150 de ani şi etica personalităţii care a cucerit educaţia modernă în ultimii 50 de ani.

Efectele acestei modernizări le simţim cu toţii dar pare să nu ne mai deranjeze. În locul eticii şi a valorilor autentic umane, educaţia are acum la bază imaginea socială, succesul, personalitatea şi popularitatea. Preţul îl plătim cu toţii, desigur!

Recunoaştere socială sau excelenţă personală?

Calitatea relaţiilor dintre oameni are la bază aceste lucruri : dorinţa de a fi recunoscut de ceilalţi şi nevoia de a confirma valoarea proprie. Execelenţa primară sau de bază (zic eu) este aceea care se bazează pe autenticitatea individuală, pe valorile asumate şi manifestate de fiecare om în viaţa sa de zi cu zi. Este ceea ce ne defineşte caracterul şi se vede/simte în orice ipostază. Excelenţa secundară este construită pe succesul la public şi spune autorul că orice om poate învăţa anumite trucuri care să-i aducă succes pe termen scurt. Sunt curioasă ce stil de educaţie aţi imprimat ca părinţi copiilor voştri, şi de ce?

Dar ca viitori părinţi ce educaţie aţi alege?

Învăţă să ai încredere în tine!

„Fiecare om are dreptul să primească o educaţie care să-l pună în valoare!” Este viziunea, căreia i se subscrie acest demers dar şi altele care îi vor urma.

Când?

Sâmbătă 6 septembrie 2014 va avea loc primul atelier de lucru care garantează Consolidarea încrederii de sine!

Pentru cine?

Acest seminar este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani (fără a fi exclusivist), care au nevoie să înveţe cum să devină încrezători în propriile forţe.

Vom lucra împreună la înţelegerea, construirea şi consolidarea imaginii şi a stimei de sine, utilizând un sistem practic şi flexibil de instruire, bazat pe nevoile voastre reale, cu scopul de a vă pune în valoare propriul potenţial. Vă veţi cunoaşte mai bine mecanismele neîncrederii şi veţi învăţa cum să le transformaţi în instrumente pentru ascensiune. Cum veţi realiza acest lucru? Cu propriile metode, în termenii pe care veţi dori să îi alegeţi, astfel încât să vă fie imediat de folos. Veţi învăţa să construiţi propriul plan de acţiune pentru a vă păstra pe termen lung încrederea dobândită.

Unde?

Restaurantul Monarch din Galaţi, ne va găzdui într-o ambianţă rafinată, pe parcursul a 6 ore între 9,30 – 17,30. În acest răstimp pe lângă cele patru module de curs, vom avea 2 pauze de cafea şi una de prânz. La finele seminarului, doritorii vor putea continua să socializeze în cafeneaua restaurantului sau pe terasă, la alegere.

Cu cine?

Nicoleta Doina RADU adică eu, voi fi trainerul vostru şi voi fi asistată de colegii mei Cătălin Burduşa şi Ionuţ Suvăilă, împreună fiind organizatorii acestui atelier. Ţineţi aproape vă pregătim surprize frumoase, acesta e doar începutul!

Investiţia ta

Rezervarea unui loc la primul atelier de lucru care garantează consolidarea încrederii de sine, se asigură prin plata sumei de 147 de lei. Pentru detalii sunati la 0754231058.

Reprezintă o investiţie în propria voastră persoană, cu ajutorul căreia veţi obţine ceva nepreţuit : încrederea de a porni la drum în viaţă, alături de cea mai de nădejde persoană: voi înşivă.

 

 

Pianistul şi preotul

SDŞtefan DONIGA Este născut la Galaţi în 1979 şi a devenit un pianist celebru în Bucureşti şi în străinătate. Este coordonatorul orchestrei Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti, dar eu nu ştiam nimic despre el, spre marea mea ruşine, până când am avut norocul să fiu invitată la concertul său organizat în aer liber, în curtea bisericii voievodale monument istoric din Soveja, ctitorie de la 1654 a lui Matei Basarab. Şansa mea a fost să pot schimba şi câteva cuvinte cu el şi să cunosc un om frumos, un om întreg la suflet…

Ca-n filme

Dacă aţi văzut filme vechi ruseşti imaginaţi-vă atunci lumina aceea caldă şi cadrele romantice în care personajele erau pierdute în visare şi înconjurate de natura vie. V-ar putea da o idee despre cum a fost acolo, în grădina cu iarba tunsă perfect, cu un pian mic cu coadă, aşezat într-un chioşc de lemn năpădit de trandafiri căţărători care ţineau ritmul muzicii din toate petalele.

Felul în care a cântat Ştefan Doniga a atins sufletele noastre cu o magie greu de spus în vorbe. Ultimele sunete care ieşeau din clapele pianului se reverberau într-un fel atât de limpede în aerul de acolo încât aplauzele întârziau să apară, pentru a nu rupe vraja din inimi şi din auz. La melodiile de inspiraţie folclorică românească au cântat şi păsările din copaci, lucru care a aşezat pe chipul pianistului o bucurie cum rar am văzut pe faţa vreunui om matur.

Preotul

descărcarePe lângă toţi oamenii care au muncit 1 an pentru a pregăti acel concert şi faţă de care mă simt recunoscătoare pentru şansa de a fi acolo în clipele irepetabile în care a sunat pianul, pe lângă toţi acei oameni era şi părintele Nechifor. Rar am auzit asemenea cuvinte, spuse cu atâta simplitate şi drag de oameni. L-am urmărit din ochi în timp ce muzica curgea de sus peste noi toţi şi mi s-a părut că omul acela făcea o slujbă mută şi respira cu grijă, ca să nu strice cumva frumuseţea sunetelor şi trăirea colectivă pe care o pusese şi el la cale…

Murmur

Şi-am rămas cu un murmur în suflet, pe care simt că-l voi avea mereu acolo. Nu mai pot disocia imaginile văzute de sunetele auzite şi de ritmurile inimii mele. Razele soarelui scăldau pianul şi pianistul în aur, florile se unduiau parcă ele ar fi atins clapele, păsările completau ritmul şi oamenii îşi ţineau răsuflarea ca să lase să curgă prin ei, printre ei, muzica. Parcă ceva ne-a zidit pe toţi acolo…Ştiu doar că am trăit ceva special, ca un mare dar primit de la oameni dar venit de sus. Sufletul meu a atins în acele clipe cerul, pentru că am trăit fericirea de a fi împreună cu fiicele mele într-un asemena loc la un asemenea concert de pian, cu câteva zile înainte de ziua mea. Murmur de lumină şi de recunoştinţă…