Ambiguitatea din spatele unui stil pasiv-agresiv de comunicare

Pentru unii dintre noi este dificil să înțelegem o persoană care se manifestă și comunică într-un mod pasiv agresiv, deoarece acest comportament produce confuzie. Ne întâlnim mereu cu persoane care comunică preponderent în acest fel și uneori manifestăm și noi această atitudine dublă. Gândesc că dacă pricepem ce e în spatele acestui stil ambiguu de comunicare, vom putea relaționa mai bine. Hai să privim lucrurile puțin mai atent.

Ce este în spatele unei comunicări pasiv agresive?  Modul în care o persoană își exprimă opiniile verbal (7% prin cuvinte ) și non verbal (93% prin tonul vocii și limbajul corpului )  se numește comunicare. Comunicarea în sine este un proces complex care se petrece într-un un anumit cadru ( participanți, timp, loc) și este influențat de anumiți factori (interiori, exteriori). Un om care simte în interior o reacție agresivă și comunică pasiv, manifestă un mod pasiv agresiv de comunicare. Cu alte cuvinte ar izbucni dar nu-și dă voie sau nu-și permite. (Atenție nu mă refer la reacții de moment, la izbucniri de orgoliu sau la lipsa de educație, mă refer la modul de a comunica, de a relaționa.)

Chestia asta de a fi simultan pe două planuri  produce confuzie și frustrare. Cui anume ? În primul rând chiar celui care procedează în acest fel „de două feluri” 🙂 .  În al doilea rând confuzia este generată și celui /celei cu care se află în conversație. Iată un exemplu care va face imaginea mai clară. Suntem în situația în care intrăm în contact cu o persoană care  este vizibil supărată. Se vede asta pe chipul ei/lui, din mers din atitudine. În mod firesc întrebăm persoana ce are, ce s-a întâmplat.  Surprinzător pentru noi ea sau el ne răspunde cu o voce slabă stând cu umerii căzuți, că totul este ok, că nu s-a întâmplat nimic. Dar simțim că undeva ceva nu se potrivește…

Așa apare confuzia pentru noi, cei care am adresat întrebarea.  În cifre statistice date de teoria comunicării ceea ce răspunde persoana prin cuvinte 7%   nu se potrivește cu restul de 93% adică felul în care a vorbit (tonul vocii 38%)  expresia feței  și  felul în care s-a exteriorizat ( limbajul corpului 55%).

Apare însă și o confuzie  interioară a celui  supărat , care provine din faptul că deși se manifestă într-un mod ales de el însuși ( respectiv de a afirma că totul e ok), nu a obținut ce și-a dorit , dimpotrivă că este și mai furios pe dinăuntru, și mai nemulțumit decât era la început. Adică frustrare. Cum nu înțelege mecanismul prin care a ajuns la starea suplimentară de disconfort, taie brusc discuția și se autoizolează. Acest lucru produce asupra noastră o reacție de nemulțumire ( adică frustrare) deoarece intenția noastră de a-l ajuta nu a reușit.

Dacă situația se repetă de câteva ori, atunci cele două persoane nu își vor mai vorbi prea curând, datorită faptului că vor asocia conversația cu celălalt cu starea de confuzie și de frustare. Hmm…vă sună cunoscut?!

Cum scăpăm de ambiguitatea asta?  Sprijinul unui specialist este esențial pentru persoanele care au în mod constant acest comportament – reacții agresive la interior pe care le reprimă și fie nu le vorbesc deloc fie le comunică pasiv în exterior.  Pentru restul de oameni este folositor să înțeleagă cu ce se confruntă semenii lor dar și ei înșiși, să accepte că aceste lucruri nu sunt simple nici ușor de dus în spate, să înțeleagă că pot ajuta printr-o abordare constructivă a relației, prin alegerea  unui stil asertiv de comunicare.  Despre asta voi scrie în următorul articol.

 

 

Provocare la fericire

Este tema pe care o aleg pentru următorul atelier Porția de Coaching & Points of You, care va avea loc în prima săptămână (4 – 8) din mai. Educația pentru fericire este un subiect important care strălucește prin absență și care ar trebui (în opinia mea) să fie o temă prioritară în curricula extrașcolară.

Nu știu câtă lume este conștientă de faptul că lipsa acestui gen de educație ne privează de ani de viață, în care am fi putut trăi armonios. În schimb ne ducem traiul (oarecum) la întâmplare, printre griji, influențe, intimidări, blocaje mentale, automatisme de comunicare și de comportament – multe complet străine eu-lui nostru … Unii oameni sunt prin natura lor mai curajoși și se scutură singuri, citesc, întreabă, caută, aplică, se lovesc, continuă și după ani și cicatrici…răzbesc. După care îi ajută și pe alții să facă la fel. Dar sunt și tineri (și nu numai tineri) care pur și simplu se scufundă sub greutățile artificiale puse de ceilalți (sau chiar de ei înșiși) pe umerii lor. Se pierd pe drum și ce păcat…

Ce e de făcut?

Să rămânem impasibili pentru că așa am trăit și noi, nu ne-a arătat nimeni cum să privim și să înțelegem viața, regulile, părinții, școala, familia, căsătoria, relațiile, obligațiile unui serviciu, societatea,…fără să rămânem blocați în tipare?! Să ne rugăm la Dumnezeu să facă lucrurile mai simple pentru copii noștri? Sau să abordăm serios și deschis tema vieții și a fericirii, pentru ca să învățăm împreună cu ei, cei mai tineri, că se poate trece prin și peste dificultăți, cu mintea întreagă, cu sufletul curat și cu încrederea de sine la locul ei.

Personal optez pentru a doua variantă

iar argumentul cel mai solid pe care îl invoc este acela că se poate trăi frumos și în armonie de la o vârstă cât mai tânără. Mereu mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi aflat despre dezvoltarea personală, despre coaching măcar cu 10 – 15 ani mai devreme… Cred cu putere că tinerii pot să fructifice cel mai bine propria lor viață, numai cu condiția de a fi conștienți de propria lor valoare, de a ști cum să se cunoască, accepte și cum să aibă încredere în ei înșiși, de a dori să trăiască o viață cu sens, trăind în armonie cu sinele și cu toate generațiile care îi înconjoară. Cred cu putere că e datoria noastră de părinți, profesori, prieteni, coach, traineri, bloggeri, jurnaliști, oameni de cultură, etc. să contribuim la educația pentru fericire ( a noastră personală mai întâi și apoi a celorlalți) și asta cât mai repede!

Imaginați-vă

numai câte minute de revoltă, câte ore de întrebări chinuitoare despre rostul lor pe lume, câte zile scăldate în lacrimi de frustrare ale tinerilor, ar fi scutite astfel… Imaginați-vă cum vor porni în viață acești tineri: frumoși, luminoși, puternici pentru că în loc de teamă și neîncrederea în oameni, vor fi învățat să pună un preț onest pe cunoaștere, pe lumină, pe împlinire! Imaginați-vă cum ar fi să contribuiți și voi la această realizare…