Cum se comunică pozitiv?

Ce este în spatele stilui pozitiv? În mod cert se află opinii pozitive referitoare la propria persoană dar și la celelalte persoane, astfel încât relațiile și conversațiile sunt plăcute și au un rezultat satisfăcător. Ca să facem legătura cu articolele precedente, stilul pozitiv de comunicare arată un echilibru între stilurile pasiv și agresiv, lucru care nu e simplu de realizat însă are la bază nu chiar absența fricii dar cel puțin un mod eficient de gestionare a ei. Cu alte cuvinte ca să poți fi un om pozitiv e necesar să-ți învingi temerile și pentru asta e nevoie să ai încredere în tine.

Cum se comunică pozitiv?  Cu grijă 😉 față de opiniile și sentimentele personale și cu grijă față de opiniile și sentimentele celorlalți. Poate că ați mai auzit sau citit despre asertivitate.  Asertivitatea este capacitatea unei persoane de a-și exprima opiniile ( mai ales cele contrare, opuse)  într-o discuție, fără a leza opiniile celorlalți. Păi opiniile pot fi lezate?! Ele nu însă sentimentele/emoțiile din spatele lor da… Dar asta se întâmplă deoarece majoritatea oamenilor nu știu și nu fac distincția dintre a purta o discuție, a face un schimb de informații fie ele și în contradictoriu și a ataca persoana cu care discută. Iar necunoașterea atrage frica și dorința de atacare/dominare/reducere la tăcere a celuilalt…

Să exemplificăm asertivitatea și planurile ei. Să presupunem că domnul X și domnul Y au o conversație. X exprimă la un moment dat  o părere opusă față de cea a domnului Y.

  1. Dacă  discuția se menține cu grijă de către amândoi interlocutorii, doar în planul ideilor atunci discuția va fi una agreabilă bazată pe o comunicare pozitivă. Rezultatul este că X și Y vor mai dori să relaționeze/comunice și cu alt prilej.
  2. Dacă în schimb cei doi interlocutori nu cunosc sau nu aplică asertivitatea, discuția poate degenera  prin crearea unei confuzii între idei și persoane.  În exemplul nostru domnul Y începe să expună o idee pe care nu apucă să o termine,  deoarece îi este confiscată de domnul X, care nefiind de acord cu ideea respectivă  îl atacă verbal pe domnul Y.  Cei doi  duc o conversație chinuită în care alternează stilul agresiv cu cel pasiv și drept urmare nu vor dori să mai vorbească prea curând.

Deci cum comunicăm asertiv?  Ținem cont de câteva reguli de bază în comunicare: Ascultăm vorbitorul fără a-l întrerupe, pentru a putea înțelege ce a dorit să comunice. Ne exprimăm cu grijă ideile personale, arătând modul nostru de a vedea lucrurile despre care se vorbește.  Dacă părerea noastră este total opusă opiniei prezentate de antevorbitor NU facem referire la persoana care a vorbit, cel mult facem referiri la ideea prezentată. Avem grijă să menținem discuția în planul prezentării ideilor fără a aluneca în planul personal. Faptul că un om exprimă o opinie diferită sau contrară opiniei noastre nu echivalează cu faptul că acel om ne este dușman. Înseamnă doar faptul că acel om privește lucrurile din altă perspectivă.  Cu alte cuvinte ne spunem punctul de vedere într-un fel în care ceea ce spunem împreună cu felul în care vorbim,  trasmite clar mesajul dorit și nu lezează persoana cu care dialogăm. 

Eliminați confuzia potrivit căreia  dacă  doi oameni au păreri diferite, chiar total opuse despre un anume subiect atunci cei doi sunt dușmani și de aceea nu se pot înțelege și nu pot comunica. În realitate problema este creată de felul în care își prezintă părerile despre acel subiect.

Ambiguitatea din spatele unui stil pasiv-agresiv de comunicare

Pentru unii dintre noi este dificil să înțelegem o persoană care se manifestă și comunică într-un mod pasiv agresiv, deoarece acest comportament produce confuzie. Ne întâlnim mereu cu persoane care comunică preponderent în acest fel și uneori manifestăm și noi această atitudine dublă. Gândesc că dacă pricepem ce e în spatele acestui stil ambiguu de comunicare, vom putea relaționa mai bine. Hai să privim lucrurile puțin mai atent.

Ce este în spatele unei comunicări pasiv agresive?  Modul în care o persoană își exprimă opiniile verbal (7% prin cuvinte ) și non verbal (93% prin tonul vocii și limbajul corpului )  se numește comunicare. Comunicarea în sine este un proces complex care se petrece într-un un anumit cadru ( participanți, timp, loc) și este influențat de anumiți factori (interiori, exteriori). Un om care simte în interior o reacție agresivă și comunică pasiv, manifestă un mod pasiv agresiv de comunicare. Cu alte cuvinte ar izbucni dar nu-și dă voie sau nu-și permite. (Atenție nu mă refer la reacții de moment, la izbucniri de orgoliu sau la lipsa de educație, mă refer la modul de a comunica, de a relaționa.)

Chestia asta de a fi simultan pe două planuri  produce confuzie și frustrare. Cui anume ? În primul rând chiar celui care procedează în acest fel „de două feluri” 🙂 .  În al doilea rând confuzia este generată și celui /celei cu care se află în conversație. Iată un exemplu care va face imaginea mai clară. Suntem în situația în care intrăm în contact cu o persoană care  este vizibil supărată. Se vede asta pe chipul ei/lui, din mers din atitudine. În mod firesc întrebăm persoana ce are, ce s-a întâmplat.  Surprinzător pentru noi ea sau el ne răspunde cu o voce slabă stând cu umerii căzuți, că totul este ok, că nu s-a întâmplat nimic. Dar simțim că undeva ceva nu se potrivește…

Așa apare confuzia pentru noi, cei care am adresat întrebarea.  În cifre statistice date de teoria comunicării ceea ce răspunde persoana prin cuvinte 7%   nu se potrivește cu restul de 93% adică felul în care a vorbit (tonul vocii 38%)  expresia feței  și  felul în care s-a exteriorizat ( limbajul corpului 55%).

Apare însă și o confuzie  interioară a celui  supărat , care provine din faptul că deși se manifestă într-un mod ales de el însuși ( respectiv de a afirma că totul e ok), nu a obținut ce și-a dorit , dimpotrivă că este și mai furios pe dinăuntru, și mai nemulțumit decât era la început. Adică frustrare. Cum nu înțelege mecanismul prin care a ajuns la starea suplimentară de disconfort, taie brusc discuția și se autoizolează. Acest lucru produce asupra noastră o reacție de nemulțumire ( adică frustrare) deoarece intenția noastră de a-l ajuta nu a reușit.

Dacă situația se repetă de câteva ori, atunci cele două persoane nu își vor mai vorbi prea curând, datorită faptului că vor asocia conversația cu celălalt cu starea de confuzie și de frustare. Hmm…vă sună cunoscut?!

Cum scăpăm de ambiguitatea asta?  Sprijinul unui specialist este esențial pentru persoanele care au în mod constant acest comportament – reacții agresive la interior pe care le reprimă și fie nu le vorbesc deloc fie le comunică pasiv în exterior.  Pentru restul de oameni este folositor să înțeleagă cu ce se confruntă semenii lor dar și ei înșiși, să accepte că aceste lucruri nu sunt simple nici ușor de dus în spate, să înțeleagă că pot ajuta printr-o abordare constructivă a relației, prin alegerea  unui stil asertiv de comunicare.  Despre asta voi scrie în următorul articol.

 

 

Pledoarie pentru conţinut

Cuvântul conţinut apare des în vorbirea şi în scrierea noastră. Se referă la miezul unui text scris sau al unei comunicări verbale şi prin analogie cu termenii teoretici din comunicare, îl putem denumi mesaj.

Prin mesaj se transmite în mod voit şi conştient un anumit conţinut de informaţie, de la o persoană către altele. V-aţi întrebat vreodată de ce? Care este scopul acestui efort (intelectual, emoţional, non-verbal) de comunicare? Răspunsurile chiar dacă pot diferi mult de la caz la caz, au o esenţă comună.  Este vorba despre dorinţa de a imprima celor cu care vorbim o anumită stare, o anumită energie necesară pentru a face o acţiune.

Cu alte cuvinte

vorbim unii cu alţii pentru a ne determina să acţionăm cu scopul de a produce rezultate. Păi şi atunci de ce avem surpriza să obţinem de la interlocutorii noştri alte rezultate, uneori chiar contrare celor dorite?!

Deficitul de conţinut

este cel care ne face figura de fiecare dată. Lipsa de conţinut, lipsa unui mesaj clar, uşor de înţeles, conduce la rezultate nesatisfăcătoare chiar dacă vorbitorul este foarte priceput în tehnica vorbitului. Adică degeaba vorbeşte/scrie cineva super fain dacă nu transmite nimic, nu are un mesaj, nu are conţinut. Din acest motiv am început să dezvolt de câţiva ani o inapetenţă pentru deficitul de conţinut, pentru nenumăratele articole care înşiră cuvinte fără să transmită ceva, pentru conversaţiile de complezenţă, pentru vorbele goale…

Argument

Cuvintele fie ele scrise sau rostite au putere, aceea pe care le-o imprimă gândurile care le-au produs. Ele creează oamenilor care le citesc sau le ascultă anumite stări de conştiinţă, care la rândul lor produc mai departe decizii importante şi îi determină să acţioneze. Lipsa de conţinut duce pe lângă pierdere de timp la indecizie, neclaritate, confuzie, decizii proaste, acţiuni defavorabile, neîncredere în propriile forţe dar şi în alţi oameni. Vi se pare puţin lucru să avem atâtea neajunsuri cu toţii, doar din cauza lipsei de conţinut?! Dacă am înţeles asta atunci haideţi să avem grijă ce rostim, cum o facem, să ne asumăm responsabilitatea din spatele cuvintelor noastre şi cel mai important să vorbim între noi omeneşte (limpede, clar, cu empatie, asertiv, cât mai obiectiv posibil, cu respect şi cu răbdare). Doar aşa putem clădi şi onora încrederea!