Reach the stars and unleash the inner potential

Reaching_For_The_Stars_by_kaotickellAtinge stelele şi eliberează-ţi potenţialul! Foloseşte-ţi puterile tale interioare pentru a ajunge la stele! Accesează-ţi potenţialul pentru a te duce către stele! Oricare dintre aceste traduceri (şi cred că aş mai putea găsi/adapta şi altele) ale titlului ad-hoc dat articolului de azi, vrea de fapt să vă capteze interesul pentru seria de  prelegeri scurte (de cca. 30 de minute) pe care le voi susţine într-o companie onorantă, la conferinţa Imagine Leadership organizată de AIESEC Galaţi. Iată detaliile participării mele ca invitat: *loc de desfăşurare Clubul Arcelor Mittal Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi; *dată: 20.02.2014 voi deschide cea de-a doua secţiune intitulată Reaching for the stars, începând cu ora 12,30 iar în ziua următoare pe 21.02.2014 voi deschide cea de-a treia secţiune intitulată Unleashing your inner potential, începând cu ora 15,00.

Judecând după complexitatea temei generale a conferinţei Imagine Leadership la care adaug nuanţele de mister şi de pragmatism ale secţiunilor la care am fost invitată să vorbesc, am deja emoţii…creatoare. Lucrurile despre care voi vorbi sunt cât se poate de reale prin urmare posibile şi necesare, mai ales pentru cei cu stofă de conducător. Ce fel de stofă, ce fel de conducător? Afăm mai multe împreună la conferinţă, unde vă invit cu drag să îmi fiţi alături. Privirile voastre îmi dau curaj şi energie, mă inspiră şi mă motivează, la fel ca şi entuziasmul tinerilor, ambiţioşilor organizatori membrii AIESEC Galaţi.

TCC – temperament, comportament, comunicare

inimi-albastre.pngsigla RTCu ce vâslim în oceanul de relaţii în care navigăm? Care e barca, cârma şi care sunt vâslele? Altfel spus ce fel comunicăm şi ce spune asta despre noi? Este tema pe care o voi aborda la atelierul Porţia de Coaching din 18 februarie 2014, în care voi vorbi despre legătura dintre temperament şi comunicare. Dacă nu ştiţi ce tip de temperament aveţi şi cum ajută asta sau încurcă relaţiile cu cei din jur, vă puteţi găsi răspunsuri. Dacă ştiţi deja din ce categorie faceţi parte veţi afla că lucrurile sunt foarte nuanţate în funcţie de contextul în care reacţionaţi. Chestie de care se leagă comportamentul. Păi parcă era vorba despre temperament…de unde a apărut şi comporatamentul? Veţi vedea că legătura dintre comunicare, comportament şi temperament nu este deloc întâmplătoare.

Pentru o lărgire a contextului în care voi plasa atelierul de marţi 18 februarie 2014, vă invit să daţi click pe articolele mele : Comunicarea între şabloane şi generalităţi şi Barca fără vâsle, de unde veţi afla de ce nu reuşim uneori să comunicăm sau de ce nu ne mulţumeşte o anume conversaţie. Ar putea să vă placă şi alte articole mai vechi, cum ar fi: Nevoia de comunicare şi Exprimarea între necesitate şi incapacitate.

Vă aştept la Yoobi (iubi) marţi 18.02.2014 ora 18,00 ca să servim împreună o Porţie de Coaching despre TCC (tisisi) – temperament, comportament, comunicare.

 

Maiestria in comunicare

Daca ati fost astazi prezenti la Viva Club din Galati, ati asistat pe viu ca sa spun asa la o desfasurare excelenta a mix-ului dintre comunicare si coaching. Desi am primit doar o mostra, participand la seminarul gratuit oferit galatenilor si brailenilor de Lorand Szas pe parcursul a 3 ore, am vazut inca o data efectul magic asupra oamenilor al maiestriei in comunicare. Unii oameni chiar sunt facuti pentru asta si e o placere sa ii vezi la lucru.

Care este legatura dintre intentie, actiune si rezultat?

sigla-RT.pngVi s-a intamplat vreodata sa va doriti foarte mult sa realizati un lucru si sa constatati ca dupa ce ati depus o cantitate insemnata de efort emotional si fizic, ati atins un rezultat nesatisfacator? Mie da! Chiar m-am suparat atunci cand am inteles ca am facut eforturi inutile, care m-au condus in cu totul alta directie decat cea dorita.

In urma cu cativa ani, am invitat la Galati o prietena Larisa Cobianu, trainer de comunicare si coach,printre altele, care a sustinut pentru mine si cativa apropiati interesati, un curs introductiv de LIFO sau Life Orientation. Care vorbeste fix despre chestia asta! Adica se analizeaza felul in care se compune intentia cu actiunea astfel incat rezultanta lor sa egaleze rezultatul dorit. Ceea ce ni se intampla insa multora dintre noi este faptul ca intentia si actiunea au sensuri diferite sau chiar opuse asa incat rezultanta lor este mica sau chiar zero. Imaginati-va schema clasica din scoala, de la fizica, de compunere a fortelor. Daca vrem o rezultanta mare atunci sensurile fortelor care se compun ( respectiv intentia si actiunea) trebuie sa fie cat mai apropiate (unghiul dintre ele sa fie cat mai mic).

Cu alte cuvinte ceea ce vreau de fapt sa spun este ca privite din aceasta perspectiva de orientare a vietii sau de orientare in viata, lucrurile se prezinta cam la fel pentru toata lumea. Adica au la baza cele trei mari forte-componente intentie, actiune, rezultat.

Aplicand acuma peste toate astea instrumentul magic numit coaching, voi formula cateva intrebari ajutatoare pentru cei care doresc sa schimbe starea actuala de nepotrivire a eforturilor depuse cu rezultatele mult dorite.

I. Ce doresti sa obtii/ ce iti propui/ce scop ai? Unde anume vrei sa ajungi? Care sunt rezultatele care te-ar multumi pe deplin?

II. Ce faci in prezent pentru atingerea scopului propus? Cum te pozitioneaza aceasta actiune/actiuni fata de scopul propus, te apropie sau te departeaza? Ce altceva ai putea sa faci/sa mai faci?

III. Ce beneficii ai obtinut pana in acest moment, ca urmare a actiunilor tale? Imagineaza-ti ca ai realizat exact ceea ce ti-ai dorit,ca rezultat direct al muncii tale. Cum te simti? Ce crezi ca mai ai de realizat in acest moment ca sa te apropii de ceea ce ti-ai imaginat mai devreme?

Va rog sa raspundeti in linistea voastra la aceste intrebari si sa va ganditi cum sunteti implicati in reusita sau in esecul vostru. Ideea este ca odata ce intelegem ce reprezinta fiecare element, intelegem si cum sa il utilizam cu succes. Pe urma ramane doar sa repetam schema, cu alta ocazie. Ce spuneti? Va incercati puterile? Dati-mi un semnal ca sa stiu de voi!

Mai avem nevoie de comunicare ?!

sigla-RT.pngAm intalnit persoane care isi adreseaza la modul concret acesta intrebare. Evident se raporteaza la experiente din viata lor in care au constatat la un moment dat ca fie nu prea exista comunicare cu cei dragi, lucru care pe undeva ii nemultumeste, fie isi dau seama ca asa a fost mereu, a devenit o obisnuita. Ce e de facut? Sa incerce ei mai intai, sa astepte sa vina din partea celorlati?! De ce ar face-o?! Raspunsurile la aceste intrebari se afla doar in interiorul lor, doar ei stiu ce pot si ce vor sa faca, pentru cine, cand, etc. Motanul meu vargat inca nu vorbeste desi fac training zilnic cu el (il boscorodesc) dar comunica foarte clar ce vrea de la noi. Transmite atasamentul pe care il are, atunci cand isi lasa capul pe umar si toarce fericit. Cred ca obisnuinta de a comunica putin sau deloc, a ajuns sa distanteze oamenii in interiorul famiilor si in comunitate. In plus ne-am facut asa un stil rece, sec, fara emotii (profi) de a transmite vorbe. Cred ca e o obisnuinta distructiva si dincolo de toate, ramane de analizat daca avem si cum anume avem nevoie de comunicare. Sunt curioasa sa aflu ce inseamna comunicarea pentru voi. Daca doriti sa faceti acest exercitiu cu voi insiva, va propun cateva intrebari ajutatoare, fara a avea pretentia ca le-am ales pe cele mai inspirate: Cum comunici cu persoanele dragi? Dar cu cei din afara familiei? Cum afecteaza modul tau de comunicare relatia in care te afli? Ce fel te face acest lucru sa te simti? Cum ar arata situatia ideala pentru tine? Ce poti (esti dispus) sa faci pentru a fi in situatia ideala descrisa anterior? lasati-mi si mie un comentariu ca sa stiu ce parere aveti. Mai avem nevoie de comunicare?!

Cum daţi glas gândurilor?

sigla-RT.pngŞtiu că o păţiti şi voi pentru că mi se întâmplă destul de des şi mie. Mă refer la vacarmul de gânduri care îmi invadează mintea când mi-e lumea mai dragă. Domnul Milion în cartea sa „Cum sa te îmbogăţeşti în timp ce dormi” vorbeşte printre altele despre un procedeu de stapânire a gândurilor, a vorbăriei minţii sau a dialogului interior. Şi dezvoltă frumos ideea de potolire a dezordinii şi instaurare a disciplinei, alias concentrarea, puterea de a rămâne pe un anumit gând pentru un timp îndelungat. Mi-a plăcut explicaţia autorului pentru necesitatea de a face ordine în minte, pentru a permite gândurilor constructive să ne populeze, să ne inspire, să ne motiveze. Dar cum să faci asta dacă locul e ocupat de gânduri bulucite la întâmplare din toate direcţiile ( adică în legătură cu grijile noastre), cele negative, distructive, de autosabotare de genul ce-o să zică cutare, ce-o să creadă cutărescu…Statisticile citate de domnul Milion spun că la majoritatea oamenilor (95%) gândurile dezordonate şi neconstructive ocupă cea mai mare parte din mintea lor. În timp ce la restul de populaţie (5%) gândirea ordonată, dirijată către un scop precis ocupă cel mai mult spaţiu. Aceştia din urmă reuşesc să realizeze tot ce îşi propun în viaţă, pentru că îşi programează acest lucru în mod conştient, gândesc în acest sens permanent. Şi dau glas gândurilor pe care le au, exprimându-se în dialogul interior ( eu pot…, eu vreau…) şi asumându-şi responsabilitatea faţă de ei înşisi. Altfel spus îşi asumă ceea ce îşi doresc de la viaţă, şi muncesc pentru îndeplinirea gândurilor lor. Majoritatea de 95% dintre oameni, îşi lasă mintea să îi controleze, doar de puţine ori se impun şi oricum pentru foarte scurt timp. Ideal ar fi să treacă dincolo, în categoria de învingători cât mai mulţi! Un prim pas ar putea fi analizarea şi exprimarea gândurilor care vă frământă. Dacă ar fi să ataşaţi o voce gândurilor voastre, ce v-ar spune vocea?

Ce v-ar face sa aveti incredere intr-o persoana?

De cate ori fac conversatie cu cineva sunt anumite elemente din discutie si din comportamentul celuilalt care ma fac sa am sau nu incredere in acea persoana. Daca este vorba de un cunoscut e mai simplu pentru ca mai am si alte aspecte pe baza carora pot sa evaluez situatia. L-am intalnit si alta data, l-am mai vazut cum se comporta, l-am mai auzit vorbind, etc. Dar sunt de multe ori in postura de a purta o discutie la prima vedere cu oameni complet necunoscuti, fie la telefon fie in mod direct. De cele mai multe ori imi atrage atentia strangerea de mana, felul in care priveste si felul in care poarta conversatia. Sunt atenta si la postura corpului, la atitudine, la tonul vocii sale. Ma uit la cat de autentic este omul in actiunea pe care o face sau daca joaca un personaj. In final sau global as spune ca ma intereseaza starea pe care mi-o transmite persona cu care vorbesc. Cel mai usor de analizat aceste aspecte este atunci cand nu faci parte directa din discutie, si ai in acest fel detasarea pe care ti-o da lipsa emotiilor care se nasc intr-o convorbire directa. Cred ca si voi va confruntati cu aceasta chestiune la serviciu dar si in viata sociala. Sunt curioasa pe voi ce va face sa aveti incredere intr-o persoana?

Tu cum accepti că lucrurile se termină?

M-am întâlnit de câteva ori până acum cu situaţii în care anumite lucruri sau relaţii s-au terminat brusc. Aşa am simţit eu la acel moment, că a avut loc o ruptură, o situaţie neprevăzută, ceva care a adus lucrurile la un şfârşit, mai repede decât era cazul. Asta mi-a adus multă suferinţă şi mi-a luat timp pentru vindecare. Pentru cine se punea problema în acest fel? Pentru cine era prea devreme? Doar pentru mine, evident. Viaţa a curs oricum firesc mai departe indiferent de felul în care mă simţeam eu pe dinăuntru. Dunărea a continuat să curgă la vale, serile au urmat dimineţilor, anotimpurile şi-au urmat succesiunea. În teorie se spune că ceea ce credem sau vedem despre lumea înconjurătoare, sunt doar percepţii ale realităţii obiective, care diferă de aceasta. E normal să fie aşa, pentru că suntem entităţi umane diferite, avem copilării diferite, educaţii si experienţe de viaţă diverse.Toate aceste „întâmplări” de viaţă ne modelează sistemul de referinţă, ni-l diversifică. Înţelegând eu asta la un moment dat, că viaţa e una, mereu aceeaşi şi doar eu/noi ne raportăm diferit la ea, pentru că o percepem diferit, am înţeles şi faptul că toate începuturile au un sfârşit. E normal să fie aşa. Şi atunci la ce serveşte suferinţa? Asta e, unele situaţii de viaţă se termină, unele relaţii se încheie, cu unii oameni nu ne vom mai vedea poate niciodată. De ce? Oare pentru că ne pedepseşte cineva? Sau pur şi simplu pentru că s-a terminat o etapă de viaţă şi se face loc pentru o alta?! Tu ce fel percepi şi mai ales cum accepţi că lucrurile se termină?!

Gandirea pe termen mediu si lung

mar patrat

sigla-RT.pngAzi am participat la un seminar cu tema obiective. Desi era un exercitiu pe care il mai facusem recent tot am incercat o oarecare retinere atunci cand a trebuit sa scriu ce-mi propun sa realizez in viitorul apropiat. Cand am ajuns acasa am auzit la stiri un mini interviu luat unui profesor de stiinte ale comunicarii de la SNSPA pe tema optimismul la romani. Domnia sa a explicat foarte fain in doua vorbe cum devine chestiunea: „Nu avem cultura de a ne stabili obiective, cu alte cuvinte nu stim sa gandim pe termen mediu si lung, nu avem viziune. Asta se vede in toata viata noastra sociala si economica. Practicam in schimb optimismul pe scara larga, insa un optimism de tipul „lasa maica ca o sa fie bine…”. Dincolo de felul amuzant in care a exprimat domnul profesor problema cred ca a pus punctul pe i si degetul pe rana. Nu avem cultura de a gandi strategic, la nivelul intregii societati. Inca. Dar ne putem educa sa gandim mai inatai individual si apoi si la nivel global pe termen mediu si lung. In plan individual asta se traduce in faptul ca putini oameni chiar isi planifica etapele esentiale din viata si chiar isi indeplinesc planurile. Restul, adica cei mai multi ( statistica spune ca e vorba de 95% din populatie) traiesc la intamplare, pe principiul „lasa maica ca o sa fie bine…”. In aceasta situatie nu isi duc ei viata cum doresc ci viata ii duce pe ei cum poate. Si se vede cu ochiul liber ce rezulta. Lipsuri, frustrari, saracie, agresivitate, nepasare,… Un om este ceea ce simte si simte ceea ce gandeste despre sine. Ca urmare a propriilor sale ganduri trece la actiune si infaptuieste ceea ce-a simtit ca e in stare sa realizeze. Daca simte ca nu e destul de pregatit se instruieste, se perfectioneaza si reuseste ce-si propune. Acest om se va gandi mereu doar la succes, cum sa il consolideze, cum sa il mareasca.Prin comparatie devine usor de inteles atunci, de ce un om care gandeste despre sine in termeni negativi, se simte un ratat, actioneaza prost si in defavoarea lui, pentru ca asta ii spun propriile lui ganduri. Nu mai vorbesc ca il ajuta si „prietenii” cu vorbe de bine. In final se descurajeaza de tot pentru ca „nu poate, nu este capabil” si ramane blocat in bucla asta a gandurilor negre pentru totdeauna. Mai iese doar daca are parte de sprijin calificat. Cuvantul magic este SCHIMBARE. Schimbarea acelui gand, atitudini, obisnuite care tine lucrurile pe loc. Inlocuirea gandurilor negre cu ganduri constructive, fixarea de obiective, antrenarea mintii pentru a vedea pe termen mediu si lung. Toate astea inseamna munca pentru sine, munca cu sinele. E dificil dar merita pentru ca la capat e succesul. Ce parere aveti, care dintre categorii va atrage cel mai mult 5% sau 95% ? Astept sa-mi spuneti.

Ce lipseste din educatia noastra formala?

sigla RTUna dintre dorintele mele mai vechi (si una dintre actiunile mele) se leaga de educarea pentru viata a tinerilor. Formarea acelor capacitati care sunt absolut necesare pentru a putea trece cu cel mai bun randament posibil, prin toate etapele de educatie formala ( scoala, liceu, facultate, master). Acele soft skills cum li se mai spune, care formeaza in fapt baza de abordare a oricarui proces de invatare. Deschiderea,atitudine pozitiva si constructiva, capacitatea de concentrare, dorinta de a sti, nevoia de a cunoaste, determinarea de a incepe, tenacitatea de a continua, atingerea rezultatelor, … Azi Alina Florea a postat pe facebook link-ul acesta (l-am sheruit si eu cu mare drag) si pentru ca se potriveste atat de mult cu ceea ce ma preocupa in ultima vreme, m-am gandit sa-l folosesc ca inspiratie pentru acest nou articol. Este un film despre ceea ce ar trebui sa abordeze mai intai educatia tinerilor. Dorinta de a sti pe care sa o transforme in nevoia de a cunoaste. Nu pentru note si medie, ci pentru sine. Daca scoala ar face asta pentru copiii nostri, pentru tineret, invatarea lectiilor ar fi o placere.Eforturile copiilor ar disparea, riscurile de abandon scolar s-ar diminua.

Tinerii s-ar simti imortanti pentru propria valoare si ar da din ei tot ce ar putea mai bun. Imaginati-va ce ar face asta pentru dezvoltarea lor, ce oameni ar deveni. Personal cred ca educatia non-formala (coaching, comunicare, dezvoltare personala, etc) poate sa acopere exact aceasta lipsa din educatia formala, practicata in masa in scoli, licee, universitati. Abilitatile soft ale unui individ il pot diferentia la un moment dat in viata de un alt individ care nu le are, si ramana astfel in urma, cantonat intr-o viata a carei sens si directie nu le cunoaste.

Ei bine, lucrurile se pot indrepta, aproape pentru oricine, indiferent de varsta. Ideal ar fi insa sa se inceapa cat mai devreme. Sa nu mai asteptam ani de zile pana cand luam contact cu informatia asta – dezvoltare personala, antrenarea capacitatilor de a avea succes, orientarea spre rezultate, mentalitatea de invingator, increderea in puterile si valorile proprii (la urma urmei internetul e plin de orice fel de informatii, doar sa le acorzi importanta cuvenita). Este posibil prin coaching (si nu numai) sa ajungem sa ne folosim de aceste capacitati mai devreme. Ganditi-va ce ar insemna sa stim cu 10 ani, 20 de ani, 30 de ani mai devreme toate aceste lucruri…