Ascultare şi puţin suflet

imagesinimi-albastre3.pngCe este ascultarea activă şi la ce foloseşte? Este una dintre primele noţiuni pe care le-am studiat în cadrul pregătirii pentru a deveni coach şi de atunci, de când am aflat prima dată despre acest concept l-am inclus în practica mea curentă. Cu alte cuvinte am inclus acest instrument în folosinţa zilnică. De ce am făcut asta? Vă spun imediat şi aşa veţi înţelege singuri dacă e ceva folositor şi pentru cine.

Într-o conversaţie oarecare ce are loc între doi interlocutori, unul vorbeşte iar celălalt ascultă. În timpul discuţiei rolurile se schimbă firesc, uneori lin alteori mai brutal, în funcţie de cei doi, de tema şi miza discuţiei dar mai ales în funcţie de abilităţile de comunicare pe care le au (sau nu).

Hai să analizăm puţin. În postura de vorbitor să spunem că e mai simplu, îţi urmăreşti pur şi simplu firul gândurilor şi alegi cuvintele, frazele potrivite pentru a reda cât mai pe înţelesul celuilalt, mesajul pe care vrei să îl transmiţi. În postura de ascultător ai mai multe de făcut, cel puţin într-o conversaţie cu o persoană dragă. Iar dacă eşti coach, ascultarea este esenţială pentru toată lucrarea ce se va face în aşa zisul spaţiu de coaching, pentru transformarea clientului.

Mă explic imediat. Când asculţi pur şi simplu o poveste cel mai adesea firul spuselor te duce cu gândul la experienţele tale de acelaşi gen cu cele pe care le auzi. Sau dacă nu ai trăit ceva asemănător, gândul îţi fuge la ceea ce ai face tu în acea situaţie. Deja reacţionezi mental la ceea ce auzi. În faza asta ascultarea e de nivel 1, în care practic ascultătorul reacţionează personal la spusele vorbitorului, ba chiar îl întrerupe ( Aaa…ştii ce aş fi făcut eu în locul tău?! Păi, aş fi…) şi duce el la capăt propria poveste. Rezultatul unei conversaţii în care intervine ascultarea de nivel 1 este puţin satisfăcător pentru cel care ar fi vrut să-şi spună până la capăt istorioara.

Ascultarea poate fi dusă însă la un nivel superior, lucru care duce întreaga conversaţie pe un palier mai înalt de satisfacţie. Atunci când ascultătorul îl aude, înţelege şi îi arată vorbitorului prin limbajul non-verbal acest lucru, când el însuşi nu reacţionează la cele spuse pentru simplul fapt că e acolo pentru celălalt, ascultându-i pe deplin povestea, excluzându-se voit din „momentul” celuilalt, ei bine atunci e ascultarea de nivel 2. Vorbitorul se simte respectat, înţeles pentru că a simţit toată atenţia interlocutorului său, care nu l-a întrerupt. Satisfacţia unei asemenea convorbiri e de altă natură decât în primul caz descris. Iar dacă, la inversarea firească a rolurilor, cel care a fost ascultat şi înţeles cu respect atunci când a vorbit, arată celuilalt acelaşi nivel de ascultare şi de preţuire, cred că vă imaginaţi cât de plăcut va fi sentimentul final cu care se vor despărţi cei doi, dorindu-şi să mai stea de vorbă şi altă dată.

Coach sau nu, client de coaching sau nu, toţi avem dreptul şi obligaţia să învăţăm să vorbim unii cu alţii în condiţiile cele mai satisfăcătoare. Şi ca să reuşim avem de învăţat şi de practicat ascultarea. În opinia mea doar printr-o comunicare eficientă relaţiile dintre noi au o şansă de fie de calitate! Şi ar mai fi ceva, pe lângă ascultare, un ingredient special…puţin suflet!

De la Eckhart Tolle citire

sigla-RT.pngCitesc de la o vreme Puterea Prezentului de Eckhart Tolle. Este o lectură densă, care îmi impune un ritm mai lent sau mai rapid, însă nu după iuţeala cu care citesc ochii şi pricepe mintea ci după felul în care simt că am digerat înţelesul. Sunt descrise multe noţiuni abstracte acolo, pe care le regăsesc totuşi palpabile în viaţa de fiecare zi, atât de tangibile încât uneori nu le recunosc. Probabil că nu le văd pe principiul că sunt prea evidente!

Concret fac o legătură între ultimele mele articole, pe tema influenţelor care ne vin din exterior şi ceva ce am regăsit azi, legat de asta la Eckhart Tolle. Ca să cobor din abstract în concret citez din carte şi zic aşa: „Este irelevant faptul dacă emoţile şi gândurile legate de o anume situaţie (nota mea :pe care o trăim) sunt justificate sau nu…Cert este că ne opunem unei situaţii existente, transformând momentul prezent într-un duşman (nota mea:energetic). Ne generăm nefericirea, generăm un conflict între interior şi exterior iar nefericirea poluează!”.

Faza se referă la situaţiile pe care refuzăm să le acceptăm, pentru că le trecem prin filtrul minţii, doar al minţii şi pentru că nu avem control asupra lor aşa cum am vrea, ne opunem, ne lamentăm, spunem în stânga şi în dreapta. Prin asta ne poluăm singuri psihicul, ne putem chiar îmbolnăvi însă îi influenţăm şi pe alţii. Aici am vrut să ajung, la acest gen de influenţe negative. Eckhart Tolle vorbeste tot în acest context şi despre fantoma psihologică, felul în care ne cramponăm în mintea noastră de un eşec din trecut, care ne bântuie periodic şi ne aduce doar prejudicii. Pledoaria lui este pentru eliberare de aceste obiceiuri şi de a fi prezenţi în vieţile noastre, cât mai mult, cât mai mulţi.

Ce părere aveţi?

 

 

15 februarie 2014 – Practică de coaching Galaţi Brăila

15 febr2014Sâmbătă 15 februarie între orele 11,00-13,00 vă invit la practică de coaching.

Pentru aceia care doresc să devină profesionişti în domeniu, coaching-ul înseamnă practică, practică şi iar practică. O continuă învăţare, antrenare, şlefuire a abilităţilor de coaching, deja formate. Simpla trecere printr-un curs teoretic de formare nu ajunge. Din acest motiv antrenarea permanentă reprezintă o prioritate. Cum se poate antrena un coach, altfel decât cu alţi coachi?! Cine face această meserie sau studiază ca să devină coach, ştie bine acest lucru. Din punctul meu de vedere este de valorificat orice oportunitate de a învăţa de la oameni mai bine pregătiţi, din acelaşi domeniu. Dovada că nu sunt singura care înţelege în acest fel, este faptul că astfel de activităţi se desfăşoară de mulţi ani în Bucureşti (şi nu numai). Am participat la asemenea întâlniri în 2011 şi pot spune că experienţa acumulată acolo mi-a consolidat foarte bine noţiunile teoretice pe care le aveam de la cursul de Executive Coaching ( acreditat AoEC), absolvit în noiembrie 2010. Din păcate, o participare la un coaching în practică la Bucureşti înseamnă 2 zile în fiecare lună (una dus, alta întors), dificil din multe puncte de vedere. Iată de ce, am decis să nu mai tânjesc după ceva ce nu se întâmplă şi să trec la acţiune. Aşa am iniţiat la finele anului trecut, împreună cu Silvia Mircioi, acţiunea Coaching în practică Galaţi Brăila, cu dorinţa de a crea această oportunitate şi la noi acasă. Despre cum a fost la întâlnirea din 15 decembrie, unde ne-am adunat 3 coachi, am povestit în articolul Coach in action. Acum dorim să fim mai mulţi, de aceea şi scriu acest articol în cheie foarte explicită, cu speranţa că voi fi pe înţelesul vostru.

Pot participa coachi acreditaţi şi coachi în curs de acreditare. Costurile implică 3 ore pe lună din timpul vostru liber (1 pe drum + 2 de practică efectivă), plus un suc, o apă, o cafea, după preferinţe.

Beneficiile sunt imediate şi pe termen mediu/lung. Concret şi pragmatic vom realiza împreună : schimb de bune practici, de informaţii, de date de contact precum şi experimentarea a diferite modele de coaching. Pe termen mediu şi lung acestă activitate va închega o comunitate de coaching profesionist în zona noastră, indiferent de şcoala de coaching din care provine sau pe care o frecventează cineva în prezent.

Vom onora astfel la propiu, dincolo de nivelul declarativ des întâlnit în ultima vreme, una dintre valorile autentice ale coaching-ului, capacitatea de a realiza transformare, progres, evoluţie.

Cerinţe de la participanţi : *dorinţă de îmbunătăţire permanentă; *deschidere; *dorinţă de a învăţa din experienţa altor coachi; *disponibilitatea de împărtăşi din experienţa proprie; *voie bună, *optimism, *creativitate, *drag de oameni.

Vă rog să confirmaţi participarea voastră în comment-uri la acest articol, pentru ca în funcţie de numărul de participanţi să aleg (şi să anunţ apoi) un loc adecvat pentru întâlnirea din 15 februarie. Aştept veşti de la voi şi vă mulţumesc!

 

5 niveluri de discuţii

Întrebarea Andreei din comentariul ei la articolul meu de ieri, Comunicarea între şabloane şi generalizări, m-a făcut să continui căutarea de înţelesuri. Citind pe internet despre clişeele verbale, despre ce poate fi în spatele exprimărilor general valabile, am găsit articolul intitulat Nevoi fundamentale în comunicare, pe Blog by Bodgan Mândru. Mie personal mi-a limpezit şi mai mult lucrurile şi cred că e de bun augur să fac o completare azi, mai ales că aşa vă şi semnalez şi vouă un material util.

Concret iată legătura dintre nevoia de intimitatedescrisă pe larg în finalul articolului lui Bogdan Mândru şi ceea ce spuneam ieri. Avem modalităţi diferite de a discuta, în funcţie de contextul în care ne aflăm dar mai ales în funcţie de cât de apropiaţi suntem faţă de persoana cu care discutăm. Autorul plasează limitele de distanţă/apropiere pe care le stabilim în conversaţiile noastre, pe 5 niveluri după cum urmează:

Nivelul 5 – discuţiile clişeu, care se referă la fapte şi situaţii ce nu au legătură cu persoanele care comunică. Nivelul 4 – raportarea faptelor, acele discuţii în care referirea la propria persoană este indirectă. ( am auzit că…mi s-a relatat că…). Nivelul 3 – evaluări şi idei personale – discuţii în care referirea la propria persoană presupune un anumit grad de dezvăluire personală (eu cred că…). Nivelul 2 – sentimente, emoţii – acele discuţii în care referirea la propria persoană se realizează la nivel afectiv (îmi place să…, mi-e frica să…) Nivelul 1 – împărtăşire completă – discuţii care presupun deschidere totală, discuţii care se realizează cu persoanele cele mai apropiate (partener, părinte, prieten de suflet, preot, psihoterapeut, etc).

Articolul domnului Bogdan Mândru este mult mai vast decât am redat eu şi merită a fi citit, pentru că aduce o perspectivă mai teoretică asupra comunicării în general dar şi a temei pe care am pus-o ieri pe tapet.

Comunicarea între şabloane şi generalităţi

nodDe câte ori aţi asistat sau aţi fost implicaţi în conversaţii de genul acesta, care se gâtuie între şabloane şi generalităţi? Eu personal de multe ori şi recunosc faptul că aproape întotdeauna am rămas cu o insatisfacţie. De ce? Pentru că simt lipsa elementului uman, e emoţiilor, a autenticităţii, uneori chiar şi a conţinutului. Rămân doar nişte cuvinte chioare, fără înţeles. Ori pentru mine tocmai aici e toată frumuseşea unei conversaţii, partea în care apare omenescul, naturaleţea fiecăruia şi care face legătura dintre cei doi. Cred că liantul unei relaţii, de orice fel ar fi ea este comunicarea, care e vie numai dacă este reală. Ei, asta se aplică de la caz la caz, veţi spune; aveţi dreptate, şi totuşi…

Ştiu că nu e la fel de simplu pentru toată lumea să se deschidă în timpul unui dialog, că sunt necesare multe elemente de siguranţă chiar şi atunci când oamenii se cunosc bine, darămite când sunt abia la stadiul de cunoştinţe… Spun din experienţă proprie că uneori pot trece ani cu nemiluita şi să rămâi ferm convins că nu poţi să te înţelegi cu o persoană, tocmai din acest motiv. Pentru că refuză, sau nu poate, sau îi este teamă să spună în cuvinte, ceea ce simte. Pentru că uneori nu ştie cum să comunice, dar pentru că nu abordează acest lucru deschis, celălalt habar nu are cu ce se confruntă primul. Şi fie muţeşte, nu mai comunică deloc, fie face abuz de cuvinte, o dă pe şabloane şi generalizări, ca să fie în siguranţă. Lucru care în final tot la  sugrumarea comunicării duce. La urma urmei nu te implici cu nimic atunci când dai o replică de genul : Se spune că…. în loc de Părerea mea este … Cred că aici e problema, o lipsă de asumare a opiniei personale, pe care oricum o avem, fie că o verbalizăm spre exterior fie că nu. Şi uite aşa se duc naibii relaţiile interpersonale şi încrederea. Din lipsa de comunicare autentică.

Hai să dau un mic exemplu ca să fiu mai clară. Cum vi se pare următoarea convorbire?

„- Ce părere ai despre subiectul …? – În general acest lucru este abordat superficial aşa că majoritatea oamenilor îl interpretează aşa….  – Bine dar totuşi cum îl percepi tu?  – Hm…nu-mi place.   – De ce?  – Pur şi simplu nu îmi place; nu ştiu de ce; nici usturoiul nu-mi place… – Mda,…răspuns tipic…ce să zic!”

Am redat un fragment dintr-o discuţie reală în care primul interlocutor domnul X este interesat de opinia celui de-al doilea, domnul Y, despre o anumită temă (am pus puncte puncte pentru că nu e relevantă în contextul acestui articol). Primul răspuns al lui Y e o generalitate, un răspuns din statistici, nicidecum unul despre opinia sa, pe care i-a cerut-o X. Care insistă să afle ce crede interlocutorul său şi primeşte un răspuns clar de închidere. Ca încheiere bagă şi X un şablon, sau poate tot o generalizare (tipic pentru categoria….de oameni din care şi tu Y faci parte).

Oare de ce ambii parteneri ai conversaţiei s-au simţit nemulţumiţi şi au abandonat convorbirea?! Şi cum ajută şabloanele verbale,  referirea la opinii general valabile comunicarea dintre două fiinţe vii, care de fapt vor să relaţioneze?! Părerea voastră este folositoare pentru mine şi vă ia un singur minut să o lăsaţi în comentarii, mai jos. Vom pregăti astfel împreună o nouă porţie de coaching, despre comunicare.

Căutări

cautarisigla-RT.pngÎntâmplător sau nu trăiesc o perioadă de introspecţie. A început către finele anului trecut şi constat că se amplifică pe zi ce trece. E foarte posibil să aibă legătură şi cu faptul că am început anul cu tema Tot ce e mai bun în tine, la atelierul Porţia de coaching din 21 ianuarie 2013 dedicată valorilor personale. După atelier cineva mi-a spus că nu a dormit toată noaptea, pentru că începuse căutarea…Aceeaşi temă am abordat-o ca speaker la întâlnirea din 23 ianuarie 2014 – Coaching Support Group Galaţi, doar că sub o altă formă, mai scurtă dar nu mai puţin profundă decât la atelierul meu personal, unde am timp 2 ore posibilitatea să lucrez cu toţi participanţii. La finele speach-ului cineva m-a îmbrăţişat cu entuziasm şi m-a privit cu ochi umezi, de emoţie. O altă căutare a început probabil…

Chiar dacă nu este primul atelier, nici prima dată când vorbesc în public, ecoul este prelungit şi asupra mea. Pregătirile le încep cu câteva săptămâni inainte, citesc, filtrez, decantez, îmi găsesc inspiraţia, apoi scriu şi revin asupra ideilor capturate pentru a le finisa. Apoi le caut latura practică ca să le pot exemplifica uşor. Prin urmare dacă mă gândesc bine, o cauză pentru căutările mele de acum, ar fi complexitatea temei în care e clar că încă gravitez – valorile personale, roata vieţii, căutarea fericirii, definirea împlinirii, munca pentru îndeplinirea obiectivelor propuse pentru 2014…O altă cauză sau mai degrabă circumstanţă este momentul, etapa de viaţă în care mă aflu dar mai ales felul în care mă proiectez în viitor. Pentru cei care cred că ceea ce fac la atelier sau în general în activitatea de coaching şi comunicare, mă lasă neatinsă şi că vorbesc doar din teorie, articolul de faţă este un răspuns: lucrez mereu cu mine însămi. De când mă ştiu am avut o componentă de interiorizare care mi-a pus aşa o etichetă de „prea mare seriozitate”. Chiar dacă nu a fost pe primul loc, totuşi pentru mine a fost şi este firesc să petrec timp cu mine, să mă întreb cine sunt, ce vreau, ce rost am pe lumea asta. Odată cu anii, cu trecerea prin experienţe definitorii de viaţă ( o mare dragoste, un divorţ urât, despărţirea forţată de fiica mea cea mare, boala şi pierderea fulgerătoare a mamei) necesitatea mea de a căuta s-a aprofundat. Prin trecerea timpului şi prin efortul meu de a înţelege sau de a mă lăsa uneori dusă de val, unele căutări şi-au găsit finalul, dar nu toate…

Sunt curioasă cum este pentru voi? Cât de important este să vă puneţi întrebări şi să găsiţi răspunsurile? Când vă opriţi şi când continuaţi căutările?

Tot ce e mai bun în tine!

abstract_curcubeu_rogvaivSau Porţia de coaching dedicată valorilor şi obiectivelor. Dacă nu ştii încă ce valori te definesc şi îţi călăuzesc viaţa, dacă nu ştii încă ale cui sunt acele valori în care crezi, ale tale sau ale altcuiva, dacă ai nevoie să înţelegi ce vrei şi cum poţi să dai tot ce e mai bun în tine, vino la Porţia de Coaching din 21 ianuarie 2014. Punem întrebări, dăm răspunsuri, vorbim despre valori, ce sunt, la ce ne servesc, cum ne conduc ele viaţa şi cum ne stabilim obiectivele astfel încât să le şi realizăm.

Chiar dacă ştii despre toate astea ceva, tot e loc şi pentru tine la atelier, pentru că vei afla că lucrurile sunt într-o permanentă transformare, valorile nu sunt statice, nici obiectivele. În plus ascultând opiniile celorlalţi primeşti informaţii preţioase. Contează ce vei/vom face cu ele, cum vei/vom da apoi tot ce e mai bun în tine/noi!

Strategia de regenerare

sigla RTinimi-albastre1.pngDuminică dimineaţă am prins o emisiune Poveştile României, în reluare, pe unul din posturile tv la care nu m-am uitat niciodată până acum. În timp ce mă plimbam din telecomandă pe mai multe canale, căutând ceva care să meargă la cafeaua de dimineaţă, aia prima…, mi-a atras atenţia faptul că pe banda care rulează continuu în partea de jos e ecranului era scris ceva de genul: Vă atenţionăm că în această emisiune apare cuvântul cultură! M-am oprit şi i-am ascultat, i-am privit.

Cei doi purtau o conversaţie amicală în faţa camerei de luat vederi.  Vorbeau despre a fi român în prezent, despre cum a fost pe vremea lor, şi oare cum va fi România, ce vor crede şi ce vor face oamenii în viitorul apropiat. Realizatorul emisiunii Sabin Gherman, jurnalist si publicist  şi invitatul său un actor al cărui nume nu îl cunosc, au lăsat să se vadă pasiunea pentru cultură, cărţi, adevăruri universale, dorinţa ca românii să iasă la lumină aşa cum sunt ei cu adevărat! Erau impresionaţi de faptul că doi elveţieni studiază asiduu limba română ca să poată înţelege mai bine opera lui I.L.Caragiale pe care îl joacă, îl montează pe banii lor, la ei acasă şi de când l-au descoperit au rămas uimiţi pe veci de geniul autorului.

Din toată discuţia lor mi-a rămas lipită în creier, pe undeva…, ideea de regenerare pe care prezentatorul emisiunii a legat-o cu tristeţe şi cu realism de învăţământul de azi, de calitatea slabă a textelor din manualele de literatură şi de istorie, din educaţie în general de unde spunea el ” lipseşte strategia de regenerare„. Dincolo de realitatea mesajului şi tristeţea constatării gândul mi-a zburat la ceea ce putem face fiecare dintre noi ca să contribuim la regenerare.

Începând cu propriile persoane putem să ne debarasăm de mentalităţile învechite, de obişnuinţele de a gândi negativ, de a ne descuraja dinainte de a porni la drum, de a ne considera mai puţin valoroşi. Am câştiga în schimb o modalitate modernă de a gândi, în concordanţă cu viaţa noastră actuală, am dobândi o gândire pozitivă, optimism, dorinţa şi obişnuinţa de a ne descoperi şi fructifica întregul potenţial de care dispunem. Cum?

Prin coaching, prin parcurgerea unui program construit special pe nevoile fiecăruia, asistaţi fiind de un specialist în schimbare şi dezvoltare personală, adică de un coach. La fel ca în natură regenerarea va înseamna o schimbare, o transformare, o metamorfoză a omului într-un om mai bun pentru el, familia sa şi comunitatea căreia îi aparţine. Am abordat aceste lucruri şi în alte articole, gen Coaching-ul transformă sau Coaching impact. La fel ca în natură schimbarea, regenerarea sunt esenţiale fiind procese legate de viaţă, de ciclurile sale fireşti de înnoire, progres şi evoluţie.

Şterge praful şi du-te cu putere către vârf!

sigla-RT.png

Am dat recent peste un material excelent din punctul meu de vedere, despre ce reprezintă şi cum trebuie identificate punctele tari ale oamenilor. Aşa am pus de încă un articol cu care să vă captez atenţia şi să vă provoc pentru anul 2014. Ca să aibă timp să încolţească sămânţa (informaţia) şi să rodească ( o vom ajuta să facă pui la următoarele Porţii de Coaching) , lansez ideea încă de pe acum. Bineînţeles că nu am ajuns la această informaţie, despre care vă spun imediat ce şi cum, întâmplător dar asta e prea puţin relevant acum. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este faptul că atrage atenţia dar mai ales deschide o cale de combatere a faptului că în toată lumea asta mare, se pune reflectorul pe punctele slabe şi se consumă resurse uriaşe pentru întărirea lor. Ceea ce în esenţă nu e rău dar veţi vedea de ce nu e bine. Prin concentrarea pe minusuri, oamenii, echipele din care fac parte, companiile respective, rămân tot în zona de mediocritate şi chiar dacă au acces la instruiri şi tehnici moderne, vor reuşi în cel mai bun caz doar să evite repetarea aceloraşi eşecuri. Vor realiza o minimizare a riscurilor respective. Dar cum e asta pentru cei care vor mai mult, vor să atingă excelenţa? Total insuficient.

Atunci ce e de făcut? Tom Rath and Barry Conchie arată în cartea lor Strengths Based Leadership, o metodă de a conduce prin fructificarea punctelor tari. Se pune accentul pe ceea ce merge bine şi în mod natural. Adică pe oameni. Oamenii priviţi ca resurse inepuizabile! Autorii descriu punctele de putere ale oamenilor, prin următoarea ecuaţie = talent (calităţi native) + cunosţinţe dobândite prin învăţare, educaţie, practică + abilităţi (părţi ale unei acţiuni sau capacitatea de a face anumite acţiuni). Concluzia lor este că excelenţa poate fi atinsă doar prin fortificarea punctelor tari şi gestionarea punctelor slabe în opoziţie cu stilul actual de management de întărire a punctelor slabe şi conservarea punctelor tari.

Altfel spus, mai pe înţelesul tuturor ar fi aşa: ai grijă la punctele tale slabe şi controlează-le dar cultivă-ţi punctele tari, dacă vrei să fii cel mai bun! Cum să faci asta? Începe prin a-ţi găsi puterea, descoperă ce puncte tari ai şi antrenează-le. Altfel, vei continua ca şi până acum, doar să te concentrezi pe ce nu merge bine, să investeşti în „dregerea” găurilor, uitând sub un strat gros de praf talentele, cunoştinţele şi capacităţile tale.

Şterge praful şi du-te cu putere către vârf! Cine te-ar putea împiedica să reuşeşti?!

Lasă-mi un comentariu dacă ştii dar mai ales dacă nu ştii răspunsul, dar vrei să îl afli.

Am încredere în mine!

esteemEste o afirmaţie puternică atât pentru cel care o spune faţă de el însuşi dar şi faţă de ceilalţi. Este primul lucru care se vede la o persoană, nivelul de încredere pe care şi-l acordă. Peste asta se suprapune în mod fericit sau mai puţin fericit (depinde de cine oare?!) imaginea de sine. Adică felul în care ne privim noi pe noi înşine. Dacă e unul pozitiv şi optimist, atunci încrederea de sine creşte sau e la un nivel satisfăcător. Ghici cum „dansează” încrederea ta atunci când percepţia ta  e negativă, în proprii tăi ochi…Adaugă la asta şi percepţia celorlaţi despre tine când eşti în starea de neâncredere. Ce fac toate astea pentru tine? Dinamită curată…

Există soluţii, pot avea loc transformări şi una dintre metodele de schimbare este coaching-ul. Pentru că îţi dă puterea extraordinară de a scoate la suprafaţă omul minunat care eşti pe dinăuntru!  În seara asta la Yoobi voi distribui o altă porţie de coaching, despre respect şi încredere. Avem nevoie de ele ca să încheiem anul 2013 cu optimism. Avem nevoie de respect şi încredere ca să planificăm şi să realizăm multe împliniri pentru 2014!