Schimbul de cuvinte

schimb de cuvinteMultă lume asociază comunicarea cu schimbul de cuvinte. Cineva spune două trei fraze şi dacă are norocul să aibă un interlocutor politicos, chiar reuşeşte să le ducă la capăt. După care celălalt spune două trei fraze. Are loc evident un schimb de vorbe şi poate şi de informaţii.

Dar aste e comunicare?!

În opinia mea nu este şi pentru că văd asta în fiecare zi, la tot pasul, vă spun sincer că mă întristează. Răceala, distanţa, nepăsarea, lipsa de căldură din conversaţiile pe care le purtăm unii cu ceilalţi, ne duce într-un loc/stare de spirit, unde se trăieşte urât. Nu spun acum să ne punem sufletul pe tavă în conversaţia cu orice necunoscut. Chiar nu e cazul de aşa ceva dar vreau să spun că am putea însufleţi discuţiile dintre noi cu acel factor care ne umanizează – emoţiile şi bucuria de a avea în faţă o altă fiinţă umană, cu al cărui univers interior am putea avea ceva în comun dar… ne e teamă să începem cunoaşterea.

Pledoarie pentru re-umanizare

Voi face mereu pledoarie pentru comunicare şi pentru dreptul nostru de a fi priviţi şi primiţi cu încredere, într-o discuţie, într-o conversaţie. Teama guvernează şi impune multora un zâmbet de complezenţă şi o conversaţie de formă. Frica de a nu mai fi dezamăgiţi încă o dată, îi duce pe mulţi oameni la atitudinea de a respinge din start orice situaţie/persoană nouă, care nu-i aşa, are un mare potenţial de fi dezamăgitoare, pentru simplul motiv că s-a mai întâmplat şi altă dată, cu altcineva. Cât de mult ne umanizează asta?

Tocmai asta e!

Situaţia neplăcută s-a petrecut în alt context, cu o altă persoană. De ce să o asociem cu toţi oamenii, cu toate situaţiile care se vor ivi?! De ce să excludem astfel multe alte posibilităţi care EXISTĂ între cele două extreme: dezamăgirea din trecut şi respingerea oricărei situaţii, persoane, relaţii noi. Unde ne duce asta? Către împlinire şi fericire în nici un caz! Oare de ce doar oamenilor li s-a dat raţiune şi vorbire?!

Dincolo de cazurile în care comunicarea între două persoane nu poate avea loc din motive întemeiate (medicale sau de orice altă natură) rămân totuşi multe posibilităţi pentru noi, de a pune în spatele cuvintelor pe care ni le adresăm unii celorlalţi: însufleţire, căldură, politeţe, respect, admiraţie, curiozitate, preţuire, emoţie, bucurie, dorinţă de a învăţa din experienţa celuilalt, dorinţă de a fi util, plăcerea de a conversa cu un om deosebit (orice om are ceva-ul lui), etc… Doar aşa felul în care ne privim şi ne acceptăm ca semeni, va deveni unul sănătos, mulţumitor pentru toate părţile implicate. Doar aşa vom simţi că aparţinem unui grup, unei familii, unui colectiv. Altminteri putem continua să facem doar schimb de cuvinte, ştim deja cu toţii cum stau lucrurile pe calea asta… Şi atunci ce facem?

 

 

%d blogeri au apreciat: