Atunci când (vrei să) meriți o răsplată

Ați trăit vreodată sentimentul acela de a vrea să meritați ceva, o vacanță, un lucru bun, un moment frumos cu un om drag ?! Sunt convinsă că da, mai ales în copilărie când știați că dacă vă faceți lecțiile la timp, dacă ordonați prin cameră sau chiar în toată casa până venea mama de la serviciu…părinții vă recompensau măcar cu o îmbrățișare și o vorbă bună, dacă nu cumva și cu prăjitura preferată.

Ca adult e altfel

deoarece răsplata pe care o vei fi meritat la capătul eforturilor tale, ți-o oferi chiar tu. Asta face lucrurile cel puțin la fel de interesante, din punctul meu de vedere. De ce? Vă explic îndată.

Satisfacția lucrului dus la capăt

m-a făcut de multe ori să strâng din dinți atunci când oboseala sau orele înaintate mă ispiteau să abandonez. De multe ori am și făcut-o pe principiul lasă că oricum tot eu le fac, tot eu le voi rezolva pe toate…Dar în acele momente, tihna mult dorită îmi era stricată tocmai de conștiența inconsecvenței mele. Știam și nu știam că lucrurile sunt simple și simplu de gestionat.

Până când

am citit despre puterea extraordinară a integrității și a autenticității personale. Autorul român Domnul Milion explică în cartea sa Cum să te îmbogățești în timp ce dormi, cât este de benefic să fii egal cu tine însuți în tot ce faci. Cu alte cuvinte să gândești înainte de a vorbi, să spui ce ai gândit, să faci ceea ce ai spus că vei face. Nimic mai mult, nimic mai puțin de atât. Nu contează că vorbele le-au auzit și alții, că te-ai exprimat cu martori …hihi..ca să zic așa. Adică nu doar în acea situație se aplică mecanismul acesta. El funcționează perfect mai ales când ești doar tu cu tine. Dacă ți-ai propus să realizezi o activitate, să obții un anume rezultat, FĂ-O!

Faci mare conomie de energie

Când ești în acord cu tine însuți/însăți și egal/egală în ceea ce gândești – afirmi- faci, ei bine atunci lucrurile se armonizează rapid în viața ta. De unde te chinuiai teribil să gândești „enșpe” planuri, le povesteai cuiva, și altcuiva în căutarea de soluții sau de parteneri sau doar ca să socializezi…deodată se instalează o liniște prolifică. Cum se menține acest stadiu mulțumitor din viața ta? prin consecvență adică continuă să îți propui scopuri posibil de atins, adică rezonabile și respectă-(te) le! Continuă să menții armonia și egalitatea între cele gândite, vorbite, făcute de tine, pentru tine sau pentru ceilalți. Continuă să fii rezervat în a povesti oricui despre asta…ține lucrurile pentru tine o vreme…va fi micul tău secret care te va face să zâmbești pe dinăuntru. Vei economisi o cantitate de energie foarte mare, pe care apoi o vei fructifica minunat la realizarea dorințelor tale ( scopurile propuse mai demult). Fii consecvent!

Asta te face integru și autentic

Ai putea crede că dacă procedezi așa cum am explicat mai sus, ești egoist sau nepăsător față de alți oameni. La o analiză mai atentă, de mai mare adâncime a implicațiilor, vei înțelege însă că exercițiul practicat și dus la îndeplinire, de a fi egal cu tine însuți, te învață de fapt cum să fii integru și autentic. Asta vine la pachet cu armonia, cu împlinirea. Și din acel moment (știi că) meriți cu siguranță o răsplată! Ca de exemplu să îți oferi un răsărit la Vama Veche în acordurile Bolerou-ului lui Maurice Ravel…

 

Adevărata comunicare

Este o temă care mă preocupă de multă vreme și pe care o abordez cât de des pot, în postări sau la atelierele Porția de Coaching. Simt această nevoie pentru că de când cu isteria hai să învățăm cu toții public speaking, de când toată lumea are de spus ceva ținând cont de regulile vorbitului în public mai puțin de aceea de bază referitoare la existența unui conținut al discursului, din acel moment zic…comunicarea suferă. E doar o combinație de cuvinte și gesturi, mai mult sau mai puțin bine făcută din punct de vedere tehnic.

Ce dă conținut unui discurs?

În primul rând cunoștințele și expertiza pe care le are vorbitorul în domeniul despre care vorbește în public. În al doilea rând existența unui mesaj al discursului. În al treilea rând maniera în care vorbitorul transmite mesajul către publicul său ascultător. În al patrulea rând gradul de utilitate a temei abordate (informațiile pe care le conține discursul) pentru publicul țintă.

La câte asemenea discursuri ați asistat în ultima vreme? Discursuri în care cel care vă vorbește chiar cunoaște domeniul pe care îl abordează, are ceva de spus concret și specific, aduce o contribuție personală, plus valoare, o face conștient, cu autenticitate și cu profesionalism, iar ceea ce v-a comunicat vă este de folos, puteți aplica imediat cu rezultate…Dacă vă răspundeți sincer la această întrebare veți afla de ce participarea la anumite evenimente v-a lasat un gust de nemulțumire…pentru că de fapt acolo nu a avut loc o comunicare reală ci doar s-au făcut exerciții de vorbire în public.

Dar ce este comunicarea adevărată?

Cum se face, când se stabilește, ce efect are, unde se petrece? Se pot naște multe alte întrebări pe tema autenticității în comunicare. În opinia mea o comunicare reală se stabilește doar între doi sau mai mulți oameni vii, adică prezenți, conștienți de sine și prezenți în momentul discuției, interesați cu adevărat de subiect și care se tratează reciproc cu respect. Hm, deja e complicat…

Vă semnalez un articol interesant pe acest subiect, care aduce mai multe răspunsuri : Tu cu ce te ocupi? autor Alexandru Ionuț Bătinaș publicat pe www.astrocafe.ro.

Apropo…tu cu ce te ocupi?!

 

Ieșirea din ceață

Azi m-au inspirat ceața de afară și lait motivul de sezon…deszăpezirea. Dacă nu vezi soarele din nori sau din ceața groasă, înseamnă că nu există și nu îți susține viața în continuare, clipă de clipă?! Dacă nu dai zăpada la o parte înseamnă că dedesuptul ei chiar nu există un drum care nu alunecă și îți oferă stabilitatea necesară ca să te duci unde vrei tu?!

Simt nevoia să repet, sub o altă formă ceea ce am gândit și spus și cu alte ocazii despre comorile din oameni. Mă refer la valorile umane reale pe care fiecare le posedă dar le uită sau le ține voit îngropate sub un munte de frică, orgolii, iluzii și suferințe. Cum să le fie chipul zâmbitor și inima încrezătoare, cum să le sclipească privirea, cum să se facă simțită viața din ei când mintea stă în ceață și propria valoare îngropată în propria uitare…

Cred cu forță în puterea și capacitatea omului de a se descoperi pe sine însuși, de a se desmetici din dezordinea gândurilor, de a se ordona pe calea lui proprie și personală, după ce și numai după ce se scutură de influețele și tiparele care i-au fost atașate de-a lungul timpului.

Poate că va fi folositor felul în care se referă la aceleași lucruri, dar în stilul propriu dr. Edith Kadar, autoarea articolului Mulțumirea de sine prin mulțumirea altora? E un semn de întrebare acolo și dacă nu l-ați perceput încă, în mod cert l-ați trăit pe propria piele, poate fără să vă fi dat seama. necesită atenție și prezență. Adică cum … prezență? Este vorba despre a fi conștient că te afli în propria ta viață, experiență și a face ceva bun din (cu) asta. Viața curge oricum, independent de noi iar cei absenți  trăiesc într-o realitate paralelă, aceea în care le place să uite, să ignore, să se iluzioneze și să sufere…ei mai mult decât alții, desigur.

Acum după ce ați citit și înțeles că (cum) vă faceți singuri rău, veți continua să (vă) ignorați ? De data asta nu aștept comentarii.

Cum se pierde capacitatea de a înțelege

demello1Anthony de Mello  s-a născut pe data de 4 septembrie 1931 în Bombay, India  și a decedat la data de 1 iunie 1987 la New York. A fost preot iezuit și scriitor, a susținut numeroase seminarii și conferințe pe teme de spiritualitate. Tocmai am citit zilele trecute una dintre cărțile sale intitulată Conștiența și m-a impresionat stilul atât de limpede în care spune lucrurilor pe nume, într-un limbaj simplu care curge ca un pârâu vesel de munte. Sigur că nu doar stilul m-a atins ci mai ales cuvintele sale și profunzimea celor spuse prin acele cuvinte.

Ceea ce judeci nu poți înțelege! 

Vă provoc cu citatul de mai sus, extras din cartea despre care tocmai vă povesteam. Și pentru că vreau să cunosc opinia voastră am să continui cu un alt citat: Ne pierdem capacitatea de a înțelege atunci când încercăm să înlocuim ceea ce este, cu ceea ce credem noi că ar trebui să fie.

Cum vă raportați la cele de mai sus? Au înțeles pentru voi? Cât de des vi s-a întâmplat să fiți sau să deveniți conștienți de încercarea voastră de a substitui realitatea cu cea a dorințelor voastre? Aștept cu interes să-mi povestiți!

Despre atitudine în altă cheie

Pentru mine una dintre marile plăceri este ca dimineața, prin aburii cafelei să caut și să găsesc lucruri noi, informații, răspunsuri, îndrumare…Mi s-a întâmplat din nou azi și mă grăbesc să împart cu voi ceea ce am descoperit.

O perspectivă nouă

Este un nou fel de a privi și înțelege atitudinea, aceea despre și pentru viață ( la asta mă refer). Odată înțeleasă și asumată atitudinea, ne permite să trăim viața la un alt nivel, superior, din mai multe puncte de vedere. Despre toate astea am citit în articolul Atitudinea îți programează viața de site-ul www.astrocafe.ro. Vă doresc lectură și experiență plăcută! Sunt curioasă să aflu ce părere aveți despre acest subiect?!

How to own yourself?

Cum să te iei în stăpânire? Cum să îți asumi cine ești, cine vrei să fii? Ce întrebări complicate…dar interesante în același timp. Numai bune de aruncat în eter pe caniculă (hihi) Vi le-ați adresat vreodată? Sunt curioasă ce ați răspuns și dacă nu vi le-ați pus până acum, sunt curioasă ce alte întrebări vă vin în minte în clipa asta…Un ajutor de nădejde este jocul The Coaching Game. Trage aici un card și acceptă provocarea din titlu.

Poate că ar merita să începem prin a gândi la ce înseamnă să fii propriul tău stăpân, să deții conștient proprietatea persoanei care ești.  Scrieți-mi aici un comentariu din care să aflu despre voi!

Relația deficitară cu sinele e cauza numărul 1 de eșec

Statistic vorbind, relația deficitară cu sinele este prima cauză a eșecului în relația cu alți oameni…Așa afirmă Gary Chapman în cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii”.

De ce ne preocupă atât de mult relația cu alte persoane?

Pentru că este normal să dorim să fim acceptați, plăcuți, înțeleși, căutați de alți oameni, să fim pe placul lor, să facem parte din anumite grupuri, să fim populari. Este una din nevoile de bază ale omului, una profundă și sufletească. Poate că teoria (adică mecanismele) nu are prea multă importanță în acest punct al discuției  dar e clar că toți avem aceste trăiri. Unele dintre cele mai intense nevoi de acest fel le resimt adolescenții, pentru că ei sunt la vârsta la care absolut orice li se întâmplă ia proporții planetare și accente dramatice. Adulți fiind știm bine că nu e chiar așa…dar am fost și noi adolescenți.

Și totuși

Cum să îi poți înțelege și iubi pe ceilalți oameni atâta timp cât nu știi sau nu vrei să faci același lucru cu tine?! Psihologul spune că problema acceptării de sine nerezolvată în adolescență se complică la adulți și va izbucni cu siguranță mai târziu, cu efecte mai greu de estimat și de depășit. Coach-ul ne duce pe calea cunoașterii acolo unde cheia e una singură – să ne cunoaștem pe noi, să ne înțelegem și apreciem cu onestitate – fără pretenții nesusținute. Relația cu ceilalți începe de la relația cu sinele și o copiază în mod fidel. TU ai o relație bună cu tine? Dacă da, cum o poți duce la următorul nivel? Dacă nu, ce mai aștepți? Spune-mi … ca să te pot ajuta!

 

Ce întrebare poți să fii ?

Ce întrebare poți să fii astfel încât să schimbi totul în sensul bun? Este o adevărată provocare pentru oricine dorește să trăiască frumos,  cu adevărat și nu doar la modul declarativ…pentru că este la modă! Câte discuții pot naște aceste cuvinte…Una ar fi despre ce înseamnă să trăiești frumos și aici opinia mea este că a trăi frumos înseamnă a trăi cu sens, a face ceva cu viața ta într-un fel în care să însemne ceva bun, folositor, important pentru ceilalți oameni , fie ei doar cei dragi fie un grup mai mare. Dar cum vine chestia asta ce întrebare poți să fii?

Adică…putem fi întrebări?!

Eu cred că da…suntem întrebări, în măsura în care de fapt o întrebare este un răspuns. Și atunci putem fi răspunsuri? Da, suntem! Suntem fiecare dintre noi o sumedenie de taine, de mistere, de valori, de credințe, de emoții, de trăiri, de vise, de speranțe, de posibilități nebănuite. Cum le putem aduce pe toate acestea la suprafață, altfel decât folosind uneltele cunoașterii – întrebările?!

Cauți răspunsul care să te ducă în direcția pe care ți-ai propus să mergi? Urmărești conștient și disciplinat îndeplinirea unui anumit scop? Atunci fii curajos și pune-ți întrebările de care te temi cel mai mult. Vei fi uimit de puterea de eliberare pe care o vei primi odată cu răspunsul. Apoi…fii acel răspuns…fii acea întrebare…până când vei simți că este momentul unei alte schimbări, unei alte întrebări…

Tu …de unde ești?

Vara cam pe vremea asta a teilor scuturați și a cireșelor duulci…luam vacanță și îmi amintesc cu plăcere ce mare mi se părea vacanța, în care timp de 3 luni aveam timp inclusiv să mă plictisesc și mai spre final să îmi doresc să merg din nou la școală…

Acum mă uit înapoi de parcă într-adevăr am fost plecată într-o altă țară, un alt tărâm – al copilăriei mele. Dacă ar fi să îi dau acum pe loc un nume copilăriei mele i-aș spune Țara de vise, pentru că visam adesea că zbor și că planez cu aripile larg deschise până jos aproape de sol după care mă ridicau curenții de aer lin de tot deasupra copacilor…

Țara din care vii tu, cum se cheamă? Cum era să fii acolo? Îți mai amintești?!