Chiar dacă nu știu…

Chiar dacă nu sunt conștienți, toți oamenii posedă o anume frumusețe și noblețe interioară. Și chiar dacă fiind în necunoștință nu o celebrează, toți oamenii simt că este ceva important, ceva nedefinit, care trăiește pe dinăuntrul lor cumva independent de viața exterioară, dar de care se simt separați…Cu toții ne punem întrebarea la un moment dat ce este viața, viața noastră, e doar o alergare de acasă la serviciu-școală-piață-bancă-plătit facturi și altceva nimic?!

Chiar dacă nu sunt conștienți de omenia și de frumusețea lor interioară, toți oamenii o manifestă. Atunci când spun unui semen trist vorbe de încurajare, sau când ajută un om aflat la nevoie, ori de câte ori oamenii fac ceva cât de puțin dar din tot sufletul, pentru un alt om care le-a cerut sau nu ajutorul, atunci dispare acea separare a exteriorului lor de propriul interior. Sentimentul de separare se diluează ori de câte ori cineva le mulțumește cu toată inima pentru binele făcut, sau le zâmbește sincer și le transmite un gând curat, sau le validează omenia pe care au manifestat-o undeva…cândva…demult.

Așa se trezește în interior un bulgăraș de foc care le încălzește pieptul și le redă strălucirea din ochi. Pentru unii lucrurile astea pică în uitare, însă pentru alții începe de aici călătoria spre interiorul lor. Călătoria conștientă spre Sine. Pe drum se vor descoperi pe ei înșiși, vor înțelege că sunt speciali și ei dar și ceilalți oameni și vor învăța, vor dori și vor acționa astfel încât să își facă o viață împlinită din acel punct mai departe. Lucrare grea dar importantă.

Voi ați văzut pe stradă oameni cu ochii goi? În oglindă i-ați văzut?! Și de acolo încolo ce ați făcut pentru ei…pentru voi înșivă?

Oamenii sunt frumoși și nobili pe interior, chiar dacă încă nu știu asta! Poate dacă vom vorbi mai mult și cu mintea deschisă despre aceste lucruri vom reuși să trăim mai bine unii cu ceilalți și mai ales noi cu noi înșine.

Atunci când (vrei să) meriți o răsplată

Ați trăit vreodată sentimentul acela de a vrea să meritați ceva, o vacanță, un lucru bun, un moment frumos cu un om drag ?! Sunt convinsă că da, mai ales în copilărie când știați că dacă vă faceți lecțiile la timp, dacă ordonați prin cameră sau chiar în toată casa până venea mama de la serviciu…părinții vă recompensau măcar cu o îmbrățișare și o vorbă bună, dacă nu cumva și cu prăjitura preferată.

Ca adult e altfel

deoarece răsplata pe care o vei fi meritat la capătul eforturilor tale, ți-o oferi chiar tu. Asta face lucrurile cel puțin la fel de interesante, din punctul meu de vedere. De ce? Vă explic îndată.

Satisfacția lucrului dus la capăt

m-a făcut de multe ori să strâng din dinți atunci când oboseala sau orele înaintate mă ispiteau să abandonez. De multe ori am și făcut-o pe principiul lasă că oricum tot eu le fac, tot eu le voi rezolva pe toate…Dar în acele momente, tihna mult dorită îmi era stricată tocmai de conștiența inconsecvenței mele. Știam și nu știam că lucrurile sunt simple și simplu de gestionat.

Până când

am citit despre puterea extraordinară a integrității și a autenticității personale. Autorul român Domnul Milion explică în cartea sa Cum să te îmbogățești în timp ce dormi, cât este de benefic să fii egal cu tine însuți în tot ce faci. Cu alte cuvinte să gândești înainte de a vorbi, să spui ce ai gândit, să faci ceea ce ai spus că vei face. Nimic mai mult, nimic mai puțin de atât. Nu contează că vorbele le-au auzit și alții, că te-ai exprimat cu martori …hihi..ca să zic așa. Adică nu doar în acea situație se aplică mecanismul acesta. El funcționează perfect mai ales când ești doar tu cu tine. Dacă ți-ai propus să realizezi o activitate, să obții un anume rezultat, FĂ-O!

Faci mare conomie de energie

Când ești în acord cu tine însuți/însăți și egal/egală în ceea ce gândești – afirmi- faci, ei bine atunci lucrurile se armonizează rapid în viața ta. De unde te chinuiai teribil să gândești „enșpe” planuri, le povesteai cuiva, și altcuiva în căutarea de soluții sau de parteneri sau doar ca să socializezi…deodată se instalează o liniște prolifică. Cum se menține acest stadiu mulțumitor din viața ta? prin consecvență adică continuă să îți propui scopuri posibil de atins, adică rezonabile și respectă-(te) le! Continuă să menții armonia și egalitatea între cele gândite, vorbite, făcute de tine, pentru tine sau pentru ceilalți. Continuă să fii rezervat în a povesti oricui despre asta…ține lucrurile pentru tine o vreme…va fi micul tău secret care te va face să zâmbești pe dinăuntru. Vei economisi o cantitate de energie foarte mare, pe care apoi o vei fructifica minunat la realizarea dorințelor tale ( scopurile propuse mai demult). Fii consecvent!

Asta te face integru și autentic

Ai putea crede că dacă procedezi așa cum am explicat mai sus, ești egoist sau nepăsător față de alți oameni. La o analiză mai atentă, de mai mare adâncime a implicațiilor, vei înțelege însă că exercițiul practicat și dus la îndeplinire, de a fi egal cu tine însuți, te învață de fapt cum să fii integru și autentic. Asta vine la pachet cu armonia, cu împlinirea. Și din acel moment (știi că) meriți cu siguranță o răsplată! Ca de exemplu să îți oferi un răsărit la Vama Veche în acordurile Bolerou-ului lui Maurice Ravel…

 

Împlinirea – sursă de energie

În mod cert pentru mine anul 2015 este un an al împlinirilor. Prima jumătate a anului a stat sub semnul Points of You,  metodă în care m-am certificat în februarie și cu ajutorul căreia am lucrat cu mult mai mult impact și eficiență, la atelierele de coaching și comunicare.

Apoi la momentul vacanței, mi-am împlinit un vis pe care l-am construit timid o lungă vreme – câțiva ani. Am așteptat oarecum cu neîncredere dar și cu răbdare, să îndeplinesc condițiile favorabile în care să se întâmple ceea ce îmi doream, adică o deplasare într-un loc special, exotic, cu oameni primitori, calzi și generoși. Am trăit împreună cu fiicele mele un crâmpei din viața de pe alte meleaguri și acum, afirm cu recunoștință că a fost minunat.

Ca în orice vacanță n-au mers toate pe roate, doar că de data asta eu eram altfel pe dinăuntru și m-am adaptat mai ușor ca altă dată…Lucru care a făcut o mare diferență, diferența dintre a-ți strica singur cheful fiind atent la orice minus care apare și a te simți pur și simplu extraordinar, pentru că îți îndeplinești un vis!

Împlinirea asta e lucru mare! Așa am constatat încă o dată, câtă energie am primit și cât bine mi-a făcut acest lucru. Mi-a încărcat bateriile și m-a pregătit pentru un nou început. Apropo de început…e timpul să ne vedem la un nou atelier Porția de Coaching la care să vorbim fix despre asta: Împlinirea ca sursă de energie. Voi reveni cu detalii.

Provocare la fericire

Este tema pe care o aleg pentru următorul atelier Porția de Coaching & Points of You, care va avea loc în prima săptămână (4 – 8) din mai. Educația pentru fericire este un subiect important care strălucește prin absență și care ar trebui (în opinia mea) să fie o temă prioritară în curricula extrașcolară.

Nu știu câtă lume este conștientă de faptul că lipsa acestui gen de educație ne privează de ani de viață, în care am fi putut trăi armonios. În schimb ne ducem traiul (oarecum) la întâmplare, printre griji, influențe, intimidări, blocaje mentale, automatisme de comunicare și de comportament – multe complet străine eu-lui nostru … Unii oameni sunt prin natura lor mai curajoși și se scutură singuri, citesc, întreabă, caută, aplică, se lovesc, continuă și după ani și cicatrici…răzbesc. După care îi ajută și pe alții să facă la fel. Dar sunt și tineri (și nu numai tineri) care pur și simplu se scufundă sub greutățile artificiale puse de ceilalți (sau chiar de ei înșiși) pe umerii lor. Se pierd pe drum și ce păcat…

Ce e de făcut?

Să rămânem impasibili pentru că așa am trăit și noi, nu ne-a arătat nimeni cum să privim și să înțelegem viața, regulile, părinții, școala, familia, căsătoria, relațiile, obligațiile unui serviciu, societatea,…fără să rămânem blocați în tipare?! Să ne rugăm la Dumnezeu să facă lucrurile mai simple pentru copii noștri? Sau să abordăm serios și deschis tema vieții și a fericirii, pentru ca să învățăm împreună cu ei, cei mai tineri, că se poate trece prin și peste dificultăți, cu mintea întreagă, cu sufletul curat și cu încrederea de sine la locul ei.

Personal optez pentru a doua variantă

iar argumentul cel mai solid pe care îl invoc este acela că se poate trăi frumos și în armonie de la o vârstă cât mai tânără. Mereu mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi aflat despre dezvoltarea personală, despre coaching măcar cu 10 – 15 ani mai devreme… Cred cu putere că tinerii pot să fructifice cel mai bine propria lor viață, numai cu condiția de a fi conștienți de propria lor valoare, de a ști cum să se cunoască, accepte și cum să aibă încredere în ei înșiși, de a dori să trăiască o viață cu sens, trăind în armonie cu sinele și cu toate generațiile care îi înconjoară. Cred cu putere că e datoria noastră de părinți, profesori, prieteni, coach, traineri, bloggeri, jurnaliști, oameni de cultură, etc. să contribuim la educația pentru fericire ( a noastră personală mai întâi și apoi a celorlalți) și asta cât mai repede!

Imaginați-vă

numai câte minute de revoltă, câte ore de întrebări chinuitoare despre rostul lor pe lume, câte zile scăldate în lacrimi de frustrare ale tinerilor, ar fi scutite astfel… Imaginați-vă cum vor porni în viață acești tineri: frumoși, luminoși, puternici pentru că în loc de teamă și neîncrederea în oameni, vor fi învățat să pună un preț onest pe cunoaștere, pe lumină, pe împlinire! Imaginați-vă cum ar fi să contribuiți și voi la această realizare…

Speranţa are termen de valabilitate?!

valbUneori discutând cu oamenii, în timpul unor conversaţii plăcute şi aparent uşoare, discuţia ajunge invariabil la o zonă umbrită, în care se simt pe dedesubt regrete pentru că lucrurile nu s-au petrecut prea bine. După care pentru încurajare, apare pe final o notă de optimism, ideea că parcă mai avem acolo o mică speranţă că totul va fi bine şi pentru noi. Este vorba despre cei doi care stau de vorbă (dar ideea are evident aplicabilitate mai largă). Speranţă şi schimbare, două cuvinte simple care provoacă atâtea reverberaţii înauntru, încât e greu să le vezi profunzimea.

Cum adică mai avem speranţă?!

De parcă speranţa ar fi ceva aşa ca grişul din cămară. Stă cuminte în punga ei/lui până când vine cineva şi îl chinuie cu lingura sau îl uită acolo, sa-l mănânce fluturii. Oare speranţa are şi ea un termen de valabilitate, aşa cum are şi grişul? Eu cred că da, are şi din acest motiv ar fi păcat să fie lăsată să se învechească neluată în seamă, în întunericul cămării sufletului nostru. La fel ca şi schimbarea, ambele au un potenţial imens, ambele stau în pungile lor, puse bine pe raft şi rămân uneori… neumblate. Le putem lăsă aşa mai departe, pentru că ştim exact ce se va întâmpla : fix nimic.

Dar dacă am umbla din când în când la ele?

Ce s-ar putea oare întâmpla, dacă am umbla periodic la pungile din cămară? Speranţa s-ar înnoi, schimbarea s-ar petrece, cămara s-ar umple de toată energia pozitivă care se degajă din pungile deschise. În sufletul cămară ar pătrunde lumina nouă, a persoanei care devii, prin înnoire şi schimbare. Termenul de valabilitate al speranţei este împlinirea iar cel al schimbării este evoluţia, progresul omului faţă de el însuşi. Voi ce părere aveţi?

E un lucru de făcut cu grijă pentru că doar noi avem acces acolo, în cămăra proprie. Intrăm pe teritoriu sacru şi tocmai de aceea tot ce lucrăm acolo ne aduce împlinire şi bucurii. Şi nu uitaţi că mai sunt şi alte pungi, cu înţelepciune, dărnicie, îngăduinţă, dragoste, răbdare, hărnicie, multe altele. Ele ce termene de valabilitate au? Le-aţi mai verificat?!

Pe unii nu pot să-i sufăr

Mi-am pus această problemă de foarte multe ori, pentru că am simţit nevoia să înţeleg ce se întâmplă. Întrebarea şi căutarea mea avea scopul de a trece dincolo de prima impresie, aceea evidentă pentru care mi-au displăcut unele persoane. Adică de ce mă supără de exemplu faptul că unii oameni (cu care interacţionez, evident că nu e vorba toată suflarea) spun minciuni sau sunt incorecţi, sau manifestă superficialitate, impoliteţe, lipsă de respect, etc.

Ce e în spatele reacţiei?

Am găsit o posibilă explicaţie într-un pasaj din cartea Umbra scrisă de Adrian Nuţă, care în esenţa sa, spune că tot ceea ce ne irită la un om este de fapt un aspect al propriei noastre personalităţi, pe care nu îl conştientizăm încă sau nu îl acceptăm ca fiindu-ne propriu. Adică cum am putea tocmai noi să fim aşa, precum oamenii cei mai supărători?! Exclus!

Acelaşi lucru

Mai simplu spus există şi în noi, se manifestă şi în noi acele lucruri pe care le condamnăm la alţii. Iar lecţia este să acceptăm asta, să înţelegem că şi noi mai spunem câteodată o minciună, mai călcăm pe lângă linia corectă, mai picăm în tentaţia superficialităţii, avem momente în care nu acordăm respectul cuvenit, sau nu acceptăm că pot exista şi alte soluţii, mai bune decât ale noastre, etc.

Avem multe de învăţat în călătoria noastră către noi înşine. Dacă ar fi să rezum totul la ideea articolului de azi aş zice că esenţial este să ne cunoaştem şi să ne acceptăm aşa cum suntem. Făcând acest exerciţiu onest, noi cu noi înşine, ulterior ne va fi uşor şi firesc să-l facem şi cu ceilalţi. Poate fi calea spre armonizare interioară dar şi a relaţiilor cu restul oamenilor. Până la urmă chiar e imposibil de acceptat ideea că avem în noi, că putem să manifestăm (în anumite condiţii, desigur) un comportament supărător, la fel cum fac şi ăia nesuferiţi? Eu cred că nu. Voi ce părere aveţi?

Dar şi mai interesant ar fi să-mi spuneţi cum credeţi voi că vă ştirbeşte asta (asumarea acestui lucru adică) personalitatea, potenţialul de dezvoltare, şansele de a vă împlini?

 

Pe cine te bazezi?

Crowd of peopleChiar aşa, pe cine te bazezi în viaţă, să fie lângă tine, să te înţeleagă, să te ajute la greu, să te motiveze, să te îndemne la repaos când istovirea e aproape, sau să te îndemne la lucru susţinut, pentru că doar aşa se pot face lucrurile bine?!

Să te sprijine

Pe cine te bazezi să îţi lumineze mintea, să îţi aducă claritate în gândire, curaj în acţiune şi capacitatea de pune lucrurile în perspectivă?! Pe cine te poţi baza în orice clipă a vieţii tale, cine îţi poate garanta că va fi veşnic acolo, că va şti ce vrei, ce ai nevoie, ce poţi şi mai ales ce nu poţi face şi să te înveţe?!

Să te facă fericit

Pe cine te bazezi să te facă fericit, să îţi sfinţească fiecare zi a vieţii tale, să dea un sens ambiţiei şi muncii tale, să facă să conteze fiecare zi trăită, fără a avea senzaţia că s-a dus degeaba în faţa televizorului, sau la o nesfârşită bere cu amicii care fac aceleaşi glume nesărate pentru că au rămas fără … sare?!

Parcă aud răspunsurile: mama, tata, soţul, soţia, iubita, iubitul, prietenii, familia, copiii, colegii (ăia mai umani)…Ok dar te-ai gândit vreodată că poate şi ei aşteaptă aceleaşi lucruri de la tine?! Şi ce facem, doar aşteptăm unii de la alţii?!

Adică…

dacă toată nădejdea e în alte persoane (fie ele cele mai dragi şi mai dezinteresate persoane de pe lume) când vor dispărea vrei să spui că se duce şi speranţa ta?! Şi atunci tu ca om la ce îţi serveşti ţie însuţi, care e aportul tău personal la propria fericire şi împlinire, care e contribuţia ta la construirea vieţii tale?!

Antrenează-te

Avem în vieţile noastre oameni de acest fel, slavă Domnului dar nu este cazul să rămânem dependenţi de ajutorul lor, de mentalitatea de „a fi asistat veşnic”, dincolo de momentul maturităţii, acela în care ne luăm în mâini propria soartă. Din acel moment şi până când vei putea fi tu pentru ei toate cele de mai sus ( va veni sigur şi un asemenea timp) dar chiar şi după aceea…învaţă şi antrenează-te ca să te bazezi doar pe tine! În orice clipă bazează-te pe tine, cunoaşte-te şi fii puternic, fii încrezător în forţele tale, în valoarea ta umană.

Bazează-te pe tine! Chiar dacă e dificil acest demers de autocunoaştere şi autoşlefuire este necesar pentru că procesul de realizare ne defineşte ca personalitate, ca individualitate unică. Ne dă valoare în proprii ochi şi însemnătate pentru vieţile altora. Dă o valenţă specială respectului de sine şi oferă trăinicie încrederii de sine! Ceea ce ne dorim, desigur!

 

Imaginaţi-vă

imaginatie-300x300Imaginaţi-vă cum ar fi să ai posibilitatea de a-ţi reface locuinţa pe dinăuntru, folosind aceleaşi elemente de construcţie, fără a le deteriora ba chiar sporindu-le trăinicia, în timp ce locuieşti în continuare acolo. Imaginaţi-vă cum ar fi să fii propriul arhitect, şef de şantier, constructor, expert în aranjamente interioare, şi tot ceea ce îţi doreşti să poţi realiza chiar tu? Cât de tare ar fi chestia asta?!

Chiar se poate

Ei bine prin coaching exact asta i se întâmplă clientului. Cu sprijinul coach-ului îşi dă seama de omul care este pe dinăuntru şi începe să utilizeze altfel materia primă, resursele = valorile personale pe care le are în dotare. Înţelege la un nivel mult mai profund cine este, se cunoaşte şi mai ales îşi dă seama cine poate fi (care este potenţialul său). Tocmai de aceea se spune că prin coaching oamenii îşi ating potenţialul, exact la asta se referă: oamenii înţeleg cine pot fi şi apoi depun eforturi alături de coach pentru a se împlini, de a deveni acel (potenţial) cineva. Este o reamenajare interioară, făcută fix pe măsura şi pe gustul său, cu un rezultat cert şi mult mai bun!

În acest context de coaching, competiţia cu sine capătă sens şi finalitate. Imaginaţi-vă!

De data asta şi în imagini

inimi-albastre1.pngPoate vă amintiţí faptul că în luna ianuarie am susţinut atelierul Porţia de Coaching cu titlul Tot ce e mai bun în tine! despre valori şi obiective. Am vrut neapărat să deschid anul cu acest subiect, ca să transmit celor care au nevoie, energie şi impuls pentru a acţiona, în direcţia propriei împliniri.

Aceeaşi temă am abordat-o într-o formă mai redusă, din cauza timpului de vorbire alocat, la întâlnirea Coaching Support Group din 23 ianurie 2014. Articolul despre eveniment este disponibil aici. Deşi iniţial am dat şi link-ul către filmuleţ revin asupra acestei decizii, pentru a respecta dorinţa unora dintre participanţi.

Până una alta nu uitaţi că mâine servim împreună o altă porţie de coaching, despre Temperament, Comportament, Comunicare. Detaliile pentru mâine sunt aici pe blog.

Nevoia de comunicare

comunicare maslovNevoia de comunicare este una dintre cele mai importante nevoi umane pentru că datorită (şi cu ajutorul) ei facem efortul de a ieşi din carapacea noastră şi a interacţiona cu alţi oameni, atunci când avem nevoie de socializare. Adică de căldură, prezenţă şi înţelegere umană. Şi când anume ne prisosesc toate acestea?! Se poate lăuda cineva cu asta? Unii oameni pur şi simplu nu ştiu cum să comunice dar sunt şi mulţi alţii complet lipsiţi de interes faţă de acest subiect. E dreptul lor la urma urmei!

Abraham Maslow aşează pe nivele ierarhice nevoile de bază ale oamenilor, începând cu cele de susţinere a vieţii plus nevoia de siguranţă. O dată asigurate acestea intervin nevoile sociale, de a fi iubiţi, acceptaţi, de a aparţine unui grup, unei familii, unei comunităţi. Pe nivelul următor vine nevoia de recunoaştere, de apreciere şi de respect, faţă de sine dar şi a celorlalţi faţă de individ. Peste toate, la cel mai înalt nivel este nevoia de împlinire, de a trăi o viaţă care înseamnă ceva important pentru omul însuşi dar şi pentru cei dragi lui, pentru cei din a căror comunitate face parte.

Este o simplă toană a cuiva care are de toate ( serviciu, salariu bun, relaţii, statut social recunoscut, respect)? Aşa ar putea părea pentru cei care judecă şi rămân captivi în stratul superficial de înţelegere. Maslow dar nu numai el consideră că este cea mai importantă nevoie umană, care îi conduce pe oameni spre realizări remarcabile. Munca unui om este cu atât mai valoroasă cu cât este mai dificilă, complexă, generoasă şi reprezintă un real folos pentru cât mai mulţi oameni. Nimic nu poate fi mai inutil decât ceva realizat impecabil dar care nu serveşte la nimic, nimănui şi avem atâtea exemple în jur strălucitoare şi goale de sens…

Cum ar fi societatea noastră dacă tot mai mulţi oameni ar trăi vieţi împlinite, ar fi în armonie cu ei înşişi, ar fi mai atenţi la nevoile celorlalţi? Câţi dintre noi înţelegem că o comunitate puternică se compune din indivizi puternici, care se respectă pe ei dar şi pe ceilalţi? Câţi dintre noi îşi pun măcar problema în acest fel sau chiar fac ceva constructiv?!

Am fost mereu de părere că nevoia de comunicare este una esenţială. Omul e o fiinţă socială, nu poate trăi singur, nu-şi găseşte împlinirea dacă nu relaţionează cu alte persoane, măcar şi pentru a-i spune cuiva două vorbe. Armonia relaţiilor dintr-o famillie, dintr-un colectiv, dintr-o organizaţie , se construieşte temeinic iar liantul este comunicarea dintre oameni, pentru satisfacerea nevoilor din piramida lui Maslow.

Eu am plasat nevoia de comunicare în zona mediană a piramidei, între nevoile sociale ale oamenilor. Voi unde îi vedeţi locul şi ce rol îi atribuiţi? Vă ia un singur minut să postaţi un comentariu cu răspunsul vostru. Sunt curioasă ce opinii aveţi, le aştept cu interes!