Coach in action

hora de omuletiDuminică 15 decembrie 2013 a avut loc prima întâlnire de coaching în practică, la Galaţi. Silvia Mircioi şi cu mine am avut plăcerea să îl cunoaştem pe Gabriel Radu, coach cu experienţă, care a avut curiozitatea de a veni, deschiderea de a întâlni colegi noi de breaslă dar şi generozitatea de a ne spune din experienţele sale de la început, el fiind mai experimentat decât noi. Îmi pare rău că nu au reuşit să fie alături de noi şi alţi colegi care se anunţaseră dar pentru care au intervenit chestiuni neprevăzute, de ultim moment.  Nu ştiu dacă ştiţi cum sunt discuţiile despre coaching care au loc între coachi. Pentru mine nu a fost acum o premieră din acest punct de vedere. Atmosfera este realmente însufleţită de pasiunea cu care cei implicaţi îşi povestesc experienţele şi îşi exprimă gândurile. Starea care se crează în acest fel îi cuprinde pe toţi şi leagă între ei un fir strălucitor, al înţelegerii şi manifestării acelor valori, care îi definesc pe ei ca şi antrenori pentru schimbare. Li se vede în ochi şi pe faţă, bucuria de a fi coach in action.

Să nu vă imaginaţi că am dus discuţii deosebit de tehnice. Am fost pe rând coachi, clienţi, observatori, am făcut practică de coaching, pornind  fiecare de la ceva din realitatea pe care o trăieşte şi vrea să o schimbe, am cerut şi am primit feedback profesionist şi deşi ne propusesem să dureze doar 2 ore, cu greu ne-am decis să încheiem sesiunea după mai mult de 3 ceasuri. Încă o dovadă a transformărilor aduse de coching. Aseară, gândidu-mă la cum a fost, ce am auzit şi văzut, cât şi cum mi se potriveşte, mi-am confirmat încă o dată că îmi place să fiu coach, şi mai ales de ce. Acel de ce al meu, motivul pe care sunt coach. Coach in action!

2014 va veni cu noutăţi şi împliniri iar până atunci ţinem aproape, să ştim unii de alţii. Vă doresc tuturor Sărbători frumoase, aşa cum le meritaţi!

%d blogeri au apreciat: