Chiar dacă nu știu…

Chiar dacă nu sunt conștienți, toți oamenii posedă o anume frumusețe și noblețe interioară. Și chiar dacă fiind în necunoștință nu o celebrează, toți oamenii simt că este ceva important, ceva nedefinit, care trăiește pe dinăuntrul lor cumva independent de viața exterioară, dar de care se simt separați…Cu toții ne punem întrebarea la un moment dat ce este viața, viața noastră, e doar o alergare de acasă la serviciu-școală-piață-bancă-plătit facturi și altceva nimic?!

Chiar dacă nu sunt conștienți de omenia și de frumusețea lor interioară, toți oamenii o manifestă. Atunci când spun unui semen trist vorbe de încurajare, sau când ajută un om aflat la nevoie, ori de câte ori oamenii fac ceva cât de puțin dar din tot sufletul, pentru un alt om care le-a cerut sau nu ajutorul, atunci dispare acea separare a exteriorului lor de propriul interior. Sentimentul de separare se diluează ori de câte ori cineva le mulțumește cu toată inima pentru binele făcut, sau le zâmbește sincer și le transmite un gând curat, sau le validează omenia pe care au manifestat-o undeva…cândva…demult.

Așa se trezește în interior un bulgăraș de foc care le încălzește pieptul și le redă strălucirea din ochi. Pentru unii lucrurile astea pică în uitare, însă pentru alții începe de aici călătoria spre interiorul lor. Călătoria conștientă spre Sine. Pe drum se vor descoperi pe ei înșiși, vor înțelege că sunt speciali și ei dar și ceilalți oameni și vor învăța, vor dori și vor acționa astfel încât să își facă o viață împlinită din acel punct mai departe. Lucrare grea dar importantă.

Voi ați văzut pe stradă oameni cu ochii goi? În oglindă i-ați văzut?! Și de acolo încolo ce ați făcut pentru ei…pentru voi înșivă?

Oamenii sunt frumoși și nobili pe interior, chiar dacă încă nu știu asta! Poate dacă vom vorbi mai mult și cu mintea deschisă despre aceste lucruri vom reuși să trăim mai bine unii cu ceilalți și mai ales noi cu noi înșine.