Parfum de femeie

Am revăzut ieri seară filmul Parfum de femeie, evident cu alţi ochi şi cu altă înţelegere decât aveam atunci când l-am văzut prima dată, în urmă cu foarte mulţi ani. M-a impresionat la fel de mult scena tango-ului pe care îl dansează colonelul cu sufletul, impregnat de fericirea de a purta în braţe, o femeie adevărată. Felul în care Al Pacino transmite tot ce trăieşte colonelul, personajul său uluitor, e magistral. La fel de puternică mi s-a părut şi scena dintre cei doi bărbaţi, în care îşi dispută fiecare dreptul la propriile valori şi principii de viaţă, o viaţă aşa cum o înţelege fiecare, şi asta culmea în timp ce se luptă pentru un pistol…Ce să mai spun despre faza cu maşina, felul în care a condus colonelul ferrari-ul, nebunia lui de a lua curbele, la care până la urmă a consimţit şi Charlie. Ce lecţie de viaţă excelentă mi s-a părut filmul ăsta, pur şi simplu, dacă e nevoie faci brusc o curbă la stânga, chiar dacă te afli într-o maşină condusă de un nevăzător…

Cel mai mult m-a pus pe gânduri faza cu comisia disciplinară în care a fost implicat Charlie, ca ţap ispăşitor pentru isprăvile tinerilor beizadele…De ce tocmai colonelul, personajul care toată viaţa lui a ales calea cea mai uşoară, care le-a făcut tuturor viaţa grea, chiar şi lui însuşi…de ce tocmai el trebuia să fie acolo? Păi tocmai de aceea. I s-a dat şansa să facă un lucru esenţial pentru tânărul său prieten, şi anume să îl salveze. Şi asta a făcut…salvându-se şi pe sine…

Sunt puţine momente în viaţă când nici nu mai contează ce a fost până atunci…contează doar ce facem cu şansele pe care le primim.

%d blogeri au apreciat: