Comunicarea și bunul simț

sursa imaginii: http://webcultura.ro/muzica-pentru-un-stol-de-vrabii/

  1. Pentru ca între două persoane să se stabilească și să aibă loc o comunicare reală este necesar ca ambele persoane să își dorească asta și să depună eforturi conștiente în acest sens. Cu alte cuvinte degeaba doar unul dintre ei dorește să comunice, găsește mereu un subiect de conversație, folosește un ton vesel și face glume, îl întreabă pe celălalt cum îi merge, etc. Dacă cel de-al doilea se menține mereu închis în zona lui, nu contribuie cu bunăvoință la conversațiile dintre ei,  nu se străduiește să le inițieze și el din când în când, atunci mai devreme ( decât mai târziu) comunicarea dintre ei se va ofili și la fel și relația lor.
  2. Chiar dacă cei doi nu cunosc teoria comunicării ei pot să aibă o comunicare satisfăcătoare doar prin aplicarea bunului simț elementar. Cu alte cuvinte bunul simț în comunicare înseamnă: să asculți ce spune partenerul de discuție și apoi să răspunzi, el să te asculte până la capăt așa cum ai făcut și tu. Rolurile se schimbă firesc, cu răbdare și cu curiozitate pentru a înțelege firul discuției, emoția care îl face pe unul dintre ei să aducă în discuție o anumită temă, sau o anumită informație.  Este necesar să vezi persoana și să simți emoția ei dar și pe a ta. Este ca într-un dans în care cei doi se urmează și se influențează reciproc pentru a avea împreună o experiență reușită. Dacă doar unul dintre dansatori vrea un dans armonios și face efortul de a se armoniza cu partenerul său, în absența contribuției conștiente a celuilalt dansator, lucrurile se pot solda doar cu călcatul pe pantofi. Dar dacă amândoi vor un dans reușit, trebuie ca amândoi să „vadă” muzica și chiar dacă nivelul lor de pricepere în ale dansului este diferit, cei doi vor putea face câteva piruete largi care să le aducă satisfacție și dorința de a continua.

Rețeta pentru o comunicare bună are nevoie de trei elemente: dorința celor doi de a stabili o comunicare reală,  folosirea bunului simț în timpul procesului de comunicare ( ca și în cel de relaționare) și ingredientul esențial – menținerea discuției în planul ideilor.  Adică exprimarea în mod pozitiv a opiniilor , pentru a se evita confuziile neplăcute dintre opinii și persoane, cu toate consecințele ce decurg de acolo mai departe.

 

Cum se comunică pozitiv?

Ce este în spatele stilui pozitiv? În mod cert se află opinii pozitive referitoare la propria persoană dar și la celelalte persoane, astfel încât relațiile și conversațiile sunt plăcute și au un rezultat satisfăcător. Ca să facem legătura cu articolele precedente, stilul pozitiv de comunicare arată un echilibru între stilurile pasiv și agresiv, lucru care nu e simplu de realizat însă are la bază nu chiar absența fricii dar cel puțin un mod eficient de gestionare a ei. Cu alte cuvinte ca să poți fi un om pozitiv e necesar să-ți învingi temerile și pentru asta e nevoie să ai încredere în tine.

Cum se comunică pozitiv?  Cu grijă 😉 față de opiniile și sentimentele personale și cu grijă față de opiniile și sentimentele celorlalți. Poate că ați mai auzit sau citit despre asertivitate.  Asertivitatea este capacitatea unei persoane de a-și exprima opiniile ( mai ales cele contrare, opuse)  într-o discuție, fără a leza opiniile celorlalți. Păi opiniile pot fi lezate?! Ele nu însă sentimentele/emoțiile din spatele lor da… Dar asta se întâmplă deoarece majoritatea oamenilor nu știu și nu fac distincția dintre a purta o discuție, a face un schimb de informații fie ele și în contradictoriu și a ataca persoana cu care discută. Iar necunoașterea atrage frica și dorința de atacare/dominare/reducere la tăcere a celuilalt…

Să exemplificăm asertivitatea și planurile ei. Să presupunem că domnul X și domnul Y au o conversație. X exprimă la un moment dat  o părere opusă față de cea a domnului Y.

  1. Dacă  discuția se menține cu grijă de către amândoi interlocutorii, doar în planul ideilor atunci discuția va fi una agreabilă bazată pe o comunicare pozitivă. Rezultatul este că X și Y vor mai dori să relaționeze/comunice și cu alt prilej.
  2. Dacă în schimb cei doi interlocutori nu cunosc sau nu aplică asertivitatea, discuția poate degenera  prin crearea unei confuzii între idei și persoane.  În exemplul nostru domnul Y începe să expună o idee pe care nu apucă să o termine,  deoarece îi este confiscată de domnul X, care nefiind de acord cu ideea respectivă  îl atacă verbal pe domnul Y.  Cei doi  duc o conversație chinuită în care alternează stilul agresiv cu cel pasiv și drept urmare nu vor dori să mai vorbească prea curând.

Deci cum comunicăm asertiv?  Ținem cont de câteva reguli de bază în comunicare: Ascultăm vorbitorul fără a-l întrerupe, pentru a putea înțelege ce a dorit să comunice. Ne exprimăm cu grijă ideile personale, arătând modul nostru de a vedea lucrurile despre care se vorbește.  Dacă părerea noastră este total opusă opiniei prezentate de antevorbitor NU facem referire la persoana care a vorbit, cel mult facem referiri la ideea prezentată. Avem grijă să menținem discuția în planul prezentării ideilor fără a aluneca în planul personal. Faptul că un om exprimă o opinie diferită sau contrară opiniei noastre nu echivalează cu faptul că acel om ne este dușman. Înseamnă doar faptul că acel om privește lucrurile din altă perspectivă.  Cu alte cuvinte ne spunem punctul de vedere într-un fel în care ceea ce spunem împreună cu felul în care vorbim,  trasmite clar mesajul dorit și nu lezează persoana cu care dialogăm. 

Eliminați confuzia potrivit căreia  dacă  doi oameni au păreri diferite, chiar total opuse despre un anume subiect atunci cei doi sunt dușmani și de aceea nu se pot înțelege și nu pot comunica. În realitate problema este creată de felul în care își prezintă părerile despre acel subiect.

Ambiguitatea din spatele unui stil pasiv-agresiv de comunicare

Pentru unii dintre noi este dificil să înțelegem o persoană care se manifestă și comunică într-un mod pasiv agresiv, deoarece acest comportament produce confuzie. Ne întâlnim mereu cu persoane care comunică preponderent în acest fel și uneori manifestăm și noi această atitudine dublă. Gândesc că dacă pricepem ce e în spatele acestui stil ambiguu de comunicare, vom putea relaționa mai bine. Hai să privim lucrurile puțin mai atent.

Ce este în spatele unei comunicări pasiv agresive?  Modul în care o persoană își exprimă opiniile verbal (7% prin cuvinte ) și non verbal (93% prin tonul vocii și limbajul corpului )  se numește comunicare. Comunicarea în sine este un proces complex care se petrece într-un un anumit cadru ( participanți, timp, loc) și este influențat de anumiți factori (interiori, exteriori). Un om care simte în interior o reacție agresivă și comunică pasiv, manifestă un mod pasiv agresiv de comunicare. Cu alte cuvinte ar izbucni dar nu-și dă voie sau nu-și permite. (Atenție nu mă refer la reacții de moment, la izbucniri de orgoliu sau la lipsa de educație, mă refer la modul de a comunica, de a relaționa.)

Chestia asta de a fi simultan pe două planuri  produce confuzie și frustrare. Cui anume ? În primul rând chiar celui care procedează în acest fel „de două feluri” 🙂 .  În al doilea rând confuzia este generată și celui /celei cu care se află în conversație. Iată un exemplu care va face imaginea mai clară. Suntem în situația în care intrăm în contact cu o persoană care  este vizibil supărată. Se vede asta pe chipul ei/lui, din mers din atitudine. În mod firesc întrebăm persoana ce are, ce s-a întâmplat.  Surprinzător pentru noi ea sau el ne răspunde cu o voce slabă stând cu umerii căzuți, că totul este ok, că nu s-a întâmplat nimic. Dar simțim că undeva ceva nu se potrivește…

Așa apare confuzia pentru noi, cei care am adresat întrebarea.  În cifre statistice date de teoria comunicării ceea ce răspunde persoana prin cuvinte 7%   nu se potrivește cu restul de 93% adică felul în care a vorbit (tonul vocii 38%)  expresia feței  și  felul în care s-a exteriorizat ( limbajul corpului 55%).

Apare însă și o confuzie  interioară a celui  supărat , care provine din faptul că deși se manifestă într-un mod ales de el însuși ( respectiv de a afirma că totul e ok), nu a obținut ce și-a dorit , dimpotrivă că este și mai furios pe dinăuntru, și mai nemulțumit decât era la început. Adică frustrare. Cum nu înțelege mecanismul prin care a ajuns la starea suplimentară de disconfort, taie brusc discuția și se autoizolează. Acest lucru produce asupra noastră o reacție de nemulțumire ( adică frustrare) deoarece intenția noastră de a-l ajuta nu a reușit.

Dacă situația se repetă de câteva ori, atunci cele două persoane nu își vor mai vorbi prea curând, datorită faptului că vor asocia conversația cu celălalt cu starea de confuzie și de frustare. Hmm…vă sună cunoscut?!

Cum scăpăm de ambiguitatea asta?  Sprijinul unui specialist este esențial pentru persoanele care au în mod constant acest comportament – reacții agresive la interior pe care le reprimă și fie nu le vorbesc deloc fie le comunică pasiv în exterior.  Pentru restul de oameni este folositor să înțeleagă cu ce se confruntă semenii lor dar și ei înșiși, să accepte că aceste lucruri nu sunt simple nici ușor de dus în spate, să înțeleagă că pot ajuta printr-o abordare constructivă a relației, prin alegerea  unui stil asertiv de comunicare.  Despre asta voi scrie în următorul articol.

 

 

Ce dezvăluie pasivitatea stilului de comunicare

Mulți oameni cred că dacă adoptă un stil pasiv de comunicare, acest lucru le va aduce un beneficiu în termeni de liniște interioară, sau poate le asigură un statut de persoană diplomată, care se înțelege bine cu toată lumea. Dar…

Cum arată o atitudine pasivă în comunicare?  Este vorba despre o persoană care alege să nu exprime ceea ce simte cu adevărat, fie afirmă contrariul fie nu vorbește deloc și îi lasă pe alții să vorbească pentru ea/el ( agresivul va prelua mereu conducerea dacă va simți oportunitatea).  Modul pasiv, aproape inert de a aborda o conversație arată despre persoana respectivă o încredere de sine scăzută,  o imagine de sine nesigură,  este un indiciu despre faptul că acea persoană se va lăsa ușor dominată.

Ce dezvăluie stilul pasiv de a comunica?  Persoana care comunică în acest fel lipsit de personalitate dezvăluie prin acest stil exact ce ar vrea să ascundă poate, adică faptul că nu își cunoaște destul propria personalitate, nu  are opinii proprii sau nu și le asumă, prin urmare are dificultăți mari în a lua decizii pentru sine și le lasă mai degrabă condusă. Dar asta nu înseamnă că e mulțumită pe interior cu acest fel de a fi, de a relaționa cu alți oameni și cu sine. În fapt pasivul suferă și adună frustrări pe care le pune apoi pe umerii altuia, într-o zi când forțat de împrejurări va vorbi despre opiniile sale.  Cum credeți…tot prin exprimări neutre.

Ce este în spatele stilului pasiv de a comunica? Frica, tot ea este și aici pe fundal. De data aceasta este frica de a greși în aprecierile pe care le face, neîncrederea/necunoașterea  propriilor capacități de a percepe și a analiza realitatea, teama de a răni/nemulțumi pe alții prin exprimarea propriilor păreri, frica de ce ar putea să urmeze…Și ar mai fi de spus. Rezultatul acestui stil de viață ( comportament, relaționare, comunicare, mod de a privi și a interacționa cu lumea înconjurătoare) este acumularea unei mari cantități de frustrări, generarea continuă a altora noi, plasarea vinei pentru aceste lucruri asupra altora, oricui oricum numai în exterior să fie…

Cum se poate corecta stilul pasiv de a comunica?  Primul pas este acceptarea realității, adică asumarea cu curaj a faptului că da – există o dificultate în identificarea sau în exprimarea opiniilor personale.  Urmează antrenarea atenției asupra propriei persoane,  cu scopul de a observa ce reacții interioare apar în diferite situații și exprimarea lor ( verbalizarea) în conversațiile cu alte persoane. Se începe ușor, pe teme neutre care să nu genereze tensiuni și se repetă experiențele pentru a se dobândi încredere în forțele proprii. Se practică zilnic pentru a se dobândi o obișnuință nouă și sănătoasă cu care treptat se va înlocui obișnuința veche, aceea de a tăcea din principiu. Cu timpul se va trece la subiecte de discuție mai grele. Abia acelea când vor fi fost tratate cu succes și opiniile personale vor fi fost exprimate în mod asumat, abia acele conversații vor aduce încrederea de sine dorită.

Sunt lucruri delicate a căror realizare corectă condiționează direct scopul final de a dobândi încrederea de sine și de a găsi vocea propriei personalități. Sprijinul unui specialist este esențial.