Puterea de a învăţa din critici

sigla RTimagineVoi vorbi la Conferinţa Imagine Leadership, organizată de AIESEC – Galaţi în perioada 20-21 februarie, la Complexul Muzeal de Ştiinţe – Grădina Botanică mai pe scurt . Le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţia de a fi speaker, mă simt onorată!

Cred că un conducător autentic operează cu un set de valori personale, printre care există şi puterea de a învăţa din critici. De aceea voi aborda în intervenţia mea ceva din această zonă delicată. Capacitatea de a extrage din criticile (de bun simţ) pe care le primim, acele aspecte ale noastre care sunt de îmbunătăţit, ne diferenţiază ca oameni, în multe feluri. La fel cum şi capacitatea de a spune asertiv unui om, ce anume este de şlefuit la atitudinea sa. Adică postura opusă aceleia de a primi feedback. Diferenţierea asta multiplă apare ca un joc al luminii, care este aruncată pe pereţi de o suprafaţă cu faţete; sau ca un joc al umbrelor …depinde de fiecare la ce se concentreză : la lumini sau la umbre. Suprafaţa care ricoşează e orgoliul, iar faţetele sunt tot atâtea câte carate are fiecare ego în parte…Cu cât hrănim mai mult orgoliul personal cu atât şlefuim mai tare încă o faţetă. Sigur la final lucrarea arată minunat, cristalul e o operă de artă dar…cine va mai putea pătrunde prin el, până la esenţa acelui om învelit în propriul orgoliu?! Cine mai poate vedea ceva într-o oglindă care dă înapoi o imagine compusă, multiplă? Întrebarea de fapt este cine îşi doreşte să înveţe din ceea ce i se întâmplă în viaţă şi nu este doar una retorică. Leaderii în opinia mea au nevoie de acest lucru poate mai mult decât ceilalţi pentru a putea să îşi îndeplinească misiunea : de a conduce, a inspira, a motiva oamenii, de a lucra împreună cu ei.

Vorbeam mai sus despre o diferenţiere a oamenilor în funcţie de felul în care reacţionează la criticile primite. Unii înţeleg imediat iar alţii nu. Unii aleg să fructifice alţii ignoră, ba chiar o iau personal şi se supără. Iată la ce mă refer mai exact: 

Cei care înţeleg din prima au deprinderea de a-i asculta pe oameni, atunci când li se adresează. Asta pentru că ei practică nivelul al 2lea de ascultare, în care îşi concentrează atenţia pe tema discuţiei, pe ceea ce le comunică interlocutorul lor. În felul acesta discuţia rămâne la nivelul problemei semnalate prin feedback, şi este analizată doar posibilitatea de corectare a acţiunii care a fost mai puţin reuşită.

Oamenii care nu înţeleg (deocamdată) ce potenţial conţine puterea de a învăţa din criticile constructive primite, au deprinderea fie de a nu asculta deloc (cu sensul de a nu auzi) ce li se spune, sau ascultarea lor e de nivel 1. Asta înseamnă că atunci când le vorbeşte un interlocutor, atenţia lor se concentrează pe ei înşişi, nu pe tema discutată. La auzul vorbelor, reacţionează pur şi simplu personal, fără a se detaşa ca să ajungă la esenţă şi supărarea-i gata…Cu alte cuvinte au mutat problema de la tema discuţiei la persoană, a lor şi/sau a celuilalt (după cum e faţetat orgoliul…). Aşa iau naştere divergenţele, conflictele, supărările.

În concluzie rolul unei critici constructive este de semnala o acţiune care a fost făcută incorect, cu scopul ca repetarea pe viitor a aceleiaşi acţiuni să fie reuşită. În asta stă potenţialul de putere. Când ai dorinţa de a învăţa, asta e aur curat. Cineva îţi arată ce nu e ok, ce vrei mai fain de atât? Îţi arată fix ce e de îmbunătăţit, tot ce ai de făcut e să lucrezi apoi acolo, pe zona aceea.

Cine trăieşte după acest principiu înţelege potenţialul pe care îl acordă acest gen de abordare. Oglindirea în semeni ne dă recunonaştere, motivare, energia de a continua evoluţia. Cine alege să mai adauge un carat orgoliului personal, depune o muncă asiduă, care probabil îi aduce o protecţie suplimentară la încercările de a se pătrunde din exterior. Care dintre ipostaze merită consumul de muncă, de energie, în opinia voastră? Evoluţia sau şlefuirea orgoliului? Sunt curioasă ce păreri aveţi şi le aştept sub formă de comentarii la acest articol.

Am primit feedback, ce mă fac cu el?!

omulet ganditor

inimi-albastre2.png

La atelierul 3 al Porţiei de Coaching, care a fost dedicat limbajului non-verbal s-au iscat discuţii interesante atunci când am adus în context reacţia la feedback. Mulţi dintre cei prezenţi acolo am recunoscut deschis că nu ne face plăcere să primim mesaje critice. Însă imediat am completat cu faptul că DA, un mesaj de corectare corect formulat şi livrat este benefic. De aici însă şi pănă la a găsi acel beneficiu ascuns în feedback trebuie mai întâi înghiţită găluşca. Cum o fi el, pozitiv dar mai ales dacă e negativ, este greu de gestionat, dar e clar că se poate.

Am deschis cutia Pandorei vorbind despre autosabotare şi una dintre posibilele ei cauze – feedback-ul. Mi se pare firesc să continui cu o modalitate de abordare a cauzei cu pricina. Articolul precedent despre feedback a arătat ce este şi cum se acordă el în mod neutru, astfel că voi scrie în cele ce urmează despre cum se poate primi un mesaj de corectare, mesaj critic, critică constructivă, … sau cum am mai putea zice pe româneşte. (Apropo de asta, vă rog să mă ajutaţi să găsim o traducere cât mai adecvată pentru mult prea folositul termen englezesc).

Am primit feedback, ce ne facem cu el?!  Dincolo de starea emoţională perturbată pe care o trăim imediat, avem două variante: îl ignorăm şi ne asumăm asta, îl acceptăm şi tot ne asumăm. Asumarea e musai inclusă, chiar dacă nu o recunoaştem întotdeauna. Varianta cu ignore e clară, râmâne în decor. Alegem varianta accept şi….

Perspectiva nouă adusă de coaching asupra acestui tip de problemă interioară, gestionarea feedback-ului primit, este aceea de a avea o atitudine deschisă. Faptul că am primit un mesaj de corectare ne produce un val de emoţii care ne poate distorsiona gradul de înţelegere a informaţiei respective. Ştiind şi acceptând acest lucru ca fiind firesc, putem face o chestie faină ca să acordăm timp emoţiilor să se aşeze înapoi în matca lor. Găselniţa este să ne mutăm voit concentrarea de la ceea ce simţim, la ceea ce s-a spus în şi dincolo de cuvinte. La mesajul sec. Câteva întrebări de genul următor pot fi de mare ajutor: Ce e de corectat? Cum aş putea să o fac? Cât de mare e deranjul făcut? Cum să elimin acest tip de eroare pe viitor?  Analizând cât putem de obiectiv procesul şi rezultatul său nemulţumitor avem timpul necesar să ne liniştim iar la final ştim în ce măsură feedback-ul primit ne e folositor.

Tot coaching-ul aduce perspectiva de privi mesajele de corectare ca pe nişte resurse, ocazii de îmbunătăţire a modului nostru de a gândi, exprima, acţiona (după caz). Prin asta ne acordăm oportunitatea de a ne dezvolta, schimbând lucrurile în bine. În plus avem sprijinul demn de încredere al celui care ne dă feedback. Coach-ul este acolo fix ca să ofere siguranţă, încredere, motivare, energie, sprijin pe durata procesului de autoanalizare, de înţelegere a opţiunilor, de identificare a primilor paşi, de realizare a transformării, de confirmare a faptului că DA ai reuşit, de a te recunoaşte pe tine omul nou care ai devenit, la finele unui program de coaching.