Pe umerii cui așezi responsabilitatea împlinirii tale?

Ce întrebări mai pun și eu uneori…de te doare capul 😉 … Chestiunea în sine este una de mare importanță. Pentru cine veți întreba? că doar nu e pentru toată lumea. Într-adevăr o asemenea temă de gândire nu este nici pe placul nici pe măsura tuturor, ci doar pentru acele persoane pe care le preocupă să își trăiască viața într-un mod asumat și armonios.

Asumarea unui mod de viață înseamnă să înțelegi în ce mod ești viu și să trăiești ca atare. Adică să observi ce fel de viață duci, să fii atent pe rând la elementele care o compun și care o influențează, să înțelegi cum anume o influențează, cât în bine cât în rău, să analizezi lucrurile din cel puțin două perspective: realitatea care se petrece cu tine ( și în jurul tău) precum și felul în care percepi tu realitatea care se petrece cu tine ( și în jurul tău). Cu alte cuvinte asumă-ți faptul că mereu sunt două planuri realitatea și versiunea ta despre ea. De exemplu mergi la un film cu un prieten și la final schimbați impresiile despre scenariu, muzică, interpretarea actorilor, efectele secundare, etc. Amândoi veți exprima opiniile voastre care vor fi diferite sau uneori poate vor semana între ele…dar cu siguranța vor diferi de realitatea a ceea ce a creat regizorul, scenaristul, etc. La o a doua vizionare a aceluiași film, veți vedea/percepe alte lucruri pe care prima dată nu le-ați observat…dar filmul e același (produs finit ca să spun așa).

Armonia sau armonizarea stilului de a trăi are la bază asumarea lui. Este ca într-un dans pe care vrei să îl dansezi frumos, elegant și să te bucuri de energia lui la maxim. Pentru asta este necesar să înveți dansul (tehnica) mai întâi pentru ca apoi să o practici până când o poți aplica armonios, cu artă, va curge din tine. Cu alte cuvinte când îți dorești un anumit fel de viață, trebuie să cunoști definiția, să înveți tehnica, să practici până când ajungi să rafinezi elementele și să le îmbini armonios, fără a te depărta prea mult de realitate.

Toți ne dorim să fim fericiți, să trăim frumos și bine. Știți pe cineva care vrea să trăiască nefericit? Nu cred. Dar cu toate acestea câți oameni cunoașteți care chiar sunt nefericiți în/cu viața lor? Mulți. Una dintre explicații ar putea fi aceea că acei oameni nu știu ce e cu viața lor, nu o cunosc, nu o studiază…pentru că dacă ar face asta ar înțelege ce nu merge și poate…ar face ceva să o schimbe. Cu ce? Cu ceea ce știu ei că le place, le trebuie, cu o viață care să le placă lor. Viața lor pe care să și-o construiască/șlefuiască ei astfel încât să le placă lor. Câți oameni chiar știu ce fel de viață își doresc? Câți oameni fac conștient acțiuni care să le aducă o viață mai bună, așa cum și-o doresc?

Atunci cum să pui asta pe seama unui alt om fie el mama, tata, fiul fiica, soțul, soția, etc.? Cum să pui responsabilitatea împlinirii visurilor tale pe umerii unei alte ființe și să lași astfel rezultatul la întâmplare, la bunul plac al acelui alt om sau mai corect spus la priceperea sa? După care să afirmi supărat/suparată…Nu ai știut să mă faci fericit/fericită! Dar tu unde erai?! Dacă ai lăsat pe altul să te facă fericit de ce nu îți asumi și rezultatul?!

Asumarea propriei persoane înseamnă asumarea propriei vieți/bunăstări/sănătăți/fericiri. Puneți împreună doi oameni nefericiți care își pun nădejdea propriei vieți pe umerii celuilalt și observați ce se întâmplă cu ei, cu cuplul lor și cum se vede totul din afară, ca la cinema la fimele mute. Puneți împreună doi oameni care se cunosc pe ei înșiși, știu ce nu merge și cum ar vrea să fie viața lor, îți asumă toate astea și pun zilnic osul la treabă, pentru împlinirea viselor lor. Priviți și de data asta filmul mut al vieții/cuplului lor și apoi gândiți-vă în tihnă pe umerii cui să puneți responsabilitatea împlinirii visurilor voastre…

A auzi uneori înseamnă a vedea și împreună a fi viu

Scriam mai demult în câteva postări despre faptul că în procesul de comunicare și în relațiile umane (care sunt indisolubil legate) există în permanență diferențe și conexiuni de care nu suntem conștienți între a auzi, a asculta, a înțelege, a face, a vorbi despre ce s-a făcut. Mai toată lumea are urechi dar nu toată lumea aude, însă puțini ascultă ceea ce aud. Mult mai puține persoane înțeleg ce ascultă, și și mai puțini oameni fac/aplică ceea ce au înțeles. Este mare lucru când într-o relație și comunicarea aferentă ei, se ajunge în mod conștient până aici. Cel mai bun rezultat este când se parcurge și ultimul pas acela al verbalizării (a transpunerii în cuvinte) a faptului că s-a realizat/aplicat ceea ce a fost înțeles. Prin executarea și a acestui mesaj de închidere a buclei se poate spune că a avut loc o comunicare completă. Câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?

De ce mă refer la a auzi și a asculta când de fapt ținta pare să fie a vorbi?! Pentru că în comunicare/relații pentru a deveni un bun vorbitor este necesar să fii și un bun ascultător și un bun observator.

În acest fel ajungem de la a auzi la a vedea. Adică ce am făcut? Am lărgit aria percepțiilor care susțin procesul de comunicare și relațiile.  Am aplicat același principiu și am deschis/descris o altă spirală a cunoașterii care este la fel de importantă în comunicare ca și prima. Ea pleacă de la a vedea, a observa, a privi, ca să ajungă tot la a înțelege, a face, a relata/vorbi/verbaliza despre ceea ce ai făcut. Mai toți avem ochi dar nu toți vedem, însă puțini observă ceea ce văd. Mult mai puține persoane privesc ceea ce observă și și mai puțini înțeleg ceea ce privesc. Scade numărul celor care fac ce au înțeles și apoi comunică ceea ce au făcut.  Dar câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?!

Ideea este următoarea:  în relațiile interumane cheia unei vieți de calitate este aceea a practicării unei comunicări conștiente. În funcție de calitatea pe care ne-o dorim pentru viața și relațiile noastre vom folosi o comunicare săracă, neșlefuită, disfuncțională, incompletă sau eficientă, elegantă. Fie că facem o comunicare de criză (la întâmplare) sau facem din ea o artă , avem cu toții loc sub soare, nefericiți și împliniți. Acordați atenție alegerii voastre și asumați-vă alegerea făcută! Înțelegeți faptul că relația și comunicarea nu merg de la sine, nu există singure, ele trebuie alimentate permanent cu tot ce e mai bun în voi pentru că sunt vii. Din acest motiv relațiile mor dacă lăsați să moară comunicarea!