Comunicarea într-o relație e un „never ending story”

Povestea fără sfârșit a comunicării într-o relație este cumva ca sarea în bucate. Dacă nu este prezentă deloc bucatele nu sunt gustoase, relația e …nesărată. Dacă sarea este folosită în exces bucatele sunt greu de mâncat, relațiile gen saramură nu se pot concretiza pentru că sunt greu de…înghițit.

Cum să găsim măsura potrivită a comunicării într-o relație pe care ne-o dorim să prindă suflu, să trăiască, să dureze ?

Există câteva indicii și reguli clare de comunicare în general, referitoare la procesul în sine. Există alte indicii  și reguli la fel de clare despre oameni, referitoare la psihologia feminină și cea masculină. Le putem găsi în cărțile de specialitate. Studiul lor este în opinia mea obligatoriu în ziua de azi pentru orice persoană care vrea să lege relații sănătoase de lucru, de parteneriat, de prietenie, de dragoste. Fără a avea astfel de relații nu se mai poate trăi…o viață armonioasă ci doar una de formă.

Practica regulilor de comunicare într-o relație este dificilă, chiar dacă cunoaștem regulile și multora dintre noi, încă ne dă dureri de cap.

Vestea bună este că

vă propun să vorbim despre această tematică a comunicării de bază într-o relație dar și să învățăm împreună câteva lucruri practice, la atelierul marca Porția de Coaching, pe care îl voi susține în Galați în luna octombrie. Voi reveni cât de repede cu detaliile organizatorice :). Fiți pe recepție!

 

imaginea este preluată de pe internet

Tu ce cauți la o femeie/un bărbat?

Dacă în urmă cu câteva zile apreciam articolul Femeile sexy trezite conștient, prin care autoarea Kelly Marceau – www.mytinysecrets.com își expune opinia pentru ca bărbații să ne înțeleagă mai bine, iată că acum echilibrez balanța argumentelor.

Interesant și egal de important este să aflăm o părere masculină sau altfel spus să ne plasăm și de partea cealaltă a obiectivului prin care privim relațiile dintre femei și bărbați. Iată un articol 6 lucruri pe care un bărbat evoluat le dorește de la o femeie,  scris de Bryan Reeves, preluat în traducerea lui Alice Dănilă de www.astrocafe.ro de pe același site  mytinysecrets.com.

Dacă doriți să comentați după ce cițiși articolele semnalate, vă invit să plasați un comentariu aici, și vă provoc ca punctul de plecare în răspunsul vostru să fie întrebarea: Tu ce cauți la o femeie/un bărbat?

sursa imaginii: www.artdevivre.ro

Porţia de Coaching împlineşte un an!

1 anProiectul meu Porţia de Coaching Atelier împlineşte în luna iunie un an de existenţă iar blogul asociat Porţiei de Coaching a pornit din septembrie 2013. Pentru mine este o realizare importantă, de suflet şi nu spun vorbe mari când o cataloghez astfel. Mulţi dintre voi ştiţi la ce mă refer deoarece aţi participat la „faptele” de coaching şi comunicare. Prin aceste ateliere oferite gratuit am adus aproape de oameni comunicarea şi coaching-ul, si le-am tradus cumva în termeni practici pentru a fi înţelese. Dincolo de asta v-am oferit ocazia de a accesa prin exerciţii, nişte instrumente utile pentru rezolvarea problemelor voastre zilnice, cum ar fi: construirea/consolidarea încrederii de sine, determinarea şi folosirea valorilor personale, fixarea unor obiective şi realizarea lor, îmbunătăţirea relaţiilor sociale prin comunicare corectă ( vorbire-ascultare-feedback-temperament-comportament), secrete ale limbajului trupului, ce fel se dă şi cum se primeşte un feed-back, armonizarea vieţii – roata vieţii… Am vorbit despre multe lucruri interesante la ateliere şi vom continua să o facem.

Cu alte cuvinte vă invit în data de 16 iunie 2014 ora 18,00 la Yoobi, la atelierul dedicat reacţiei la întrebări. Cu frica de fi supuşi întrebărilor ne întâlnim toţi, la serviciu, la facultate dar mai ales acasă, în viaţa personală. Iată de ce este folositor să ştim cum să lucrăm cu această teamă. Ştim că întrebările nu pică bine oricând şi nu trebuie adresate oricum. Cu toate acestea ne lovim de ele „on daily basis” cum ar zice unii.

Am pus la dispoziţie articole pe blog Cum reacţionăm la întrebări? şi Ce va zice lumea? Daţi un simplu click pe fiecare titlu şi intraţi în tema propusă pentru atelierul din 16 iunie. Cu alte cuvinte vă aştept la atelier, ca să aflaţi despre întrebări ce sunt, cum să le înţelegeţi, cum să le folosiţi, cum să reacţionaţi la ele, cum să evitaţi un răspuns direct.  Vă rog să-mi confirmaţi participarea printr-un comentariu la acest articol sau şi mai simplu pe un e-mail chiar aici

 

Cum reacţionăm la întrebări?

inimi-albastre3.pngpuzzleMajoritatea oamenilor au un sentiment de disconfort atunci când li se pun întrebări. În multe cazuri este posibil să fie îndreptăţiţi să se irite şi să dezvolte un comportament defensiv ca urmare a interogatoriului la care sunt supuşi. Sau mai bine spus din cauza stilului de a li se pune întrebările, care le dă senzaţia de interogare. În multe cazuri însă poate fi şi o sensibilitate exagerată. Spun asta pentru că întrebările au rostul lor esenţial în viaţa noastră. Dacă sunt bine alese, corect formulate şi adresate la momentul oportun, pot fi de mare ajutor, pentru că provoacă răspunsuri şi uneori schimbări extraordinare. Vă explic imediat ce şi cum.

Să luăm ca exemplu o relaţie (de prietenie, de familie, profesională, nu contează) şi contextul ei mai larg. În timpul în care interacţionează cei doi sau mai mulţi actori implicaţi în relaţie, oamenii discută între ei. Au zilnic nevoie să afle lucruri unii despre alţii (să-şi completeze puzzle-ul) dar şi să transmită mesaje unii altora. Aceste două procese (de a cere informaţii şi de a transmite mesaje) au loc în viaţa oricui, se întâmplă aproape simultan şi atât de firesc încât ne-am obişnuit să le considerăm deloc importante. Din acet motiv le acordăm prea puţină atenţie şi am devenit uşor uşor inadaptaţi la a înţelege, stabili, menţine, îmbunătăţi, respecta o relaţie. Consider că din acest punct de vedere suntem în pericol! Am devenit intoleranţi.

Atunci când un mesaj nu trece limpede de la vorbitor la ascultător, apare nevoia de clarificare. Aşa îşi face apariţia prima întrebare dintr-o conversaţie. După care în funcţie de răspunsul primit, ascultătorul poate continua cu alte întrebări, pentru a afla tot ce are nevoie sau pentru a-şi clarifica foarte bine informaţia pe care a primit-o. Îşi întregeşte imaginea celor auzite, aşa cum se pun piesele într-un puzzle, pentru a compune imaginea de ansamblu. Când  se schimbă rolurile, celălalt vorbeşte şi primul ascultă, procesele sunt aceleaşi. Ceea ce este absolut normal.

Mai departe logica e simplă: întrebările au rol de clarificare şi atâta timp cât sunt adresate cu bun simţ, sunt formulate corect nu avem motive să reacţionăm negativ. E timpul să ne educăm în acest sens, să avem mai multă răbdare să ascultăm înainte de a vorbi, să înţelegem înainte de a reacţiona, să învăţăm ce întrebări se pun şi ce cuvinte se folosesc, astfel încât rezultatul convorbirii să fie pozitiv şi mulţumitor pentru cei implicaţi.

Afirm cu convingere că modul în care reacţionăm la întrebări, ne afectează relaţiile. Un alt factor la fel de important este felul în care ascultăm şi comunicăm. Comunicarea face parte din aşa numitele aptitudini sociale (soft skills) şi este o artă pe care o putem învăţa cu toţii, dacă vrem să avem relaţii excelente. Dacă nu…continuăm să rămânem în pericol!

Ca de obicei mai mult decât vorbe

urecheEste incredibil cât de mult se poate vorbi concret, câte se pot spune fără a divaga, despre ascultare. Asta s-a întâmplat ieri la atelierul de mai: am vorbit despe ce înseamnă să asculţi, care e diferenţa dintre a auzi, a asculta şi a asculta activ, cum se face concret şi mai ales la ce ajută.

Când spun ascultare mă refer la partea poate cea mai dificilă dintr-o conversaţie, în care sunt necesare pentru ascultătorul activ exercitarea unor aptitudini cum ar fi: disciplina de a tăcea, abilitatea de a înţelege, concentrarea şi răbdarea de a urmări ideea expusă de vorbitor până la capăt, necesitatea de a respecta interlocutorul, capacitatea de a-i sprijini acţiunea contact vizual(curajoasă) de a se deschide prin discursul său, aptitudinea de a empatiza cu vorbitorul, respectarea cerinţei esenţiale de a stabili şi menţine contactul vizual.

Cred că e de la sine înţeles că acest fel de ascultare nu se practică cu oricine şi nici oricând. În coaching şi comunicare este obligatoriu acest fel de a asculta, motiv pentru care învătând şi practicând deja de ani buni acest lucru, îi înţeleg foarte bine puterea. Este un instrument folositor, un fel de baghetă magică a comunicării, care transformă relaţiile din negative în pozitive. Sigur că nu toată lumea face coaching, dar de comunicare ne împiedicăm (adică nu mergem lin) încă cu toţii. E timpul cred eu, să ridicăm la un nivel superior felul în care vorbim unii cu ceilalţi, evitând pe cât posibil să vorbim unii despre ceilalţi.

De multe ori atunci când avem ceva de spus şi ne adresăm cuiva, de-abia suntem auziţi la nivel de sunete emise şi foarte rar suntem înţeleşi la nivel mental (conceptual) ce vrem să transmitem prin vorbele noastre. Ştim cu toţii cum arată asta dar mai ales cum ne face să ne simţim. Afirm cu convingere că dacă ne-am educa şi antrena să ne ascultăm unii pe ceilalţi în loc să ne criticăm reciproc, relaţiile noastre s-ar schimba mult în bine, la fel şi noi ca oameni. Este un lucru demonstrat deja.

Ieri la Porţia de Coaching am afirmat că ascultarea activă este grea şi am fost imediat întrebată de ce. În opinia mea  este dificil chiar şi pentru un om antrenat (dar pentru un începător) deorece necesită un consum mare de resurse/energie. A fi atent, a fi prezent în conversaţie, a-l înţelege şi sprijini în acelaşi timp pe interlocutorul tău cere putere, pricepere, bunăvoinţă. Din punctul meu de vedere este un consum de energie. Dar este binefăcător pentru ambele părţi atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Adică merită din plin să facem acest efort pentru că atunci când suntem ascultaţi şi înţeleşi ne simţim importanţi şi respectaţi. Ceea ce ne satisface una dintre nevoile umane de bază. Prin reciprocitate atunci când schimbăm rolurile şi devenim noi ascultători, oferim aceleaşi recunoaşteri, ale importanţei şi respectului, interlocutorilor noştri. În acest mod simplu relaţiile dintre noi se îmbunătăţesc. Ne cuprinde o stare de bine, de bucurie şi tot ce ne dorim este să avem din nou ocazia să conversăm cu acea persoană deosebită, care ne-a ascultat într-un mare fel.

Exact asta a demonstrat şi exerciţiul din finalul atelierului. Comentariile celor prezenţi au confirmat utilitatea şi aplicabilitatea imediată a ideilor teoretice pe care le-am expus. Am fost puţini dar complet implicaţi, am lucrat de minune, am vorbit, am ascultat, am râs, am plecat prieteni. Licuricii din privirile lor mi-au spus multe…

Sufletul şi mintea

Ştiam cumva că sufletul şi mintea nu sunt acelaşi lucru, că au fiecare dintre ele rostul lor şi rolul lor în viaţa noastră. Însă felul în care se referă la asta Eckhart Tolle în cartea lui Puterea prezentului mi se pare extraordinar. Citisem pe internet pe undeva o opinie care spunea că o asemenea carte se naşte o dată la cel puţin 10 ani. Acum după ce mă adâncesc la propriu în profunzimea lecturii şi a înţelegerii ei, înclin să cred că 10 ani e puţin spus. Azi am dat peste un pasaj care se leagă frumos de cele vorbite la atelierul despre influenţe şi de articolul meu Din dragoste sau cu teamă? sigla RTEste un lucru despre care mai auzisem şi pe care am avut ocazia să îl verific personal. De-a lungul timpului l-am abordat în articolele mele şi la Porţia de Coaching sub diferite forme : concentrare pe punctele tari sau pe cele slabe, atitudinea de a vedea partea pozitivă sau partea negativă a unei relaţii, a unei situaţii, decizia de a acţiona sau de a amâna. Chestiunea poate fi analizată din multe unghiuri şi percepţii, e clar. Iată pasajul la care mă refer:

Fiecare criză reprezintă nu doar un pericol ci şi o oportunitate. Ocazia ascunsă în fiecare criză nu se manifestă până când nu sunt recunoscute şi acceptate complet toate datele unei situaţii. Atâta timp cât continuaţi să le negaţi, atâta timp cât încercaţi să scăpaţi de ele sau vă doriţi ca lucrurile să fi fost altfel, fereastra oportunităţii nu se va deschide şi rămâneţi prins în capcana situaţiei respective, care va rămâne neschimbată sau va continua să se înrăutăţească şi mai mult.”

Continui să mă minunez şi să mă inspir pe măsură ce citesc acest ghid de dezvoltare spirituală şi pe măsură ce-mi adâncesc gradul de (re)cunoaştere a Vieţii, a Fiinţei, a Iubirii. Iată un alt fragment:

Pe măsură ce oamenii se identifică din ce în ce mai profund cu mintea lor (nota mea: care este doar un instrument) majoritatea relaţiilor nu îşi mai au rădăcinile în Fiinţă şi astfel se transformă în surse de durere, fiind dominate de probleme şi conflicte.”

În esenţă suntem fiinţe umane, calde, pline de energie şi Iubire şi nu minţi umane, instrumente reci şi eficiente. Cu alte cuvinte mintea noastră nu reprezintă esenţa noastră. De aceea simţim o diferenţă atunci când interacţionăm cu sufletele şi când o facem cu minţile. Iubirea nu se teme pentru simplu motiv că nu are de ce însă mintea da, e plină de frici pentru că lucrează cu forme fixe, cu tipare, cu stasuri şi le compară permanent iar atunci când ceva nu intră în coordonate, se crizează. Şi iar am ajuns la criză şi la oportunitate…

 

Barca fără vâsle

ocean_sigla-RT.pngDe ce nu comunic la fel de uşor cu toată lumea? De ce cu anumiţi oameni nu pot comunica deloc? Sunt întrebări care în urmă cu mulţi ani, îmi apăreau frecvent în minte, după ce repurtam eşecuri în încercările mele de a comunica, nu doar de a face schimb de vorbe, cu anumiţi oameni. Mi se mai întâmplă şi acum. Probabil că de aici deriva problema mea de atunci, din dorinţa (care am descoperit ulterior că este o necesitate umană, ştiţi voi de la Abraham Maslow citire) de a comunica cu semenii. Sunt convinsă că şi voi vă confruntaţi cu întrebările astea. Tema este actuală şi complexă, datorită dinamicii şi complexităţii vieţii noastre. De aceea merită în opinia mea, să ţină afişul la următoarea Porţie de Coaching. Argumentul meu de bază este că: în lumea în care trăim comunicarea este liantul oricărei relaţii – de familie, de muncă, de prietenie, de parteneriat, etc.

Întâmplător (sau nu) am participat la multe cursuri de comunicare, fiind o cerinţă de serviciu pe care am îndeplinit-o în mod ordonat, disciplinat. După primele două, s-a transformat într-o plăcere ba chiar o pasiune, asta după ce am înţeles că, prin intermediul acelor instruiri, specializări şi perfecţionări, am avut acces în culisele spectacolului numit comunicare ( dar şi dezvoltare personală). Credeţi sau nu, există o întreagă lume de studiu, înţelegere şi practică în spatele cortinei, care face posibilă pentru fiecare dintre noi premiera spectacolului : Arta de a comunica „uşor” cu toată lumea.

Redau un citat dintr-un articol descoperit astăzi : „O conversaţie bine structurată şi matură se distinge prin complexitatea şi bogăţia ei. Ea integrează toată fiinţa umană, cu calităţile şi carenţele personale, cu deprinderile bune sau rele ale fiecărui individ. Astfel, pentru o analiză serioasă a modului în care reuşim să dialogăm cu cineva, trebuie să ţinem cont în primul rând de temperamentul şi caracterul nostru, precum şi de cele ale interlocutorului. În felul acesta vom putea constata că întâlnim persoane care se înţeleg de la prima privire, dar şi situaţii în care unii nu pot găsi un climat propice unui dialog deschis şi sincer nici după luni de cunoaştere.”

Am ridicat puţin cortina ca să priviţi în spatele „banalei” conversaţii. Acum probabil că înţelegeţi mai multe despre de ce-urile comunicării. Nu e simplu dar nici complicat. Aş zice că e normal şi merită tot efortul, pentru că fără comunicare ne izolăm, rămânem într-o barcă fără vâsle, în mijlocului unui ocean informaţional şi relaţional. Pentru că asta e viaţa noastră de acum, fie că ne place să o recunoştem sau nu!

Şi când spun comunicare mă refer la mult mai mult decât un schimb de vorbe…

 

Comunicarea între şabloane şi generalităţi

nodDe câte ori aţi asistat sau aţi fost implicaţi în conversaţii de genul acesta, care se gâtuie între şabloane şi generalităţi? Eu personal de multe ori şi recunosc faptul că aproape întotdeauna am rămas cu o insatisfacţie. De ce? Pentru că simt lipsa elementului uman, e emoţiilor, a autenticităţii, uneori chiar şi a conţinutului. Rămân doar nişte cuvinte chioare, fără înţeles. Ori pentru mine tocmai aici e toată frumuseşea unei conversaţii, partea în care apare omenescul, naturaleţea fiecăruia şi care face legătura dintre cei doi. Cred că liantul unei relaţii, de orice fel ar fi ea este comunicarea, care e vie numai dacă este reală. Ei, asta se aplică de la caz la caz, veţi spune; aveţi dreptate, şi totuşi…

Ştiu că nu e la fel de simplu pentru toată lumea să se deschidă în timpul unui dialog, că sunt necesare multe elemente de siguranţă chiar şi atunci când oamenii se cunosc bine, darămite când sunt abia la stadiul de cunoştinţe… Spun din experienţă proprie că uneori pot trece ani cu nemiluita şi să rămâi ferm convins că nu poţi să te înţelegi cu o persoană, tocmai din acest motiv. Pentru că refuză, sau nu poate, sau îi este teamă să spună în cuvinte, ceea ce simte. Pentru că uneori nu ştie cum să comunice, dar pentru că nu abordează acest lucru deschis, celălalt habar nu are cu ce se confruntă primul. Şi fie muţeşte, nu mai comunică deloc, fie face abuz de cuvinte, o dă pe şabloane şi generalizări, ca să fie în siguranţă. Lucru care în final tot la  sugrumarea comunicării duce. La urma urmei nu te implici cu nimic atunci când dai o replică de genul : Se spune că…. în loc de Părerea mea este … Cred că aici e problema, o lipsă de asumare a opiniei personale, pe care oricum o avem, fie că o verbalizăm spre exterior fie că nu. Şi uite aşa se duc naibii relaţiile interpersonale şi încrederea. Din lipsa de comunicare autentică.

Hai să dau un mic exemplu ca să fiu mai clară. Cum vi se pare următoarea convorbire?

„- Ce părere ai despre subiectul …? – În general acest lucru este abordat superficial aşa că majoritatea oamenilor îl interpretează aşa….  – Bine dar totuşi cum îl percepi tu?  – Hm…nu-mi place.   – De ce?  – Pur şi simplu nu îmi place; nu ştiu de ce; nici usturoiul nu-mi place… – Mda,…răspuns tipic…ce să zic!”

Am redat un fragment dintr-o discuţie reală în care primul interlocutor domnul X este interesat de opinia celui de-al doilea, domnul Y, despre o anumită temă (am pus puncte puncte pentru că nu e relevantă în contextul acestui articol). Primul răspuns al lui Y e o generalitate, un răspuns din statistici, nicidecum unul despre opinia sa, pe care i-a cerut-o X. Care insistă să afle ce crede interlocutorul său şi primeşte un răspuns clar de închidere. Ca încheiere bagă şi X un şablon, sau poate tot o generalizare (tipic pentru categoria….de oameni din care şi tu Y faci parte).

Oare de ce ambii parteneri ai conversaţiei s-au simţit nemulţumiţi şi au abandonat convorbirea?! Şi cum ajută şabloanele verbale,  referirea la opinii general valabile comunicarea dintre două fiinţe vii, care de fapt vor să relaţioneze?! Părerea voastră este folositoare pentru mine şi vă ia un singur minut să o lăsaţi în comentarii, mai jos. Vom pregăti astfel împreună o nouă porţie de coaching, despre comunicare.