Daruri pentru necunoscuți

Așa se numește un proiect care are loc în orașul nostru de la o vreme (oops, chiar nu știu de când…) și despre care am aflat anul trecut, fix după ce se derulase deja. Mi-a plăcut atât de mult ideea încât anul acesta mi-am spus că voi face și eu parte dintre oamenii care vor pregăti câteva cadouri de sărbători, și apoi vor merge pe străzi să le dăruiască pur și simplu unor necunoscuți. Mulțumirile pentru inițiativă și muncă de organizare, promovare se cuvin doamnelor Monica Drosu și Andra Pandelescu.

GIFTS for STRANGERS

se numește în engleză și recunosc e o denumire care prinde bine. Din păcate sunt mulți oameni care nu stăpânesc limba engleză astfel încât să îi prindă subtilitățile. Așa se pierde din start o posibilă conexiune cu mult mai mulți oameni care ar rezona cu ideea în sine. De aceea mi-am permis să folosesc titlul original tradus în limba română. Priviți, se pare că suntem pe un onorabil loc 4 în lume, pentru că am aderat la idee – mi se pare ceva minunat :D.

Veniți și voi

Până pe data de 20 decembrie veniți la Geenie Cafe ( chiar peste drum de Potcoava de Aur) pentru a afla mai multe și pentru a lua cărțile de vizită cu însemnele proiectului, ca să le atașați la cadourile pregătite de voi. Acțiunea de împărțire a darurilor pe stradă va avea loc pe data de 20 decembrie 2014. Pănâ atunci mai urmărim informații aici.

%d blogeri au apreciat: