A auzi uneori înseamnă a vedea și împreună a fi viu

Scriam mai demult în câteva postări despre faptul că în procesul de comunicare și în relațiile umane (care sunt indisolubil legate) există în permanență diferențe și conexiuni de care nu suntem conștienți între a auzi, a asculta, a înțelege, a face, a vorbi despre ce s-a făcut. Mai toată lumea are urechi dar nu toată lumea aude, însă puțini ascultă ceea ce aud. Mult mai puține persoane înțeleg ce ascultă, și și mai puțini oameni fac/aplică ceea ce au înțeles. Este mare lucru când într-o relație și comunicarea aferentă ei, se ajunge în mod conștient până aici. Cel mai bun rezultat este când se parcurge și ultimul pas acela al verbalizării (a transpunerii în cuvinte) a faptului că s-a realizat/aplicat ceea ce a fost înțeles. Prin executarea și a acestui mesaj de închidere a buclei se poate spune că a avut loc o comunicare completă. Câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?

De ce mă refer la a auzi și a asculta când de fapt ținta pare să fie a vorbi?! Pentru că în comunicare/relații pentru a deveni un bun vorbitor este necesar să fii și un bun ascultător și un bun observator.

În acest fel ajungem de la a auzi la a vedea. Adică ce am făcut? Am lărgit aria percepțiilor care susțin procesul de comunicare și relațiile.  Am aplicat același principiu și am deschis/descris o altă spirală a cunoașterii care este la fel de importantă în comunicare ca și prima. Ea pleacă de la a vedea, a observa, a privi, ca să ajungă tot la a înțelege, a face, a relata/vorbi/verbaliza despre ceea ce ai făcut. Mai toți avem ochi dar nu toți vedem, însă puțini observă ceea ce văd. Mult mai puține persoane privesc ceea ce observă și și mai puțini înțeleg ceea ce privesc. Scade numărul celor care fac ce au înțeles și apoi comunică ceea ce au făcut.  Dar câtă lume știe, înțelege și practică acest tip de comunicare conștientă și completă?!

Ideea este următoarea:  în relațiile interumane cheia unei vieți de calitate este aceea a practicării unei comunicări conștiente. În funcție de calitatea pe care ne-o dorim pentru viața și relațiile noastre vom folosi o comunicare săracă, neșlefuită, disfuncțională, incompletă sau eficientă, elegantă. Fie că facem o comunicare de criză (la întâmplare) sau facem din ea o artă , avem cu toții loc sub soare, nefericiți și împliniți. Acordați atenție alegerii voastre și asumați-vă alegerea făcută! Înțelegeți faptul că relația și comunicarea nu merg de la sine, nu există singure, ele trebuie alimentate permanent cu tot ce e mai bun în voi pentru că sunt vii. Din acest motiv relațiile mor dacă lăsați să moară comunicarea!

 

Presupuneri și confuzii în comunicare (3)

Purtăm în fiecare zi discuții cu colegii de serviciu, cu colegii de echipă sau cu cei dragi de acasă referitor la activități pe care dorim sau trebuie să le realizăm împreună. Discuțiile au în vedere stabilirea rolului pe care fiecare îl are de îndeplinit în zona în care operează – profesională și personală, astfel încât la final activitatea să fie realizată cu succes, cu contribuția tuturor. Pentru ca toate astea să se întâmple conform planificării este esențial să aibe loc și o comunicare specifică, clară, și ritmică între toți cei implicați. Aici intervine de multe ori următoarea :

Presupunere: Am vorbit clar care sunt rolurile pentru fiecare deci nu mai este necesar să le reamintesc

Să luăm cazul unui conducător căruia i se cere o analiză a activității echipei sale (de ex.centralizare de rezultate pe jumătate de an) în termen de 2 ore. Convoacă o ședință de 15 minute  în care stabilește fiecare intervenție pentru membrii echipei care va lucra la realizarea analizei : ce are fiecare de făcut concret, când începe și când termină, de la cine primește datele de intrare, cui anume din echipă va livra rezultatul muncii sale și în ce format, de la cine își primește informațiile, pe cine verifică, cui raportează, etc. Ședința s-a încheiat și lumea pornește să lucreze. Șeful stă liniștit în biroul său și așteaptă ca lucrarea să fie terminată la timp și bine, fără să considere necesar ca el să mai intervină. Procedează astfel pe baza presupunerii că a vorbit clar la ședință și că toată lumea a înțeles ce are de făcut. Face și presupunerea că nu mai este necesar să mențină/reia comunicarea cu membrii echipei sale pe durata lucrului.

În exemplul meu timpul se apropie de final, șeful cere rezultatul cu un sfert de oră înainte de termenul limită și află cu surprindere că nu toată lumea din echipă și-a făcut partea sa de lucrare, prin urmare nu sunt gata cu analiza. Devine confuz pentru că el a vorbit clar, lumea l-a ascultat, nimeni nu a pus întrebări suplimentare și brusc se irită pentru că timpul se termină și ei nu sunt gata. Abia acum reia discuția cu echipa și merge pe firul activităților ca sa verifice etapele. Constată astfel faptul că unii colegi au înțeles parțial sau chiar altceva la sedință, sau au primit alte date decât aveau nevoie sau erau în alt format decât le trebuia lor, sau au avut tot ce trebuie dar nu a mers rețeaua sau a picat internetul, etc. Variațiuni pe temă…Cu un efort colectiv și concentrat, cu ajutorul unei comunicări ritmice corelată cu fazele de lucru, au realizat lucrarea și au depășind termenul cu 15 minute. Cu alte cuvinte în lipsa comunicării susținute s-a lucrat neeficient 1 oră și 30 de minute iar cu ajutorul comunicării s-a reușit în 30 de minute finalizarea analizei.

În exemplul de mai sus comunicarea neeficientă s-a efectuat pe baza mai multor presupuneri pe care le reiau pentru claritate :

a) conducătorul a vorbit cu toată echipa în același timp și a transmis mesajul clar. Pe baza acestui lucru șeful a presupus că toată lumea a înțeles la fel. În comunicare sunt puține cazuri în care toată lumea înțelege la fel , asta e posibil (dar nu 100% ) numai în cazul unor echipe care se cunosc foarte bine, care lucrează de mult timp împreună. Acest fapt este normal însă puțină lume știe/înțelege asta. De ce este normal? Deoarece oamenii sunt diferiți, se află în stări emoționale diferite care fluctuează de la ora la ora, de la zi la zi etc. ( viața și contextul lor personal este diferit și fluctuant) Acest fapt influențează acuitățile tuturor și ale șefului și ale echipei ( vorbire, înțelegere, exprimare, concentrare, flexibilitate, etc.) 

b) conducătorul a văzut că toți colegii săi au fost atenți. Pe baza acestei observații șeful a presupus că l-au ascultat și că au înțeles ce au auzit. Din aceleași considerente descrise succint mai sus, oamenii manifestă în mod natural feluri diferite de a fi atenți , de a se concentra, de a auzi, de a asculta ce aud, de a înțelege ce au ascultat, de a face ce au înțeles, de a vorbi despre ce au făcut, etc.

c) termenul fiind scurt conducătorul a întrerupt legătura/comunicarea pentru a acorda timpul necesar efectuării sarcinilor de lucru. În acest fel șeful a presupus că nu este necesară o comunicare care să însoțească fazele acțiunii. Chiar și în cazul unor echipe care lucrează perfect comunicarea ritmică pe durata efectuării sarcinilor este necesară deoarece cu ajutorul ei s-a ajuns la performanță.

Clarificare de final: De ce mă tot refer la șef? Pentru că în exemplu propus el este cel care cere echipei să efectueze o anumită sarcină de lucru. Pentru asta el inițiază comunicarea cu scopul de a obține de la echipa sa un anumit rezultat (analiza activității pe 6 luni) într-un anumit termen (2 ore). Prin urmare rolul de a menține comunicarea în același ritm cu derularea activității este tot al său.