Comunicare, Dezvoltare personală

Care este misiunea ta cea mai importantă?

Am auzit de curând pe un om tare drag sufletului meu, pentru toată ințelepciunea sa, pentru dragul lui de semeni și pentru bucuria cu care trăiește, l-am auzit pe acest om spunând că: „Cea mai importantă misiune pe care o poate avea un om este aceea de a cunoaște!

Ce să cunoască și cum, când?

Am stat puțin pe gânduri înainte să-mi dau un răspuns  și când l-am formulat în mintea mea, am realizat că dădeam un răspuns general de genul: Pe sine, în orice împrejurare în care îl duce sau îl plasează viața lui. După care mi-am luat seama că pentru fiecare om există un răspuns unic, doar al său, valabil doar în constelația lui proprie și personală în care trăiește, respiră, simte, suferă, comunică, privește, scrie, pictează, fotografiază, iubește, așteaptă, creează, ascultă, visează, plânge, zâmbește…

Pentru mine toate cele de mai sus reprezintă feluri în care avem acces (avem undă verde, liber ) la cunoaștere, la informații importante care mai apoi prin înțelegere deplină și asumare, prin conexiuni cu restul celor deja știute, ne duc la realitatea în care trăim fiecare dintre noi. 

Adică trăim realități diferite?!

Cam da… pentru că percepem realități diferite, în funcție de etapa de viață și de dezvoltare/percepție/înțelegere/asumare în care ne aflăm. Despre asta am tot vorbit la ateliere dar și prin articolele postate ( acesta sau un altul). Dacă vă place realitatea în care vă duceți existența, continuați! Dar dacă nu vă place, atunci poate că a venit timpul să vă adresați întrebarea Care este misiunea mea? Răspundeți vă rog în tihna sufletului vostru, în liniștea voastră interioară sau aici pe blogul meu, în conversație cu mine. E o invitație la cunoaștere…auto-cunoaștere.

 

Standard
Dacă doriţi să comentaţi, Dezvoltare personală

Ce întrebare poți să fii ?

Ce întrebare poți să fii astfel încât să schimbi totul în sensul bun? Este o adevărată provocare pentru oricine dorește să trăiască frumos,  cu adevărat și nu doar la modul declarativ…pentru că este la modă! Câte discuții pot naște aceste cuvinte…Una ar fi despre ce înseamnă să trăiești frumos și aici opinia mea este că a trăi frumos înseamnă a trăi cu sens, a face ceva cu viața ta într-un fel în care să însemne ceva bun, folositor, important pentru ceilalți oameni , fie ei doar cei dragi fie un grup mai mare. Dar cum vine chestia asta ce întrebare poți să fii?

Adică…putem fi întrebări?!

Eu cred că da…suntem întrebări, în măsura în care de fapt o întrebare este un răspuns. Și atunci putem fi răspunsuri? Da, suntem! Suntem fiecare dintre noi o sumedenie de taine, de mistere, de valori, de credințe, de emoții, de trăiri, de vise, de speranțe, de posibilități nebănuite. Cum le putem aduce pe toate acestea la suprafață, altfel decât folosind uneltele cunoașterii – întrebările?!

Cauți răspunsul care să te ducă în direcția pe care ți-ai propus să mergi? Urmărești conștient și disciplinat îndeplinirea unui anumit scop? Atunci fii curajos și pune-ți întrebările de care te temi cel mai mult. Vei fi uimit de puterea de eliberare pe care o vei primi odată cu răspunsul. Apoi…fii acel răspuns…fii acea întrebare…până când vei simți că este momentul unei alte schimbări, unei alte întrebări…

Standard
Dacă doriţi să comentaţi, Dezvoltare personală

Pe unii nu pot să-i sufăr

Mi-am pus această problemă de foarte multe ori, pentru că am simţit nevoia să înţeleg ce se întâmplă. Întrebarea şi căutarea mea avea scopul de a trece dincolo de prima impresie, aceea evidentă pentru care mi-au displăcut unele persoane. Adică de ce mă supără de exemplu faptul că unii oameni (cu care interacţionez, evident că nu e vorba toată suflarea) spun minciuni sau sunt incorecţi, sau manifestă superficialitate, impoliteţe, lipsă de respect, etc.

Ce e în spatele reacţiei?

Am găsit o posibilă explicaţie într-un pasaj din cartea Umbra scrisă de Adrian Nuţă, care în esenţa sa, spune că tot ceea ce ne irită la un om este de fapt un aspect al propriei noastre personalităţi, pe care nu îl conştientizăm încă sau nu îl acceptăm ca fiindu-ne propriu. Adică cum am putea tocmai noi să fim aşa, precum oamenii cei mai supărători?! Exclus!

Acelaşi lucru

Mai simplu spus există şi în noi, se manifestă şi în noi acele lucruri pe care le condamnăm la alţii. Iar lecţia este să acceptăm asta, să înţelegem că şi noi mai spunem câteodată o minciună, mai călcăm pe lângă linia corectă, mai picăm în tentaţia superficialităţii, avem momente în care nu acordăm respectul cuvenit, sau nu acceptăm că pot exista şi alte soluţii, mai bune decât ale noastre, etc.

Avem multe de învăţat în călătoria noastră către noi înşine. Dacă ar fi să rezum totul la ideea articolului de azi aş zice că esenţial este să ne cunoaştem şi să ne acceptăm aşa cum suntem. Făcând acest exerciţiu onest, noi cu noi înşine, ulterior ne va fi uşor şi firesc să-l facem şi cu ceilalţi. Poate fi calea spre armonizare interioară dar şi a relaţiilor cu restul oamenilor. Până la urmă chiar e imposibil de acceptat ideea că avem în noi, că putem să manifestăm (în anumite condiţii, desigur) un comportament supărător, la fel cum fac şi ăia nesuferiţi? Eu cred că nu. Voi ce părere aveţi?

Dar şi mai interesant ar fi să-mi spuneţi cum credeţi voi că vă ştirbeşte asta (asumarea acestui lucru adică) personalitatea, potenţialul de dezvoltare, şansele de a vă împlini?

 

Standard