Ești conștient de tine?

Această întrebare va enerva pe multă lume însă acelora dintre voi care veți trece peste iritarea inițială, vouă vă va aduce mai multe sensuri.  În demersul de a căuta răspunsul interior la această întrebare, veți fi poate mai atenți la ce gândiți despre voi înșivă, la ce simțiți în anumite clipe și la ce ați reacționat, la ce tip de stimuli, emoții, persoane, situații, povești…veți înțelege poate mai mult (mai multe) din gândurile care vă străbat, de unde vin ele, ale cui sunt, dacă vă sunt de ajutor sau dimpotrivă, dacă vă aparțin și vouă și în ce măsură fac ecou înăuntru.

Apoi când toate vor fi fost trecute prin filtrul vostru personal, veți pune poate în cuvinte rostite sau scrise, un răspuns la întrebare, al vostru pentru voi înșivă…timid sau puternic, oricum asumat, care răspuns va înalța fruntea mai sus, va da strălucire privirii din oglindă când spune bună dimineața cu bucurie. Restul se va desfășura ca izvor interior, nevorbit doar trăit. Și când va dori să iasă în afară către alți oameni, izvorul va găsi celelalte cuvinte…cele încă nefolosite sau demult uitate.

sursa imaginii – internet

Pledoarie pentru conţinut

Cuvântul conţinut apare des în vorbirea şi în scrierea noastră. Se referă la miezul unui text scris sau al unei comunicări verbale şi prin analogie cu termenii teoretici din comunicare, îl putem denumi mesaj.

Prin mesaj se transmite în mod voit şi conştient un anumit conţinut de informaţie, de la o persoană către altele. V-aţi întrebat vreodată de ce? Care este scopul acestui efort (intelectual, emoţional, non-verbal) de comunicare? Răspunsurile chiar dacă pot diferi mult de la caz la caz, au o esenţă comună.  Este vorba despre dorinţa de a imprima celor cu care vorbim o anumită stare, o anumită energie necesară pentru a face o acţiune.

Cu alte cuvinte

vorbim unii cu alţii pentru a ne determina să acţionăm cu scopul de a produce rezultate. Păi şi atunci de ce avem surpriza să obţinem de la interlocutorii noştri alte rezultate, uneori chiar contrare celor dorite?!

Deficitul de conţinut

este cel care ne face figura de fiecare dată. Lipsa de conţinut, lipsa unui mesaj clar, uşor de înţeles, conduce la rezultate nesatisfăcătoare chiar dacă vorbitorul este foarte priceput în tehnica vorbitului. Adică degeaba vorbeşte/scrie cineva super fain dacă nu transmite nimic, nu are un mesaj, nu are conţinut. Din acest motiv am început să dezvolt de câţiva ani o inapetenţă pentru deficitul de conţinut, pentru nenumăratele articole care înşiră cuvinte fără să transmită ceva, pentru conversaţiile de complezenţă, pentru vorbele goale…

Argument

Cuvintele fie ele scrise sau rostite au putere, aceea pe care le-o imprimă gândurile care le-au produs. Ele creează oamenilor care le citesc sau le ascultă anumite stări de conştiinţă, care la rândul lor produc mai departe decizii importante şi îi determină să acţioneze. Lipsa de conţinut duce pe lângă pierdere de timp la indecizie, neclaritate, confuzie, decizii proaste, acţiuni defavorabile, neîncredere în propriile forţe dar şi în alţi oameni. Vi se pare puţin lucru să avem atâtea neajunsuri cu toţii, doar din cauza lipsei de conţinut?! Dacă am înţeles asta atunci haideţi să avem grijă ce rostim, cum o facem, să ne asumăm responsabilitatea din spatele cuvintelor noastre şi cel mai important să vorbim între noi omeneşte (limpede, clar, cu empatie, asertiv, cât mai obiectiv posibil, cu respect şi cu răbdare). Doar aşa putem clădi şi onora încrederea!

 

 

 

 

Schimbul de cuvinte

schimb de cuvinteMultă lume asociază comunicarea cu schimbul de cuvinte. Cineva spune două trei fraze şi dacă are norocul să aibă un interlocutor politicos, chiar reuşeşte să le ducă la capăt. După care celălalt spune două trei fraze. Are loc evident un schimb de vorbe şi poate şi de informaţii.

Dar aste e comunicare?!

În opinia mea nu este şi pentru că văd asta în fiecare zi, la tot pasul, vă spun sincer că mă întristează. Răceala, distanţa, nepăsarea, lipsa de căldură din conversaţiile pe care le purtăm unii cu ceilalţi, ne duce într-un loc/stare de spirit, unde se trăieşte urât. Nu spun acum să ne punem sufletul pe tavă în conversaţia cu orice necunoscut. Chiar nu e cazul de aşa ceva dar vreau să spun că am putea însufleţi discuţiile dintre noi cu acel factor care ne umanizează – emoţiile şi bucuria de a avea în faţă o altă fiinţă umană, cu al cărui univers interior am putea avea ceva în comun dar… ne e teamă să începem cunoaşterea.

Pledoarie pentru re-umanizare

Voi face mereu pledoarie pentru comunicare şi pentru dreptul nostru de a fi priviţi şi primiţi cu încredere, într-o discuţie, într-o conversaţie. Teama guvernează şi impune multora un zâmbet de complezenţă şi o conversaţie de formă. Frica de a nu mai fi dezamăgiţi încă o dată, îi duce pe mulţi oameni la atitudinea de a respinge din start orice situaţie/persoană nouă, care nu-i aşa, are un mare potenţial de fi dezamăgitoare, pentru simplul motiv că s-a mai întâmplat şi altă dată, cu altcineva. Cât de mult ne umanizează asta?

Tocmai asta e!

Situaţia neplăcută s-a petrecut în alt context, cu o altă persoană. De ce să o asociem cu toţi oamenii, cu toate situaţiile care se vor ivi?! De ce să excludem astfel multe alte posibilităţi care EXISTĂ între cele două extreme: dezamăgirea din trecut şi respingerea oricărei situaţii, persoane, relaţii noi. Unde ne duce asta? Către împlinire şi fericire în nici un caz! Oare de ce doar oamenilor li s-a dat raţiune şi vorbire?!

Dincolo de cazurile în care comunicarea între două persoane nu poate avea loc din motive întemeiate (medicale sau de orice altă natură) rămân totuşi multe posibilităţi pentru noi, de a pune în spatele cuvintelor pe care ni le adresăm unii celorlalţi: însufleţire, căldură, politeţe, respect, admiraţie, curiozitate, preţuire, emoţie, bucurie, dorinţă de a învăţa din experienţa celuilalt, dorinţă de a fi util, plăcerea de a conversa cu un om deosebit (orice om are ceva-ul lui), etc… Doar aşa felul în care ne privim şi ne acceptăm ca semeni, va deveni unul sănătos, mulţumitor pentru toate părţile implicate. Doar aşa vom simţi că aparţinem unui grup, unei familii, unui colectiv. Altminteri putem continua să facem doar schimb de cuvinte, ştim deja cu toţii cum stau lucrurile pe calea asta… Şi atunci ce facem?