Ce dezvăluie pasivitatea stilului de comunicare

Mulți oameni cred că dacă adoptă un stil pasiv de comunicare, acest lucru le va aduce un beneficiu în termeni de liniște interioară, sau poate le asigură un statut de persoană diplomată, care se înțelege bine cu toată lumea. Dar…

Cum arată o atitudine pasivă în comunicare?  Este vorba despre o persoană care alege să nu exprime ceea ce simte cu adevărat, fie afirmă contrariul fie nu vorbește deloc și îi lasă pe alții să vorbească pentru ea/el ( agresivul va prelua mereu conducerea dacă va simți oportunitatea).  Modul pasiv, aproape inert de a aborda o conversație arată despre persoana respectivă o încredere de sine scăzută,  o imagine de sine nesigură,  este un indiciu despre faptul că acea persoană se va lăsa ușor dominată.

Ce dezvăluie stilul pasiv de a comunica?  Persoana care comunică în acest fel lipsit de personalitate dezvăluie prin acest stil exact ce ar vrea să ascundă poate, adică faptul că nu își cunoaște destul propria personalitate, nu  are opinii proprii sau nu și le asumă, prin urmare are dificultăți mari în a lua decizii pentru sine și le lasă mai degrabă condusă. Dar asta nu înseamnă că e mulțumită pe interior cu acest fel de a fi, de a relaționa cu alți oameni și cu sine. În fapt pasivul suferă și adună frustrări pe care le pune apoi pe umerii altuia, într-o zi când forțat de împrejurări va vorbi despre opiniile sale.  Cum credeți…tot prin exprimări neutre.

Ce este în spatele stilului pasiv de a comunica? Frica, tot ea este și aici pe fundal. De data aceasta este frica de a greși în aprecierile pe care le face, neîncrederea/necunoașterea  propriilor capacități de a percepe și a analiza realitatea, teama de a răni/nemulțumi pe alții prin exprimarea propriilor păreri, frica de ce ar putea să urmeze…Și ar mai fi de spus. Rezultatul acestui stil de viață ( comportament, relaționare, comunicare, mod de a privi și a interacționa cu lumea înconjurătoare) este acumularea unei mari cantități de frustrări, generarea continuă a altora noi, plasarea vinei pentru aceste lucruri asupra altora, oricui oricum numai în exterior să fie…

Cum se poate corecta stilul pasiv de a comunica?  Primul pas este acceptarea realității, adică asumarea cu curaj a faptului că da – există o dificultate în identificarea sau în exprimarea opiniilor personale.  Urmează antrenarea atenției asupra propriei persoane,  cu scopul de a observa ce reacții interioare apar în diferite situații și exprimarea lor ( verbalizarea) în conversațiile cu alte persoane. Se începe ușor, pe teme neutre care să nu genereze tensiuni și se repetă experiențele pentru a se dobândi încredere în forțele proprii. Se practică zilnic pentru a se dobândi o obișnuință nouă și sănătoasă cu care treptat se va înlocui obișnuința veche, aceea de a tăcea din principiu. Cu timpul se va trece la subiecte de discuție mai grele. Abia acelea când vor fi fost tratate cu succes și opiniile personale vor fi fost exprimate în mod asumat, abia acele conversații vor aduce încrederea de sine dorită.

Sunt lucruri delicate a căror realizare corectă condiționează direct scopul final de a dobândi încrederea de sine și de a găsi vocea propriei personalități. Sprijinul unui specialist este esențial.

 

 

Ce dezvăluie un mod agresiv de comunicare?

Răspunsul la această întrebare este simplu – FRICA și ar putea părea surprinzător pentru multă lume.  Dacă reflectați puțin veți vedea că răspunsul este logic, doar că nu e o logică evidentă ci una subtilă,  care nu este sesizabilă de la prima vedere.

Cum să fie frică în spatele agresivității ? Ei bine da este frică sub una dintre formele ei de manifestare : frica de a rămâne mai prejos, frica de ridicol, frica de a eșua, frica de a fi privit de ceilalți (martorii) ca fiind o persoană slabă, frica de a-și accepta/arăta vulnerabilitatea sau chiar vina, frica de a se adapta unui alt mod de a face lucrurile decât celui personal, frica de a nu putea controla situația…

Sunt  convinsă că mai sunt și alte forme ale fricii, temerilor, nemulțumirilor personale care pot fi mascate sub un stil agresiv de a conversa. Ideea este că agresorul nu prea își dă seama de asta și de aici poate începe angoasa lui personală, de genul : Oare de ce nu vrea să înțeleagă X ce îi tot spun…

De unde știu eu asta? Păi din experiența personală pentru că am răspuns și eu agresiv în anumite situații dar am trăit și experințe când am primit răspunsuri agresive. După care am analizat, am citit, am învățat cum să gestionez.

Ce arată despre o persoană modul ei agresiv de a conversa? Arată faptul că în interior există un dezacord, o frică, o frustrare, un dezechilibru, o neînțelegere, o supărare, o furtună. Aceste turbulențe ies în afară cu ușurință pentru că presiunea lor e atât de mare încât se manifestă exploziv la orice oportunitate va apărea. Și dacă nu apare…persoana respectivă își va crea ocazia de a da lecții verbale musai în public, deoarece aici este vorba și despre o necesitate de satisfacere a orgoliului.  Stilul e cu atât mai virulent cu cât deranjul interior e mai mare pe moment sau mai vechi, în timp.

Există desigur soluții de corectare, ele implică următorii pași: analiza cu obiectivitate a situației, acceptarea faptului că situația respectivă îî produce un disconfort ( adică o temere, o frică, un dezgust, un prejudiciu…), conștientizarea faptului că emoția identificată anterior îi declașează un anumit tip de reacție verbală,  autoponderarea în exprimare. Cu alte cuvinte frica conștientizată ( interior, nu neapărat expusă verbal interlocutorului de moment) își pierde din virulență, din aciditate, din agresivitate. Ea poate fi exprimată apoi prin cuvinte obișnuite, pe un ton neutru cum ar fi de exemplu: Înțeleg situația dar ceea ce se petrece mie îmi produce un sentiment neplăcut și aș dori să evităm aceste lucruri pe viitor.

Sună altfel nu-i așa? Da…dar ca să se ajungă în termeni amicali la un acord referitor la faptul că există un dezacord…trebuie să ai cu cine 😉 . Sprijinul unui specialist este esențial.

Iată aici cum scrie Andrei Pleșu despre felurile de a vorbi.

Încrederea la puterea +40

Încă este un subiect sensibil pentru o parte dintre femeile care intră în această categorie de vârstă. Continuă din păcate să fie un subiect tabu pentru mulți dintre bărbații care au o asemenea femeie alături. Este motiv de discuție și de panică pentru cei care nu concep că lucrurile se schimbă și își doresc ca raportul de forțe să rămână ca la început. El comandă ea se supune.

Pentru ele a se descoperi cine sunt și a merge cu curaj pe calea aceea, devine deosebit de important. Pentru ei totul devine o amenințare căreia nu știu să-i facă față altfel decât cu un blocaj, cu ceartă, cu pericol de rupere a relației.

În această situație comunicarea dintre cei doi e prima care dispare când ar trebui să fie primul instrument la care să se apeleze. Fără încredere în celălalt, comunicarea  nu merge. Doar că pentru asta e nevoie de două persoane, câte una la fiecare capăt al relației. Și dacă unul a intrat în blocaj și nu mai iese…restul devine ușor de ghicit.

Să înțelegem cât este de importantă decizia și demersul unei femei de peste 40 de ani de a avea încredere în ea însăși. Asta înseamnă un mare efort și consum de energie, pentru o etapă esențială din viața EI, la care are tot dreptul, la fel ca orice om de pe lumea asta. Dacă ea a ajuns în acel punct în care simte că trebuie să știe cine este, cum să aibă încredere în sine, nu are cum să nu meargă mai departe…este un proces natural.

Privind din perspectiva lui, acest proces poate fi înfricoșător (este veșnica teamă de schimbare) doar că depinde numai de EL să nu se ajungă la probleme reale de cuplu. Efortul femeii poate fi înțeles, acceptat și susținut. În procesul acela de schimbare ea e vulnerabilă, pentru că își consumă aproape toate resursele. Dar bărbatul care va înțelege că pentru partenera sa este o nevoie ca de aer, va câștiga prețuirea ei și o va avea alături în viitor o femeie mai puternică, o femeie fabuloasă care va ști că el i-a fost alături.

Hai să apelăm la rațiune. Bărbații pot înțelege că femeile au nevoie de ei să le susțină în transformarea lor. Femeile pot înțelege că acest proces produce teamă partenerilor lor, și pot conduce lucrurile cât mai lin. Orice ar fi de unii singuri ( ea să se regăsească, el să se opună sau să se apere de un rău imaginar)nu pot face ca lucrurile să intre în armonie. Merită să facă un efort reciproc de cunoaștere, de acceptare și susținere. Cred că doar așa relația lor va urca la următorul nivel.

 

Why harm yourself?!

atelier 4Miercuri 27 noiembrie 2013 între orele 18.00-20.00 vă invit la Yoobi pentru o Porție de Coaching. Vom vorbi despre gândurile negative pe care le avem, acțiunile la care ne conduc, efectele lor asupra vieții noastre. Voi aborda tematica autosabotării din perspectiva coaching-ului, adică vom pleca de la realitatea din prezent, vom descrie ce simțim, ce facem, ca să înțelegem ce opțiuni de rezolvare există. După care la final tragem linie și stabilim de comun acord măcar trei pași concreți de schimbare. Vă spun de pe acum că vă voi provoca la discuții, pentru că deși multe lucruri ni se potrivesc tuturor, multe alte lucruri ne diferențiază.

Ce loc mai sigur și mai eficient de a le discuta deschis, vă puteți imagina, altul decât spațiul de coaching?  Argumentele mele forte sunt instrumentele pe care le folosesc la Porția de Coaching : deschiderea, încrederea, abordarea pozitivă, încurajarea exprimării, stimularea schimbării, sprijinirea efortului de transformare, recunoașterea victoriei, consolidarea rezultatelor.  La Porția de Coaching învățăm să lăsăm deoparte critica, suspiciunea, negativismul, teama de a ne exprima opiniile, complacerea în compromis, frica de schimbare, capitularea în fața unui posibil eșec, autosabotarea. De ce să ne facem rău singuri?!

Vă invit cu drag la atelierul nr.4 al Porției de Coaching  pentru a găsi împreună cât mai multe argumente și soluții contra propriilor noastre gânduri, acțiuni, atitudini care ne fac rău.

Participarea este gratuită, dar este condiționată de bună dispoziție și energie, așa că luați-le cu voi!