Cutiuţa cu valori

cutiuţa cu valoriAseară am susţinut împreună cu şi pentru câţiva oameni inimoşi, deschişi, zâmbitori şi dornici să afle lucruri noi, atelierul Porţia de Coaching despre încredere. La aşa o tematică era necesară o atmosferă specială care să permită discutarea unor chestiuni sensibile pentru fiecare dintre noi. Apreciez că am reuşit acest lucru împreună, pentru că ne-am simţit confortabil, am interacţionat am râs şi am văzut anume sclipiri în priviri, chiar dacă discuţiile au atins (doar pe deasupra e drept) puncte fierbinţi de pe sufletul fiecăruia.

Cutie sau magie?

Aşa cum anunţasem în articolul Efectul Porţia de Coaching Aurelia Grosu a dorit să participe special la acest atelier pentru a vorbi despre cartea ei, cea de-a doua, a cărei idee şi ulterior dezvoltare „a ieşit” din cutiuţa cu valori. În intervenţia caldă şi surâzătoare Aurelia ne-a povestit cum Porţia de Coaching din ianuarie, la care am vorbit despre valori a avut efectul magic asupra ei, imediat ce a extras din cutiuţa cu valori cuvântul înţelepciune. Tocmai îşi lansase în decembrie 2013 prima ei carte Eşti mai puternic decât crezi şi deja visa la un nou obiectiv important din viaţa ei, să mai scrie o carte. În clipa în care a citit cuvântul înţelepciune a ştiut că despre asta va fi cartea cea nouă. Ceea ce a urmat apoi, cum s-a format primul nucleu de „co-scriitori”, când au început să apară primele articole care vor intra în cartea Aureliei, cum s-a dus vestea în ţară şi în străinătate de unde au început să se întoarcă alte şi alte articole, despre toată munca ei va scrie pe larg în prefaţa noii cărţi Aurelia Grosu. Acum lucrează la editare, va începe promovarea, mai sunt multe de făcut. Abia aştept să văd ce formă finală va avea cartea Aureliei despre faţetele înţelepciunii…

Dar ce e cutiuţa cu valori?

Cutiuţa cu valori este o cutie obişnuită, din carton, un cub alb pe care am lipit emblema Porţia de Coaching. În cutie am pus mai multe cartonaşe pe care am tipărit cu majuscule diferite cuvinte de genul: curaj, atitudine, onestitate, schimbare, transformare, adevăr, inspiraţie, aventură, solitudine, dragoste, iertare, victorie, compasiune, empatie, încredere, credinţă, imaginaţie, intuiţie, respect, valoare, ambiţie, tenacitate, succes şi multe altele. Este cuţiuţa cu valori pe care mi-am făcut-o inspirându-mă dintr-un joc de coaching pe care l-am jucat la Conferinţa Asociaţiei Române de Coaching, anul trecut.

Mi se potriveşte mănuşă

De câte ori „ne jucăm” serios cu valorile din cutiuţă, după ce îşi citeşte biletul cineva spune invariabil „Mi se potriveşte mănuşă” după care faţa i se luminează de un zâmbet larg care validează dincolo de dubii vorbele abia rostite. S-a întâmplat asta şi aseară, altora dar şi mie, pentru că am extras cuvântul transformare. ori eu deja trăiesc această stare de o bună bucată de vreme…

Ei şi?

Păi asta e tot. Pare ceva special? Aparent nu dar dacă aţi fi fost în locul meu să vedeţi ochii scăpărând de bucurie şi entuziasmul cu care şi-au pus cu grijă „valorile” în carneţel, aţi înţelege starea mea de împlinire.

De aceea dar nu numai vă mulţumesc pentru participare şi pentru ceea ce am văzut pe chipurile voastre la plecare. Mă înclin!

Povestea tâmplarului

tamplar

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut o ceartă, care a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte… Într-o dimineaţă, cineva a bătut la poarta fratelui mai mare. Când a deschis uşa, fratele a văzut un bărbat care avea în spate unelte de tâmplărie.

“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, v-aş putea ajuta”.
“Da, a zis fratele mai mare. Chiar am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, să nu-l mai văd deloc. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai îşi terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.

pod-de-lemnTocmai în acel moment vecinul lui, adică fratele cel mic, venea dinspre casa lui. Acesta copleşit de ceea ce vedea şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat…

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece mai departe. “Stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.

 “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar am atâtea poduri de construit…”  

 OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI -Isaac Newton

Povestea a fost preluată de pe internet.

Ca de obicei mai mult decât vorbe

urecheEste incredibil cât de mult se poate vorbi concret, câte se pot spune fără a divaga, despre ascultare. Asta s-a întâmplat ieri la atelierul de mai: am vorbit despe ce înseamnă să asculţi, care e diferenţa dintre a auzi, a asculta şi a asculta activ, cum se face concret şi mai ales la ce ajută.

Când spun ascultare mă refer la partea poate cea mai dificilă dintr-o conversaţie, în care sunt necesare pentru ascultătorul activ exercitarea unor aptitudini cum ar fi: disciplina de a tăcea, abilitatea de a înţelege, concentrarea şi răbdarea de a urmări ideea expusă de vorbitor până la capăt, necesitatea de a respecta interlocutorul, capacitatea de a-i sprijini acţiunea contact vizual(curajoasă) de a se deschide prin discursul său, aptitudinea de a empatiza cu vorbitorul, respectarea cerinţei esenţiale de a stabili şi menţine contactul vizual.

Cred că e de la sine înţeles că acest fel de ascultare nu se practică cu oricine şi nici oricând. În coaching şi comunicare este obligatoriu acest fel de a asculta, motiv pentru care învătând şi practicând deja de ani buni acest lucru, îi înţeleg foarte bine puterea. Este un instrument folositor, un fel de baghetă magică a comunicării, care transformă relaţiile din negative în pozitive. Sigur că nu toată lumea face coaching, dar de comunicare ne împiedicăm (adică nu mergem lin) încă cu toţii. E timpul cred eu, să ridicăm la un nivel superior felul în care vorbim unii cu ceilalţi, evitând pe cât posibil să vorbim unii despre ceilalţi.

De multe ori atunci când avem ceva de spus şi ne adresăm cuiva, de-abia suntem auziţi la nivel de sunete emise şi foarte rar suntem înţeleşi la nivel mental (conceptual) ce vrem să transmitem prin vorbele noastre. Ştim cu toţii cum arată asta dar mai ales cum ne face să ne simţim. Afirm cu convingere că dacă ne-am educa şi antrena să ne ascultăm unii pe ceilalţi în loc să ne criticăm reciproc, relaţiile noastre s-ar schimba mult în bine, la fel şi noi ca oameni. Este un lucru demonstrat deja.

Ieri la Porţia de Coaching am afirmat că ascultarea activă este grea şi am fost imediat întrebată de ce. În opinia mea  este dificil chiar şi pentru un om antrenat (dar pentru un începător) deorece necesită un consum mare de resurse/energie. A fi atent, a fi prezent în conversaţie, a-l înţelege şi sprijini în acelaşi timp pe interlocutorul tău cere putere, pricepere, bunăvoinţă. Din punctul meu de vedere este un consum de energie. Dar este binefăcător pentru ambele părţi atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Adică merită din plin să facem acest efort pentru că atunci când suntem ascultaţi şi înţeleşi ne simţim importanţi şi respectaţi. Ceea ce ne satisface una dintre nevoile umane de bază. Prin reciprocitate atunci când schimbăm rolurile şi devenim noi ascultători, oferim aceleaşi recunoaşteri, ale importanţei şi respectului, interlocutorilor noştri. În acest mod simplu relaţiile dintre noi se îmbunătăţesc. Ne cuprinde o stare de bine, de bucurie şi tot ce ne dorim este să avem din nou ocazia să conversăm cu acea persoană deosebită, care ne-a ascultat într-un mare fel.

Exact asta a demonstrat şi exerciţiul din finalul atelierului. Comentariile celor prezenţi au confirmat utilitatea şi aplicabilitatea imediată a ideilor teoretice pe care le-am expus. Am fost puţini dar complet implicaţi, am lucrat de minune, am vorbit, am ascultat, am râs, am plecat prieteni. Licuricii din privirile lor mi-au spus multe…

Fiţi şi dăruiţi bucurie de Crăciun!

bucurieCrăciunul înseamnă pentru cei mai mulţi dintre noi, naşterea Fiului omului. Venirea celui care le-a adus oamenilor nădejdea, speranţa, credinţa în viaţa de apoi, în nişte timpuri istorice în care lumea părea că se prăbuşeşte sub urâţenie şi lipsă de valori. Darurile sale au fost importante pentru omenire de la începuturile lumii şi aşa vor rămâne până departe… Tot de Crăciun magii au dus cadouri preţioase pruncului, simţind că astfel a venit cerul către omenire. Crăciunul e Bucurie! Bucuria de a şti că nu suntem singuri pe lume, bucuria de a şti că tatăl ne iubeşte şi ne veghează, bucuria de a aspira la libertate, la o viaţă împlinită, bucuria de a dărui tuturor speranţă şi lumină.

Ştiu că darurile pe care le-aţi pregătit cu grijă vor aduce pe chipurile celor dragi, când le vor primi, uimire, plăcere, veselie.  Pentru toţi ceilalţi însă, faceţi darul vostru preţios, împărţind pur şi simplu bucurie. Cum? Cu un zâmbet cald, cu un cuvânt bun, cu o îmbrăţişare primitoare, cu o strângere de mână sinceră, sau pur şi simplu cu un gând de lumină trimis cu viteză prin univers, până la cea/cel/cei care au nevoie de el. Daţi puţin din scânteia sufletului vostru, ca să aprindeţi stelele şi în alte suflete. Fiţi şi dăruiţi bucurie de Crăciun!

Visul uitat pe frigider

inimi-albastre3.pngpost-it-note-spockDe câţiva ani încoace percep luna decembrie ca pe un capitol de final. Al unei alte călătorii între oameni, în interiorul meu, în alte locuri şi întâmplări, de-a lungul unui alt an, dintre anii vieţii mele. Gust senzaţia aceea de bucurie amăruie când citind o carte care îmi place, văd că paginile zboară şi mă apropii de copertă. Tristeţea îmi vine de la faptul că s-a terminat cartea, care m-a purtat într-o lume aparte, de care m-am ataşat cu fiecare pagină citită, cu fiecare lucru înţeles. Bucuria îmi vine din imaginaţia stârnită de lectură, din plăcerea descoperirii unor noi sensuri ale cuvintelor, ale oamenilor şi întâmplărilor, până la urmă ale vieţii în sine. Între tristeţe şi bucurie am ales (pentru totdeauna)…BUCURIA.

Mă uit înapoi la ceea ce am realizat în 2013 şi mă uit apoi pe lista cu ceea ce mi-am propus. Comparaţia dintre cele două etape şi ipostaze, de realizări versus obiective se încheie în favoarea mea: din trei obiective am realizat două. Al treilea a rămas pe frigider, pe hârtia unde le-am scris, prins cu un magnet ca să fie la înălţimea privirii. Am înţeles de curând lecţia, adică de ce nu l-am realizat şi pe el, number 3. Pentru că în loc să-l ţin în inimă, să-l port cu mine, să fac în fiecare zi ceva pentru el, aşa cum am lucrat pentru celelalte două, l-am lăsat pe frigider. Păi acolo e locul viselor?! Apropo voi unde le-aţi pus pe ale voastre? Şi ce aţi făcut cu ele?

M-am gândit la toţi cei care au avut un rol văzut sau nevăzut în viaţa mea în acest an şi vreau să le, să vă mulţumesc din două mari perspective. I (roman) pentru că am primit încurajări şi sprijin, recunoaştere, respect, încredere, căldură, deschidere, înţelepciune, emoţie, energie, lumină.   II (tot roman) pentru că am primit ghionturi, piedici, priviri urâte, cuvinte nepotrivite, gânduri negative… care au fost la început obstacole şi le-am abordat ca pe nişte lecţii de învăţat sau provocări. Iar pentru ca să le depăşesc în felul meu, adică prin evoluţie şi progres, constructiv şi prin înţelegere, am apelat la resursele interioare care se numesc acceptare, obiectivitate, empatie, asertivitate, flexibilitate, generozitate, curaj, acţiune, prezent şi viitor, respect şi încredere în mine, nevoia de a trăi în acord cu mine însămi. Toate înseamnă pentru mine determinarea de a-mi onora valorile în care cred şi conform cărora îmi împlinesc viaţa.

În concluzie, acesta a fost şi este beneficiul meu major de a mă fi întâlnit cu coaching-ul. Sunt un om mai bun, asta o simt şi o văd cei dragi dar şi alţi oameni. Am vrut să devin coach pentru că să ajut oamenii să trăiască aceleaşi stări uimitoare, să facă lucruri excepţionale cu viaţa lor. Am studiat şi continui să o fac, am obţinut certificări profesioniste şi continui să o fac, am practicat coaching şi continui să o fac, dar am aplicat şi mine însămi. Am spus tuturor ce efecte extraordinare are schimbarea şi am făcut câteva demostraţii la Porţiile de coaching. Şi dacă am făcut pentru mine pot face şi pentru voi, cu condiţia să vă doriţi acest lucru. Să fiţi mai buni, să puneţi în valoare potenţialul uriaş pe care îl aveţi în voi înşivă, să scoateţi aurul deasupra. Să fiţi voi înşivă, să vă trăiţi propriile valori!

Sper din toată inima că în anul 2013 aţi marcat realizări importante, de care aveaţi nevoie. Ştiu că există şi persoane care n-au făcut tot ce ar fi putut face pentru ei înşişi şi acum sunt uşor descurajaţi. Viaţa voastră poate fi aşa cum vă doriţi iar eu vă voi sprijini să înfăptuiţi acest lucru în 2014. Ştiu deja ce am de făcut pentru mine în anul care vine. Pot face multe şi pentru voi. Instrumentul pe care mă bazez este coaching-ul. Resursele necesare sunt la voi. Haideţi să lucrăm împreună, cei care vreţi cu adevărat să vă faceţi o viaţă mai bună. Veţi primi încurajări dar veţi întâlni şi bariere, obstacole, griji, idei potrivnice. Le vom depăşi împreună constructiv, evoluând, prin coaching = arta transformării oamenilor în versiunea lor cea mai bună!