Fiţi şi dăruiţi bucurie de Crăciun!

bucurieCrăciunul înseamnă pentru cei mai mulţi dintre noi, naşterea Fiului omului. Venirea celui care le-a adus oamenilor nădejdea, speranţa, credinţa în viaţa de apoi, în nişte timpuri istorice în care lumea părea că se prăbuşeşte sub urâţenie şi lipsă de valori. Darurile sale au fost importante pentru omenire de la începuturile lumii şi aşa vor rămâne până departe… Tot de Crăciun magii au dus cadouri preţioase pruncului, simţind că astfel a venit cerul către omenire. Crăciunul e Bucurie! Bucuria de a şti că nu suntem singuri pe lume, bucuria de a şti că tatăl ne iubeşte şi ne veghează, bucuria de a aspira la libertate, la o viaţă împlinită, bucuria de a dărui tuturor speranţă şi lumină.

Ştiu că darurile pe care le-aţi pregătit cu grijă vor aduce pe chipurile celor dragi, când le vor primi, uimire, plăcere, veselie.  Pentru toţi ceilalţi însă, faceţi darul vostru preţios, împărţind pur şi simplu bucurie. Cum? Cu un zâmbet cald, cu un cuvânt bun, cu o îmbrăţişare primitoare, cu o strângere de mână sinceră, sau pur şi simplu cu un gând de lumină trimis cu viteză prin univers, până la cea/cel/cei care au nevoie de el. Daţi puţin din scânteia sufletului vostru, ca să aprindeţi stelele şi în alte suflete. Fiţi şi dăruiţi bucurie de Crăciun!

%d blogeri au apreciat: