Coaching

Cum îţi clădeşti încrederea?

invingatorCu grijă! Chiar dacă sună ca în bancurile seci, este cel mai adecvat răspuns. Chestiunea încrederii în propriile forţe apare în minte sub diferite forme: cum să reuşesc asta, cum arată un om care are încredere în el, ce spune ce face, cum să îmi menţin încrederea, ce să fac ca să-l domin pe oponentul meu? Pentru mulţi oameni devin chinuitoare toate aceste întrebări, atâta timp cât se concentrează pe problema în sine – lipsa de încredere (şi de rezultate) şi nu pe rezolvarea ei.

Concret

Într-o asemena situaţie, în care lăsăm mintea să cantoneze în ceaţa îngrijorării, gândurile gravitează constant împrejurul ideii de lipsă de încredere în sine. Cu alte cuvinte mintea este ocupată tot timpul cu asta, cu gânduri care nu ajută, deoarece întreţin starea de demotivare şi drept urmare firească acţiunile (rezultatele lor de fapt) rămân mediocre. Cum ar putea să conducă la succes o gândire mediocră?! Întrebarea este retorică, evident. Mai mult decât atât continuă dialogul interior cu îndemnuri de genul: Trebuie să fac ceva cu chestia asta, ar fi cazul să…, iar n-am fost în stare să fac … Exprimările de acest gen chiar dacă nu par să fie negative, au un efect rapid de creştere a nemulţumirii.

Cine face toate astea?

Atâta timp cât nu vei da cu onestitate răspunsul la această întrebare, nu vei deschide calea către schimbarea în bine. Dacă eşti într-o asemena dilemă (aparentă) de a fi preocupat de creşterea încrederii dar de a ajunge totuşi să (îţi) faci mai rău înseamnă că a venit timpul.

Este momentul să

te cunoşti, să îţi acorzi atenţie în mod conştient pentru a descoperi cine eşti, ce ştii să faci bine, ce îţi place cel mai mult dintre toate activităţile tale, din ce ai putea să îţi faci o carieră sau măcar să începi, ce vrei de fapt de la tine şi de la viaţa ta. Pentru fiecare om răspunsurile diferă, în funcţie de vârstă, de mediul în care trăieşte şi care îl condiţionează social.

În concluzie

Încrederea este o lucrare care se pregăteşte prin stabilirea unor obiective. Cum ştim dacă le-am atins? Păi le atribuim nişte indicatori de măsurare adică rezultate. Buun…Continuăm să lucrăm la fundaţie, ne propunem alte rezultate şi muncim ca să le obţinem. Apoi ne clădim încrederea cu fiecare reuşită, o facem să crească prin repetare, o consolidăm cu fiecare acţiune finalizată cu succes. Treptat încrederea în sine devine o resursă esenţială de sprijin. Şi nu doar pentru persoana în cauză cât şi pentru cei apropiaţi.

Cum aşa?

Vă invit pe voi să continuaţi această idee ……………………………………………………..

 

Standard
Comunicare

Cum reacţionăm la întrebări?

inimi-albastre3.pngpuzzleMajoritatea oamenilor au un sentiment de disconfort atunci când li se pun întrebări. În multe cazuri este posibil să fie îndreptăţiţi să se irite şi să dezvolte un comportament defensiv ca urmare a interogatoriului la care sunt supuşi. Sau mai bine spus din cauza stilului de a li se pune întrebările, care le dă senzaţia de interogare. În multe cazuri însă poate fi şi o sensibilitate exagerată. Spun asta pentru că întrebările au rostul lor esenţial în viaţa noastră. Dacă sunt bine alese, corect formulate şi adresate la momentul oportun, pot fi de mare ajutor, pentru că provoacă răspunsuri şi uneori schimbări extraordinare. Vă explic imediat ce şi cum.

Să luăm ca exemplu o relaţie (de prietenie, de familie, profesională, nu contează) şi contextul ei mai larg. În timpul în care interacţionează cei doi sau mai mulţi actori implicaţi în relaţie, oamenii discută între ei. Au zilnic nevoie să afle lucruri unii despre alţii (să-şi completeze puzzle-ul) dar şi să transmită mesaje unii altora. Aceste două procese (de a cere informaţii şi de a transmite mesaje) au loc în viaţa oricui, se întâmplă aproape simultan şi atât de firesc încât ne-am obişnuit să le considerăm deloc importante. Din acet motiv le acordăm prea puţină atenţie şi am devenit uşor uşor inadaptaţi la a înţelege, stabili, menţine, îmbunătăţi, respecta o relaţie. Consider că din acest punct de vedere suntem în pericol! Am devenit intoleranţi.

Atunci când un mesaj nu trece limpede de la vorbitor la ascultător, apare nevoia de clarificare. Aşa îşi face apariţia prima întrebare dintr-o conversaţie. După care în funcţie de răspunsul primit, ascultătorul poate continua cu alte întrebări, pentru a afla tot ce are nevoie sau pentru a-şi clarifica foarte bine informaţia pe care a primit-o. Îşi întregeşte imaginea celor auzite, aşa cum se pun piesele într-un puzzle, pentru a compune imaginea de ansamblu. Când  se schimbă rolurile, celălalt vorbeşte şi primul ascultă, procesele sunt aceleaşi. Ceea ce este absolut normal.

Mai departe logica e simplă: întrebările au rol de clarificare şi atâta timp cât sunt adresate cu bun simţ, sunt formulate corect nu avem motive să reacţionăm negativ. E timpul să ne educăm în acest sens, să avem mai multă răbdare să ascultăm înainte de a vorbi, să înţelegem înainte de a reacţiona, să învăţăm ce întrebări se pun şi ce cuvinte se folosesc, astfel încât rezultatul convorbirii să fie pozitiv şi mulţumitor pentru cei implicaţi.

Afirm cu convingere că modul în care reacţionăm la întrebări, ne afectează relaţiile. Un alt factor la fel de important este felul în care ascultăm şi comunicăm. Comunicarea face parte din aşa numitele aptitudini sociale (soft skills) şi este o artă pe care o putem învăţa cu toţii, dacă vrem să avem relaţii excelente. Dacă nu…continuăm să rămânem în pericol!

Standard
Comunicare

Comunicarea între şabloane şi generalităţi

nodDe câte ori aţi asistat sau aţi fost implicaţi în conversaţii de genul acesta, care se gâtuie între şabloane şi generalităţi? Eu personal de multe ori şi recunosc faptul că aproape întotdeauna am rămas cu o insatisfacţie. De ce? Pentru că simt lipsa elementului uman, e emoţiilor, a autenticităţii, uneori chiar şi a conţinutului. Rămân doar nişte cuvinte chioare, fără înţeles. Ori pentru mine tocmai aici e toată frumuseşea unei conversaţii, partea în care apare omenescul, naturaleţea fiecăruia şi care face legătura dintre cei doi. Cred că liantul unei relaţii, de orice fel ar fi ea este comunicarea, care e vie numai dacă este reală. Ei, asta se aplică de la caz la caz, veţi spune; aveţi dreptate, şi totuşi…

Ştiu că nu e la fel de simplu pentru toată lumea să se deschidă în timpul unui dialog, că sunt necesare multe elemente de siguranţă chiar şi atunci când oamenii se cunosc bine, darămite când sunt abia la stadiul de cunoştinţe… Spun din experienţă proprie că uneori pot trece ani cu nemiluita şi să rămâi ferm convins că nu poţi să te înţelegi cu o persoană, tocmai din acest motiv. Pentru că refuză, sau nu poate, sau îi este teamă să spună în cuvinte, ceea ce simte. Pentru că uneori nu ştie cum să comunice, dar pentru că nu abordează acest lucru deschis, celălalt habar nu are cu ce se confruntă primul. Şi fie muţeşte, nu mai comunică deloc, fie face abuz de cuvinte, o dă pe şabloane şi generalizări, ca să fie în siguranţă. Lucru care în final tot la  sugrumarea comunicării duce. La urma urmei nu te implici cu nimic atunci când dai o replică de genul : Se spune că…. în loc de Părerea mea este … Cred că aici e problema, o lipsă de asumare a opiniei personale, pe care oricum o avem, fie că o verbalizăm spre exterior fie că nu. Şi uite aşa se duc naibii relaţiile interpersonale şi încrederea. Din lipsa de comunicare autentică.

Hai să dau un mic exemplu ca să fiu mai clară. Cum vi se pare următoarea convorbire?

„- Ce părere ai despre subiectul …? – În general acest lucru este abordat superficial aşa că majoritatea oamenilor îl interpretează aşa….  – Bine dar totuşi cum îl percepi tu?  – Hm…nu-mi place.   – De ce?  – Pur şi simplu nu îmi place; nu ştiu de ce; nici usturoiul nu-mi place… – Mda,…răspuns tipic…ce să zic!”

Am redat un fragment dintr-o discuţie reală în care primul interlocutor domnul X este interesat de opinia celui de-al doilea, domnul Y, despre o anumită temă (am pus puncte puncte pentru că nu e relevantă în contextul acestui articol). Primul răspuns al lui Y e o generalitate, un răspuns din statistici, nicidecum unul despre opinia sa, pe care i-a cerut-o X. Care insistă să afle ce crede interlocutorul său şi primeşte un răspuns clar de închidere. Ca încheiere bagă şi X un şablon, sau poate tot o generalizare (tipic pentru categoria….de oameni din care şi tu Y faci parte).

Oare de ce ambii parteneri ai conversaţiei s-au simţit nemulţumiţi şi au abandonat convorbirea?! Şi cum ajută şabloanele verbale,  referirea la opinii general valabile comunicarea dintre două fiinţe vii, care de fapt vor să relaţioneze?! Părerea voastră este folositoare pentru mine şi vă ia un singur minut să o lăsaţi în comentarii, mai jos. Vom pregăti astfel împreună o nouă porţie de coaching, despre comunicare.

Standard
Coaching, Comunicare

Săritura din cutie

Auzim această expresie de multe ori și de puține ori înțelegem ce înseamnă.  Este adevărat că  doar contextul clarifică sensul unor cuvinte așa încât voi plasa lucrurile în perspectiva coaching-ului pentru a vă spune cum se aplică acestă sintagmă acolo.inimi-albastre2.png

Depășirea limitelor, eliberarea de blocaje, thinking outside of the box sau a gândi în afara cutiei înseamnă să ne ducem voit gândirea peste limitele noastre zilnice, date de rutina obișnuinței, care în acest caz sunt materializate prin trimiterea la cutia de carton. Care de multe ori e și închisă, lipită cu scotch lat, să țină mai bine totul sub control. Păi de ce ?!

cutie rosie

Pentru că este greu să recunoaștem că avem limite, că trăim, gândim, simțím mai mult în cutie, cu capacul tras, amăgindu-ne de fapt că stăm într-o așa zisa zonă de confort dar supărându-ne totodată că nu reușim să schimbăm lucrurile în favoarea noastră. Doar cu unele visuri mai ițim capul deasupra marginii dar de teama de a nu greși, de a fi interpretați incorect, judecați și catalogați de ceilalți, ne tragem înapoi destul de rapid.

Ce e rău la urma urmei la faza cu cutia asta?! În principiu nu e rău nimic decât că ne ține pe loc, într-un spațiu limitat, o viață neîmplinită prin acces la puțină cunoaștere,  resurse mici, informații, relații, oportunități, realizări parțiale. Ce e deranjant cu adevărat este faptul că nu ne impune nimeni cutia cu pricina ci noi suntem designerul ei.

Imaginați-vă că stați în cutie și vă ridicați puțin capul deasupra peretelui. Dincolo de margine e un spațiu deschis, mult mai generos, mai mult aer de respirat, mai multe de văzut, mai mulți oameni de cunoscut, mai multe oportunități de întâlnit, mai multe victorii de câștigat. Think BIG!

Coach-ul chiar asta face, îl ajută pe client să își înțeleagă și să-și depășească fricile, temerile, blocajele, barierele, după un proces de autocunoaștere ( care are loc prin coaching) în urma căruia ajunge să vadă că nu toate îi aparțin, că nu toate sunt reale.

Pentru clientul de coaching ieșirea din zona de confort înseamnă accesul la întregul său potențial. Coach-ul îl asistă cu încredere și implicare maximă pentru atingerea acestui scop important. În traducere din română în română asta înseamnă acces la mult mai multe resurse existente deja in interiorul clientului, înțelegerea acestui lucru, punerea lui în practică. Rezultatul final al acestei acțiuni este un client mulțumit, care și-a găsit posibilități nebănuite, pe care le-a fructificat și a ajuns la final să se simtă împlinit, deoarece DA, e capabil de mult mai mult decât credea despre sine.

Ceea ce pentru client e o victorie cu siguranță e un succes și pentru coach! Aplicând aceeași logică putem spune că se poate face coaching operând din zona de confort, sau alegând săritura din cutie. Ruperea barierelor stabilite de obișnuință deschide calea către mai mult și mai bine și pentru coach. A învăța ceva nou, a experimenta mereu, a lucra cu cât mai multe tipuri de oameni și tematici înseamnă dobândirea unei experiențe de neînlocuit.

După cum vedeți săritura din cutie e esențială pentru ambele personaje din relația de coaching, fiind un real câștig pentru cei doi.

Standard
Coaching

Coaching effect

Ce efecte practice are coaching-ul și cui i se adresează?inimi-albastre2.png

Cred că acum e cel mai bun moment pentru a relua aceste chestiuni, întrucât am văzut și la atelierul de miercuri 23 octombrie 2013 dar și cu alte ocazii mai înainte, că există un interes crescând pentru acest nou domeniu și la noi în Galați.  Mă rog, e nou la noi în România unde a pătruns de câțiva ani, însă în Europa a pătruns  de  peste 30 de ani pe filieră britanică, iar în America e deja foarte cunoscut devenind un fenomen la nivel mondial. Amploarea și viteza foarte mare a acestei propagări este simplu de explicat și are la bază efectele pe care le are coching-ul asupra oamenilor, atât a celor care îl practică cât mai ales asupra celor care beneficiază de el. Mie îmi place să cuprind toate aceste efecte într-un singur cuvânt magie. Citiți ce urmează și veți înțelege de ce.

magie

În timpul unui program de coaching și după terminarea sa, clientul atinge la propriu următoarele rezultate:

*obíne o mai mare claritate a gândirii , își ordonează și prioritizează cu totul altfel gândurile/faptele/viața

*conștientizează blocajele exterioare dar mai ales pe cele interioare, înțelege la un nivel profund natura obstacolelor (autoinduse sau dobândite) care îl țin deocamdată departe de scopul/rezultatul/viața pe care și-o dorește

*recunoaște și înțelege la un nivel profund faptul că DA, are alternative, identifică noi posibilități aparent inexistente pentru el până în acel moment

*recunoaște și înțelege la un nivel profund că în interiorul său există atât energia cât și voința necesară trecerii la acțiune și le pune în stare manifestă.

*găsește calea, propria sa cale, de a duce o viață împlinită (indiferent de ce anume poate să însemne acest lucru: bani, succes în afaceri, avansare în carieră, relații, recunoaștere, etc.)

Cele spuse anterior reprezintă în esența lor un proces de transformare a persoanei. O întoarcere în sine, o căutare, înțelegere, cunoaștere, acceptare și punere în valoarea a propriului sine, privit și exploatat ca pe cea mai grozavă resursă pe care o putem avea vreodată la dispoziție. E resursa miraculoasă care odată accesată ghiciți ce? se îmbogățește tocmai prin procesul de utilizare, fără a se epuiza, dimpotrivă. ASTA e magia despre care vă spuneam mai devreme.

E de înțeles atunci de ce coachingul este un proces de durată, are complexitate, necesită timp de analizare și de decantare. Se pot face și ședințe scurte sau chiar unice însă de cele mai multe ori e nevoie de programe personalizate care pot să cumuleze mai multe sesiuni de lucru.

Nu spun că e ușor ba dimpotrivă spun că e dificil dar merită 200% pentru că lucrezi asupra ta, cu tine însuți, pentru tine, ție îți rămâne tot ce descoperi și ce construiești. Devii alt om, crești, progresezi, te împlinești în felul ales de tine și devii astfel pentru cei din jurul tău o sursă de bine, așa cum definești tu binele, în versiunea ta proprie. Te cunoști și te câștigi!

Vedeți la propriu efectele coaching-ului asupra voastră în timpul unei ședințe experimentale individuale de coaching, care durează maxim 1 oră. Vă aștept cu drag!

Standard