Miercuri este despre cercuri

Mi-am făcut de ieri cărare 🙂 către tema episoadelor de viață circulare. Întrebarea zilei de miercuri este dacă ați trăit așa ceva vreodată? Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori până acum, să simt că în anumite momente din viață, mi s-au pus în față aceleași situații doar că la un alt nivel de acțiune și de înțelegere. Cam ca un fel de cerc pe care l-am parcurs pe circumferință în ani de zile și ajungând la final mă trezeam (la nivel conștient) în apropierea punctului de unde plecasem, dar venind din sens opus. Iar în momentul în care am închis bucla am știut la nivel intuitiv că am încheiat o etapă de viață și am pornit o alta…

„Cercurile” mele au fost pe diferite domenii: părinții, copiii, viața personală, cea profesională. Unele s-au închis și au rămas în urmă. Altele m-au condus în spirală ascendentă, strunindu-mi dar și alimentându-mi curiozitatea pentru ce urmează, astfel că am observat că pășesc cu mult interes mai departe. Știu că tema de azi și dezvoltarea ei (voit )succintă este cam eliptică dar tocmai de asta doresc să știu: la voi cum este geometria? Cerc, pătrat, linie sau punct?