Când pe scenă se joacă piesa Sunt spart în bucăți…

Știu că ați trăit asemenea stări sufletești și că mulți dintre voi încă vă luptați cu ele. Probabil că aproape toți ați experimentat și starea opusă, aceea de împlinire, când tot ce simți pe dinăuntru este o senzație de plin, de întreg, de fapt atunci simți că ești tu însuți. Dacă nu…poate e timpul să fiți mai atenți la voi.

Ce e în spatele cortinei?

Atunci când pe scena minții noastre, se joacă piesa Sunt spart în bucăți în spatele cortinei se întâmplă lucruri interesante. Poate că vă este de folos să vizualizați totul ca pe un spectacol (hihi, uneori chiar este ). Atunci când simțim că pe dinăuntru suntem sparți în mai multe bucăți, fiecare dintre ele își cere partea ei de atenție. Suntem în situația în care toată energia noastră se risipește, se consumă în încercarea disperată (mintea reacționează ca un pilot automat) de a analiza, compara, căuta să înțeleagă și să rezolve fiecare bucată în parte.

Când lăsăm instrumentul să ne conducă

Mintea este un instrument (pilotul automat) și atunci când se confruntă cu o situție doar asta știe să facă, să caute prin comparație cu situații asemănătoare, o explicație (ea vrea să înțeleagă de ce) o idee, o soluție. Când găsește e cât de cât ok dar când primește răspunsul Păi e ceva nou, nu m-am mai confruntat cu așa ceva și nu știu ce se întâmplă, se crizează! Efortul acesta de scanare a fiecărei bucăți, cu scopul de căutare a unei soluții pentru fiecare bucată în parte are loc simultan și prin urmare e simplu de înțeles de ce se instalează imediat o stare de hăituială și sora ei geamănă – oboseala profundă.

Cum schimbăm spectacolul?

În loc să stăm în sală confortabil ca un spectator care tot ce face este să privească ceea ce mintea (pilotul automat) îi prezintă pe scenă, avem alternativa de a ne asuma rolul de regizor. Cu alte cuvinte abordăm lucrurile diferit, ne plasăm într-o poziție din care putem privi întregul proces, global, în ansamblu. În termeni de coaching vin și spun că în clipa în care decidem să ne luăm în stăpânire (to own ourselves) lucrurile se schimbă radical.

Când punem noi instrumentul la lucru

starea de spirit devine cu totul alta. Suntem în faza în care înțelegem și acceptăm că suntem întregi pe dinăuntru și că ne confruntăm cu o situație în care lucrurile ne deranjează, ceva nu merge bine, pe mai multe planuri, de unde și senzația de a fi spart în bucăți. În rolul de regizor fiind, vedem din afară și cu detașare lucrurile , ceea ce ne dă spațiul și claritatea necesară pentru a lua o decizie. Privim mai întâi lucrurile și observăm că de fapt se suprapun activități care ar putea fi prioritizate, sau sunt de făcut simultan mai multe chestii și de ele ar putea să se ocupe și alte persoane în afară de noi, sau ne simțim sub presiunea unor decizii care în fapt nu ne aparțin, doar ni s-a părut că sunt ale noastre. A fi spectator e simplu, plătești un bilet (după buget coane Fănică…) și te așezi confortabil. A fi regizor înseamnă multe ore de muncă de concepție, de repetiții, de efort. Regizorul știe ce vrea și muncește pentru a realiza spectacolul pe care și-l dorește.

Și zarea e mai limpede acum

Când știi că ești întreg așa te și simți. Este important să îți repeți zilnic că ești un om complet, care intră în spectacolul vieții sale cu scopul de a se simți minunat. Unora le place să asiste din sală, din fotoliu…la ceva ce li se prezintă (întâmplă) dar nu uitați că împlinirea vine din acțiune, din asumare, din luare în stăpânire, din curajul de a crea. Cu alte cuvinte puteți fi regizorii, ba chiar și producătorii, finanțatorii propriului show. Sunt curioasă să aflu ce alegeți, ce ați ales?!

 

Scarce relationship with one self is the no.1 failure cause

Statistically a poor relationship with inner self is the first cause of failure in relating with other people. Gary Chapman did express that in his book “The five languages of love”.

Why do we bother so much to relate with other people?

There is only natural for us to wish for being accepted, liked, understood, wanted by other people, to be a part of certain groups, to be popular. This is one of the fundamental human needs, a core and sound one. At this moment of the discussion the theory (mechanism) is of less importance still it is clear that we all have this state of mind. Some of the most such intense needs are lived by the teenagers, fore they are living a time where everything happens gets planetary proportions and drama accent. Being adult gives us the reinsurance that this is not the case…but we use to be adolescents too.

Yet

How can one understand and love other people when one knows not or doesn’t want to do the same for one self?! Psychologist will say that the problem of self-acceptance which was left unsolved in the teenage period will get much more complicated in the adult life and will burst later with big damage. Coach will lead on the knowingness path which has only one key: to know and own one self, understand, appreciate with honesty, without unsupported wants. Relationship with peers starts with the inner self relationship and it is a copy of it. DO YOU have a good relation with you? If so how can you take it to the next level? If not, what are you waiting for? Please tell me …so that I can help you!

Relația deficitară cu sinele e cauza numărul 1 de eșec

Statistic vorbind, relația deficitară cu sinele este prima cauză a eșecului în relația cu alți oameni…Așa afirmă Gary Chapman în cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii”.

De ce ne preocupă atât de mult relația cu alte persoane?

Pentru că este normal să dorim să fim acceptați, plăcuți, înțeleși, căutați de alți oameni, să fim pe placul lor, să facem parte din anumite grupuri, să fim populari. Este una din nevoile de bază ale omului, una profundă și sufletească. Poate că teoria (adică mecanismele) nu are prea multă importanță în acest punct al discuției  dar e clar că toți avem aceste trăiri. Unele dintre cele mai intense nevoi de acest fel le resimt adolescenții, pentru că ei sunt la vârsta la care absolut orice li se întâmplă ia proporții planetare și accente dramatice. Adulți fiind știm bine că nu e chiar așa…dar am fost și noi adolescenți.

Și totuși

Cum să îi poți înțelege și iubi pe ceilalți oameni atâta timp cât nu știi sau nu vrei să faci același lucru cu tine?! Psihologul spune că problema acceptării de sine nerezolvată în adolescență se complică la adulți și va izbucni cu siguranță mai târziu, cu efecte mai greu de estimat și de depășit. Coach-ul ne duce pe calea cunoașterii acolo unde cheia e una singură – să ne cunoaștem pe noi, să ne înțelegem și apreciem cu onestitate – fără pretenții nesusținute. Relația cu ceilalți începe de la relația cu sinele și o copiază în mod fidel. TU ai o relație bună cu tine? Dacă da, cum o poți duce la următorul nivel? Dacă nu, ce mai aștepți? Spune-mi … ca să te pot ajuta!

 

Ce întrebare poți să fii ?

Ce întrebare poți să fii astfel încât să schimbi totul în sensul bun? Este o adevărată provocare pentru oricine dorește să trăiască frumos,  cu adevărat și nu doar la modul declarativ…pentru că este la modă! Câte discuții pot naște aceste cuvinte…Una ar fi despre ce înseamnă să trăiești frumos și aici opinia mea este că a trăi frumos înseamnă a trăi cu sens, a face ceva cu viața ta într-un fel în care să însemne ceva bun, folositor, important pentru ceilalți oameni , fie ei doar cei dragi fie un grup mai mare. Dar cum vine chestia asta ce întrebare poți să fii?

Adică…putem fi întrebări?!

Eu cred că da…suntem întrebări, în măsura în care de fapt o întrebare este un răspuns. Și atunci putem fi răspunsuri? Da, suntem! Suntem fiecare dintre noi o sumedenie de taine, de mistere, de valori, de credințe, de emoții, de trăiri, de vise, de speranțe, de posibilități nebănuite. Cum le putem aduce pe toate acestea la suprafață, altfel decât folosind uneltele cunoașterii – întrebările?!

Cauți răspunsul care să te ducă în direcția pe care ți-ai propus să mergi? Urmărești conștient și disciplinat îndeplinirea unui anumit scop? Atunci fii curajos și pune-ți întrebările de care te temi cel mai mult. Vei fi uimit de puterea de eliberare pe care o vei primi odată cu răspunsul. Apoi…fii acel răspuns…fii acea întrebare…până când vei simți că este momentul unei alte schimbări, unei alte întrebări…

Buricul pământului

Uneori e cazul să ne plasăm pe primul loc în ordinea priorităților sau ale acțiunilor pe care le facem zilnic. Sau altfel spus din când în când e sănătos să ne acordăm nouă înșine toată atenția, pentru a ne cunoaște, a ne înțelege, a comunica cu sinele nostru și a ne motiva pentru viitor. Adică poți fi buricul pământului pentru câteva ore sau momente, fără a fi egoist, fără a uita de obligațiile pe care le ai față de X, sau de Y.

Ce beneficii apar din această centrare…sau re-centrare?

Nu știu câți dintre voi ați făcut acest exercițiu însă îl recomand cu căldură pentru că este o cale autentică de cunoaștere. Chiar dacă nu e ceva simplu ( de fapt depinde mult cum alegi să privești sau să faci lucrurile) este o disciplină dar și o disciplinare, ale cărei eforturi zilnice sunt pe deplin răsplătite. Dacă știți cum să procedați, continuați iar dacă nu știți încă, vă pot ajuta, sunt aici!

Ieri am lucrat cu un grup de tineri extraordinari, procesul de lucru Ce văd când mă văd în oglindă? cu ajutorul jocului Punctum și al metodei Points of You. Dacă doriți să experimentați un alt fel de atelier, o altă metodă de comunicare, un alt mod de a aborda omul și valorile sale interioare vă invit la atelierele Porția de Coaching.

Cât curaj vă trebuie pentru a vorbi cu voi înșivă? Când începeți?