Arțarul din colțul grădinii

De mai mulți ani de zile, priveliștea pe care o văd pe fereastra biroului meu, îmi bucură sufletul cu un arțar care preț de vreo două săptămâni, arde în culorile splendide ale toamnei. După cum arată arțarul azi, știu că se apropie rapid clipa în care vor îi vor cădea toate frunzele, ca o capitulare în fața timpului. Deși l-am admirat mereu și m-am bucurat în fiecare toamnă de dărnicia lui, până azi nu l-am spus nimănui pe blog…și merită.

Arțarul din colțul grădinii arde în vântul, ceața sau soarele de serviciu, iar Dunărea curge pe fundal. Verdele brazilor care îl secondează precum niște aghiotanți pe generalul lor, îl arată incandescent. Iar frunzele lui, care mai au ceva verde în ele, se uită la mine din vârf și de pe umeri, salutând arborii vecini. Ici colo o iederă aprinde alte culori de foc în grădina mică, iar dalele de la intrare sunt încă ocrotite de un trifoi cu foi mărunte și ruginite.

%d blogeri au apreciat: