Deseară…

seri sufletÎn această seară începând cu ora 18,30 mă duc la Yoobi – cafeneaua de socializare unde sunt invitată de Aurelia Grosu, autoarea cărţii Eşti mai puternic decât crezi. Este primul eveniment pe care îl organizează Aurelia şi cu siguranţă acesta va deschide o serie de alte întâlniri, cel puţin interesante.

Ce se întâmplă?

Aurelia a lucrat intens tot anul acesta la cea de-a doua sa carte. Întâlnirea din această seară ne adună pe toţi colaboratorii Aureliei, care am contribuit prin scrierea unor articole despre lucruri importante, care s-au revelat ca repere ale înţelepciunii, în diferite experienţe de viaţă. Unii nici nu ne cunoaştem, dar a venit momentul să ne întâlnim.Va fi interesant să vedem cum a închegat Aurelia, cu talentul şi firescul scrisului ei, toate trăirile puse pe hârtie de alţi oameni, în cartea ei cea nouă. Cu alte cuvinte vom afla chiar de la autoare povestea cărţii, de la ce a pornit, cum s-a derulat acţiunea, ce dificultăţi a avut până acum şi cum au devenit acestea noi provocări. Vor vorbi aceea dintre voi care vor dori să o facă, iar Aurelia va fi gazda perfectă a unei Seri cu suflet.

%d blogeri au apreciat: