Be cool!

                                                                                                  Fiţi  puternici!

                                         Încredere şi implicare pentru succesul tău!
Scop

Suntem vulnerabili în faţa unor anumite persoane şi în diferite situaţii, câteodată acest lucru ne ia prin surprindere şi ne copleşesc emoţiile atât de tare încât ne blochează acţiunile. Ne propunem să nu mai reacţionăm la fel data viitoare dar continuăm să o facem. Oare este posibil să schimbăm acest mod de a reacţiona?

Da, este posibil printr-un efort de autocunoştere dublat de unul de voinţă. Adică prin schimbare asistată de un coach care va aduce la suprafaţă puterea din voi pe durata unui program de coaching.

Argumente

De ce ne dorim să devenim puternici?

Este simplu, pentru că starea în care conştientizăm propria putere ne ajută să consolidăm încrederea în sine, ne motivează pentru următoarele acţiuni, ne stimulează entuziasmul atât de necesar pentru următoarele vise, obiective, realizări. Mai simplu spus conştientizarea propriei puteri ne motivează pentru progres.

Ce beneficii ne poate aduce o astfel de transformare?

La început ar putea părea puţine şi mici câştigurile unei astfel de transformări, pentru care e de muncă nu glumă. Însă dacă ne gândim ce valoare are de fapt pentru noi toţi recunoaşterea celorlalţi, dacă înţelegem că ea apare imediat după o asftfel de transformare care aduce puterea în prim plan şi lasă emoţiile şi vulnerabilitatea în plan secund sau chiar terţ, cuantificăm mai repede beneficiile care apar: creşte deschiderea către relaţii şi persoane noi, creşte optimismul şi atractivitatea faţă de persoanele de acelaşi fel, adică puternice, entuziaste, de succes.Şi înşiruirea ar putea continua.

Bine, bine, dar cum se face?

În principiu e simplu, coach-ul te ajută să aduci la suprafaţă puterea din interiorul tău, care există acolo dar din anumite motive nu se manifestă.

Clientul îşi alege un coach şi o temă a sa particulară asupra căreia doreşte să lucreze. Tema ar putea fi de exemplu controlul emoţiilor, sau teama de un anume tip de relaţie sau gen de activitate. Formele pe care le poate îmbrăca o astfel de temă sunt multiple şi din acest motiv, coach-ul va personaliza întotdeuna programul pentru client şi temă, pe parcursul atâtor sesiuni de lucru câte vor fi necesare.

În cadrul unei sesiuni coach-ul creează anume pentru clientul şi tema sa un „spaţiu de coaching”, cu ajutorul unor tehnici speciale de a adresa întrebări. Clientul prin răspunsurile sale efectuează de fapt o muncă de introspecţie, de analiză interioară şi în final de clarificare. La finalul sesiunii clientul descoperă cu surprindere dar şi cu bucurie că a găsit singur soluţii la problema sa care părea de nerezolvat. Acest lucru îl face să se simtă mult mai bine la capitolul încredere de sine şi entuziasm.

Şi ce e frumos este faptul că unele întrebări din timpul sesiunii de coaching îl fac pe client să gândească continuu şi până la următoarea sesiune, descoperă şi alte lucruri interesante care în final îl fac mai încrezător şi în consecinţă mai puternic.

Concluzii

Orice om este capabil să îşi descopere şi manifeste puterea caracterului cu care este înzestrat. Această forţă ascunsă poate fi adusă la suprafaţă prin coaching.

Este ceea ce îmi doresc să fac în calitate de coach şi vă invit să lucrăm împreună pe aceea dintre voi care au nevoie să îşi descopere forţa interioară sau îşi doresc să o valorifice la maxim.

Aş aprecia mult dacă mi-aţi povesti ce reprezintă pentru voi puterea şi vulnerabilitatea.

Pentru detalii vă rog să mă contactaţi la una dintre adresele de e-mail: nicoletadoinaradu@gmail.com, doinaradu06@yahoo.com, id skype nicoletadoinaradu.

Link-uri utile : www.coachingingalati.com, http://www.facebook.com/coaching in galati
%d blogeri au apreciat: