Evită să te agăți de suferință

sursa imaginii: http://akenakumara.ro/iluzia-blocajului/

De multe ori am căzut în capcana de a visa că într-o zi, cineva îmi va aduce fericirea.  Am crezut cu naivitate multă vreme că fericirea mea e pe undeva haihui, că umblă creanga și când o va găsi cineva – un El desigur, va veni în fugă la mine să mi-o aducă. De parcă așa ceva ar fi posibil, de parcă există o livadă a fericirilor unde mergi și culegi după pofta inimii, după care fugi cu fericirea în dinți că poate cuiva îi e de folos… Am pierdut multe zile și multe anotimpuri au trecut peste mine, în timp ce așteptam, visam, speram fără să gândesc logic cum stau lucrurile din zona asta de viață, de gândire.

Într-o bună zi am înțeles cumva faptul că nimeni de pe lumea asta, nici măcar părinții sau copiii, nu au obligatia, nici puterea de a mă face fericită. Înțelegerea faptului că asta e ceva normal a fost o revelație care mi-a luat de pe umeri presiunea multor cugetări triste și a făcut să devină vizibilă iluzoria suferință de până atunci. Tot în acel moment am înțeles că fără să știu, fără să fie corect, pusesem presiune pe alți umeri decât ai mei proprii. Vă sună cunoscut?!

Presiunea se dusese dar întrebarea era acolo la fel de puternică: Ce este și unde se află fericirea mea? 

Fericirea mea e parte din mine. Ea trăiește înăuntru, acolo unde cunoașterea mă aduce față în față cu mine însămi, mă așează în fața unei oglinzi magice prin care trec dincolo și mă privesc pe mine cea care chiar vrea să se cunoască, să se iubească, să își trăiască fericirea. Fericirea mea e o stare pe care o trăiesc atunci când vreau asta în mod real, conștient.

Cum ar putea un străin să știe toate astea, să nimerească prin labirintul meu interior? Și când ar avea acel străin timp să călătorească spre fericirea mea, să o găsească și să mi-o aducă, când asta l-ar costa timpul său, adică chiar timpul în care s-ar putea ocupa de viața sa, fericirea sa proprie?

Cred că fiecare om are datoria de a se cunoaște mai întâi pe sine, de a se iubi și respecta pe sine mai întâi, ca abia apoi să poată face asta pentru ceilalți și împreună cu câțiva aleși.

Fericirea este o stare care vine împreună cu dezvoltarea interioară, cu cunoașterea de sine și cu maturitatea emoțională. Când ești capabil de iubire în interiorul tău, când o cauți o și găsești acolo, îi faci cu drag culcuș în inima ta.

Dar ce faci când te simți nefericit? Răspunsul e unul singur: mai întâi acceptă sentimentul pe care îl trăiești pentru că e adevărat și îți spune ceva important despre tine. Apoi evită să te agăți de suferință! Dincolo de realitatea imediată, în plan emoțional trăiești de fapt o stare de nemulțumire care are cu siguranță legătură cu ceva din viata personală, partea financiară, poate cu cariera sau cu sănătatea. Cu alte cuvinte dacă te atașezi de nemulțumirea ta, o transformi în suferință și o alimentezi zilnic, te atașezi de creația ta, de suferință și nu mai faci altceva.

Ideea este că în timp ce tu suferi, același tu nu mai poți face altceva pentru că ești ocupat să suferi. Înțelept este să înveți treptat să pui în locul stării de nemulțumire o altă stare, una bună, pe care să o alimentezi zi de zi. Astfel vei crea puterea reală de a-ți schimba realitatea imediată în bine, pentru că abordarea ta cea optimistă va funcționa ca un combustibil pentru motivare.

2018 un an cu multe împliniri

Vă doresc să aveți un an 2018 plin de realizări pe toate planurile! Iar ca să le puteți concretiza vă urez să aveți sau să vă faceți planuri ambițioase la îndeplinirea cărora să lucrați cu forțe puternice! Pentru toate acestea vă doresc să fiți în armonie cu voi înșivă, să fiți sănătoși, să aveți tihnă sufletească, casa luminată, inima voioasă, chipul zâmbitor iar drumurile să vă fie însoțite de bucurii și oameni de nădejde!

La mulți ani 2018, bine ai venit!

Despre formarea încrederii în sine – BookLand Evolution Galați 2017

Vineri 17 noiembrie 2017 ora 15  voi susține o prezentare despre cum să formăm în mod trainic încrederea în noi înșine, astfel încât să ne fie parteneră de nădejde la drum lung. Cu acest prilej voi fi din nou speaker la conferințele practice pentru tineri, marca BookLand care vor avea loc săptămâna viitoare în Galați , la Biblioteca V.A.Urechia.

Sunt onorată și le mulțumesc organizatorilor pentru invitația pe care mi-au adresat-o pentru al treilea an consecutiv.

Bucuria va fi de partea mea să mă întâlnesc din nou cu tineri din liceele gălățene.

Când toamna ne arată…

A venit din nou momentul acela scăldat în lumină aurie, când toamna ne arată cum se poate da drumul lucrurilor cu grație, așa cum dau drumul copacii frunzelor lor, atât de firesc de parcă nu ar fi vorba despre sfârșit.

Nici nu e cu adevărat un sfârșit…pentru că deși rămân goi, în frig, peste câtva timp va veni o altă primăvară care îi va schimba iar într-un spectacol de flori și apoi în verde viu.

Însă până atunci copacii se predau timpului cu avuția lor vremelnică, într-un fel pe cât de maiestuos pe atât de neștiut, de neînțeles pentru oameni…Doar că, toamna ne arată mereu cât de firești și necesare sunt schimbările.

Bună dimineață de octombrie

Ieri eram cu gândul la atelierul de vineri 27 octombrie 2017. Mă pregătesc să intru în stare, să mă conectez la inspirație ca să abordez o tematică care doare…comunicarea dintre femei și bărbați. Și cum stăteam io așa la povești cu o prietenă de suflet, necajindu-ne cu o cafea bună și gogoși cu smântână…dimineața cea bună de octombrie, mi-a amintit de două dintre poveștile copilăriei. Cenușăreasa și bestia.

Ăăă…parcă nu e ăsta titlul…și care e legătura cu atelierul de vineri?!

Veți înțelege asta în timpul discuțiilor. Veți vedea ce (fel) percepe un bărbat când îl interesează o femeie, ce (fel) simte și (ce) vede o femeie când o interesează un bărbat. Veți înțelege de ce în termeni de comunicare femeile și bărbații reacționează foarte diferit. Vestea bună este că există metode de armonizare și le vom da atenția cuvenită. Atelierul începe la ora 17,00 în sala Nicolae Bălcescu  la Centrul de Afaceri Dunărea (hotel Dunărea). Hai și voi!

Presupuneri și confuzii în comunicare (4)

Deși mai sunt destule alte situații despre care se poate scrie/vorbi pe aceeași temă – presupuneri și confuzii în comunicare, aleg să mai dezvolt în continuare doar una singură. Celor care doresc să recapituleze sau să parcurgă primele mele articole, le va fi ușor să dea un click aici pentru celelalte (1) , (2), (3) postări .

Când suntem implicați într-o activitate se poate să uităm/ignorăm importanța buclei de răspuns – feedbackul. Nu mă refer aici la mesajul de critică constructivă pentru că uneori și aceluia tot feedback i se mai spune… Mă refer la acea scurtă remarcă pe care o face ascultătorul și prin care dă de înțeles vorbitorului, că l-a auzit.

Exemplificare

Un EL dorește să organizeze o seară frumoasă acasă, și îi spune EI la telefon despre ideea lui de a vedea un film și să comande pentru cină pizza cu livrare la domiciliu. EA drăguță și plăcut impresionată de inițiativa lui, acceptă propunerea imediat cu râsete promițătoare. EL îi spune să sune EA la pizzerie iar filmul îl vor alege împreună după ce ajung acasă, după care închide telefonul. Toate bune și frumoase…

Seara vine cu emoții frumoase pentru EA, deoarece așa se întâmplă mai mereu când EL face un plan care să îi implice pe amândoi. Timpul este scurt, EA se agită ca să pregătească o atmosferă plăcută și să se împrospăteze pentru întâlnirea cu EL. EL deja sună la ușă și EA s-a topit toată de bucurie… EL a venit direct acasă, gândindu-se la EA și la seara frumoasă care va urma dar și la pizza caldă pe care o găsi pe masă. Doar că…EA a uitat să facă comanda.

EL s-a posomorât..în casă nu miroase a pizza caldă…EA sare imediat pe telefon și sună doar că livrarea va dura o oră. Acum urmează două scenarii: cel pesimist – în care se lasă cu ceartă în cuplu – nu îmi place. Scenariul optimist  mă atrage mai tare deoarece în această variantă, seara nu e compromisă total. Neplăcerea putea fi evitată printr-un proces complet de comunicare.

Dar ce anume a lipsit din comunicarea lor?

EA nu a furnizat bucla de răspuns, mai pe românește  nu a spus în clar – ok, atunci comand eu pizza. Poate că EA din cauza emoțiilor firești pentru o femeie în acel context, a uitat sau poate că nici nu a auzit bine partea aceea de convorbire.

EL nu a făcut verificarea faptului că mesajul lui a ajuns la ascultător, în forma dorită de el – vorbitorul. Cu alte cuvinte la finalul convorbirii telefonice, EL trebuia să verifice/întrebe: Draga mea, comanzi tu pizza pentru diseară? În acest caz chiar dacă EA nu a fost atentă de la început, ar fi înțeles și ar fi dat un răspuns.

Când e vorba despre o discuție față în față, bucla de răspuns se poate furniza și prin mișcarea capului ( da sau nu, după caz). Doar că asta la telefon nu se vede 🙂 și din acest motiv trebuie făcută vocal. De multe ori  uităm să efectuăm aceste etape de închidere a unei conversații și în plus facem  și presupunerea că ascultătorul a auzit, a înțeles și va face ce i-am comunicat. Sunt convinsă că ați avut surpriza să constatați că fie a înțeles pe dos, fie nu a auzit complet, fie a uitat…

Furnizarea buclei de răspuns și verificarea sunt esențiale în comunicare

Închiderea buclei de către ascultător are dublu rol: de a arăta vorbitorului că a fost auzit și simultan ascultătorul conștientizează ce are de făcut.

Verificarea de către vorbitor a faptului că mesajul său a fost recepționat așa cum a dorit să îl transmită, are dublul rol: de a fixa modul cum se va derula acțiunea despre care s-a discutat și simultan de a conștientiza vorbitorul asupra felului în care a transmis mesajul ( corect și eficient sau mai puțin…). În funcție de acești doi pași de finalizare a unei conversații, se va încheia sau se va relua/completa/corecta procesul de comunicare care a avut loc.

 

Comunicarea într-o relație e un „never ending story”

Povestea fără sfârșit a comunicării într-o relație este cumva ca sarea în bucate. Dacă nu este prezentă deloc bucatele nu sunt gustoase, relația e …nesărată. Dacă sarea este folosită în exces bucatele sunt greu de mâncat, relațiile gen saramură nu se pot concretiza pentru că sunt greu de…înghițit.

Cum să găsim măsura potrivită a comunicării într-o relație pe care ne-o dorim să prindă suflu, să trăiască, să dureze ?

Există câteva indicii și reguli clare de comunicare în general, referitoare la procesul în sine. Există alte indicii  și reguli la fel de clare despre oameni, referitoare la psihologia feminină și cea masculină. Le putem găsi în cărțile de specialitate. Studiul lor este în opinia mea obligatoriu în ziua de azi pentru orice persoană care vrea să lege relații sănătoase de lucru, de parteneriat, de prietenie, de dragoste. Fără a avea astfel de relații nu se mai poate trăi…o viață armonioasă ci doar una de formă.

Practica regulilor de comunicare într-o relație este dificilă, chiar dacă cunoaștem regulile și multora dintre noi, încă ne dă dureri de cap.

Vestea bună este că

vă propun să vorbim despre această tematică a comunicării de bază într-o relație dar și să învățăm împreună câteva lucruri practice, la atelierul marca Porția de Coaching, pe care îl voi susține în Galați în luna octombrie. Voi reveni cât de repede cu detaliile organizatorice :). Fiți pe recepție!

 

imaginea este preluată de pe internet

A auzi uneori înseamnă a vedea și împreună a fi viu

Scriam mai demult în câteva postări despre faptul că în procesul de comunicare și în relațiile umane (care sunt indisolubil legate) există în permanență diferențe și conexiuni de care nu suntem conștienți între a auzi, a asculta, a înțelege, a face, a vorbi despre ce s-a făcut. Mai toată lumea are urechi dar nu toată lumea aude, însă puțini ascultă ceea ce aud. Mult mai puține persoane înțeleg ce ascultă, și și mai puțini oameni fac/aplică ceea ce au înțeles. Este mare lucru când într-o relație și comunicarea aferentă ei, se ajunge în mod conștient până aici. Cel mai bun rezultat este când se parcurge și ultimul pas acela al verbalizării (a transpunerii în cuvinte) a faptului că s-a realizat/aplicat ceea ce a fost înțeles. Prin executarea și a acestui mesaj de închidere a buclei se poate spune că a avut loc o comunicare completă. Câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?

De ce mă refer la a auzi și a asculta când de fapt ținta pare să fie a vorbi?! Pentru că în comunicare/relații pentru a deveni un bun vorbitor este necesar să fii și un bun ascultător și un bun observator.

În acest fel ajungem de la a auzi la a vedea. Adică ce am făcut? Am lărgit aria percepțiilor care susțin procesul de comunicare și relațiile.  Am aplicat același principiu și am deschis/descris o altă spirală a cunoașterii care este la fel de importantă în comunicare ca și prima. Ea pleacă de la a vedea, a observa, a privi, ca să ajungă tot la a înțelege, a face, a relata/vorbi/verbaliza despre ceea ce ai făcut. Mai toți avem ochi dar nu toți vedem, însă puțini observă ceea ce văd. Mult mai puține persoane privesc ceea ce observă și și mai puțini înțeleg ceea ce privesc. Scade numărul celor care fac ce au înțeles și apoi comunică ceea ce au făcut.  Dar câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?!

Ideea este următoarea:  în relațiile interumane cheia unei vieți de calitate este aceea a practicării unei comunicări conștiente. În funcție de calitatea pe care ne-o dorim pentru viața și relațiile noastre vom folosi o comunicare săracă, neșlefuită, disfuncțională, incompletă sau eficientă, elegantă. Fie că facem o comunicare de criză (la întâmplare) sau facem din ea o artă , avem cu toții loc sub soare, nefericiți și împliniți. Acordați atenție alegerii voastre și asumați-vă alegerea făcută! Înțelegeți faptul că relația și comunicarea nu merg de la sine, nu există singure, ele trebuie alimentate permanent cu tot ce e mai bun în voi pentru că sunt vii. Din acest motiv relațiile mor dacă lăsați să moară comunicarea!

 

Presupuneri și confuzii în comunicare (1)

Doi sau mai mulți oameni stabilesc relații printr-un proces conștient de comunicare. În funcție de cât de mult își doresc de la relația respectivă cei doi vor iniția, adânci, menține sau întrerupe comunicarea. Precizez faptul că în enunțul de mai sus cele două persoane la care mă refer știu ce înseamnă comunicarea. Adică un proces viu care îi implică pe amândoi în egală măsură, fiind implicați cu bună credință, într-un mod interactiv de a schimba informații, de a transmite și a recepționa mesaje, cu scopul de a determina o anumită reacție. Scopul procesului de comunicare este esențial însă nu face obiectul acestei postări (dar îi voi dedica un articol în viitor).

În procesul de comunicare au loc destul de des confuzii despre care voi scrie o serie de articole, pentru a atrage atenția asupra lor, pentru a le explica simplu și a vă ajuta concret în demersul de a le evita.

Presupunerea : Este un om simpatic deci gândește ca mine 🙂 

Se întâmplă să întâlnim în plan personal sau la serviciu, o persoană plăcută și să observăm că se leagă cu ușurință între noi o conversație agreabilă. Ne exprimăm simplu ne înțelegem repede iar comunicarea se leagă fără obstacole, pentru că înțelegem cuvintele în același fel. Observăm cu plăcere și faptul că avem păreri asemănătoare despre același subiect. De aici mulți trag concluzia că persoana cealaltă gândește la fel (!) și le devine brusc simpatică. După care vor observa că acest sentiment de simpatie va dispărea sau va păli cu prima ocazie în care părerile vor fi diferite. Iar aceste ocazii vor apărea mai devreme sau mai târziu.

În exemplul descris concluzia este falsă (și pripită) deoarece are la bază o presupunere anume aceea că persoana cealaltă gândește la fel. Faptul că într-o anumită situație/conversație, doi oameni au opinii asemănătoare nu înseamnă că au moduri de gândire asemănătoare. Acest lucru se demonstrează cu prima ocazie în care cei doi constată faptul că au și opinii diferite, moment când urmând aceeși logică vor trage concluzia (falsă și pripită din nou) că nu se mai înțeleg (!). Așa își face loc confuzia în mintea lor:  – uite m-am înselat,  părea să fie un om simpatic pentru că gândea la fel ca mine. Acum văd că nu e deloc așa…

Cum evităm o asftel de situație? Simplu : nu facem presupuneri și nu tragem concluzii bazate pe presupuneri.  Dacă suntem într-o conversație cu o persoană care ne este simpatică și dacă dorim să aflăm cum gândește despre un subiect din discuția noastră comună pur și simplu îl întrebăm direct. În acest fel vom elimina presupunerile. În acest fel vom ști opinia colegului chiar de la el și vom construi conversația mai departe pe baza răspunsurilor partenerului de discuție. În mod similar dacă am ajuns în conversație la un punct în care au apărut păreri diferite, puncte de vedere diferite, mai întâi le verificăm prin întrebări directe și doar pe baza răspunsurilor primite tragem concluziile personale, apoi construim logica conversației, dinamica comunicării ulterioare.

 

 

Comunicarea și bunul simț

sursa imaginii: http://webcultura.ro/muzica-pentru-un-stol-de-vrabii/

  1. Pentru ca între două persoane să se stabilească și să aibă loc o comunicare reală este necesar ca ambele persoane să își dorească asta și să depună eforturi conștiente în acest sens. Cu alte cuvinte degeaba doar unul dintre ei dorește să comunice, găsește mereu un subiect de conversație, folosește un ton vesel și face glume, îl întreabă pe celălalt cum îi merge, etc. Dacă cel de-al doilea se menține mereu închis în zona lui, nu contribuie cu bunăvoință la conversațiile dintre ei,  nu se străduiește să le inițieze și el din când în când, atunci mai devreme ( decât mai târziu) comunicarea dintre ei se va ofili și la fel și relația lor.
  2. Chiar dacă cei doi nu cunosc teoria comunicării ei pot să aibă o comunicare satisfăcătoare doar prin aplicarea bunului simț elementar. Cu alte cuvinte bunul simț în comunicare înseamnă: să asculți ce spune partenerul de discuție și apoi să răspunzi, el să te asculte până la capăt așa cum ai făcut și tu. Rolurile se schimbă firesc, cu răbdare și cu curiozitate pentru a înțelege firul discuției, emoția care îl face pe unul dintre ei să aducă în discuție o anumită temă, sau o anumită informație.  Este necesar să vezi persoana și să simți emoția ei dar și pe a ta. Este ca într-un dans în care cei doi se urmează și se influențează reciproc pentru a avea împreună o experiență reușită. Dacă doar unul dintre dansatori vrea un dans armonios și face efortul de a se armoniza cu partenerul său, în absența contribuției conștiente a celuilalt dansator, lucrurile se pot solda doar cu călcatul pe pantofi. Dar dacă amândoi vor un dans reușit, trebuie ca amândoi să „vadă” muzica și chiar dacă nivelul lor de pricepere în ale dansului este diferit, cei doi vor putea face câteva piruete largi care să le aducă satisfacție și dorința de a continua.

Rețeta pentru o comunicare bună are nevoie de trei elemente: dorința celor doi de a stabili o comunicare reală,  folosirea bunului simț în timpul procesului de comunicare ( ca și în cel de relaționare) și ingredientul esențial – menținerea discuției în planul ideilor.  Adică exprimarea în mod pozitiv a opiniilor , pentru a se evita confuziile neplăcute dintre opinii și persoane, cu toate consecințele ce decurg de acolo mai departe.