In mai ceva din noiembrie

Nu știu cum s-a dus anul ăsta pentru voi…pentru mine a zburat la propriu și din toate emoțiile îmi persistă doar câteva. Bucuria redescoperirii primăverii pe malul Dunării, inefabilul mării de la Vama Veche, răsăriturile și norii verii, grația libertății la malul mării..din nou, apoi toamna, culorile de acum.

Gânduri de noiembrie, când în fața ferestrei mai stau doar câteva frunze prinse firav pe crengi, luându-și rămas bun cu noblețe, mai frumoase decât au fost în toată viața lor, dăruindu-ne aurul lor tocmai la despărțire.

Ce e pentru mine din toate astea?

de ce mi se arată toată frumusețea asta a vieții, în viteza anotimpurilor și în lentoarea amintirilor?

Așa simțeam și scriam în noiembrie 2016.  Între timp am trăit multe. De exemplu a murit tata.  Așa am încetat pentru o vreme să gândesc, să citesc, să scriu… Am fost ocupată să simt sau să nu mai simt atâtea emoții, să fac sau să nu mai fac atâtea lucruri, să stau sau nu între mulți oameni, să (nu mai) las într-un final să curgă pe lângă și prin mine viața,  așa cum curge Dunărea în matca ei…firesc și continuu, ci să trăiesc firesc și continuu.

 

 

Scrie un comentariu