Străluceşte prin ceea ce eşti!

l_stralucire-ascunsaDe când a apărut peste tot noţiunea de dezvoltare personală, de când tot mai multe persoane sunt atrase de informaţia şi de evoluţia de acest gen, au apărut şi expresii de forma: eşti ceea ce gândeşti, eşti ceea ce vorbeşti, esţi ceea ce simţi, eşti ceea ce comunici…

Cât de adevărate sunt pentru voi aceste afirmaţii?

Pentru mine în acest moment al vieţii (asta însemnând evident cumul de cunoştinţe şi experienţă de viaţă, informaţii verificate practic, nu doar citite) pentru mine spuneam se verifică. Am ajuns să fac aceste conexiuni fine în timp, după învăţătura extrasă din anumite momente dificile, din acelea care marchează viaţa şi rămân ca nişte jaloane pe drumul parcurs.

Mai au acum vreun rost bornele acelea?!

Dacă aş privi partea goală a paharului aş spune că nu, pentru că nu vreau să îmi amintesc mereu de eşecuri. Dar ce să fac , natura mea pozitivă mă face să dau mai mult accent părţii pline a cupei. Prin urmare spun că da, bornele acelea au rostul de a-mi aminti că am înfruntat dificultăţi şi că le-am depăşit. Din bornele eşecului le-am tranformat în jaloanele victoriei. Doar printr-o schimbare de perspectivă. Chiar dacă sună simplu nu e chiar aşa, la mijloc fiind ani de suferinţe ( multe inutile) şi de transformări interioare.

Şi totuşi uneori este necesar să îmi amintesc că am găsit în mine, cu sprijinul celor dragi, resursele necesare de a învinge dificultăţile, să îmi depăşesc propriile limite şi deprinderi autosabotoare (acelea care dau la temelia încrederii de sine) să devin astfel conştientă de propriul meu potenţial. Vă recomand să faceţi un asemenea exerciţiu pentru că face bine la stima de sine şi mai ales la automotivare!

OK, şi ce-i cu asta?!

Cu ajutorul motivării puternice ne continuăm drumul pe care ni l-am ales. Acela de a ne împlini viaţa prin felul nostru a fi, de a fi liberi să simţim aşa cum ne este propriu, de a comunica în maniera care ne este specifică. Este posibil, o spun mulţi oameni, care au descoperit asta înainte de a exista coaching-ul. Să fim serioşi, bunica nu ştia coaching dar ce motivare grozavă ştia să dea copiilor pentru a-şi face un (alt) rost în viaţă. 

În concluzie cred că fiecare om are ceva-ul lui special, setul lui de diamante neşlefuite pe care uneori le descoperă cu greu, după ce plânge peste ele cu anii. Însă lacrimile pot face la un moment dat să sclipească gema de sub praful tristeţii şi al suferinţei (repet, de multe ori supradimensionată şi nenecesară). Şi dacă tot ai văzut sclipirile a ceea ce poţi fi, atunci străluceşte prin ceea ce eşti!

Imaginea reprezintă lucrarea Dorinei Costras, artist plastic din Bacău şi se numeşte Strălucire ascunsă.

%d blogeri au apreciat: