Bucuria

Priveşte lumea cu ochi de copil    
Încredere şi implicare pentru succesul tău!                                      

Scop

De când mă ştiu mi-a plăcut spectacolul lumii şi mai ales să privesc oamenii şi copiii. În vacanţă priveam uneori de la geam trecătorii de pe strada mea. Îi urmăream  dimineaţa când plecau spre şcoală, sau la serviciu şi câteodată îi vedeam pe aceeaşi oameni şi la întoarcerea spre casă. Dacă ajungeam la postul meu de observaţie cu un sfert de oră mai târziu, deja apăreau alţi trecători. De parcă aveau ore fixe. Încercam să îmi imaginez ce gânduri au, de unde vin, ce li s-a întâmplat toată ziua, pornind de la expresia chipului şi ţinuta în mers.

O fac şi acum, observ chipurile omeneşti şi mai ales expresiile lor atât de diverse şi de grăitoare pentru stările sufleteşti. Mărturisesc că ceea ce caut de fapt e o anume expresie de bucurie, pe care de puţine ori am avut norocul să o surprind pe feţele oamenilor. Cu toate astea ştiu că e acolo, în ei şi poate fi adusă la suprafaţă.

Argumente

Tuturor ne plac oamenii veseli, optimişti, care zâmbesc chiar dacă întâmpină dificultăţi şi poate tocmai de aceea au o lumină specială în privire. Ne simţim atraşi de energia lor şi ne dorim să fim mai mult timp în prejma lor, să ne molipsim de bună dispoziţie şi să prindem putere. Şi chiar ni se întâmplă asta. Ceva asemănător trăim în preajma copiilor, mai ales a celor de vârste mici a căror stare de bucurie e desăvârşită. Atunci când li se împlineşte o dorinţă, cât de mică, li se tranformă figura, se destind puternic trăsăturile, se instalează o mirare după care îi invadează o bucurie explozivă. Care trece dincolo de ei radiind şi ajunge până la noi, spectatorii lor adulţi.

Părinţii văd la fiii şi fiicele lor aceste trăiri puternice, iar cei care le-au uitat, mai au şansa să le retrăiască privind lucrurile prin ochi de copil. Regăsirea bucuriei aduce eliberare şi creativitate, aduce forţa depăşirii greutăţilor.

De ce?

Pentru că merităm să avem o viaţă de calitate, să fim fericiţi, să muncim pentru a dobândi succes, să primim recunoaşterea semenilor pentru munca noastră dusă la capat onest, cu efort şi dăruire. Şi de ce ne sunt necesare toate astea? Pentru că avem de crescut, de motivat şi de inspirat copii şi tineri, inteligenţe umane pe a căror viitoare performanţă se bazează deja toate speranţele noastre. Dar cum să facem asta pentru ei atâta timp cât ne lăsăm nivelaţi de tristeţe şi rutină?

Cum?

Una dintre soluţii este schimbarea modului de gândire, separarea grijilor inutile de cele necesare, regăsirea bucuriei din lucrurile mărunte care se arată zilnic. Un instrument puternic de lucru pentru reuşita unei astfel de schimbări este coaching-ul.

Concluzii

Schimbarea de paradigmă cere efort şi determinare însă merită pe deplin pentru că odată realizată duce în mod sigur la succes şi performanţă. Alături de un coach care asistă lucrarea cu sinele pentru autocunoaştere şi dezvoltare putem găsi calea pentru a evolua către o viaţa firească.

Acelora dintre voi care doresc să îşi redescopere abilitatea de a se bucura, le ofer un program de coaching dedicat acestui scop. Vă propun să lucrăm împreună pentru bucuria de a trăi o viaţă de calitate, bucuria de a face fericiţi pe cei dragi sau de a contribui la binele celorlaţi.

Pentru detalii vă rog să mă contactaţi la una dintre adresele de e-mail: nicoletadoinaradu@gmail.com, doinaradu06@yahoo.com.

Cum credeţi voi că privesc lumea copiii voştri?

 Mi-ar plăcea să-mi povestiţi…

%d blogeri au apreciat: