Presupuneri și confuzii în comunicare (3)

Purtăm în fiecare zi discuții cu colegii de serviciu, cu colegii de echipă sau cu cei dragi de acasă referitor la activități pe care dorim sau trebuie să le realizăm împreună. Discuțiile au în vedere stabilirea rolului pe care fiecare îl are de îndeplinit în zona în care operează – profesională și personală, astfel încât la final activitatea să fie realizată cu succes, cu contribuția tuturor. Pentru ca toate astea să se întâmple conform planificării este esențial să aibe loc și o comunicare specifică, clară, și ritmică între toți cei implicați. Aici intervine de multe ori următoarea :

Presupunere: Am vorbit clar care sunt rolurile pentru fiecare deci nu mai este necesar să le reamintesc

Să luăm cazul unui conducător căruia i se cere o analiză a activității echipei sale (de ex.centralizare de rezultate pe jumătate de an) în termen de 2 ore. Convoacă o ședință de 15 minute  în care stabilește fiecare intervenție pentru membrii echipei care va lucra la realizarea analizei : ce are fiecare de făcut concret, când începe și când termină, de la cine primește datele de intrare, cui anume din echipă va livra rezultatul muncii sale și în ce format, de la cine își primește informațiile, pe cine verifică, cui raportează, etc. Ședința s-a încheiat și lumea pornește să lucreze. Șeful stă liniștit în biroul său și așteaptă ca lucrarea să fie terminată la timp și bine, fără să considere necesar ca el să mai intervină. Procedează astfel pe baza presupunerii că a vorbit clar la ședință și că toată lumea a înțeles ce are de făcut. Face și presupunerea că nu mai este necesar să mențină/reia comunicarea cu membrii echipei sale pe durata lucrului.

În exemplul meu timpul se apropie de final, șeful cere rezultatul cu un sfert de oră înainte de termenul limită și află cu surprindere că nu toată lumea din echipă și-a făcut partea sa de lucrare, prin urmare nu sunt gata cu analiza. Devine confuz pentru că el a vorbit clar, lumea l-a ascultat, nimeni nu a pus întrebări suplimentare și brusc se irită pentru că timpul se termină și ei nu sunt gata. Abia acum reia discuția cu echipa și merge pe firul activităților ca sa verifice etapele. Constată astfel faptul că unii colegi au înțeles parțial sau chiar altceva la sedință, sau au primit alte date decât aveau nevoie sau erau în alt format decât le trebuia lor, sau au avut tot ce trebuie dar nu a mers rețeaua sau a picat internetul, etc. Variațiuni pe temă…Cu un efort colectiv și concentrat, cu ajutorul unei comunicări ritmice corelată cu fazele de lucru, au realizat lucrarea și au depășind termenul cu 15 minute. Cu alte cuvinte în lipsa comunicării susținute s-a lucrat neeficient 1 oră și 30 de minute iar cu ajutorul comunicării s-a reușit în 30 de minute finalizarea analizei.

În exemplul de mai sus comunicarea neeficientă s-a efectuat pe baza mai multor presupuneri pe care le reiau pentru claritate :

a) conducătorul a vorbit cu toată echipa în același timp și a transmis mesajul clar. Pe baza acestui lucru șeful a presupus că toată lumea a înțeles la fel. În comunicare sunt puține cazuri în care toată lumea înțelege la fel , asta e posibil (dar nu 100% ) numai în cazul unor echipe care se cunosc foarte bine, care lucrează de mult timp împreună. Acest fapt este normal însă puțină lume știe/înțelege asta. De ce este normal? Deoarece oamenii sunt diferiți, se află în stări emoționale diferite care fluctuează de la ora la ora, de la zi la zi etc. ( viața și contextul lor personal este diferit și fluctuant) Acest fapt influențează acuitățile tuturor și ale șefului și ale echipei ( vorbire, înțelegere, exprimare, concentrare, flexibilitate, etc.) 

b) conducătorul a văzut că toți colegii săi au fost atenți. Pe baza acestei observații șeful a presupus că l-au ascultat și că au înțeles ce au auzit. Din aceleași considerente descrise succint mai sus, oamenii manifestă în mod natural feluri diferite de a fi atenți , de a se concentra, de a auzi, de a asculta ce aud, de a înțelege ce au ascultat, de a face ce au înțeles, de a vorbi despre ce au făcut, etc.

c) termenul fiind scurt conducătorul a întrerupt legătura/comunicarea pentru a acorda timpul necesar efectuării sarcinilor de lucru. În acest fel șeful a presupus că nu este necesară o comunicare care să însoțească fazele acțiunii. Chiar și în cazul unor echipe care lucrează perfect comunicarea ritmică pe durata efectuării sarcinilor este necesară deoarece cu ajutorul ei s-a ajuns la performanță.

Clarificare de final: De ce mă tot refer la șef? Pentru că în exemplu propus el este cel care cere echipei să efectueze o anumită sarcină de lucru. Pentru asta el inițiază comunicarea cu scopul de a obține de la echipa sa un anumit rezultat (analiza activității pe 6 luni) într-un anumit termen (2 ore). Prin urmare rolul de a menține comunicarea în același ritm cu derularea activității este tot al său.

Presupuneri și confuzii în comunicare (2)

sursa imaginii: internet

O altă mare problemă cu care ne confruntăm în relațiile noastre și în comunicarea noastră cea de toate zilele este următoarea

Presupunere: Ne înțelegem bine deci nu e nevoie să  îi spun ce gândesc/simt acum

Doi oameni care se cunosc destul de bine, sunt prinși într-o conversație. Unul dintre ei povestește ceva despre un lucru de interes comun și așteaptă de la celălalt un răspuns sau o dezvoltare a temei de discuție abordate. Răspunsul celui de-al doilea nu vine deloc (este o lipsă de reacție) sau vine parțial, lucru care îl nemulțumește pe primul. Ce s-a întâmplat de fapt?

Primul – cel care a ales tema și a deschis discuția presupune că fiind un subiect de interes pentru partenerul său, acesta va reacționa imediat ba chiar pozitiv. Având în vedere faptul că se cunosc bine, mai face o presupunere respectiv aceea că celălalt îi înțelege singur toată motivația, chiar în lipsa explicațiilor sale verbale. Cum reacția celui de-al doilea nu apare sau nu este cea scontată, primul devine confuz, se necăjește sau chiar se supără pe principiul – păi de la el aveam pretenții, că doar ne cunoaștem…După care va aștepta să fie îmbunat/îmbunată :).

Exemplul de mai sus este ușor exagerat dar asta pentru am vrut să pun în evidență faptul că o comunicare corect făcută nu se face pe presupuneri, pentru că acestea pot duce la confuzii și la erori. O comunicare corectă nu pune presiune pe celălalt să înțeleagă lucruri care nu îi sunt spuse în clar, doar pentru că cei doi se cunosc și nu-i așa „avem pretenții unii de la alții.” Chiar și atunci când doi oameni se cunosc bine este nevoie să se discute în clar, cu subiect și predicat, adică să se spună care este scopul de atins prin acea discuție, de ce  s-a ales acea temă sau acel moment, etc. Toate aceste elemente  ( și multe altele ex. ce vrem să se întâmple în urma discuției, cum vom contribui fiecare la…) fiind precizate de la început vor aduce claritate și lejeritate în procesul de comunicare. În aceste condiții mesajul va fi transmis și recepționat pe baza unor lucruri precise ( deja precizate) și vor fi evitate/eliminate presupunerile, așteptările, confuziile, blocajele.

Vă imaginați cum se pot complica lucrurile atunci când presupunerile și confuziile  îți fac apariția în conversația dintre oameni care nu se cunosc? 🙂

Ambiguitatea din spatele unui stil pasiv-agresiv de comunicare

Pentru unii dintre noi este dificil să înțelegem o persoană care se manifestă și comunică într-un mod pasiv agresiv, deoarece acest comportament produce confuzie. Ne întâlnim mereu cu persoane care comunică preponderent în acest fel și uneori manifestăm și noi această atitudine dublă. Gândesc că dacă pricepem ce e în spatele acestui stil ambiguu de comunicare, vom putea relaționa mai bine. Hai să privim lucrurile puțin mai atent.

Ce este în spatele unei comunicări pasiv agresive?  Modul în care o persoană își exprimă opiniile verbal (7% prin cuvinte ) și non verbal (93% prin tonul vocii și limbajul corpului )  se numește comunicare. Comunicarea în sine este un proces complex care se petrece într-un un anumit cadru ( participanți, timp, loc) și este influențat de anumiți factori (interiori, exteriori). Un om care simte în interior o reacție agresivă și comunică pasiv, manifestă un mod pasiv agresiv de comunicare. Cu alte cuvinte ar izbucni dar nu-și dă voie sau nu-și permite. (Atenție nu mă refer la reacții de moment, la izbucniri de orgoliu sau la lipsa de educație, mă refer la modul de a comunica, de a relaționa.)

Chestia asta de a fi simultan pe două planuri  produce confuzie și frustrare. Cui anume ? În primul rând chiar celui care procedează în acest fel „de două feluri” 🙂 .  În al doilea rând confuzia este generată și celui /celei cu care se află în conversație. Iată un exemplu care va face imaginea mai clară. Suntem în situația în care intrăm în contact cu o persoană care  este vizibil supărată. Se vede asta pe chipul ei/lui, din mers din atitudine. În mod firesc întrebăm persoana ce are, ce s-a întâmplat.  Surprinzător pentru noi ea sau el ne răspunde cu o voce slabă stând cu umerii căzuți, că totul este ok, că nu s-a întâmplat nimic. Dar simțim că undeva ceva nu se potrivește…

Așa apare confuzia pentru noi, cei care am adresat întrebarea.  În cifre statistice date de teoria comunicării ceea ce răspunde persoana prin cuvinte 7%   nu se potrivește cu restul de 93% adică felul în care a vorbit (tonul vocii 38%)  expresia feței  și  felul în care s-a exteriorizat ( limbajul corpului 55%).

Apare însă și o confuzie  interioară a celui  supărat , care provine din faptul că deși se manifestă într-un mod ales de el însuși ( respectiv de a afirma că totul e ok), nu a obținut ce și-a dorit , dimpotrivă că este și mai furios pe dinăuntru, și mai nemulțumit decât era la început. Adică frustrare. Cum nu înțelege mecanismul prin care a ajuns la starea suplimentară de disconfort, taie brusc discuția și se autoizolează. Acest lucru produce asupra noastră o reacție de nemulțumire ( adică frustrare) deoarece intenția noastră de a-l ajuta nu a reușit.

Dacă situația se repetă de câteva ori, atunci cele două persoane nu își vor mai vorbi prea curând, datorită faptului că vor asocia conversația cu celălalt cu starea de confuzie și de frustare. Hmm…vă sună cunoscut?!

Cum scăpăm de ambiguitatea asta?  Sprijinul unui specialist este esențial pentru persoanele care au în mod constant acest comportament – reacții agresive la interior pe care le reprimă și fie nu le vorbesc deloc fie le comunică pasiv în exterior.  Pentru restul de oameni este folositor să înțeleagă cu ce se confruntă semenii lor dar și ei înșiși, să accepte că aceste lucruri nu sunt simple nici ușor de dus în spate, să înțeleagă că pot ajuta printr-o abordare constructivă a relației, prin alegerea  unui stil asertiv de comunicare.  Despre asta voi scrie în următorul articol.

 

 

Ce dezvăluie pasivitatea stilului de comunicare

Mulți oameni cred că dacă adoptă un stil pasiv de comunicare, acest lucru le va aduce un beneficiu în termeni de liniște interioară, sau poate le asigură un statut de persoană diplomată, care se înțelege bine cu toată lumea. Dar…

Cum arată o atitudine pasivă în comunicare?  Este vorba despre o persoană care alege să nu exprime ceea ce simte cu adevărat, fie afirmă contrariul fie nu vorbește deloc și îi lasă pe alții să vorbească pentru ea/el ( agresivul va prelua mereu conducerea dacă va simți oportunitatea).  Modul pasiv, aproape inert de a aborda o conversație arată despre persoana respectivă o încredere de sine scăzută,  o imagine de sine nesigură,  este un indiciu despre faptul că acea persoană se va lăsa ușor dominată.

Ce dezvăluie stilul pasiv de a comunica?  Persoana care comunică în acest fel lipsit de personalitate dezvăluie prin acest stil exact ce ar vrea să ascundă poate, adică faptul că nu își cunoaște destul propria personalitate, nu  are opinii proprii sau nu și le asumă, prin urmare are dificultăți mari în a lua decizii pentru sine și le lasă mai degrabă condusă. Dar asta nu înseamnă că e mulțumită pe interior cu acest fel de a fi, de a relaționa cu alți oameni și cu sine. În fapt pasivul suferă și adună frustrări pe care le pune apoi pe umerii altuia, într-o zi când forțat de împrejurări va vorbi despre opiniile sale.  Cum credeți…tot prin exprimări neutre.

Ce este în spatele stilului pasiv de a comunica? Frica, tot ea este și aici pe fundal. De data aceasta este frica de a greși în aprecierile pe care le face, neîncrederea/necunoașterea  propriilor capacități de a percepe și a analiza realitatea, teama de a răni/nemulțumi pe alții prin exprimarea propriilor păreri, frica de ce ar putea să urmeze…Și ar mai fi de spus. Rezultatul acestui stil de viață ( comportament, relaționare, comunicare, mod de a privi și a interacționa cu lumea înconjurătoare) este acumularea unei mari cantități de frustrări, generarea continuă a altora noi, plasarea vinei pentru aceste lucruri asupra altora, oricui oricum numai în exterior să fie…

Cum se poate corecta stilul pasiv de a comunica?  Primul pas este acceptarea realității, adică asumarea cu curaj a faptului că da – există o dificultate în identificarea sau în exprimarea opiniilor personale.  Urmează antrenarea atenției asupra propriei persoane,  cu scopul de a observa ce reacții interioare apar în diferite situații și exprimarea lor ( verbalizarea) în conversațiile cu alte persoane. Se începe ușor, pe teme neutre care să nu genereze tensiuni și se repetă experiențele pentru a se dobândi încredere în forțele proprii. Se practică zilnic pentru a se dobândi o obișnuință nouă și sănătoasă cu care treptat se va înlocui obișnuința veche, aceea de a tăcea din principiu. Cu timpul se va trece la subiecte de discuție mai grele. Abia acelea când vor fi fost tratate cu succes și opiniile personale vor fi fost exprimate în mod asumat, abia acele conversații vor aduce încrederea de sine dorită.

Sunt lucruri delicate a căror realizare corectă condiționează direct scopul final de a dobândi încrederea de sine și de a găsi vocea propriei personalități. Sprijinul unui specialist este esențial.

 

 

Ce dezvăluie un mod agresiv de comunicare?

Răspunsul la această întrebare este simplu – FRICA și ar putea părea surprinzător pentru multă lume.  Dacă reflectați puțin veți vedea că răspunsul este logic, doar că nu e o logică evidentă ci una subtilă,  care nu este sesizabilă de la prima vedere.

Cum să fie frică în spatele agresivității ? Ei bine da este frică sub una dintre formele ei de manifestare : frica de a rămâne mai prejos, frica de ridicol, frica de a eșua, frica de a fi privit de ceilalți (martorii) ca fiind o persoană slabă, frica de a-și accepta/arăta vulnerabilitatea sau chiar vina, frica de a se adapta unui alt mod de a face lucrurile decât celui personal, frica de a nu putea controla situația…

Sunt  convinsă că mai sunt și alte forme ale fricii, temerilor, nemulțumirilor personale care pot fi mascate sub un stil agresiv de a conversa. Ideea este că agresorul nu prea își dă seama de asta și de aici poate începe angoasa lui personală, de genul : Oare de ce nu vrea să înțeleagă X ce îi tot spun…

De unde știu eu asta? Păi din experiența personală pentru că am răspuns și eu agresiv în anumite situații dar am trăit și experințe când am primit răspunsuri agresive. După care am analizat, am citit, am învățat cum să gestionez.

Ce arată despre o persoană modul ei agresiv de a conversa? Arată faptul că în interior există un dezacord, o frică, o frustrare, un dezechilibru, o neînțelegere, o supărare, o furtună. Aceste turbulențe ies în afară cu ușurință pentru că presiunea lor e atât de mare încât se manifestă exploziv la orice oportunitate va apărea. Și dacă nu apare…persoana respectivă își va crea ocazia de a da lecții verbale musai în public, deoarece aici este vorba și despre o necesitate de satisfacere a orgoliului.  Stilul e cu atât mai virulent cu cât deranjul interior e mai mare pe moment sau mai vechi, în timp.

Există desigur soluții de corectare, ele implică următorii pași: analiza cu obiectivitate a situației, acceptarea faptului că situația respectivă îî produce un disconfort ( adică o temere, o frică, un dezgust, un prejudiciu…), conștientizarea faptului că emoția identificată anterior îi declașează un anumit tip de reacție verbală,  autoponderarea în exprimare. Cu alte cuvinte frica conștientizată ( interior, nu neapărat expusă verbal interlocutorului de moment) își pierde din virulență, din aciditate, din agresivitate. Ea poate fi exprimată apoi prin cuvinte obișnuite, pe un ton neutru cum ar fi de exemplu: Înțeleg situația dar ceea ce se petrece mie îmi produce un sentiment neplăcut și aș dori să evităm aceste lucruri pe viitor.

Sună altfel nu-i așa? Da…dar ca să se ajungă în termeni amicali la un acord referitor la faptul că există un dezacord…trebuie să ai cu cine 😉 . Sprijinul unui specialist este esențial.

Iată aici cum scrie Andrei Pleșu despre felurile de a vorbi.

Adevărata comunicare

Este o temă care mă preocupă de multă vreme și pe care o abordez cât de des pot, în postări sau la atelierele Porția de Coaching. Simt această nevoie pentru că de când cu isteria hai să învățăm cu toții public speaking, de când toată lumea are de spus ceva ținând cont de regulile vorbitului în public mai puțin de aceea de bază referitoare la existența unui conținut al discursului, din acel moment zic…comunicarea suferă. E doar o combinație de cuvinte și gesturi, mai mult sau mai puțin bine făcută din punct de vedere tehnic.

Ce dă conținut unui discurs?

În primul rând cunoștințele și expertiza pe care le are vorbitorul în domeniul despre care vorbește în public. În al doilea rând existența unui mesaj al discursului. În al treilea rând maniera în care vorbitorul transmite mesajul către publicul său ascultător. În al patrulea rând gradul de utilitate a temei abordate (informațiile pe care le conține discursul) pentru publicul țintă.

La câte asemenea discursuri ați asistat în ultima vreme? Discursuri în care cel care vă vorbește chiar cunoaște domeniul pe care îl abordează, are ceva de spus concret și specific, aduce o contribuție personală, plus valoare, o face conștient, cu autenticitate și cu profesionalism, iar ceea ce v-a comunicat vă este de folos, puteți aplica imediat cu rezultate…Dacă vă răspundeți sincer la această întrebare veți afla de ce participarea la anumite evenimente v-a lasat un gust de nemulțumire…pentru că de fapt acolo nu a avut loc o comunicare reală ci doar s-au făcut exerciții de vorbire în public.

Dar ce este comunicarea adevărată?

Cum se face, când se stabilește, ce efect are, unde se petrece? Se pot naște multe alte întrebări pe tema autenticității în comunicare. În opinia mea o comunicare reală se stabilește doar între doi sau mai mulți oameni vii, adică prezenți, conștienți de sine și prezenți în momentul discuției, interesați cu adevărat de subiect și care se tratează reciproc cu respect. Hm, deja e complicat…

Vă semnalez un articol interesant pe acest subiect, care aduce mai multe răspunsuri : Tu cu ce te ocupi? autor Alexandru Ionuț Bătinaș publicat pe www.astrocafe.ro.

Apropo…tu cu ce te ocupi?!

 

Despre creativitate și dezvoltare la Radio BunaZiuaGalați

Vineri 20 noiembrie 2015 de la ora 18,30 sunt invitata lui Adrian Radion în emisiunea lui Creativ mereu, la Radio BunaZiuaGalati. Este un post nou de radio (online), înființat și condus de o echipă tânără și entuziastă, căreia îi urez emisiuni de calitate, care să aducă valoare gălățenilor și astfel să aibă o audiență solidă.

Din perspectiva mea de coach, trainer, om de comunicare voi vorbi despre creativitate și dezvoltare, în dialog cu Adrian și vă invit să ne ascultați aici.

Care este misiunea ta cea mai importantă?

Am auzit de curând pe un om tare drag sufletului meu, pentru toată ințelepciunea sa, pentru dragul lui de semeni și pentru bucuria cu care trăiește, l-am auzit pe acest om spunând că: „Cea mai importantă misiune pe care o poate avea un om este aceea de a cunoaște!

Ce să cunoască și cum, când?

Am stat puțin pe gânduri înainte să-mi dau un răspuns  și când l-am formulat în mintea mea, am realizat că dădeam un răspuns general de genul: Pe sine, în orice împrejurare în care îl duce sau îl plasează viața lui. După care mi-am luat seama că pentru fiecare om există un răspuns unic, doar al său, valabil doar în constelația lui proprie și personală în care trăiește, respiră, simte, suferă, comunică, privește, scrie, pictează, fotografiază, iubește, așteaptă, creează, ascultă, visează, plânge, zâmbește…

Pentru mine toate cele de mai sus reprezintă feluri în care avem acces (avem undă verde, liber ) la cunoaștere, la informații importante care mai apoi prin înțelegere deplină și asumare, prin conexiuni cu restul celor deja știute, ne duc la realitatea în care trăim fiecare dintre noi. 

Adică trăim realități diferite?!

Cam da… pentru că percepem realități diferite, în funcție de etapa de viață și de dezvoltare/percepție/înțelegere/asumare în care ne aflăm. Despre asta am tot vorbit la ateliere dar și prin articolele postate ( acesta sau un altul). Dacă vă place realitatea în care vă duceți existența, continuați! Dar dacă nu vă place, atunci poate că a venit timpul să vă adresați întrebarea Care este misiunea mea? Răspundeți vă rog în tihna sufletului vostru, în liniștea voastră interioară sau aici pe blogul meu, în conversație cu mine. E o invitație la cunoaștere…auto-cunoaștere.

 

V-ați simțit vreodată manipulați?

Dragos-Stoian-public-speakingÎn postura de participant la un curs sau seminar, vi s-a întâmplat să vă simțiți manipulați? Sau măcar agasați de insistența unora? Probabil că da și tot probabil este faptul că nu v-ați dat seama… Asta pentru că delimitarea între a manipula și a convinge publicul, este una fină.  Cu ceva atenție și antrenament această graniță devine detectabilă și a dobândi o asemenea abilitate, merită tot efortul, în opinia mea.

Iată un articol plin de informații utile și pertinente, scris de Dragoș Stoian și intitulat 7 moduri prin care poți fi manipulat în public și cum să te protejezi.

Mă alătur cetei de persoane care au suferit o mare dezamăgire atunci când au conștientizat faptul că au fost manipulați de oameni apropiați sau de străini, în indiferent care ipostază a vieții lor personale sau profesionale. Îmi amintesc că reacția mea imediată fost gata – până aici! după care am început să caut tehnici de combatere a manipulării.  La vremea respectivă tot ce am găsit se rezuma în esență la un singur îndemn, la fel de pertinent și astăzi: Fii prezent, fii conștient de tine și valoarea ta! Opusul îl știm deja, oamenii nehotărâți, fără opinii personale ( genul care întreabă pe alții ce anume li s-ar potrivi mai bine…) devin ușor de manevrat.

Schimbul de cuvinte

schimb de cuvinteMultă lume asociază comunicarea cu schimbul de cuvinte. Cineva spune două trei fraze şi dacă are norocul să aibă un interlocutor politicos, chiar reuşeşte să le ducă la capăt. După care celălalt spune două trei fraze. Are loc evident un schimb de vorbe şi poate şi de informaţii.

Dar aste e comunicare?!

În opinia mea nu este şi pentru că văd asta în fiecare zi, la tot pasul, vă spun sincer că mă întristează. Răceala, distanţa, nepăsarea, lipsa de căldură din conversaţiile pe care le purtăm unii cu ceilalţi, ne duce într-un loc/stare de spirit, unde se trăieşte urât. Nu spun acum să ne punem sufletul pe tavă în conversaţia cu orice necunoscut. Chiar nu e cazul de aşa ceva dar vreau să spun că am putea însufleţi discuţiile dintre noi cu acel factor care ne umanizează – emoţiile şi bucuria de a avea în faţă o altă fiinţă umană, cu al cărui univers interior am putea avea ceva în comun dar… ne e teamă să începem cunoaşterea.

Pledoarie pentru re-umanizare

Voi face mereu pledoarie pentru comunicare şi pentru dreptul nostru de a fi priviţi şi primiţi cu încredere, într-o discuţie, într-o conversaţie. Teama guvernează şi impune multora un zâmbet de complezenţă şi o conversaţie de formă. Frica de a nu mai fi dezamăgiţi încă o dată, îi duce pe mulţi oameni la atitudinea de a respinge din start orice situaţie/persoană nouă, care nu-i aşa, are un mare potenţial de fi dezamăgitoare, pentru simplul motiv că s-a mai întâmplat şi altă dată, cu altcineva. Cât de mult ne umanizează asta?

Tocmai asta e!

Situaţia neplăcută s-a petrecut în alt context, cu o altă persoană. De ce să o asociem cu toţi oamenii, cu toate situaţiile care se vor ivi?! De ce să excludem astfel multe alte posibilităţi care EXISTĂ între cele două extreme: dezamăgirea din trecut şi respingerea oricărei situaţii, persoane, relaţii noi. Unde ne duce asta? Către împlinire şi fericire în nici un caz! Oare de ce doar oamenilor li s-a dat raţiune şi vorbire?!

Dincolo de cazurile în care comunicarea între două persoane nu poate avea loc din motive întemeiate (medicale sau de orice altă natură) rămân totuşi multe posibilităţi pentru noi, de a pune în spatele cuvintelor pe care ni le adresăm unii celorlalţi: însufleţire, căldură, politeţe, respect, admiraţie, curiozitate, preţuire, emoţie, bucurie, dorinţă de a învăţa din experienţa celuilalt, dorinţă de a fi util, plăcerea de a conversa cu un om deosebit (orice om are ceva-ul lui), etc… Doar aşa felul în care ne privim şi ne acceptăm ca semeni, va deveni unul sănătos, mulţumitor pentru toate părţile implicate. Doar aşa vom simţi că aparţinem unui grup, unei familii, unui colectiv. Altminteri putem continua să facem doar schimb de cuvinte, ştim deja cu toţii cum stau lucrurile pe calea asta… Şi atunci ce facem?