Povestea întrebărilor

Sursa: internet

A fost odată ca niciodată într-un cătun mic de câmpie o familie de meşteşugari. Familia era compusă din mamă, tată şi trei băieţi harnici şi descurcăreţi. Ca un făcut, femeia care se apropia de şaizeci de ani, rămase din nou însărcinată.

Bărbatul se gândea că este prea bătrân pentru a mai suporta gălăgia unui copil mic, femeia avea îndoieli, se temea că este prea bătrână pentru a putea îngriji cum trebuie de copilaş, însă cei trei băieţi erau convinşi că fiinţa trebuie să se nască, era un dar de la Dumnezeu. Aşa veni pe lume al patrulea băiat, un copil frumos şi sănătos, care în scurt timp deveni centrul lumii lor.

Cu toţii erau topiţi după cel mic, iar toate temerile lor se dovediră a fi nefondate, căci băiatul era cuminte şi liniştit.

Timpul crescu, copilul crescu, iar bătrânii deveniră şi mai bătrâni. Aşa cum promiseseră, fraţii aveau grijă de el cu dragoste. Şi uite aşa viaţa era foarte simplă şi clară pentru mezinul meşteşugarului, se trezea dimineaţa, mânca mâncarea gătită de bătrâna lui mama, se ţinea după fraţii săi în atelier, seara sporovăia cu tatăl său şi apoi urma o altă zi la fel cu cea dinainte. Crescând printre atâţia oameni mari, uneori băieţelul nu ştia ce să facă. Atunci când avea câte o întrebare mergea la părinţii săi, fie la fraţi şi afla răspunsul. Astfel viaţa lui era cât se poate de lină şi deloc surprinzătoare.

Când tatăl său muri, copilul suferi enorm dar cel puţin o mai avea pe mama. Când şi aceasta muri băiatul plânse trei zile încheiate, dar cel puţin îi mai avea pe fraţii lui. Însă pe măsură ce timpul trecea fiecare frate îşi făcu un rost, o familie, iar într-o bună zi, copilul devenit tânăr fecior, rămase singur în casa părintească. La început viaţa continuă ca şi până atunci. Însă la câtva timp îi veni în minte o întrebare, la care nu avea cine să îi mai răspundă.

fierarFraţii săi locuiau foarte departe, aşa că tânărul se decise să caute pe cineva să îl ajute cu un răspuns. Merse în sat, se opri la prima poartă deschisă şi intră. Fierarul era un om înţelegător şi la întrebarea tânărului Cum pot sa transport apa la câmp să ud ce am plantat? fierarul spuse: Simplu. Iei nişte tablă, construieşti un rezervor îl duci la câmp şi gata.

Tânărul mulţumi recunoscător fierarului şi porni grăbit spre casă. Odată ajuns adună mai multe bucăţi de tablă şi încercă să le lipească între ele, dar oricat s-a străduit n-a putut să facă rezervorul. Convins de faptul că sfatul primit de la fierar nu era bun, băiatul plecă din nou în sat, să întrebe pe altcineva.

dogarDe data aceasta găsi deschisă poarta unui fabricant de vinuri. Omul fu şi el amabil cu tânărul aflat în cautare de soluţii şi îi răspunse : Simplu. Faci un butoi mare pe care îl umpli cu apă, îl duci în câmp şi gata. De data asta tânărul fu mulţumit peste măsură să afle că problema lui avea o solutie atat de simplă. Cât de greu putea fi să facă un butoi?!

Ajuns acasâ adună toate şipcile pe care le găsi în bătătură şi se puse pe construit butoiul. Dar cu toată silinţa lui, apa se scurgea printre crăpăturile butoiului meşterit de el. În scurt timp tânărul înţelese că nu are cum să ducă apa astfel şi se dădu bătut.

Ce om rău şi fabricantul de vinuri, la fel ca şi fierarul, şi-au bătut joc de mine! Trist şi supărat tânărul se trânti la poartă.

Cum statea el acolo, trecu un cerşetor bătrân care văzându-l atât de amărât îl întrebă ce necaz are. Tânărul îi povesti năduful lui iar bătrânul râse cu poftă: Păi de ce te legi la cap fără să te doară? Nu trebuie să duci tu apa la câmp, apa ţi-o dă Dumnezeu când crede el de cuviinţă, prin ploaie. Tu nu trebuie decât să aduni recolta. Auzind acestea tânărul se lumină la faţă.

Asta era! El nu avea o problemă de aceea nici cei pe care îi întrebase nu îi putuseră da un răspuns bun. Tot ce avea de facut era să aştepte ploaia.

Eliberat de grijile lui tânărul putu să îşi îndrepte atenţia către alte lucruri. Începu să privească relaxat câmpul şi oamenii. Când îl văzu pe fierar trecând pe drum cu un rezervor plin cu apă ducându-se la câmp, îl pufni râsul. Ce netod! Cum munceşte ca prostul când ar putea să aştepte binecuvântata ploaie. Şi când îl văzu şi pe fabricantul de vinuri cu un butoi uriaş cu apă, în drum spre vie, râse şi mai tare. Uite aşa vara trecu, cu secetă mare şi cu ploi sărace, de nici măcar praful de pe drum nu se udă bine. Nu-i de mirare că în acea toamnă recolta tânărului fuse cea mai sărăcăcioasă.

Ei, când trecu pe drum fierarul cu căruţa plină de roade, tânărul îl bombăni amarnic. Iar pe mesterul de vinuri îl alungă de la poartă, când veni să îi dea o sticlă de vin, mulţumit de recolta sa cea bună. Iar pe bătrânul răpciugos care îl sfătuise să aştepte ploaia, nici măcar nu-l văzu, nu-l auzi când veni la el să ceară un codru de pâine.

Veni o iarnă lungă şi plină de lipsuri, în care băiatul avu timp destul să cugete. Când frigul îl alunga din casă, se înfăşura într-o manta şi trebăluia prin curte. Astfel, tot gândindu-se la ceea ce se petrecuse peste vară, îi veni iar întrebarea cum să ducă el apa la câmp? Văzu o găleată în şopron şi gândi că asta e rezolvarea, însă găleata era prea mică. Măcar de era una uriaşă…Şi la ce bun, că dacă era uriaşă oricum nu încăpea în căruţă! Şi tot privind la găleată şi la căruţă, la căruţă şi la găleată, îi veni ceva în minte.

Aduse iute toată tabla din care încercase să facă rezervorul şi căptuşi cu ea căruţa. Of uite cum curge apa pe la încheieturile tablei, de parcă e un butoi crăpat. Butoi?! Stai că am în şopron un fel de …butoi, gândi el. Aduse toate şipcile, le bătu în cuie şi astupă locurile unde tabla nu se putea ajunge cu cealaltă bucată de tablă. Acum căruţa lui era un fel de găleată uriaşă cu care putea duce apă la câmp.

De cum dădu firul ierbii, băiatul încercă cu nerăbdare căruţa-căldare, care deşi era foarte urâtă, se dovedi a fi de mare ajutor.

În acel an şi recolta lui a fost bogată iar tânărul era bucuros că a găsit singur răspunsul la întrebarea lui chinuitoare.

După toate isprăvile a înţeles că putea să caute sfaturi, dar soluţia trebuia să fie a lui, pentru că problema era a lui. Aşa a înţeles că fierarul, fabricantul de vinuri şi cerşetorul, i-au vrut binele şi i-au oferit metoda lor, dar care nu avea cum să fie potrivită pentru el.

MORALA: Întreabă-te şi caută-ţi propriile răspunsuri. Va merita toată osteneala!

%d blogeri au apreciat: