Presupuneri și confuzii în comunicare (1)

Doi sau mai mulți oameni stabilesc relații printr-un proces conștient de comunicare. În funcție de cât de mult își doresc de la relația respectivă cei doi vor iniția, adânci, menține sau întrerupe comunicarea. Precizez faptul că în enunțul de mai sus cele două persoane la care mă refer știu ce înseamnă comunicarea. Adică un proces viu care îi implică pe amândoi în egală măsură, fiind implicați cu bună credință, într-un mod interactiv de a schimba informații, de a transmite și a recepționa mesaje, cu scopul de a determina o anumită reacție. Scopul procesului de comunicare este esențial însă nu face obiectul acestei postări (dar îi voi dedica un articol în viitor).

În procesul de comunicare au loc destul de des confuzii despre care voi scrie o serie de articole, pentru a atrage atenția asupra lor, pentru a le explica simplu și a vă ajuta concret în demersul de a le evita.

Presupunerea : Este un om simpatic deci gândește ca mine 🙂 

Se întâmplă să întâlnim în plan personal sau la serviciu, o persoană plăcută și să observăm că se leagă cu ușurință între noi o conversație agreabilă. Ne exprimăm simplu ne înțelegem repede iar comunicarea se leagă fără obstacole, pentru că înțelegem cuvintele în același fel. Observăm cu plăcere și faptul că avem păreri asemănătoare despre același subiect. De aici mulți trag concluzia că persoana cealaltă gândește la fel (!) și le devine brusc simpatică. După care vor observa că acest sentiment de simpatie va dispărea sau va păli cu prima ocazie în care părerile vor fi diferite. Iar aceste ocazii vor apărea mai devreme sau mai târziu.

În exemplul descris concluzia este falsă (și pripită) deoarece are la bază o presupunere anume aceea că persoana cealaltă gândește la fel. Faptul că într-o anumită situație/conversație, doi oameni au opinii asemănătoare nu înseamnă că au moduri de gândire asemănătoare. Acest lucru se demonstrează cu prima ocazie în care cei doi constată faptul că au și opinii diferite, moment când urmând aceeși logică vor trage concluzia (falsă și pripită din nou) că nu se mai înțeleg (!). Așa își face loc confuzia în mintea lor:  – uite m-am înselat,  părea să fie un om simpatic pentru că gândea la fel ca mine. Acum văd că nu e deloc așa…

Cum evităm o asftel de situație? Simplu : nu facem presupuneri și nu tragem concluzii bazate pe presupuneri.  Dacă suntem într-o conversație cu o persoană care ne este simpatică și dacă dorim să aflăm cum gândește despre un subiect din discuția noastră comună pur și simplu îl întrebăm direct. În acest fel vom elimina presupunerile. În acest fel vom ști opinia colegului chiar de la el și vom construi conversația mai departe pe baza răspunsurilor partenerului de discuție. În mod similar dacă am ajuns în conversație la un punct în care au apărut păreri diferite, puncte de vedere diferite, mai întâi le verificăm prin întrebări directe și doar pe baza răspunsurilor primite tragem concluziile personale, apoi construim logica conversației, dinamica comunicării ulterioare.

 

 

%d blogeri au apreciat: