Avem lucruri minunate aproape de noi

Iar vine Crăciunul și ne trebuie cadouri pentru cei dragi. Anul trecut am scris câteva articole prin care vă invitam să cumpărați cadouri de la oameni din orașul nostru sau din țară, ca să încurajăm și susținem în acest fel comunitatea locală și producătorii români. Am mai descoperit între timp astfel de persoane, a căror originalitate și creativitate merită să fie văzute, vorbite și recunoscute. Ele realizează lucruri minunate, cu migală, măiestrie și mult suflet.

Să le luăm pe rând

Unul dintre articole l-am dedicat lucrărilor realizate de artistul plastic Dana Constantinescu, din Galați. Îl puteți citi sau reciti aici.

Un altul a fost pentru promovarea lucrărilor de pictură ale Gabrielei Gorea, tot din Galați, articol care este disponibil aici.

Am mai avut un articol dedicat unui designer Romeo Tudorache, din Găești calendarul Romania în imagini și gânduri  și articolul despre el se pot accesa aici.

Propuneri noi

Bijuterii brodate făcute de mână de Laura Pantea din Costanța.

Poșete pictate dar nu numai, realizate de Simona Pascale artist plastic din Galați.

Un album de artă al lui Ovidiu Cărpușor din Brașov.

Felicitări, brăduți, ornamente și nu numai ale Angelei Chirilă din Galați.

Picturi si decorațiuni dulci Florina Radu din Galați.

Aranjamente florale și nu numai Florăria EUforia din Galați.

Avem de unde să alegem ceva frumos sau putem să ne punem propria îndemânare la lucru. Se găsesc atâtea chestii faine prin librării iar lucrul în sine e plin de bucurie și satisfacții. Doar să vrem să-i bucurăm pe cei dragi cu un obiect creat de sufletul sensibil și mâinile iscusite ale unui om de lângă noi!

 

 

%d blogeri au apreciat: