Perechea de contrarii

sigla-RT.pngAcesta este pretextul de azi pentru intervenţia voastră în categoria „Dacă doriţi să comentaţi”.

Articolul pe care l-am găsit (poate că el m-a găsit pe mine) e amplu şi face probabil referire la cartea Fără graniţe a lui Ken Wilber. Spun probabil pentru că nu am citit-o încă, abia am aflat despre ea, umblând haihui pe net dar mi-am propus să o găsesc, după ce m-am adâncit în articolul Fără graniţe.Ken Wilber. Şi vă provoc la comentarii despre veşnica „pereche de contrarii” între care ne ducem vieţile cu următorul citat:

Interesant în ceea ce priveşte liniile de demarcaţie este faptul că, oricât de complexe ar fi, ele nu delimitează altceva decât interiorul de exterior. Spre exemplu, putem reprezenta cea mai simplă linie de demarcaţie sub forma unui cerc şi vom vedea că ea desparte ce e înăuntru de ceea ce se află afară. Dar observaţi că cei doi termeni opuşi, înăuntru şi înafară, nu există în sine, ai apărând doar după ce trasăm cercul – delimitarea. Prin urmare, linia de demarcaţie însăşi este cea care creează cuplul de contrarii. Pe scurt, a trasa graniţe înseamnă a da naştere opoziţiilor. Astfel, putem înţelege că trăim într-o lume a contrariilor tocmai fiindcă viaţa, aşa cum o ştim noi, este un proces de trasare a liniilor de demarcaţie, a limitelor.”

Adică noi oamenii delimităm totul, tragem linii şi creăm graniţe, extreme, conflicte, opoziţii. Ceea ce în natură nu se întâmplă…

  

%d blogeri au apreciat: