Evită să te agăți de suferință

sursa imaginii: http://akenakumara.ro/iluzia-blocajului/

De multe ori am căzut în capcana de a visa că într-o zi, cineva îmi va aduce fericirea.  Am crezut cu naivitate multă vreme că fericirea mea e pe undeva haihui, că umblă creanga și când o va găsi cineva – un El desigur, va veni în fugă la mine să mi-o aducă. De parcă așa ceva ar fi posibil, de parcă există o livadă a fericirilor unde mergi și culegi după pofta inimii, după care fugi cu fericirea în dinți că poate cuiva îi e de folos… Am pierdut multe zile și multe anotimpuri au trecut peste mine, în timp ce așteptam, visam, speram fără să gândesc logic cum stau lucrurile din zona asta de viață, de gândire.

Într-o bună zi am înțeles cumva faptul că nimeni de pe lumea asta, nici măcar părinții sau copiii, nu au obligatia, nici puterea de a mă face fericită. Înțelegerea faptului că asta e ceva normal a fost o revelație care mi-a luat de pe umeri presiunea multor cugetări triste și a făcut să devină vizibilă iluzoria suferință de până atunci. Tot în acel moment am înțeles că fără să știu, fără să fie corect, pusesem presiune pe alți umeri decât ai mei proprii. Vă sună cunoscut?!

Presiunea se dusese dar întrebarea era acolo la fel de puternică: Ce este și unde se află fericirea mea? 

Fericirea mea e parte din mine. Ea trăiește înăuntru, acolo unde cunoașterea mă aduce față în față cu mine însămi, mă așează în fața unei oglinzi magice prin care trec dincolo și mă privesc pe mine cea care chiar vrea să se cunoască, să se iubească, să își trăiască fericirea. Fericirea mea e o stare pe care o trăiesc atunci când vreau asta în mod real, conștient.

Cum ar putea un străin să știe toate astea, să nimerească prin labirintul meu interior? Și când ar avea acel străin timp să călătorească spre fericirea mea, să o găsească și să mi-o aducă, când asta l-ar costa timpul său, adică chiar timpul în care s-ar putea ocupa de viața sa, fericirea sa proprie?

Cred că fiecare om are datoria de a se cunoaște mai întâi pe sine, de a se iubi și respecta pe sine mai întâi, ca abia apoi să poată face asta pentru ceilalți și împreună cu câțiva aleși.

Fericirea este o stare care vine împreună cu dezvoltarea interioară, cu cunoașterea de sine și cu maturitatea emoțională. Când ești capabil de iubire în interiorul tău, când o cauți o și găsești acolo, îi faci cu drag culcuș în inima ta.

Dar ce faci când te simți nefericit? Răspunsul e unul singur: mai întâi acceptă sentimentul pe care îl trăiești pentru că e adevărat și îți spune ceva important despre tine. Apoi evită să te agăți de suferință! Dincolo de realitatea imediată, în plan emoțional trăiești de fapt o stare de nemulțumire care are cu siguranță legătură cu ceva din viata personală, partea financiară, poate cu cariera sau cu sănătatea. Cu alte cuvinte dacă te atașezi de nemulțumirea ta, o transformi în suferință și o alimentezi zilnic, te atașezi de creația ta, de suferință și nu mai faci altceva.

Ideea este că în timp ce tu suferi, același tu nu mai poți face altceva pentru că ești ocupat să suferi. Înțelept este să înveți treptat să pui în locul stării de nemulțumire o altă stare, una bună, pe care să o alimentezi zi de zi. Astfel vei crea puterea reală de a-ți schimba realitatea imediată în bine, pentru că abordarea ta cea optimistă va funcționa ca un combustibil pentru motivare.

Tu …de unde ești?

Vara cam pe vremea asta a teilor scuturați și a cireșelor duulci…luam vacanță și îmi amintesc cu plăcere ce mare mi se părea vacanța, în care timp de 3 luni aveam timp inclusiv să mă plictisesc și mai spre final să îmi doresc să merg din nou la școală…

Acum mă uit înapoi de parcă într-adevăr am fost plecată într-o altă țară, un alt tărâm – al copilăriei mele. Dacă ar fi să îi dau acum pe loc un nume copilăriei mele i-aș spune Țara de vise, pentru că visam adesea că zbor și că planez cu aripile larg deschise până jos aproape de sol după care mă ridicau curenții de aer lin de tot deasupra copacilor…

Țara din care vii tu, cum se cheamă? Cum era să fii acolo? Îți mai amintești?!

 

6 mai 2015 ora 18,00 la Monarch

Săptămâna trecută am lansat o  Provocare la fericire articol prin care vă anunțam că următoarea Porție de Coaching în parteneriat cu Points of You (TM) România va aborda o tematică foarte personală – aceea a fericirii.

Miercuri 6 mai 2015, între orele 18,00-20,00

în cafeneaua Restaurantului Monarch din Galați, vă invit să discutăm despre ce înseamnă fericirea, de unde o cumpărăm, cât costă, cum o gătim, cu ce ingrediente o combinăm și cum o consumăm, ce facem cu excesul și în ce condiții îl conservăm…Sunt disponibile doar 12 locuri iar participarea implică achitarea unei taxe de 60 de lei.

Cum așa?

veți sări imediat să-mi spuneți că fericirea nu se cumpără, nu se gătește, nu se consumă, nu e niciodată de ajuns…Oare?! Tocmai asta este provocarea… Vă aștept cu mare drag, împreună cu Punctum și The Coaching Game, cele două instrumente profesionale cu ajutorul cărora veți gusta provocarea la fericire!

Provocare la fericire

Este tema pe care o aleg pentru următorul atelier Porția de Coaching & Points of You, care va avea loc în prima săptămână (4 – 8) din mai. Educația pentru fericire este un subiect important care strălucește prin absență și care ar trebui (în opinia mea) să fie o temă prioritară în curricula extrașcolară.

Nu știu câtă lume este conștientă de faptul că lipsa acestui gen de educație ne privează de ani de viață, în care am fi putut trăi armonios. În schimb ne ducem traiul (oarecum) la întâmplare, printre griji, influențe, intimidări, blocaje mentale, automatisme de comunicare și de comportament – multe complet străine eu-lui nostru … Unii oameni sunt prin natura lor mai curajoși și se scutură singuri, citesc, întreabă, caută, aplică, se lovesc, continuă și după ani și cicatrici…răzbesc. După care îi ajută și pe alții să facă la fel. Dar sunt și tineri (și nu numai tineri) care pur și simplu se scufundă sub greutățile artificiale puse de ceilalți (sau chiar de ei înșiși) pe umerii lor. Se pierd pe drum și ce păcat…

Ce e de făcut?

Să rămânem impasibili pentru că așa am trăit și noi, nu ne-a arătat nimeni cum să privim și să înțelegem viața, regulile, părinții, școala, familia, căsătoria, relațiile, obligațiile unui serviciu, societatea,…fără să rămânem blocați în tipare?! Să ne rugăm la Dumnezeu să facă lucrurile mai simple pentru copii noștri? Sau să abordăm serios și deschis tema vieții și a fericirii, pentru ca să învățăm împreună cu ei, cei mai tineri, că se poate trece prin și peste dificultăți, cu mintea întreagă, cu sufletul curat și cu încrederea de sine la locul ei.

Personal optez pentru a doua variantă

iar argumentul cel mai solid pe care îl invoc este acela că se poate trăi frumos și în armonie de la o vârstă cât mai tânără. Mereu mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi aflat despre dezvoltarea personală, despre coaching măcar cu 10 – 15 ani mai devreme… Cred cu putere că tinerii pot să fructifice cel mai bine propria lor viață, numai cu condiția de a fi conștienți de propria lor valoare, de a ști cum să se cunoască, accepte și cum să aibă încredere în ei înșiși, de a dori să trăiască o viață cu sens, trăind în armonie cu sinele și cu toate generațiile care îi înconjoară. Cred cu putere că e datoria noastră de părinți, profesori, prieteni, coach, traineri, bloggeri, jurnaliști, oameni de cultură, etc. să contribuim la educația pentru fericire ( a noastră personală mai întâi și apoi a celorlalți) și asta cât mai repede!

Imaginați-vă

numai câte minute de revoltă, câte ore de întrebări chinuitoare despre rostul lor pe lume, câte zile scăldate în lacrimi de frustrare ale tinerilor, ar fi scutite astfel… Imaginați-vă cum vor porni în viață acești tineri: frumoși, luminoși, puternici pentru că în loc de teamă și neîncrederea în oameni, vor fi învățat să pună un preț onest pe cunoaștere, pe lumină, pe împlinire! Imaginați-vă cum ar fi să contribuiți și voi la această realizare…

Fericirea din oglindă

oglindaVineri dimineaţă m-am trezit că-mi zâmbeşte fericirea din oglindă! I-am făcut cu ochiul complice, în timp ce un zâmbet nesfârşit mi se lărgea pe figură. N-am stat să analizez de ce se petrece aşa ceva, dacă are vreo legătură cu faptul că e vineri (yes) sau cu somnul sănătos pe care l-am dormit. Cu toate astea ştiu că are legătură cu tot ce gândesc şi proiectez în mintea mea conştientă. Vorbesc despre imaginile pe care mi le proiectez: sănătate perfectă, entuzism debordant, creativitate, putere de muncă, eficienţă maximă, armonie, abundenţă.

De ce?

Pentru că ştiu cum e să vezi în oglindă tristeţe, îngrijorare, ştiu cum e să vezi boală, ştiu cum e să nu vrei să ridici capul ca să nu priveşti oglinda. Tocmai pentru că ştiu toate astea am decis că nu le fac loc în mintea mea conştientă. Dacă viaţa îmi va mai aduce astfel de momente voi face cum voi putea mai bine ca să le depăşesc, Dar tocmai pentru că ştiu asta m-am decis (de mai mult timp) să văd în oglindă doar ce vreau eu.

Ce părere aveţi , e posibil aşa ceva?! Aţi avut experienţe similare, şi dacă da, cum a fost pentru voi?

Pe cine te bazezi?

Crowd of peopleChiar aşa, pe cine te bazezi în viaţă, să fie lângă tine, să te înţeleagă, să te ajute la greu, să te motiveze, să te îndemne la repaos când istovirea e aproape, sau să te îndemne la lucru susţinut, pentru că doar aşa se pot face lucrurile bine?!

Să te sprijine

Pe cine te bazezi să îţi lumineze mintea, să îţi aducă claritate în gândire, curaj în acţiune şi capacitatea de pune lucrurile în perspectivă?! Pe cine te poţi baza în orice clipă a vieţii tale, cine îţi poate garanta că va fi veşnic acolo, că va şti ce vrei, ce ai nevoie, ce poţi şi mai ales ce nu poţi face şi să te înveţe?!

Să te facă fericit

Pe cine te bazezi să te facă fericit, să îţi sfinţească fiecare zi a vieţii tale, să dea un sens ambiţiei şi muncii tale, să facă să conteze fiecare zi trăită, fără a avea senzaţia că s-a dus degeaba în faţa televizorului, sau la o nesfârşită bere cu amicii care fac aceleaşi glume nesărate pentru că au rămas fără … sare?!

Parcă aud răspunsurile: mama, tata, soţul, soţia, iubita, iubitul, prietenii, familia, copiii, colegii (ăia mai umani)…Ok dar te-ai gândit vreodată că poate şi ei aşteaptă aceleaşi lucruri de la tine?! Şi ce facem, doar aşteptăm unii de la alţii?!

Adică…

dacă toată nădejdea e în alte persoane (fie ele cele mai dragi şi mai dezinteresate persoane de pe lume) când vor dispărea vrei să spui că se duce şi speranţa ta?! Şi atunci tu ca om la ce îţi serveşti ţie însuţi, care e aportul tău personal la propria fericire şi împlinire, care e contribuţia ta la construirea vieţii tale?!

Antrenează-te

Avem în vieţile noastre oameni de acest fel, slavă Domnului dar nu este cazul să rămânem dependenţi de ajutorul lor, de mentalitatea de „a fi asistat veşnic”, dincolo de momentul maturităţii, acela în care ne luăm în mâini propria soartă. Din acel moment şi până când vei putea fi tu pentru ei toate cele de mai sus ( va veni sigur şi un asemenea timp) dar chiar şi după aceea…învaţă şi antrenează-te ca să te bazezi doar pe tine! În orice clipă bazează-te pe tine, cunoaşte-te şi fii puternic, fii încrezător în forţele tale, în valoarea ta umană.

Bazează-te pe tine! Chiar dacă e dificil acest demers de autocunoaştere şi autoşlefuire este necesar pentru că procesul de realizare ne defineşte ca personalitate, ca individualitate unică. Ne dă valoare în proprii ochi şi însemnătate pentru vieţile altora. Dă o valenţă specială respectului de sine şi oferă trăinicie încrederii de sine! Ceea ce ne dorim, desigur!