Pe umerii cui așezi responsabilitatea împlinirii tale?

Ce întrebări mai pun și eu uneori…de te doare capul 😉 … Chestiunea în sine este una de mare importanță. Pentru cine veți întreba? că doar nu e pentru toată lumea. Într-adevăr o asemenea temă de gândire nu este nici pe placul nici pe măsura tuturor, ci doar pentru acele persoane pe care le preocupă să își trăiască viața într-un mod asumat și armonios.

Asumarea unui mod de viață înseamnă să înțelegi în ce mod ești viu și să trăiești ca atare. Adică să observi ce fel de viață duci, să fii atent pe rând la elementele care o compun și care o influențează, să înțelegi cum anume o influențează, cât în bine cât în rău, să analizezi lucrurile din cel puțin două perspective: realitatea care se petrece cu tine ( și în jurul tău) precum și felul în care percepi tu realitatea care se petrece cu tine ( și în jurul tău). Cu alte cuvinte asumă-ți faptul că mereu sunt două planuri realitatea și versiunea ta despre ea. De exemplu mergi la un film cu un prieten și la final schimbați impresiile despre scenariu, muzică, interpretarea actorilor, efectele secundare, etc. Amândoi veți exprima opiniile voastre care vor fi diferite sau uneori poate vor semana între ele…dar cu siguranța vor diferi de realitatea a ceea ce a creat regizorul, scenaristul, etc. La o a doua vizionare a aceluiași film, veți vedea/percepe alte lucruri pe care prima dată nu le-ați observat…dar filmul e același (produs finit ca să spun așa).

Armonia sau armonizarea stilului de a trăi are la bază asumarea lui. Este ca într-un dans pe care vrei să îl dansezi frumos, elegant și să te bucuri de energia lui la maxim. Pentru asta este necesar să înveți dansul (tehnica) mai întâi pentru ca apoi să o practici până când o poți aplica armonios, cu artă, va curge din tine. Cu alte cuvinte când îți dorești un anumit fel de viață, trebuie să cunoști definiția, să înveți tehnica, să practici până când ajungi să rafinezi elementele și să le îmbini armonios, fără a te depărta prea mult de realitate.

Toți ne dorim să fim fericiți, să trăim frumos și bine. Știți pe cineva care vrea să trăiască nefericit? Nu cred. Dar cu toate acestea câți oameni cunoașteți care chiar sunt nefericiți în/cu viața lor? Mulți. Una dintre explicații ar putea fi aceea că acei oameni nu știu ce e cu viața lor, nu o cunosc, nu o studiază…pentru că dacă ar face asta ar înțelege ce nu merge și poate…ar face ceva să o schimbe. Cu ce? Cu ceea ce știu ei că le place, le trebuie, cu o viață care să le placă lor. Viața lor pe care să și-o construiască/șlefuiască ei astfel încât să le placă lor. Câți oameni chiar știu ce fel de viață își doresc? Câți oameni fac conștient acțiuni care să le aducă o viață mai bună, așa cum și-o doresc?

Atunci cum să pui asta pe seama unui alt om fie el mama, tata, fiul fiica, soțul, soția, etc.? Cum să pui responsabilitatea împlinirii visurilor tale pe umerii unei alte ființe și să lași astfel rezultatul la întâmplare, la bunul plac al acelui alt om sau mai corect spus la priceperea sa? După care să afirmi supărat/suparată…Nu ai știut să mă faci fericit/fericită! Dar tu unde erai?! Dacă ai lăsat pe altul să te facă fericit de ce nu îți asumi și rezultatul?!

Asumarea propriei persoane înseamnă asumarea propriei vieți/bunăstări/sănătăți/fericiri. Puneți împreună doi oameni nefericiți care își pun nădejdea propriei vieți pe umerii celuilalt și observați ce se întâmplă cu ei, cu cuplul lor și cum se vede totul din afară, ca la cinema la fimele mute. Puneți împreună doi oameni care se cunosc pe ei înșiși, știu ce nu merge și cum ar vrea să fie viața lor, îți asumă toate astea și pun zilnic osul la treabă, pentru împlinirea viselor lor. Priviți și de data asta filmul mut al vieții/cuplului lor și apoi gândiți-vă în tihnă pe umerii cui să puneți responsabilitatea împlinirii visurilor voastre…

Tu …de unde ești?

Vara cam pe vremea asta a teilor scuturați și a cireșelor duulci…luam vacanță și îmi amintesc cu plăcere ce mare mi se părea vacanța, în care timp de 3 luni aveam timp inclusiv să mă plictisesc și mai spre final să îmi doresc să merg din nou la școală…

Acum mă uit înapoi de parcă într-adevăr am fost plecată într-o altă țară, un alt tărâm – al copilăriei mele. Dacă ar fi să îi dau acum pe loc un nume copilăriei mele i-aș spune Țara de vise, pentru că visam adesea că zbor și că planez cu aripile larg deschise până jos aproape de sol după care mă ridicau curenții de aer lin de tot deasupra copacilor…

Țara din care vii tu, cum se cheamă? Cum era să fii acolo? Îți mai amintești?!

 

6 mai 2015 ora 18,00 la Monarch

Săptămâna trecută am lansat o  Provocare la fericire articol prin care vă anunțam că următoarea Porție de Coaching în parteneriat cu Points of You (TM) România va aborda o tematică foarte personală – aceea a fericirii.

Miercuri 6 mai 2015, între orele 18,00-20,00

în cafeneaua Restaurantului Monarch din Galați, vă invit să discutăm despre ce înseamnă fericirea, de unde o cumpărăm, cât costă, cum o gătim, cu ce ingrediente o combinăm și cum o consumăm, ce facem cu excesul și în ce condiții îl conservăm…Sunt disponibile doar 12 locuri iar participarea implică achitarea unei taxe de 60 de lei.

Cum așa?

veți sări imediat să-mi spuneți că fericirea nu se cumpără, nu se gătește, nu se consumă, nu e niciodată de ajuns…Oare?! Tocmai asta este provocarea… Vă aștept cu mare drag, împreună cu Punctum și The Coaching Game, cele două instrumente profesionale cu ajutorul cărora veți gusta provocarea la fericire!

Provocare la fericire

Este tema pe care o aleg pentru următorul atelier Porția de Coaching & Points of You, care va avea loc în prima săptămână (4 – 8) din mai. Educația pentru fericire este un subiect important care strălucește prin absență și care ar trebui (în opinia mea) să fie o temă prioritară în curricula extrașcolară.

Nu știu câtă lume este conștientă de faptul că lipsa acestui gen de educație ne privează de ani de viață, în care am fi putut trăi armonios. În schimb ne ducem traiul (oarecum) la întâmplare, printre griji, influențe, intimidări, blocaje mentale, automatisme de comunicare și de comportament – multe complet străine eu-lui nostru … Unii oameni sunt prin natura lor mai curajoși și se scutură singuri, citesc, întreabă, caută, aplică, se lovesc, continuă și după ani și cicatrici…răzbesc. După care îi ajută și pe alții să facă la fel. Dar sunt și tineri (și nu numai tineri) care pur și simplu se scufundă sub greutățile artificiale puse de ceilalți (sau chiar de ei înșiși) pe umerii lor. Se pierd pe drum și ce păcat…

Ce e de făcut?

Să rămânem impasibili pentru că așa am trăit și noi, nu ne-a arătat nimeni cum să privim și să înțelegem viața, regulile, părinții, școala, familia, căsătoria, relațiile, obligațiile unui serviciu, societatea,…fără să rămânem blocați în tipare?! Să ne rugăm la Dumnezeu să facă lucrurile mai simple pentru copii noștri? Sau să abordăm serios și deschis tema vieții și a fericirii, pentru ca să învățăm împreună cu ei, cei mai tineri, că se poate trece prin și peste dificultăți, cu mintea întreagă, cu sufletul curat și cu încrederea de sine la locul ei.

Personal optez pentru a doua variantă

iar argumentul cel mai solid pe care îl invoc este acela că se poate trăi frumos și în armonie de la o vârstă cât mai tânără. Mereu mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi aflat despre dezvoltarea personală, despre coaching măcar cu 10 – 15 ani mai devreme… Cred cu putere că tinerii pot să fructifice cel mai bine propria lor viață, numai cu condiția de a fi conștienți de propria lor valoare, de a ști cum să se cunoască, accepte și cum să aibă încredere în ei înșiși, de a dori să trăiască o viață cu sens, trăind în armonie cu sinele și cu toate generațiile care îi înconjoară. Cred cu putere că e datoria noastră de părinți, profesori, prieteni, coach, traineri, bloggeri, jurnaliști, oameni de cultură, etc. să contribuim la educația pentru fericire ( a noastră personală mai întâi și apoi a celorlalți) și asta cât mai repede!

Imaginați-vă

numai câte minute de revoltă, câte ore de întrebări chinuitoare despre rostul lor pe lume, câte zile scăldate în lacrimi de frustrare ale tinerilor, ar fi scutite astfel… Imaginați-vă cum vor porni în viață acești tineri: frumoși, luminoși, puternici pentru că în loc de teamă și neîncrederea în oameni, vor fi învățat să pună un preț onest pe cunoaștere, pe lumină, pe împlinire! Imaginați-vă cum ar fi să contribuiți și voi la această realizare…

Fericirea din oglindă

oglindaVineri dimineaţă m-am trezit că-mi zâmbeşte fericirea din oglindă! I-am făcut cu ochiul complice, în timp ce un zâmbet nesfârşit mi se lărgea pe figură. N-am stat să analizez de ce se petrece aşa ceva, dacă are vreo legătură cu faptul că e vineri (yes) sau cu somnul sănătos pe care l-am dormit. Cu toate astea ştiu că are legătură cu tot ce gândesc şi proiectez în mintea mea conştientă. Vorbesc despre imaginile pe care mi le proiectez: sănătate perfectă, entuzism debordant, creativitate, putere de muncă, eficienţă maximă, armonie, abundenţă.

De ce?

Pentru că ştiu cum e să vezi în oglindă tristeţe, îngrijorare, ştiu cum e să vezi boală, ştiu cum e să nu vrei să ridici capul ca să nu priveşti oglinda. Tocmai pentru că ştiu toate astea am decis că nu le fac loc în mintea mea conştientă. Dacă viaţa îmi va mai aduce astfel de momente voi face cum voi putea mai bine ca să le depăşesc, Dar tocmai pentru că ştiu asta m-am decis (de mai mult timp) să văd în oglindă doar ce vreau eu.

Ce părere aveţi , e posibil aşa ceva?! Aţi avut experienţe similare, şi dacă da, cum a fost pentru voi?

Pe cine te bazezi?

Crowd of peopleChiar aşa, pe cine te bazezi în viaţă, să fie lângă tine, să te înţeleagă, să te ajute la greu, să te motiveze, să te îndemne la repaos când istovirea e aproape, sau să te îndemne la lucru susţinut, pentru că doar aşa se pot face lucrurile bine?!

Să te sprijine

Pe cine te bazezi să îţi lumineze mintea, să îţi aducă claritate în gândire, curaj în acţiune şi capacitatea de pune lucrurile în perspectivă?! Pe cine te poţi baza în orice clipă a vieţii tale, cine îţi poate garanta că va fi veşnic acolo, că va şti ce vrei, ce ai nevoie, ce poţi şi mai ales ce nu poţi face şi să te înveţe?!

Să te facă fericit

Pe cine te bazezi să te facă fericit, să îţi sfinţească fiecare zi a vieţii tale, să dea un sens ambiţiei şi muncii tale, să facă să conteze fiecare zi trăită, fără a avea senzaţia că s-a dus degeaba în faţa televizorului, sau la o nesfârşită bere cu amicii care fac aceleaşi glume nesărate pentru că au rămas fără … sare?!

Parcă aud răspunsurile: mama, tata, soţul, soţia, iubita, iubitul, prietenii, familia, copiii, colegii (ăia mai umani)…Ok dar te-ai gândit vreodată că poate şi ei aşteaptă aceleaşi lucruri de la tine?! Şi ce facem, doar aşteptăm unii de la alţii?!

Adică…

dacă toată nădejdea e în alte persoane (fie ele cele mai dragi şi mai dezinteresate persoane de pe lume) când vor dispărea vrei să spui că se duce şi speranţa ta?! Şi atunci tu ca om la ce îţi serveşti ţie însuţi, care e aportul tău personal la propria fericire şi împlinire, care e contribuţia ta la construirea vieţii tale?!

Antrenează-te

Avem în vieţile noastre oameni de acest fel, slavă Domnului dar nu este cazul să rămânem dependenţi de ajutorul lor, de mentalitatea de „a fi asistat veşnic”, dincolo de momentul maturităţii, acela în care ne luăm în mâini propria soartă. Din acel moment şi până când vei putea fi tu pentru ei toate cele de mai sus ( va veni sigur şi un asemenea timp) dar chiar şi după aceea…învaţă şi antrenează-te ca să te bazezi doar pe tine! În orice clipă bazează-te pe tine, cunoaşte-te şi fii puternic, fii încrezător în forţele tale, în valoarea ta umană.

Bazează-te pe tine! Chiar dacă e dificil acest demers de autocunoaştere şi autoşlefuire este necesar pentru că procesul de realizare ne defineşte ca personalitate, ca individualitate unică. Ne dă valoare în proprii ochi şi însemnătate pentru vieţile altora. Dă o valenţă specială respectului de sine şi oferă trăinicie încrederii de sine! Ceea ce ne dorim, desigur!