Am atâtea poduri de construit…

pod curcubeuAşa i-a răspuns tâmplarul din poveste (aceea cu care am încheiat aseară Porţia de coaching) fratelui cel mare, când a fost rugat să nu plece, să mai rămână ca să repare prin gospodărie una alta…Cred că avem cu toţii multă treabă de făcut, aşa ca în povestea  cu fraţii certaţi. În loc să ridicăm garduri înalte, care să ţină în afara vederii noastre, situaţiile neplăcute în care am intrat cu voie sau fără voie, am putea construi poduri pentru rezolvări. Ştiu, ştiţi că este ceva complicat, care se face cu multă răbdare, efort, drag de oameni. Dar gândiţi-vă ce merită mai mult? Să te înconjori rapid, de garduri, până când te închizi, te izolezi, sau să construieşti, să deschizi o cale?! Răspunsul la această întrebare e diferit de la om la om, de la situaţie la situaţie, de la moment la moment.

Există întrebări care determină un proces de căutare a răspunsului, care ne transformă; nu răspunsul aflat cât căutarea lui. Cel mai frumos este că aceste întrebări au ecou, căutarea se multiplică, se ramifică şi poate conduce la mai multe soluţii de rezolvare. În coaching le spunem întrebări puternice; deloc întâmplător.

Tot ce construim cu valorile personale, rezistă. De ce? Pentru că ele sunt cele mai trainice materiale de construcţie pe care le are un om la dispoziţie, chiar dacă uneori nu ştie sau nu este conştient de acest lucru. Mi-am dorit ca aseară să fi ridicat cât de puţin colţul perdelei care acoperă valorile personale, adică tot ce e mai bun în voi. Dacă am reuşit sau dacă nu, spuneţi-mi prin comentarii. Le aştept cu interes şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine, la atelierul de aseară!

Pitch-ul Georgianei

smOpenConnect # 4 Galaţi din 9 ianuarie 2014 a avut loc la Yoobi. Am votat pitch-ul Georgianei Vânău, pentru că mi-a plăcut cel mai mult, felul în care a povestit cu pasiune şi entuziasm, despre ceea ce îi place cel mai mult să facă, marketing-ul on-line. Celebrele instrumente Facebook, Twiter, Google +, LinkedIn sunt reţele social-media, care se pot utiliza drept de canale de comunicare, pentru promovarea unei afaceri. Georgiana a câştigat cele mai multe voturi, drept pentru care îi transmit şi în acest mod felicitări şi mult noroc în cariera de marketing on-line.

Din pitch-ul ei am înţeles că dacă mă pricep şi fac acest lucru, de una singură, pot ajunge doar până la un punct, dincolo de care nu voi mai avea timpul, nici expertiza necesară. Ar trebui să fac doar asta, să stau (e un fel de spune că doar nu stai degeaba) pe internet, să urmăresc instrumentele de măsurare a audienţei, să postez peste tot, doar la orele cele mai indicate de vizitare, indicate de statistici, şi multe alte chestii strict tehnice, de care nu prea am auzit.

Soluţia oferită de Georgiana este angajarea unui expert în domeniu. Atunci ai avantajul că el ştie toate secretele unei asemenea meserii, care datorită suportului său virtual, este extrem de dinamică. La viteza cu care se schimbă astăzi echipamentele şi apar versiuni noi de programe, e musai să aplelezi la un specialist care asta face, tot timpul, îţi promovează afacerea pe ce canal sau reţea de socializare on-line, doreşti. Aşa află de tine lumea şi potenţiali vizitatori ai site-ului tău se pot transforma în potenţiali clienţi ai afacerii tale, pentru că te vor găsi mereu on-line, datorită expertului care va face asta pentru tine. Iar la final potenţialii clienţi se pot converti în clienţi pentru produsele şi serviciile pe care le oferi, cu o viteză mai mare decât dacă nu ai apela la ajutorul internetului şi te-ai baza doar pe marketing-ul clasic (ca să zic aşa).

Eşti on-line deci exişti, a fost concluzia zilei, la care au contribuit şi celelalte intervenţii de câte 1 minut (adică pitch-uri), (vezi lista lor aici) dar şi şedinţa de mentoring susţinută de Gabriel Ursan – despre e-mail marketing. Informaţiile transmise s-au completat într-un fel armonios, fiind toate într-un fel sau altul sub marea umbrelă a internetului.

Iureş de emoţii pentru 1 minut cronometrat

Azi dimineaţă am cuvântat la OpenConnect nr.2 Galaţi. Din nou la Yoobi, după porţia de coaching de aseară, din nou în iureş de emoţii, de data aceasta pentru doar acel 1 minut cronometrat. Despre ce puteam eu să vorbesc acolo altceva decât despre pasiunea mea : coaching-ul?! Mi-a făcut o reală plăcere să văd că un astfel de subiect prinde la public, chiar şi atunci când e la „concurenţă” amicală cu blogging-ul, cu terapia prin rezonanţă sau cu grija pentru siguranţa familiei. La urma urmei toate cele spuse de cei care au susţinut pitch-uri înaintea mea au în vizor pe termene mai lungi sau mai apropiate cam acelaşi lucru : o viaţa mai echilibrată, mai armonioasă. Cum putem avea aşa ceva? Ocupându-ne de ceea ce ne place şi ne pasionează, cum a spus Gabriel Ursan, îngrijindu-ne din vreme şi la timp sănătatea, şi prin metode alternative cum ne-a reamintit Mihaela Jantea, sau asigurându-i pe cei dragi împotriva unor posibile riscuri, cum a arătat Cornel Trofimov.

Şi pentru noi înşine, ce am mai putea face, pe lângă toate cele de mai sus? Putem să ne creştem calitatea vieţii prin adăugare de plus valoare, cu ajutorul antrenamentului pentru schimbare = coaching. Arta transformării umane!

Pitch cu cafea

Dacă la prima ediţie OpenConnect la Galaţi am stat confortabil în sală şi am savurat o cafea cu pitch, de data asta voi servi un pitch cu cafea. Cu alte cuvinte joi 28 noiembrie 2013 voi fi unul dintre vorbitori şi voi livra un discurs de 1 minut despre plus valoarea pe care o aduce coaching-ul unui manager şi afacerii sale. Adaugă plus valoarea vieţii tale prin coaching – arta tranformării umane!

După care voi merita o cafea bună, marca Yoobi.