Coach Omul oglindă

Este un subiect despre care voiam să scriu mai de mult şi nu ştiu cum s-a făcut că l-am lăsat deoparte. Probabil că a fost necesar să mai dospească şi acum i-a venit timpul să apară. Oare cine este omul oglindă?! După nume pare a fi un personaj și din punctul meu de vedere, chiar este. Însă nu este un personaj de film sau de carte bună ci unul din viață. Omul oglindă este coach.

Coach-ul

În profesia de coach am învățat despre capacitatea de a oglindi care este esențială. A oglindi ce? este o metaforă prin care coach-ul își folosește măiestria față de client, în timpul conversaţiei de coaching. Nu degeaba se spune că oglinzile au ceva magic şi sunt convinsă că vi s-a întâmplat şi vouă să vă priviți, să fiți captivați de un chelque chose de dincolo de sticla de pe pereteOare magia oglinzilor stă în foița de argint cu ajutorul căreia formează și reflectă imaginile?! Ar fi prea simplu să fie doar atât. Și atunci lumina, ce rol mai joacă? Dar omul, acela care se privește în oglindă…cum contribuie el la ceea ce-i dă oglinda înapoi?! Toți și toate au rostul lor, veți vedea.

Întrebări…întrebări

Formulez mereu întrebări… dar ce m-aș face fără ele, cum aș putea ajunge la răspunsul cel mai potrivit, în lipsa întrebărilor? Omul oglindă – coach-ul îi arată celui cu care discută, o anumită imagine. Aceea care se conturează în timpul discuției, din tot ce poveștește clientul. În mod similar oglinzii de pe perete, care surprinde și arată orice mișcare pe care o facem în fața ei, cam tot așa un coach bun, îi arată clientului său orice nuanță apărută în conversația de coaching. La ce ajută asta? Aparent la nimic pe moment… însă magia se petrece la ceva timp după aceea, cum am mai spus de câteva ori în diversele mele postări. Uneori se poate produce un efect de tip aha, chiar imediat însă chiar și atunci declicul general se propagă după o vreme. Sunt mulți factori care intervin și ajută sau complică mediul de propagare, crescând sau reducând viteza de reacție. Cert  este că după ce s-a văzut oglindit în omul oglindă, clientul intră într-un proces interior profund, din care vor apărea răspunsurile sale, opțiunile cele mai potrivite pentru el la momentul respectiv. Adică vor apărea rezultatele mult dorite.

Răspunsurile

Cu ajutorul lor, al răspunsurilor pe care clientul le dă coach-ului, el, omul oglindă își duce misiunea la îndeplinire. Pare complicat și chiar este…dar merită tot efortul pentru că prin oglindire, coach-ul îl face pe clientul său să exploreze căi noi, posibilități neluate în seamă până atunci, să vadă alte unghiuri, să înțeleagă alte sensuri, să iasă din zona de confort care îl ține pe loc, să adopte și alte atitudini, obiceiuri, elemente, considerente… Coach-ul nu ține oglinda ci se transformă într-una cât mai fidelă, însă nu pentru a reflecta chipul omului din fața lui, ci pentru a reflecta orice posibilă cale către ceea ce e dincolo de cuvinte.

Alice în țara minunilor

Mi-a plăcut mult de tot povestea scrisă de Lewis Caroll dar și filmul de animație al studioului Disney. Mai țineți minte motanul Cheshire căruia îi dispăreau dungile? Pentru copilul din mine era o poveste ciudată pe atunci, cu oglinzi prin care intri și treci undeva în altă lume… Azi, pentru coach-ul din mine așa ceva este firesc și vă spun imediat de ce. Oglinda de pe perete rămâne rece și fixă, dacă te strâmbi la ea face la fel cu tine. Omul oglindă însă, te lasă să vezi și te învață să pășești înauntru…dar nu înlăuntrul lui ci în al tău, ca sa te descoperi pe tine, mai puternic și mai încrezător decât ai fost…

25 Octombrie 2014 ora 9

Sâmbătă 25 octombrie 2014 între orele 9,00 -17,00 vă invit la restaurantul Monarch din Galaţi, să participaţi la primul curs marca Porţia de Coaching intitulat Încrede-te în tine. Veţi beneficia de informaţii şi exerciţii practice grupate în patru module. Veţi socializa într-o ambianţă elegantă, la o cafea bună (2 coffee break ) dar şi în timpul pauzei de prânz, în restaurant. Veţi pleca motivaţi, încrezători, bine dispuşi, cu prieteni noi dar şi cu un suport de curs. Cel mai important lucru este că veţi deveni posesorii unor cunoştinţe pe care le veţi folosi toată viaţa, pe care nu vi le mai poate lua nimeni, şi pe care le veţi fructifica în viitor!

Dacă aţi citit până aici…

Atunci e timpul să aflaţi că pentru toate cele de mai sus investiţi 145 de lei. Ar fi minunat dacă aţi veni însoţiţi de încă o persoană, pentru că împreună plătiţi doar 125 lei de persoană sau 250 lei în total. Oricum ar fi, ideea este că sunt disponibile numai 24 de locuri şi timpul de înregistrare începe deja să se scurgă. Primul şi cel de-al 10-lea înscris, vor primi câte un cadou la prima pauză de cafea şi dulciurele. Iar ultimul înscris…

Dacă aţi ajuns şi aici

e timpul să vă informez respectuos că până şi cei care se înscriu la final primesc un dar. Este important să ştiţi că asigurarea participării se face prin plata în avans a sumei. Data limită pentru înscrieri este miercuri 22.10.2014 ora 21:00 iar telefonul de contact pentru detalii este 0722 582 182. Am uitat ceva?! Aaa…ultima/ultimul înscris la curs va primi 2 ore gratuite de coaching, pentru sprijinirea procesului său de consolidare a încrederii de sine!

Ce vom face concret?

Vom demonta mecanismele neîncrederii, pentru a găsi soluţii de eliminare a blocajelor. Apoi vom exersa dobândirea obişnuinţelor benefice pentru a le înlocui pe cele dăunătoare încrederii de sine. Pentru toate vom face un plan de acţiuni concrete, fiecare va pleca acasă cu propria sa strategie. Cu alte cuvinte vă garantez implicarea mea totală pentru consolidarea încrederii în voi înşivă, nu doar în timpul cursului dar şi după aceea. Cei care au participat o dată la atelierul gratuit Porţia de Coaching au ales să revină și la alte teme, pe parcursul unui an întreg (iunie 2013 – iunie 2014). Aceea ştiu despre ce tip de experienţă vorbesc. Vă invit să lucrăm împreună la capitolul ÎNCREDERE ÎN SINE din strategiile voastre personale de dezvoltare. Este timpul să investiţi în voi înşivă!

 

 

Trecerea prin zid

Imaginea reprezintă Passe-muraille (Omul care trece prin zid), sculptură de Jean Marais, inaugurată la 25 februarie 1989 în cartierul Montmartre din Paris. Sursa imaginii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Omul_care_trece_prin_zid.

Este oare posibilă trecerea prin pereţi, altundeva decât în imaginaţia noastră?! Acest lucru i-a fascinat de multă vreme pe oamenii de ştiinţă (dar nu numai pe ei) şi se pare că, din punct de vedere cuantic se poate. Găsiţi aici un articol mai vechi dar foarte interesant pe această temă. Dacă mai ţineţi minte din liceu, în fizica cuantică totul se rezumă, porneşte sau se explică pornind de la proprietatea unui corpuscul de a fi şi materie şi energie în acelaşi timp. Explicaţia cea mai rezonabilă pentru mine, pe care o redau în cele ce urmează cu cuvintele mele se foloseşte de următoarea imagine.

V-aţi jucat vreodată cu o nuieluşă?!

În copilărie m-am jucat de multe ori cu o nuieluşă subţire, pe care o ţineam bine de la un capăt şi o agitam repede prin aer, ca să produc un fel de vâjâit. Distracţia mea de atunci era zgomotul produs însă mai târziu, când am privit din perspectiva fenomenului fizic, am realizat că dacă mişcam nuiaua din ce în ce mai repede, vârful nuielii dispărea.

Plecând de la chestia asta simplă şi ducând lucrurile la un alt nivel de complexitate, mi s-a părut plauzibilă explicaţia dată de fizica cuantică, potrivit căreia atunci când un corp material vibrează cu o frecvenţă foarte înaltă, dispare cel puţin din câmpul vizual, care poate percepe (la fel ca şi sistemul auditiv) doar anumite intervaluri de frecvenţe. De aici încolo se pot face nişte conexiuni foarte interesante…

Înapoi la perete

Vreau să aduc discuţia în zona blocajelor emoţional-mentale, pe care de cele mai multe ori le percepem ca pe nişte ziduri care ne întunecă zarea. Şi cum pe ocolite nu merge singura soluţie în opinia mea este trecerea prin zid. Sunt curioasă să aflu dacă practicaţi acest „sport” şi ce metode folosiţi? Părerea mea poate fi citită aici.

Fericirea din oglindă

oglindaVineri dimineaţă m-am trezit că-mi zâmbeşte fericirea din oglindă! I-am făcut cu ochiul complice, în timp ce un zâmbet nesfârşit mi se lărgea pe figură. N-am stat să analizez de ce se petrece aşa ceva, dacă are vreo legătură cu faptul că e vineri (yes) sau cu somnul sănătos pe care l-am dormit. Cu toate astea ştiu că are legătură cu tot ce gândesc şi proiectez în mintea mea conştientă. Vorbesc despre imaginile pe care mi le proiectez: sănătate perfectă, entuzism debordant, creativitate, putere de muncă, eficienţă maximă, armonie, abundenţă.

De ce?

Pentru că ştiu cum e să vezi în oglindă tristeţe, îngrijorare, ştiu cum e să vezi boală, ştiu cum e să nu vrei să ridici capul ca să nu priveşti oglinda. Tocmai pentru că ştiu toate astea am decis că nu le fac loc în mintea mea conştientă. Dacă viaţa îmi va mai aduce astfel de momente voi face cum voi putea mai bine ca să le depăşesc, Dar tocmai pentru că ştiu asta m-am decis (de mai mult timp) să văd în oglindă doar ce vreau eu.

Ce părere aveţi , e posibil aşa ceva?! Aţi avut experienţe similare, şi dacă da, cum a fost pentru voi?

Conştiinţa şi geneza

addicted to CTocmai finisam suportul de curs Încrede-te în Tine la care lucrez cu tot dragul de ceva vreme, când cineva mi-a sugerat (nu întâmplător desigur) să fac conexiunea cu conceptul de conştiinţă şi cel de geneză. Am simţit în această idee un potenţial aparte, aşa că am mulţumit cu recunoştinţă şi am pornit la treabă. Vă ofer o mică mostră din ceea ce am descoperit.

Din dicţionar rezultă că:

GENEZĂ, geneze, s. f. Proces de naștere și de formare a unei ființe sau a unui lucru; naștere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru…

Îmi pare foarte vizibilă deja din definiţie, legătura dintre formarea încrederii şi formarea noii fiinţe. Totul (chestia cu încrederea) se petrece pe dinăuntru. Forma fizică exterioară (corpul nostru) deja există şi a ajuns la un anumit grad de maturitate (ani de viaţă). Dobândirea încrederii în propria persoană înseamnă câştigarea unui alt mod de a te înţelege atât mental cât şi emoţional. Chiar dacă încrederea în noi înşine se simte imediat şi în plan fizic (pe chip ca expresie, în funcţionarea bună sau defectuoasă a corpului (adică în sănătate) în relaţiile cu alţi oameni) sediul încrederii nu este (pe) corpul nostru fizic ci în mintea conştientă.

Aţi auzit pe cineva că are încredere în sine din cauza nasului său, sau a abdomenului? Sau are încredere în sine pentru că lângă el/ea stă o persoană dragă… Da, am auzit asta de multe ori însă în esenţă lucrurile nu sunt atât de simpliste. Formele pot să ne fie pe plac, le putem (auto)admira oricât de mult, dar a lega încrederea de sine în mod exclusiv de ele e un mare dezavantaj. Încrederea în noi înşine are ca obiect şi sediu un alt spaţiu: cel interior, care este mobilat de alte elemente, mult mai subtile decât cele ale corpului fizic.  Dacă despre felul în care arătăm, suntem construiţi (2 mâini, 2 picioare, …) şi funcţionăm (bio chimic) ştim destul de multe, nu la fel putem spune despre alcătuirea interioară. Câţi dintre noi se cunosc interior, din ce elemente sunt ţesuţi, cum funcţionează ele şi în ce condiţii?! Şi dintre aceştia, câţi suntem conştienţi de toate cele ?! Adică ni se întâmplă la întâmplare sau chiar cercetăm cu mintea şi înţelegem profund cum se leagă între ele lucrurile, luând pe aceste baze decizii şi acţionând apoi voit într-o anume direcţie? Şi câţi oameni mai rămân cu încredere în ei înşişi după ce li se schimbă forma nasului, sau forma abdomenului sau se petrece ceva cu omul drag de lângă ei, în care îşi puseseră toată încrederea de sine?! Răspunsurile la aceste întrebări vă vor pune pe gânduri…

Tot din dicţionar aflăm despre

CONŞTIÍNŢĂ s.f. 1. Forma cea mai înaltă, proprie omului, de reflectare a realităţii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- şi al vieţii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzaţii, percepţii, reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale. 2. Faptul de a-şi da seama; înţelegere….

Hm, se complică lucrurile

… sau nu. Un om care se cunoaşte şi este conştient de asta, ştie de ce are încredere în sine, ştie că baza sunt elementele personale interioare şi nu exterioare fiinţei sale. Încrederea lui în sine nu va dispărea odată cu dispariţia formelor exterioare (nas, abdomen, cineva drag) cărora le-ar fi putut asocia încrederea. Acest lucru nu i se poate întâmpla unui om întreg pentru că acesta este conştient de sine din toate punctele de vedere.

Cine vrea poate învăţa toate astea

Este un lucru minunat că putem învăţa toate acestea cu şi despre noi înşine. Este extraordinar faptul că odată asumate (înţelese şi puse în practică) cele învăţate, vă rămân pentru totdeauna. Toate aceste informaţii şi instrumente pe care le veţi afla şi folosi la seminarul despre consolidarea încrederii vor produce transformări. Prin felul în care le veţi aplica ulterior, adaptate specificului vostru interior, care este unic, le veţi fructifica la maxim. Veţi avea cu adevărat şi în mod conştient încredere în voi înşivă. Împreună facem lucrurile să se întâmple!

Dascăli pentru suflet

Am citit astăzi în Viaţa Liberă, un articol trist despre condiţia dascălului. O realitate, orice realitate poate fi privită dintr-un unghi defavorabil dar şi dintr-unul favorabil. Concret mă gândesc că au existat şi există în toate şcolile dascăli adevăraţi iar noi putem să le recunoaştem calităţile, să ne arătăm respectul şi aprecierea într-un mod insolit. Asta pentru a le mulţumi încă o dată chiar azi de 15 septembrie!

Cum? Ştiţi campania aceea de pe facebook cu lista de 10 cărţi are te-au impresionat? Pornind de la acea idee, hai să facem şi noi o campanie pentru dascălii de suflet. 

Vă invit deci să intraţi pe facebook (voi posta acolo acest articol la care vă rog să interveniţi prin comentarii) şi să scrieţi numele unui/unor dascăli (învăţători şi profesori) care v-au transformat pe viaţă, prin măiestria şi dragostea cu care v-au educat. Scrieţi şi motivele pentru care v-au rămas în amintire, pentru că la urma urmei asta e povestea care merită a fi spusă.

Amintiri şi emoţii de septembrie

Sunt convinsă că azi aţi retrăit amintiri şi emoţii, de pe vremea când aţi mers prima oară la şcoală sau la liceu. Acolo aţi întâlnit cu siguranţă oameni deosebiţi care deşi păreau a fi dascăli obişnuiţi, s-au dovedit de-a lungul anilor să fie nişte magi. Chiar dacă gestul nostru de mulţumire este mic, sper că le va aduce bucurie. Prin urmare vă invit să vă arătaţi aprecierea faţă de cei mai dragi profesori pe care i-aţi avut sau i-aţi întâlnit, prin menţionarea cu tot respectul cuvenit a numelui şi a şcolii la care au activat sau activează. Mă gândesc la acei oameni numiţi învăţători sau profesori, care ne-au atins şi transformat pentru tot restul vieţii, prin arta profesiei lor.

Pe unii nu pot să-i sufăr

Mi-am pus această problemă de foarte multe ori, pentru că am simţit nevoia să înţeleg ce se întâmplă. Întrebarea şi căutarea mea avea scopul de a trece dincolo de prima impresie, aceea evidentă pentru care mi-au displăcut unele persoane. Adică de ce mă supără de exemplu faptul că unii oameni (cu care interacţionez, evident că nu e vorba toată suflarea) spun minciuni sau sunt incorecţi, sau manifestă superficialitate, impoliteţe, lipsă de respect, etc.

Ce e în spatele reacţiei?

Am găsit o posibilă explicaţie într-un pasaj din cartea Umbra scrisă de Adrian Nuţă, care în esenţa sa, spune că tot ceea ce ne irită la un om este de fapt un aspect al propriei noastre personalităţi, pe care nu îl conştientizăm încă sau nu îl acceptăm ca fiindu-ne propriu. Adică cum am putea tocmai noi să fim aşa, precum oamenii cei mai supărători?! Exclus!

Acelaşi lucru

Mai simplu spus există şi în noi, se manifestă şi în noi acele lucruri pe care le condamnăm la alţii. Iar lecţia este să acceptăm asta, să înţelegem că şi noi mai spunem câteodată o minciună, mai călcăm pe lângă linia corectă, mai picăm în tentaţia superficialităţii, avem momente în care nu acordăm respectul cuvenit, sau nu acceptăm că pot exista şi alte soluţii, mai bune decât ale noastre, etc.

Avem multe de învăţat în călătoria noastră către noi înşine. Dacă ar fi să rezum totul la ideea articolului de azi aş zice că esenţial este să ne cunoaştem şi să ne acceptăm aşa cum suntem. Făcând acest exerciţiu onest, noi cu noi înşine, ulterior ne va fi uşor şi firesc să-l facem şi cu ceilalţi. Poate fi calea spre armonizare interioară dar şi a relaţiilor cu restul oamenilor. Până la urmă chiar e imposibil de acceptat ideea că avem în noi, că putem să manifestăm (în anumite condiţii, desigur) un comportament supărător, la fel cum fac şi ăia nesuferiţi? Eu cred că nu. Voi ce părere aveţi?

Dar şi mai interesant ar fi să-mi spuneţi cum credeţi voi că vă ştirbeşte asta (asumarea acestui lucru adică) personalitatea, potenţialul de dezvoltare, şansele de a vă împlini?

 

Prea ocupaţi cu izolarea

Prea-mult-calculator-stricaDin când în când recitesc articole mai vechi. Ieri l-am parcurs pe acesta despre ascultarea activă. Regăsesc ideile care m-au animat la acel moment pentru a scrie. Le văd încă o dată utilitatea, evident prin percepţia proprie a utilităţii şi necesităţii. Însă mintea îmi fuge pe o altă conexiune…a comunicării. Ca să poţi avea o conversaţie plăcută e necesar să asculţi şi apoi să vorbeşti. Ascultarea activă sau de nivel II are nevoie de anumite condiţii pentru a da roade ulterior, în convorbirea dintre doi oameni. Cum să se realizeze toate astea din spatele monitoarelor, în lipsa unui contact verbal şi vizual direct între persoane?!

Paradox

Trăim într-o eră tehnologică, în care avem acces super rapid şi simultan, la o mulţime de aparate, instrumente, dispozitive, jucărele it – cum vreţi să le spuneţi. Toate ne fac sclavii vitezei, a grabei (să ce?!) şi în fapt ne ţin prizonieri în izolarea virtuală, care este atât de concretă… Apărem super activi prin postări, poze, like-uri, share-uri, tweet-uri, comentarii,… care sunt excelente pentru a atrage atenţia, a semnala ceva, dar nu ţin loc de comunicare. Păi nici nu este acesta rostul lor, veţi spune pe bună dreptate! Dar câtă lume mai înţelege acest lucru?

De câte ori am văzut câte o pereche, stând la masă la restaurant, fiecare cu telefonul său de ultimă generaţie, butonând facebok-ul sau internetul în aşteptarea comenzii. După care mânâncă rapid, cu ochii la ecran, fără să schimbe prea multe cuvinte între ei şi pleacă de mână dar separat, fiind fiecare în lumea lui… Adică aparent suntem aici, în lumea asta reală dar comunicarea la nivel personal, întâlnirea omului cu omul de lângă el, la nivel emoţional nu mai există. Nu mai avem timp de întâlniri în real pentru că suntem prea ocupaţi să fim prezenţi şi vizibili în virtual!

Face to face

conversatie-10147Nici nu e greu să ne explicăm de ce a apărut tendinţa de a evita relaţiile directe şi conversaţiile faţă în faţă. Iluzia confortului şi preferinţa pentru un oarecare fel de anonimat pe care o oferă parşiv internetul, are deja consecinţe negative asupra comunicării dintre oameni şi a relaţiilor dintre ei. Nu mai avem răbdare să ascultăm, nu mai avem conversaţii plăcute, inteligente, utile, nu le mai vedem rostul!! Complezenţa câştigă teren pentru că în lipsa practicii uităm şi teoria. Ne complacem şi vedem deja rezultate speciale : o limbă natală măcelărită şi în scris şi în vorbire, o răcire a relaţiilor, o accentuată lipsă de maniere şi de respect.

Remedii naturale

Există sigur că da! În primul rând alegeţi să priviţi în ochi pe cineva atunci când îi vorbiţi, alegeţi o prezenţă reală în locul celei virtuale. Apoi, folosiţi-vă partea cea mai umană – emoţiile, în exprimarea sentimentelor, în conversaţii. Faceţi exerciţii reale de comunicare, nu în sensul de a schimba cuvinte ci în sensul de a vă înţelege reciproc şi pe rând, prin intermediul cuvintelor. Oare de ce am primit doar noi oamenii, darul magic al vorbirii?! Vorbele pot încurca şi tot vorbele pot descurca situaţiile. Alegeţi-le cu grijă, rostiţi-le cu atenţie şi doar atâtea câte sunt folositoare. Exercitarea în exces a unei calităţi, o transformă în defect, dar tocmai pentru că ştim asta depinde doar de noi, să practicăm comunicarea şi să exersăm arta conversaţiei!

Ce spun cifrele?

st blogCa tot omu’ cu blog personal, mă uit şi eu pe statistici. Nefiind ignorantă dar nici specialistă în domeniu, pe unele le pricep pe altele mai puţin şi din acest motiv m-am gândit să obţin opinia voastră, a celor care lucraţi în social media. Blogul meu este unul de nişă, prin care promovez coaching-ul şi comunicarea în rândul tineretului (în special) dar nu numai, cu ajutorul atelierelor PORŢIA de COACHING.

Statistici (mic extras)

11 luni de activitate

204 articole publicate ( cu o medie de 18,5 postări pe lună sau echivalentul a 4,1 articole pe săptămână)

286 de comentarii (cu o medie de 1,4 per articol, deşi sunt foarte multe postări fără ecou…)

10.771 vizualizări per total ( cu o medie de 979,18 vizualizări pe lună, sau 37,6 vizualizări pe articol; oricum sunt mai multe categorii, secţiuni, pagini…)

din care cele mai multe 1.357/noiembrie 2013 şi cele mai puţine 582/aprilie 2014.

14 ateliere marca Porţia de coaching organizate în Galaţi şi în Brăila ( cu o medie de 18 participanţi per sesiune).

De la mine se vede aşa:

Nu ştiu să spun câte emoţii am înglobat în toate cele de mai sus, câte materiale am citit pentru a mă documenta şi a-mi întreţine inspiraţia, câte ore am stat la calculator ca să redactez efectiv textele, să caut imaginile asociate, să concep un conţinut, să elaborez o prezentare pentru atelier…

Ştiu însă să spun că am lucrat şi continui să o fac cu mare drag, cu dorinţa reală de a aduce un plus de informaţie, de motivare, entuziasm şi de energie, celor care au nevoie de ele, pentru a face saltul spre un mod îmbunătăţit de a gândi şi de  a vedea oamenii/ relaţiile. Plusurile au venit din expertiza mea de coach şi trainer de comunicare şi au ajuns la voi prin intermediul textelor publicate pe acest blog şi în priză directă prin exerciţiile practice şi poveştile de la ateliere. Scopul meu ESTE să trec/trecem dincolo de cuvinte, să vă sprijin în descoperirea valorilor şi obiectivelor, să vă motivez pentru îndeplinirea lor prin consolidarea încrederii de sine, ca urmare a înţelegerii şi renunţării la deprinderile de autosabotare. Împreună facem lucrurile să se întâmple!

De la voi cum se vede?

Mi-ar plăcea să aflu cum a fost pentru voi şi vă mulţumesc în avans pentru comentariile pe care le veţi fi scris!

 

Mulţumesc Viaţa Liberă!

vlSunt în postura de a adresa mulţumiri cotidianului gălăţean Viaţa Liberă, pentru că în data de 28 august 2014 a publicat Lista blogurilor din Galaţi, printre care se numără şi blog-ul meu.

Sunt plăcut surprinsă de acest fapt şi ţin să remarc că nu este prima dată când ziarul nostru este interesat de blogosferă. Sunt convinsă că nu v-au scăpat atenţiei articolele prin care s-a vorbit despre BGG – blog gathering Galaţi. La acel moment am semnalat si eu implicarea cotidianului în postarea Lumea online este pe val.

Mulţumesc Viaţa Liberă!