Comunicarea într-o relație e un „never ending story”

Povestea fără sfârșit a comunicării într-o relație este cumva ca sarea în bucate. Dacă nu este prezentă deloc bucatele nu sunt gustoase, relația e …nesărată. Dacă sarea este folosită în exces bucatele sunt greu de mâncat, relațiile gen saramură nu se pot concretiza pentru că sunt greu de…înghițit.

Cum să găsim măsura potrivită a comunicării într-o relație pe care ne-o dorim să prindă suflu, să trăiască, să dureze ?

Există câteva indicii și reguli clare de comunicare în general, referitoare la procesul în sine. Există alte indicii  și reguli la fel de clare despre oameni, referitoare la psihologia feminină și cea masculină. Le putem găsi în cărțile de specialitate. Studiul lor este în opinia mea obligatoriu în ziua de azi pentru orice persoană care vrea să lege relații sănătoase de lucru, de parteneriat, de prietenie, de dragoste. Fără a avea astfel de relații nu se mai poate trăi…o viață armonioasă ci doar una de formă.

Practica regulilor de comunicare într-o relație este dificilă, chiar dacă cunoaștem regulile și multora dintre noi, încă ne dă dureri de cap.

Vestea bună este că

vă propun să vorbim despre această tematică a comunicării de bază într-o relație dar și să învățăm împreună câteva lucruri practice, la atelierul marca Porția de Coaching, pe care îl voi susține în Galați în luna octombrie. Voi reveni cât de repede cu detaliile organizatorice :). Fiți pe recepție!

 

imaginea este preluată de pe internet

E timpul să ne vedem iar

Porția de Coaching îmi tot șoptește de la o vreme că e timpul să pornim la lucru iar. A venit timpul să ne vedem din nou! Centrul de Afaceri Dunărea ne oferă locul potrivit în Sala Viena, sâmbătă 26 noiembrie în intervalul orar 11,00 -13,00.

Formatul întâlnirii este tip atelier în care vom purta discuții interactive pe tema Am dreptul să fiu diferit? Grupul țintă este format din tineri cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani.

Fiind trainer certificat în metoda Points of You voi utiliza instrumentele profesioniste  The Coaching Game si Punctum.

Înscrierile se fac la telefon 0723520448, participarea înseamnă 10 lei/persoană care se achită la sală.

Oamenii dificili – atelier Porția de Coaching 17 februarie 2016

Știu că toți vă confruntați cu ei, îi întâlniți la tot pasul, vă sunt colegi la serviciu, vecini, rude, …apropiate chiar, cu toții ați simțit că vă fac viața un calvar, uneori… Cu alte cuvinte sunt o certitudine pentru că există în viața noastră, a tuturor și pentru că…suntem și noi dificili la rândul nostru. Hei, chiar credeți că voi nu sunteți așa?! Poate tocmai din acest motiv este util să discutăm despre situații, relații, conversații dificile…

Cum trăim cu oamenii dificili? Cum îi abordăm? Cum îi înțelegem? Putem (vrem) să facem asta? Cum îi ajutăm să devină mai agreabili? …adăugați voi alte întrebări sau mai bine notați-le pe un petec de hârtie ( sau în smartphoane…hihi) și veniți cu ele la atelier.

Unde? Când?

La Porția de Coaching din data de 17 februarie 2016 între orele 18,00 și 20,00 în sala de conferințe de la Clubul Sidex – Arcelor Mittal din Str.Regiment 11 Siret. Acolo vom intra împreună în această tematică complicată, care ne dă mult de furcă în fiecare zi. Vom vorbi concret și vom găsi câteva soluții practice. În plus ne vom și amuza, așa că vino cu un prieten!

Diferențe și asemănări la Porția de Coaching de ieri

PL2De data aceasta am abordat o temă nouă, despre care nu am mai făcut până acum un atelier. În cele două ore abia am reușit să intrăm ușor în tematică. Am povestit despre așteptări și despre proiecții, explicându-le așa cum le înțelegem fiecare dintre noi, în etapa de viață în care ne situăm. Am punctat asemănările și diferențele dintre ele, felul în care le transmitem în afara noastră, celor cu care interacționăm și de la care avem așteptări. Am explorat cu ajutorul jocului Punctum de la Points of You (TM) așteptările pe care le setăm asupra persoanei proprii…Iată cum arată la final unul dintre procesele de lucru. Este cel puțin interesant nu-i așa?!

Mai multe imagini găsești aici.

 

Despre așteptări și proiecții

Porția de Coaching deschide anul 2016 cu un atelier dedicat unui subiect la ordinea zilei. Așteptările pe care (ni) le creem și proiecțiile pe care le construim, referitor la persoanele și relațiile pe care le avem dar și cu privire la ceea ce (ni) se întâmplă. Vă invit să ne revedem la Coffee House miercuri 27 ianuarie între orele 18,00-20,00 pentru o discuție cel puțin interesantă… Eu vin cu Points of You, tu pe cine aduci la atelier?

Ce știi și ce nu știi despre Valorile tale

Luni 14 decembrie 2015 între orele 18,00 – 20,00 te invit la Coffee House (salonul de la demisol) pentru ultima Porție de Coaching din acest an. Vei afla despre tine lucruri pe care le știi dar și lucruri pe care nu le știi, cu ajutorul neașteptat dar precis al instrumentelor The Coaching Game și Punctum. Cuvântul de ordine pentru accesul la atelier va fi o VALOARE. Le vom spune pe nume, le vom descrie ca stare și emoție, le vom experimenta în direct în timpul atelierului. Așa, cu ajutorul valorilor vom face o încheiere pentru anul 2015 și tot cu ajutorul lor, vom construi firesc puntea către anul 2016!

 

Despre Autosabotare – Joi 19 nov 2015 la Coffee House

Picture1Vă anunț cu bucurie că reiau seria atelierelor gratuite marca Porția de Coaching și vă invit joi 19 noiembrie 2015 între orele 18,00 – 20,00 la Coffee House, să discutăm despre Autosabotare sau Când îți dai cu stângu-n dreptu’. Pregatiți-vă cu voie bună, inspirație și curaj, pentru că vom intra împreună în zona dificilă a obișnuințelor care ne fac rău și le vom explora puțin, pentru a înțelege măcar ale cui sunt: ale noastre sau preluate de la alții… Ca întotdeauna la Porția de Coaching, discuțiile și întrebările vor avea un scop practic, acela de a vă ajuta să găsiți răspunsuri și soluții de a vă elibera de ceea ce gândiți, vorbiți, faceți acum în defavoarea voastră (= autosabotare).

Cele mai bune 2 întrebări vor fi premiate cu câte un papion Boemia Handmade pe care le va oferi cu generozitate Ana-Maria Bocănială creatoarea lor.

 

Care este misiunea ta cea mai importantă?

Am auzit de curând pe un om tare drag sufletului meu, pentru toată ințelepciunea sa, pentru dragul lui de semeni și pentru bucuria cu care trăiește, l-am auzit pe acest om spunând că: „Cea mai importantă misiune pe care o poate avea un om este aceea de a cunoaște!

Ce să cunoască și cum, când?

Am stat puțin pe gânduri înainte să-mi dau un răspuns  și când l-am formulat în mintea mea, am realizat că dădeam un răspuns general de genul: Pe sine, în orice împrejurare în care îl duce sau îl plasează viața lui. După care mi-am luat seama că pentru fiecare om există un răspuns unic, doar al său, valabil doar în constelația lui proprie și personală în care trăiește, respiră, simte, suferă, comunică, privește, scrie, pictează, fotografiază, iubește, așteaptă, creează, ascultă, visează, plânge, zâmbește…

Pentru mine toate cele de mai sus reprezintă feluri în care avem acces (avem undă verde, liber ) la cunoaștere, la informații importante care mai apoi prin înțelegere deplină și asumare, prin conexiuni cu restul celor deja știute, ne duc la realitatea în care trăim fiecare dintre noi. 

Adică trăim realități diferite?!

Cam da… pentru că percepem realități diferite, în funcție de etapa de viață și de dezvoltare/percepție/înțelegere/asumare în care ne aflăm. Despre asta am tot vorbit la ateliere dar și prin articolele postate ( acesta sau un altul). Dacă vă place realitatea în care vă duceți existența, continuați! Dar dacă nu vă place, atunci poate că a venit timpul să vă adresați întrebarea Care este misiunea mea? Răspundeți vă rog în tihna sufletului vostru, în liniștea voastră interioară sau aici pe blogul meu, în conversație cu mine. E o invitație la cunoaștere…auto-cunoaștere.

 

Împlinirea – sursă de energie

În mod cert pentru mine anul 2015 este un an al împlinirilor. Prima jumătate a anului a stat sub semnul Points of You,  metodă în care m-am certificat în februarie și cu ajutorul căreia am lucrat cu mult mai mult impact și eficiență, la atelierele de coaching și comunicare.

Apoi la momentul vacanței, mi-am împlinit un vis pe care l-am construit timid o lungă vreme – câțiva ani. Am așteptat oarecum cu neîncredere dar și cu răbdare, să îndeplinesc condițiile favorabile în care să se întâmple ceea ce îmi doream, adică o deplasare într-un loc special, exotic, cu oameni primitori, calzi și generoși. Am trăit împreună cu fiicele mele un crâmpei din viața de pe alte meleaguri și acum, afirm cu recunoștință că a fost minunat.

Ca în orice vacanță n-au mers toate pe roate, doar că de data asta eu eram altfel pe dinăuntru și m-am adaptat mai ușor ca altă dată…Lucru care a făcut o mare diferență, diferența dintre a-ți strica singur cheful fiind atent la orice minus care apare și a te simți pur și simplu extraordinar, pentru că îți îndeplinești un vis!

Împlinirea asta e lucru mare! Așa am constatat încă o dată, câtă energie am primit și cât bine mi-a făcut acest lucru. Mi-a încărcat bateriile și m-a pregătit pentru un nou început. Apropo de început…e timpul să ne vedem la un nou atelier Porția de Coaching la care să vorbim fix despre asta: Împlinirea ca sursă de energie. Voi reveni cu detalii.

Buricul pământului

Uneori e cazul să ne plasăm pe primul loc în ordinea priorităților sau ale acțiunilor pe care le facem zilnic. Sau altfel spus din când în când e sănătos să ne acordăm nouă înșine toată atenția, pentru a ne cunoaște, a ne înțelege, a comunica cu sinele nostru și a ne motiva pentru viitor. Adică poți fi buricul pământului pentru câteva ore sau momente, fără a fi egoist, fără a uita de obligațiile pe care le ai față de X, sau de Y.

Ce beneficii apar din această centrare…sau re-centrare?

Nu știu câți dintre voi ați făcut acest exercițiu însă îl recomand cu căldură pentru că este o cale autentică de cunoaștere. Chiar dacă nu e ceva simplu ( de fapt depinde mult cum alegi să privești sau să faci lucrurile) este o disciplină dar și o disciplinare, ale cărei eforturi zilnice sunt pe deplin răsplătite. Dacă știți cum să procedați, continuați iar dacă nu știți încă, vă pot ajuta, sunt aici!

Ieri am lucrat cu un grup de tineri extraordinari, procesul de lucru Ce văd când mă văd în oglindă? cu ajutorul jocului Punctum și al metodei Points of You. Dacă doriți să experimentați un alt fel de atelier, o altă metodă de comunicare, un alt mod de a aborda omul și valorile sale interioare vă invit la atelierele Porția de Coaching.

Cât curaj vă trebuie pentru a vorbi cu voi înșivă? Când începeți?