Ascultarea de nivel 3

IMG_0506sigla-RT.pngDacă am vorbit în articolul precedent despre ascultarea de nivel 1 şi 2 am să abordez acum al 3-lea nivel al felului în care putem să ascultăm o persoană, atunci când ne vorbeşte. În plus faţă de primele două niveluri, descrise în articolul intitulat Ascultare şi puţin sufletde data asta în sarcina ascultătorului intră şi observarea limbajului non-verbal al interlocutorului său. Bineînţeles că nu mă refer doar la o simplă observare a limbajului trupului celuilalt ci şi la corelarea tuturor informaţiilor care apar în acest context lărgit. Atunci când facem ascultare de nivel 3 gestionăm simultan informaţii despre ceea ce spune, cum o face dar şi despre ceea ce e dincolo de cuvinte. Ne conectăm la undele pe care le emite vorbitorul şi îl ascultăm cu inima nu cu mintea.

Pare greu să fii atent la atâtea elemente în acelaşi timp, să nu reacţionezi personal la ceea ce auzi, să laşi la o parte propriile gânduri ca să faci loc stărilor, emoţiilor, gândurilor altcuiva, dar cu răbdare, drag de oameni şi multă practică merge. Pentru un coach, ascultarea de nivel 2 şi 3 sunt cele mai bune modalităţi în care îşi poate asculta clientul deoarece doar aşa are acces la potenţialul conversaţiei respective. Măiestria coach-ului implică pe lângă tehnica de ascultare, intuiţie şi mult suflet, cu ajutorul cărora găseşte cele mai bune întrebări, pentru clientul său. Întrebările bune sau aşa zise puternice, sunt acele întrebări care îl provoacă pe client să acceseze cât mai multe şi cât mai diverse resurse interioare. Cu alte cuvinte în procesul de a găsi şi de a formula răspunsul la întrebarea primită, clientul îşi vede propriile limitări, sau poate înţelege mai multe despre el însuşi, poate păşi în afara zonei sale de confort; lucruri pe care în lipsa unor întrebări puternice, nu le face. De ce nu? Pentru că nimeni şi nimic nu îl provoacă.

Există însă oameni care explorează de unii singuri, limitele propriei lor înţelegeri, zone de confort, blocaje mentale, emoţionale etc. şi fac aşa numitul self-coaching. În literatura de specialitate se spune că acest proces auto-aplicat este dificil, însă este posibil. Iată de ce sprijinul profesionist acordat de un coach/antrenor este de necontestat pentru succesul unei transformări de durată, trainică, construită cu paşi mici dar statornici. Un client care apelează la un specialist se degrevează pur şi simplu de orice grijă, este bine primit într-un spaţiu protejat, creat special de coach astfel încât clientul se deschide şi poartă o conversaţie din care iese cu o claritate sporită a minţii şi cu determinarea de a acţiona imediat pentru binele propriu.

Iată cum am ajuns de la ascultare la rezultate şi la energia necesară acţiunii. Interesant nu-i aşa?!

%d blogeri au apreciat: