Contextul pentru succes


sursa imaginii: http://blog.learnlets.com


Ce este și la ce servește contextul succesului? Aceasta este o posibilă primă întrebare de la al cărei răspuns, să începem derularea ideii. Însă mai înainte ce ar fi dacă am vorbi puțin despre succes, tocmai pentru că este atât de mult folosit în ultima vreme, încât pare golit de sens…

Perspectivă

Succesul la care mă refer este de fapt îndeplinirea în cele mai bune condiții a unui scop propus, indiferent cât de mic sau mare este, indiferent de termenul său. Majoritatea dintre noi pornim să facem lucrurile la care visăm prin a executa concret anumite operațiuni dar fără a stabili mai întâi coordonatele călătoriei respective: unde vrem să ajungem, în ce condiții ( resurse umane și financiare), pe ce culoar pornim, când pornim, care e direcția, viteza, ritmul de deplasare, care sunt riscurile, dar alternativele, etc…

Înapoi la succes

Cu alte cuvinte pentru a atinge succesul (în accepțiunea la care m-am referit anterior) este esențial să stabilim contextul în care vom face toate acțiunile. Altfel spus pornim de la viziune, stabilim o strategie, conturăm astfel contextul și abia apoi trecem la acțiune. Altminteri riscăm să depune efort, să cheltuim timp și resurse  ca să obținem un alt rezultat decât am intenționat.


Citiți și articolul Care este legătura dintre intenție, acțiune și rezultat?


 

Încrederea se învaţă

sigla RTLa fel ca toate deprinderile omeneşti, încrederea se poate învăţa, se poate educa. Oamenii care prin natura lor sunt încrezători, au o mai mare uşurinţă în a-şi cultiva această valoare (de bază îi spun eu) spre deosebire de ceilalţi, aceia care sunt temători.

Teama lor este o deprindere, cel mai probabil care nici nu le aparţine (nu se naşte nimeni gata fricos) ci a fost primită cu sau fără voie, în timpul copilăriei. Poate au crescut într-un mediu mai agresiv care i-a speriat, sau poate părinţii, bunicii erau şi ei temători, imprimând astfel o obişnuinţă de a vedea lucrurile doar prin prisma asta, copiilor lor.

Conexiunea

Dacă înţelegem că felul în care abordăm viaţa în prezent, reprezintă rezultatul unor obişnuinţe, dacă nu ne plac rezultatele pe care le avem tocmai din acest motiv ( abordarea cu teamă) şi dacă facem conexiunea dintre cele două atunci e simplu de priceput.

Schimbarea

Frica fiind o deprindere, încrederea fiind o deprindere rezultă din toate cele de mai sus pot fi schimbate, înlocuind obişnuinţa de a privi cu teamă cu aceea de a fi încrezător! Am descris elementele teoretice ale obţinerii unor rezultate corelate cu intenţiile (dorinţele, obiectivele) şi cu acţiunile întreprinse într-un articol mai vechi intitulat Care este legătura dintre intenţie, acţiune şi rezultat .

Se spune că o obişnuinţă nouă devine un automatism după practicarea disciplinată şi meticuloasă timp de 21 de zile. Asta înseamnă că puteţi să vă antrenaţi pentru a deveni încrezători în forţele voastre mai întâi şi apoi încrezători în oameni, prin exersarea unor elemente de bază, timp de 21 de zile.

Care sunt aceste elemente?

Veţi afla şi le veţi exersa pentru a învăţa cum să le foloşiţi singuri ulterior,  în cadrul primului curs marca Portia de Coaching, despre încrederea de sine. Detaliile sunt aici.

Încrederea în sine

sigla RTtudor_arghezi_curaj_1389Pregătind noul atelier marca Porţia de Coaching despre încredere, mă tot gândesc ce stă la baza încrederii în sine, la modul general, adică să fie valabil pentru toată lumea. Am ajuns la concluzia că pot numi câteva elemente care influenţează nivelul de încredere autoacordat şi iată la ce mă refer.

Ingrediente

Atitudine, mentalitate, curaj, autodisciplină, gândire critică şi pozitivă, capacitate de autoanaliză onestă, dorinţa de evoluţie, capacitatea de a pune rapid în practică, inteligenţă emoţională antrenată, voinţă…Ar mai fi de scris câte ceva aici. Mă ajutaţi?

Reţetă

Cum să facem aşa încât din dorinţa (pe care eu personal o văd ca pe o Necesitate) de a avea încredere în noi înşine, să obţinem totuşi un echilibru rezonabil între atitudine şi îndrăzneală, modestie şi aroganţă, optimism şi pesimism, respect de sine şi responsabilitate, curaj şi precauţie? Care este reţeta?

Chiar dacă nu se poate fabrica o reţetă general valabilă, din cauza multitudinii de nuanţe pe care le pot avea aceste elemente (fiecare om e unic) putem totuşi fixa câteva repere sau borne, pe drumul nostru zilnic către încrederea de sine.

Repere

Punctele tari ale fiecăruia dintre noi reprezintă cea mai solidă ancoră. Îi spun ancoră pentru că punctele tari sunt ale noastre, sunt pe dinăuntru şi merg cu noi oriunde ne ducem. Le ţinem la purtător. Punctele tari sunt atuurile pe care le avem, aptitudinile (teoretice şi practice) pe care le stăpânim foarte bine, valorile în care credem şi conform cărora ne ducem sau dorim să ne ducem traiul. Reprezintă principii, repere, experienţă de viaţă, educaţie, lista e deschisă, adăugaţi fiecare ceea ce vi se potriveşte….

Scopul ales (pentru unii e menirea vieţii lor, pentru alţii e doar un prim vis, obiectiv) este la fel o ancoră solidă doar că e plasată oarecum în viitor. Îi spun tot ancoră pentru că ăsta e rostul lui, să ne ţină fixaţi în dorinţa de a-l împlini (îndeplini).

Voinţa de a face lucrurile să se întâmple, sau altfel spus de a acţiona. Acest reper este o maşină care ne duce pe drumul ales de noi, către scopul ales de noi. În funcţie de punctele tari pe care le avem în dotare călătoria va fi mai zdruncinată sau mai lină, însă cert vom călători către destinaţia visată.

Las din nou deschisă lista de repere…pentru ca voi să vedeţi în asta provocarea de a găsi alte elemente, din perspectiva voastră personală.

Concluzii

În concluzie dacă ştiţi care vă sunt puterile, care este destinaţia şi aveţi cu ce să călătoriţi, porniţi degrabă la drum. Odată ajunşi la capăt veţi fi înţeles mai multe despre voi înşivă şi încrederea în voi va fi mai solidă. Veţi merita atunci să vă sărbatoriţi!

Iar dacă nu ştiţi încă care vă sunt punctele tari, căutaţi-le sau formaţi-le, diversificaţi-le. Dacă le aveţi dar nu v-aţi stabilit încă nici un obiectiv, porniţi acum să vă construiţi viitorul, căci timpul trece… Iar dacă le aveţi pe primele două: puteri şi scop atunci înţelegeţi degrabă că maşina cu care veţi călători se alimentează cu un combustibil special, o formă de energie particulară care se numeşte voinţă. Alimentaţi şi porniţi la drum.

Drum bun, pe drumul vostru către voi înşivă!

Încrederea în voi o veţi clădi cu fiecare pas făcut temeinic, la fiecare km parcurs cu disciplină, cu fiecare rezultat bun obţinut, cât de mic ar fi el. Iar dacă simţiţi că nu reuşiţi singuri, cereţi sprijin! Nu e nimic anormal în asta. Până una alta aştept în comentarii la acest articol completările voastre la listele deschise mai sus.

A fi sau a nu fi…deschis

sigla RTOm-liber-300x198Hai să vorbim puţin şi despre asta, despre a fi sau a nu fi deschis în relaţia cu ceilalţi oameni, în familie, în general. Părerea mea personală este că aici este vorba despre atitudinea în sine, pe care o avem sau nu, depinde doar de noi. Eu una nu pot să cred că poţi fi deschis doar cu unii oameni iar cu alţii nu. Exclud din acest context situaţiile în care este necesar să ne protejăm pe principiul de pe vremea bunicii „În oala acoperită nu cade nici un gunoi”. Adică în acele situaţii în care cunoaştem destul de bine realitatea şi personajele încât avem convingerea că o deschidere ar putea să ne aducă prejudicii. Deşi ar fi de discutat şi aici destul, nu asta e ţinta acestui articol.

Rămân astfel în discuţie situaţiile în care cunoaştem oameni noi, suntem puşi în ipostaze interesante, ni se deschid oportunităţi. Şansa de a explora, de obţine rezultate noi, mai bune, diferite faţă de ce am avut în trecut, şansa de a atinge un potenţial de dezvoltare mult mai mare apare doar dacă avem mintea deschisă. Şi puţin noroc…ar adăuga cineva, de acord! O gândire deschisă aduce cu sine posibilitatea de accesare a mai multor instrumente din dotarea proprie ca sa zic aşa. Mai multe arme din arsenal puse la treabă pot aduce mai multe rezultate! Puterea de percepţie creşte prin deschidere, şi nu numai ea. Cum să vedem cu ochii închişi?!

În comunicare şi mai ales în coaching, deschiderea este la fel de importantă ca şi deprinderea a asculta. Fără ea nu se leagă lucrurile. Cum aşa? Iată: în spaţiul de coaching pe care îl crează coach-ul, clientul găseşte un loc virtual desigur, în care se află în siguranţă, îşi poate exprima gândurile, este ascultat cu respect, grijă, confidenţialitate, poate da o voce opiniilor sale fără a fi judecat şi catalogat. Fapt care îi dă confort şi încredere. Aceste elemente stimulează atitudinea de deschidere mai întâi în comunicare şi apoi uşor uşor în gândire, în a lua decizii, a trece la acţiune pentru propriul interes.

Hai să vizualizăm împreună şi celălalt tablou, acela în care în conversaţia de coaching, clientul rămâne blocat în parametrii lui de protecţie, închis, necomunicativ, pentru că este atât de deprins să fie închis încât nu concepe altfel. Vă imaginaţi că nu va merge, coach-ul oricât de priceput ar fi nu va reuşi să afle mare lucru de la clientul său. Pentru că oricât de mult efort ar depune comunicarea este rezultatul unui proces care se face de ambele părţi implicate. Ei şi? Care e problema? În general nu ar fi niciuna.

Dar dacă abordăm lucrurile din perspectiva atitudinii, putem înţelege cum funcţionează deschiderea ca un instrument de cunoaştere. Este ca o uşă pe care decizi la un moment dat să o descui şi să o dai în lături, de perete. Prin deschizătura largă ies şi intră multe: informaţii, sentimente, gânduri, amintiri, experienţe noi, oameni, câte şi mai câte. Te poţi cunoaşte pe tine dar şi pe ceilalţi mult mai mult, pentru că te plasezi în condiţia de a avea cum să faci asta. Dar dacă alegi să ţii uşa crăpată şi blocată pe dinăuntru cu piciorul, alegi voit să limitezi calea de cunoaştere la un culoar îngust şi zgârcit. Ceea ce oricum este altceva decât o uşă complet încuiată!

Ascultarea de nivel 3

IMG_0506sigla-RT.pngDacă am vorbit în articolul precedent despre ascultarea de nivel 1 şi 2 am să abordez acum al 3-lea nivel al felului în care putem să ascultăm o persoană, atunci când ne vorbeşte. În plus faţă de primele două niveluri, descrise în articolul intitulat Ascultare şi puţin sufletde data asta în sarcina ascultătorului intră şi observarea limbajului non-verbal al interlocutorului său. Bineînţeles că nu mă refer doar la o simplă observare a limbajului trupului celuilalt ci şi la corelarea tuturor informaţiilor care apar în acest context lărgit. Atunci când facem ascultare de nivel 3 gestionăm simultan informaţii despre ceea ce spune, cum o face dar şi despre ceea ce e dincolo de cuvinte. Ne conectăm la undele pe care le emite vorbitorul şi îl ascultăm cu inima nu cu mintea.

Pare greu să fii atent la atâtea elemente în acelaşi timp, să nu reacţionezi personal la ceea ce auzi, să laşi la o parte propriile gânduri ca să faci loc stărilor, emoţiilor, gândurilor altcuiva, dar cu răbdare, drag de oameni şi multă practică merge. Pentru un coach, ascultarea de nivel 2 şi 3 sunt cele mai bune modalităţi în care îşi poate asculta clientul deoarece doar aşa are acces la potenţialul conversaţiei respective. Măiestria coach-ului implică pe lângă tehnica de ascultare, intuiţie şi mult suflet, cu ajutorul cărora găseşte cele mai bune întrebări, pentru clientul său. Întrebările bune sau aşa zise puternice, sunt acele întrebări care îl provoacă pe client să acceseze cât mai multe şi cât mai diverse resurse interioare. Cu alte cuvinte în procesul de a găsi şi de a formula răspunsul la întrebarea primită, clientul îşi vede propriile limitări, sau poate înţelege mai multe despre el însuşi, poate păşi în afara zonei sale de confort; lucruri pe care în lipsa unor întrebări puternice, nu le face. De ce nu? Pentru că nimeni şi nimic nu îl provoacă.

Există însă oameni care explorează de unii singuri, limitele propriei lor înţelegeri, zone de confort, blocaje mentale, emoţionale etc. şi fac aşa numitul self-coaching. În literatura de specialitate se spune că acest proces auto-aplicat este dificil, însă este posibil. Iată de ce sprijinul profesionist acordat de un coach/antrenor este de necontestat pentru succesul unei transformări de durată, trainică, construită cu paşi mici dar statornici. Un client care apelează la un specialist se degrevează pur şi simplu de orice grijă, este bine primit într-un spaţiu protejat, creat special de coach astfel încât clientul se deschide şi poartă o conversaţie din care iese cu o claritate sporită a minţii şi cu determinarea de a acţiona imediat pentru binele propriu.

Iată cum am ajuns de la ascultare la rezultate şi la energia necesară acţiunii. Interesant nu-i aşa?!