A fi sau a nu fi…deschis

sigla RTOm-liber-300x198Hai să vorbim puţin şi despre asta, despre a fi sau a nu fi deschis în relaţia cu ceilalţi oameni, în familie, în general. Părerea mea personală este că aici este vorba despre atitudinea în sine, pe care o avem sau nu, depinde doar de noi. Eu una nu pot să cred că poţi fi deschis doar cu unii oameni iar cu alţii nu. Exclud din acest context situaţiile în care este necesar să ne protejăm pe principiul de pe vremea bunicii „În oala acoperită nu cade nici un gunoi”. Adică în acele situaţii în care cunoaştem destul de bine realitatea şi personajele încât avem convingerea că o deschidere ar putea să ne aducă prejudicii. Deşi ar fi de discutat şi aici destul, nu asta e ţinta acestui articol.

Rămân astfel în discuţie situaţiile în care cunoaştem oameni noi, suntem puşi în ipostaze interesante, ni se deschid oportunităţi. Şansa de a explora, de obţine rezultate noi, mai bune, diferite faţă de ce am avut în trecut, şansa de a atinge un potenţial de dezvoltare mult mai mare apare doar dacă avem mintea deschisă. Şi puţin noroc…ar adăuga cineva, de acord! O gândire deschisă aduce cu sine posibilitatea de accesare a mai multor instrumente din dotarea proprie ca sa zic aşa. Mai multe arme din arsenal puse la treabă pot aduce mai multe rezultate! Puterea de percepţie creşte prin deschidere, şi nu numai ea. Cum să vedem cu ochii închişi?!

În comunicare şi mai ales în coaching, deschiderea este la fel de importantă ca şi deprinderea a asculta. Fără ea nu se leagă lucrurile. Cum aşa? Iată: în spaţiul de coaching pe care îl crează coach-ul, clientul găseşte un loc virtual desigur, în care se află în siguranţă, îşi poate exprima gândurile, este ascultat cu respect, grijă, confidenţialitate, poate da o voce opiniilor sale fără a fi judecat şi catalogat. Fapt care îi dă confort şi încredere. Aceste elemente stimulează atitudinea de deschidere mai întâi în comunicare şi apoi uşor uşor în gândire, în a lua decizii, a trece la acţiune pentru propriul interes.

Hai să vizualizăm împreună şi celălalt tablou, acela în care în conversaţia de coaching, clientul rămâne blocat în parametrii lui de protecţie, închis, necomunicativ, pentru că este atât de deprins să fie închis încât nu concepe altfel. Vă imaginaţi că nu va merge, coach-ul oricât de priceput ar fi nu va reuşi să afle mare lucru de la clientul său. Pentru că oricât de mult efort ar depune comunicarea este rezultatul unui proces care se face de ambele părţi implicate. Ei şi? Care e problema? În general nu ar fi niciuna.

Dar dacă abordăm lucrurile din perspectiva atitudinii, putem înţelege cum funcţionează deschiderea ca un instrument de cunoaştere. Este ca o uşă pe care decizi la un moment dat să o descui şi să o dai în lături, de perete. Prin deschizătura largă ies şi intră multe: informaţii, sentimente, gânduri, amintiri, experienţe noi, oameni, câte şi mai câte. Te poţi cunoaşte pe tine dar şi pe ceilalţi mult mai mult, pentru că te plasezi în condiţia de a avea cum să faci asta. Dar dacă alegi să ţii uşa crăpată şi blocată pe dinăuntru cu piciorul, alegi voit să limitezi calea de cunoaştere la un culoar îngust şi zgârcit. Ceea ce oricum este altceva decât o uşă complet încuiată!

%d blogeri au apreciat: