Vorbind despre succes

Din toate părțile se pune presiune socială pe noi să fim oameni de succes. Atât de mult și de tare ne presează totul (inclusiv noi pe noi înșine), atât de fără busolă am ajuns să navigăm în chestia asta aiuritoare…încât plătim deja un tribut de viață și de sănătate, prea mare.

Ce este dincolo?

Vă semnalez aici un articol pe această temă – Dincolo de succes – oamenii obosiți, cu dorința de a vă pune voi pe voi pe gânduri…astfel încât să vă faceți timp și pentru a trăi, nu numai pentru a munci!

Vă doresc o sâmbătă frumoasă tuturor!

 

 

 

Nici un meci nu se câştigă din tribună

sigla-RT.pngAm auzit această remarcă în timpul unei emisiuni tv, şi mi-a rămas lipită în auz, dacă pot spune aşa. M-a frapat faptul că această propoziţie concentrează în ea toată esenţa unui proces de schimbare, de transformare, de atingere a rezultatelor dorite, de împlinire a obiectivelor stabilite. Poate că nu e de mirare faptul că am asociat imediat cele auzite cu procesul de coaching, cu rostul în sine al acestei meserii, având în vedere că mă gândesc aproape continuu la chestiile astea…

Sunt curioasă cum vi se potriveşte această afirmaţie, în domeniul vostru de activitate sau în viaţa personală. Vă rog să comentaţi într-un post scurt la acest articol.

Ideea este că dacă vrem să câştigăm e cazul să coborâm în arenă, acolo unde are loc lupta şi să intrăm în miezul ei. Sigur că nu e obligatoriu. Unii ar spune chiar că nu e pentru toată lumea, că mai trebuie să şi piardă cineva pe lumea asta. Sunt parţial de acord cu această opinie, deoarece orice om are de dat în viaţa lui, în anumite momente (etape) nişte bătălii importante, chit că vrea chit că nu vrea.

De ce ar renunţa din start la şansa de a câştiga?! Cu cine se dau bătăliile importante? Aici vă rog pe voi să continuaţi…

 

 

Cum îţi clădeşti încrederea?

invingatorCu grijă! Chiar dacă sună ca în bancurile seci, este cel mai adecvat răspuns. Chestiunea încrederii în propriile forţe apare în minte sub diferite forme: cum să reuşesc asta, cum arată un om care are încredere în el, ce spune ce face, cum să îmi menţin încrederea, ce să fac ca să-l domin pe oponentul meu? Pentru mulţi oameni devin chinuitoare toate aceste întrebări, atâta timp cât se concentrează pe problema în sine – lipsa de încredere (şi de rezultate) şi nu pe rezolvarea ei.

Concret

Într-o asemena situaţie, în care lăsăm mintea să cantoneze în ceaţa îngrijorării, gândurile gravitează constant împrejurul ideii de lipsă de încredere în sine. Cu alte cuvinte mintea este ocupată tot timpul cu asta, cu gânduri care nu ajută, deoarece întreţin starea de demotivare şi drept urmare firească acţiunile (rezultatele lor de fapt) rămân mediocre. Cum ar putea să conducă la succes o gândire mediocră?! Întrebarea este retorică, evident. Mai mult decât atât continuă dialogul interior cu îndemnuri de genul: Trebuie să fac ceva cu chestia asta, ar fi cazul să…, iar n-am fost în stare să fac … Exprimările de acest gen chiar dacă nu par să fie negative, au un efect rapid de creştere a nemulţumirii.

Cine face toate astea?

Atâta timp cât nu vei da cu onestitate răspunsul la această întrebare, nu vei deschide calea către schimbarea în bine. Dacă eşti într-o asemena dilemă (aparentă) de a fi preocupat de creşterea încrederii dar de a ajunge totuşi să (îţi) faci mai rău înseamnă că a venit timpul.

Este momentul să

te cunoşti, să îţi acorzi atenţie în mod conştient pentru a descoperi cine eşti, ce ştii să faci bine, ce îţi place cel mai mult dintre toate activităţile tale, din ce ai putea să îţi faci o carieră sau măcar să începi, ce vrei de fapt de la tine şi de la viaţa ta. Pentru fiecare om răspunsurile diferă, în funcţie de vârstă, de mediul în care trăieşte şi care îl condiţionează social.

În concluzie

Încrederea este o lucrare care se pregăteşte prin stabilirea unor obiective. Cum ştim dacă le-am atins? Păi le atribuim nişte indicatori de măsurare adică rezultate. Buun…Continuăm să lucrăm la fundaţie, ne propunem alte rezultate şi muncim ca să le obţinem. Apoi ne clădim încrederea cu fiecare reuşită, o facem să crească prin repetare, o consolidăm cu fiecare acţiune finalizată cu succes. Treptat încrederea în sine devine o resursă esenţială de sprijin. Şi nu doar pentru persoana în cauză cât şi pentru cei apropiaţi.

Cum aşa?

Vă invit pe voi să continuaţi această idee ……………………………………………………..

 

Ne trebuie valori!

isSimţim cu toţii că peste tot au apărut non valorile. Asta ne împovărează şi ne face să trăim urât. Ce sunt valorile personale am tot vorbit la Porţia de Coaching şi pe blog, cum le putem accesa e o altă discuţie, pe care fiţi siguri o voi continua. Vreau să vedeţi însă o altă perspectivă, care vine din partea unui om care studiază şi predă etica aplicată.

Definiţii

De la Wikipedia enciclopedia liberă aflam iute că: Etica (din greacă ἦθος ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm? 

Tot de acolo vedem că: Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze filosofic situații, dileme din lumea reală.Un rol central în etica aplicată îl joacă argumentarea bazată pe cazuri. Țelul urmărit este cel al identificării convergențelor, în cazuri determinate, dintre analizele făcute din perspectiva unor teorii etice diferite.

Argument

Necesitatea unei „injecţíi” de valori în societatea contemporană, în lumea socială, politică, financiară, în educaţie, în sănătate, oriunde în lumea largă este o certitudine pentru mulţi dintre noi.

Iată ce are de spus un profesor universitar despre aceste lucruri, în emisiunea Garantat 100% cu Julien Săvulescu, profesor de etică aplicată şi directorul centrului de etică aplicată de la Oxford. Daţi un click mai jos.

Întrebare

Voi ce părere aveţi?

Porţia de Coaching împlineşte un an!

1 anProiectul meu Porţia de Coaching Atelier împlineşte în luna iunie un an de existenţă iar blogul asociat Porţiei de Coaching a pornit din septembrie 2013. Pentru mine este o realizare importantă, de suflet şi nu spun vorbe mari când o cataloghez astfel. Mulţi dintre voi ştiţi la ce mă refer deoarece aţi participat la „faptele” de coaching şi comunicare. Prin aceste ateliere oferite gratuit am adus aproape de oameni comunicarea şi coaching-ul, si le-am tradus cumva în termeni practici pentru a fi înţelese. Dincolo de asta v-am oferit ocazia de a accesa prin exerciţii, nişte instrumente utile pentru rezolvarea problemelor voastre zilnice, cum ar fi: construirea/consolidarea încrederii de sine, determinarea şi folosirea valorilor personale, fixarea unor obiective şi realizarea lor, îmbunătăţirea relaţiilor sociale prin comunicare corectă ( vorbire-ascultare-feedback-temperament-comportament), secrete ale limbajului trupului, ce fel se dă şi cum se primeşte un feed-back, armonizarea vieţii – roata vieţii… Am vorbit despre multe lucruri interesante la ateliere şi vom continua să o facem.

Cu alte cuvinte vă invit în data de 16 iunie 2014 ora 18,00 la Yoobi, la atelierul dedicat reacţiei la întrebări. Cu frica de fi supuşi întrebărilor ne întâlnim toţi, la serviciu, la facultate dar mai ales acasă, în viaţa personală. Iată de ce este folositor să ştim cum să lucrăm cu această teamă. Ştim că întrebările nu pică bine oricând şi nu trebuie adresate oricum. Cu toate acestea ne lovim de ele „on daily basis” cum ar zice unii.

Am pus la dispoziţie articole pe blog Cum reacţionăm la întrebări? şi Ce va zice lumea? Daţi un simplu click pe fiecare titlu şi intraţi în tema propusă pentru atelierul din 16 iunie. Cu alte cuvinte vă aştept la atelier, ca să aflaţi despre întrebări ce sunt, cum să le înţelegeţi, cum să le folosiţi, cum să reacţionaţi la ele, cum să evitaţi un răspuns direct.  Vă rog să-mi confirmaţi participarea printr-un comentariu la acest articol sau şi mai simplu pe un e-mail chiar aici

 

Cum reacţionăm la întrebări?

inimi-albastre3.pngpuzzleMajoritatea oamenilor au un sentiment de disconfort atunci când li se pun întrebări. În multe cazuri este posibil să fie îndreptăţiţi să se irite şi să dezvolte un comportament defensiv ca urmare a interogatoriului la care sunt supuşi. Sau mai bine spus din cauza stilului de a li se pune întrebările, care le dă senzaţia de interogare. În multe cazuri însă poate fi şi o sensibilitate exagerată. Spun asta pentru că întrebările au rostul lor esenţial în viaţa noastră. Dacă sunt bine alese, corect formulate şi adresate la momentul oportun, pot fi de mare ajutor, pentru că provoacă răspunsuri şi uneori schimbări extraordinare. Vă explic imediat ce şi cum.

Să luăm ca exemplu o relaţie (de prietenie, de familie, profesională, nu contează) şi contextul ei mai larg. În timpul în care interacţionează cei doi sau mai mulţi actori implicaţi în relaţie, oamenii discută între ei. Au zilnic nevoie să afle lucruri unii despre alţii (să-şi completeze puzzle-ul) dar şi să transmită mesaje unii altora. Aceste două procese (de a cere informaţii şi de a transmite mesaje) au loc în viaţa oricui, se întâmplă aproape simultan şi atât de firesc încât ne-am obişnuit să le considerăm deloc importante. Din acet motiv le acordăm prea puţină atenţie şi am devenit uşor uşor inadaptaţi la a înţelege, stabili, menţine, îmbunătăţi, respecta o relaţie. Consider că din acest punct de vedere suntem în pericol! Am devenit intoleranţi.

Atunci când un mesaj nu trece limpede de la vorbitor la ascultător, apare nevoia de clarificare. Aşa îşi face apariţia prima întrebare dintr-o conversaţie. După care în funcţie de răspunsul primit, ascultătorul poate continua cu alte întrebări, pentru a afla tot ce are nevoie sau pentru a-şi clarifica foarte bine informaţia pe care a primit-o. Îşi întregeşte imaginea celor auzite, aşa cum se pun piesele într-un puzzle, pentru a compune imaginea de ansamblu. Când  se schimbă rolurile, celălalt vorbeşte şi primul ascultă, procesele sunt aceleaşi. Ceea ce este absolut normal.

Mai departe logica e simplă: întrebările au rol de clarificare şi atâta timp cât sunt adresate cu bun simţ, sunt formulate corect nu avem motive să reacţionăm negativ. E timpul să ne educăm în acest sens, să avem mai multă răbdare să ascultăm înainte de a vorbi, să înţelegem înainte de a reacţiona, să învăţăm ce întrebări se pun şi ce cuvinte se folosesc, astfel încât rezultatul convorbirii să fie pozitiv şi mulţumitor pentru cei implicaţi.

Afirm cu convingere că modul în care reacţionăm la întrebări, ne afectează relaţiile. Un alt factor la fel de important este felul în care ascultăm şi comunicăm. Comunicarea face parte din aşa numitele aptitudini sociale (soft skills) şi este o artă pe care o putem învăţa cu toţii, dacă vrem să avem relaţii excelente. Dacă nu…continuăm să rămânem în pericol!

Provocare pentru bloggeri

imagesDin categoria „Hai să facem şi ceva concret pe lângă activitatea virtuală” îmi doresc ca BGG să continue să promoveze oameni şi valori. Comunitatea bloggerilor gălăţeni şi brăileni, care se adună din când în când şi din ce în ce mai cu folos, sub numele deja cunoscut de Blog Gathering Galaţi (BGG) a organizat anul trecut pe lângă BGG 2, 3 şi 4 şi o lansare de volum de poezie. Laura Negoi a fost sufletul acelui eveniment, care s-a derulat la Paris Cafe, pe terasa decorată de toamnă cu frunze arămii şi de oameni cu lumânări. Protagonistul a fost poetul Claudiu Komartin cu cartea sa de poezii – Cobalt. Detalii despre seara aceea puteţi găsi în articolul meu Porţia de magie.

 Vă propun să repetăm experienţa, de data aceasta cu proză Iuliana Costiuc Seidl – Scara lui Iacov si Sticla lui Klein. Aşa încât haideţi să alegem o zi de vară şi un loc frumos, poate chiar în natură (gen pic-nic, sau pe apă, sau în turnul de tv, de ce nu?) unde să intrăm împreună în atmosfera cărţiilor Iulianei. Concret aş vrea să ştiu cu cine voi face echipă, care sunt ideile voastre de concretizare a evenimentului.

Mie una mi-ar plăcea ceva mai puţin formal, un eveniment viu şi nu unul amorţit în „costum la 4 ace” cu fraze politicoase şi corecte d.p.d.v. diplomatic. L-am putea conecta cu o expoziţie de desen sau de artă fotografică, e loc pentru orice. De aceea şi apelez la creativitatea din comunitatea bloggerilor, unde ideile şi efervescenţa tinereţii abundă. Va fi nevoie de sponsorizare pentru o noapte de cazare pentru Iuliana dar şi pentru locul de desfăşurare a evenimentului. În plus va fi necesară şi o promovare adecvată a acţiunii în sine dar mai ales a sponsorilor. Ştiţi cam cum stă treaba, că nu e prima acţiune de acest gen.

Datele mele de contact sunt aici intraţi cu un simplu click iar în 2 minute îmi spuneţi opinia/propunerea voastră. Sau şi mai rapid, puneţi un comentariu la acest articol.

Atelier despre ascultare

Picture1Dragii mei prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi (încă) interesaţi de relaţiile interpersoale, de comunicare, de dezvoltare personală, vă anunţ cu plăcere faptul că următoarea Porţie de Coaching o dedic ascultării. Argumentul favorabil alegerii acestei teme a fost acela că pentru a înţelege şi a răspunde unui om cu care stai de vorbă, este strict necesar să îl asculţi. Ascultarea, tăcerea este o parte esenţială a exerciţiului de a relaţiona.

Luni 12 mai 2014 vă invit la cafeneaua Yoobi, între orele 18-20 unde suntem primiţi cu drag întotdeauna. Condiţiile de participare sunt la fel cum le ştiţi, adică bună dispoziţie la purtător, deschidere pentru temă, disponibilitate pentru a răspunde provocărilor pe care vi le voi propune sub forma unor întrebări, că nu degeaba mi-s coach şi expert în comunicare. Abia aştept să vă revăd şi să dăm din nou drumul la treabă, după atâtea pauze (meritate) de Paşti şi de 1 Mai.

Atelierul despre ascultare este pentru cei care ştiu câte ceva despre latura silenţioasă a comunicării dar şi pentru cei care încă nu ştiu mare lucru despre asta. Vom analiza împreună mecanismele înţelegerii unei conversaţii la care putem asista în trei ipostaze : ca observator ( nu neapărat neutru şi veţi vedea la Porţia de Coaching de ce spun asta) ca interlocutor, adică alternativ şi vorbitor şi ascultător.

Vom vorbi despre ascultare, ce este, de câte feluri poate fi, de ce să ne antrenăm aptitudinea de ascultător…Pentru aceia dintre voi care simt nevoia şi au timp să parcurgă câteva noţiuni pregătitoare, vă recomand articolele Ascultare şi puţin suflet, Ascultarea de nivel 3 şi A fi sau a nu fi deschis.

Datele mele de contact sunt aici şi vă rog să îmi scrieţi. Durează doar 1 minut şi astfel voi şti şi eu de voi!

 

Comunicare – comuniune

inimi-albastre1.png“Comunicarea autentică este comuniune – realizarea unităţii (nota mea uniunea cu Fiinţa care este unică, reprezintă întregul), care este iubirea. De obicei aceasta se pierde din nou foarte repede, cu excepţia cazului în care puteţi rămâne prezent suficient timp pentru a împiedica mintea să revină la vechile ei obiceiuri. De îndată ce mintea şi identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteţi voi înşivă, ci vă identificaţi cu imaginea voastră mentală şi începeţi să jucaţi din nou jocuri şi roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals (nota mea acela creat de minte, spre deosebire de sinele adevărat sau suflet). Sunteţi din nou o minte umană care pretinde că este o Fiinţă umană, interacţionând cu o altă minte, jucând drama numită “iubire”.

Eckhart Tolle Puterea Prezentului

A fi sau a nu fi…deschis

sigla RTOm-liber-300x198Hai să vorbim puţin şi despre asta, despre a fi sau a nu fi deschis în relaţia cu ceilalţi oameni, în familie, în general. Părerea mea personală este că aici este vorba despre atitudinea în sine, pe care o avem sau nu, depinde doar de noi. Eu una nu pot să cred că poţi fi deschis doar cu unii oameni iar cu alţii nu. Exclud din acest context situaţiile în care este necesar să ne protejăm pe principiul de pe vremea bunicii „În oala acoperită nu cade nici un gunoi”. Adică în acele situaţii în care cunoaştem destul de bine realitatea şi personajele încât avem convingerea că o deschidere ar putea să ne aducă prejudicii. Deşi ar fi de discutat şi aici destul, nu asta e ţinta acestui articol.

Rămân astfel în discuţie situaţiile în care cunoaştem oameni noi, suntem puşi în ipostaze interesante, ni se deschid oportunităţi. Şansa de a explora, de obţine rezultate noi, mai bune, diferite faţă de ce am avut în trecut, şansa de a atinge un potenţial de dezvoltare mult mai mare apare doar dacă avem mintea deschisă. Şi puţin noroc…ar adăuga cineva, de acord! O gândire deschisă aduce cu sine posibilitatea de accesare a mai multor instrumente din dotarea proprie ca sa zic aşa. Mai multe arme din arsenal puse la treabă pot aduce mai multe rezultate! Puterea de percepţie creşte prin deschidere, şi nu numai ea. Cum să vedem cu ochii închişi?!

În comunicare şi mai ales în coaching, deschiderea este la fel de importantă ca şi deprinderea a asculta. Fără ea nu se leagă lucrurile. Cum aşa? Iată: în spaţiul de coaching pe care îl crează coach-ul, clientul găseşte un loc virtual desigur, în care se află în siguranţă, îşi poate exprima gândurile, este ascultat cu respect, grijă, confidenţialitate, poate da o voce opiniilor sale fără a fi judecat şi catalogat. Fapt care îi dă confort şi încredere. Aceste elemente stimulează atitudinea de deschidere mai întâi în comunicare şi apoi uşor uşor în gândire, în a lua decizii, a trece la acţiune pentru propriul interes.

Hai să vizualizăm împreună şi celălalt tablou, acela în care în conversaţia de coaching, clientul rămâne blocat în parametrii lui de protecţie, închis, necomunicativ, pentru că este atât de deprins să fie închis încât nu concepe altfel. Vă imaginaţi că nu va merge, coach-ul oricât de priceput ar fi nu va reuşi să afle mare lucru de la clientul său. Pentru că oricât de mult efort ar depune comunicarea este rezultatul unui proces care se face de ambele părţi implicate. Ei şi? Care e problema? În general nu ar fi niciuna.

Dar dacă abordăm lucrurile din perspectiva atitudinii, putem înţelege cum funcţionează deschiderea ca un instrument de cunoaştere. Este ca o uşă pe care decizi la un moment dat să o descui şi să o dai în lături, de perete. Prin deschizătura largă ies şi intră multe: informaţii, sentimente, gânduri, amintiri, experienţe noi, oameni, câte şi mai câte. Te poţi cunoaşte pe tine dar şi pe ceilalţi mult mai mult, pentru că te plasezi în condiţia de a avea cum să faci asta. Dar dacă alegi să ţii uşa crăpată şi blocată pe dinăuntru cu piciorul, alegi voit să limitezi calea de cunoaştere la un culoar îngust şi zgârcit. Ceea ce oricum este altceva decât o uşă complet încuiată!