General

Pledoarie pentru conţinut

Cuvântul conţinut apare des în vorbirea şi în scrierea noastră. Se referă la miezul unui text scris sau al unei comunicări verbale şi prin analogie cu termenii teoretici din comunicare, îl putem denumi mesaj.

Prin mesaj se transmite în mod voit şi conştient un anumit conţinut de informaţie, de la o persoană către altele. V-aţi întrebat vreodată de ce? Care este scopul acestui efort (intelectual, emoţional, non-verbal) de comunicare? Răspunsurile chiar dacă pot diferi mult de la caz la caz, au o esenţă comună.  Este vorba despre dorinţa de a imprima celor cu care vorbim o anumită stare, o anumită energie necesară pentru a face o acţiune.

Cu alte cuvinte

vorbim unii cu alţii pentru a ne determina să acţionăm cu scopul de a produce rezultate. Păi şi atunci de ce avem surpriza să obţinem de la interlocutorii noştri alte rezultate, uneori chiar contrare celor dorite?!

Deficitul de conţinut

este cel care ne face figura de fiecare dată. Lipsa de conţinut, lipsa unui mesaj clar, uşor de înţeles, conduce la rezultate nesatisfăcătoare chiar dacă vorbitorul este foarte priceput în tehnica vorbitului. Adică degeaba vorbeşte/scrie cineva super fain dacă nu transmite nimic, nu are un mesaj, nu are conţinut. Din acest motiv am început să dezvolt de câţiva ani o inapetenţă pentru deficitul de conţinut, pentru nenumăratele articole care înşiră cuvinte fără să transmită ceva, pentru conversaţiile de complezenţă, pentru vorbele goale…

Argument

Cuvintele fie ele scrise sau rostite au putere, aceea pe care le-o imprimă gândurile care le-au produs. Ele creează oamenilor care le citesc sau le ascultă anumite stări de conştiinţă, care la rândul lor produc mai departe decizii importante şi îi determină să acţioneze. Lipsa de conţinut duce pe lângă pierdere de timp la indecizie, neclaritate, confuzie, decizii proaste, acţiuni defavorabile, neîncredere în propriile forţe dar şi în alţi oameni. Vi se pare puţin lucru să avem atâtea neajunsuri cu toţii, doar din cauza lipsei de conţinut?! Dacă am înţeles asta atunci haideţi să avem grijă ce rostim, cum o facem, să ne asumăm responsabilitatea din spatele cuvintelor noastre şi cel mai important să vorbim între noi omeneşte (limpede, clar, cu empatie, asertiv, cât mai obiectiv posibil, cu respect şi cu răbdare). Doar aşa putem clădi şi onora încrederea!

 

 

 

 

Standard
Dezvoltare personală

Încrederea în sine

sigla RTtudor_arghezi_curaj_1389Pregătind noul atelier marca Porţia de Coaching despre încredere, mă tot gândesc ce stă la baza încrederii în sine, la modul general, adică să fie valabil pentru toată lumea. Am ajuns la concluzia că pot numi câteva elemente care influenţează nivelul de încredere autoacordat şi iată la ce mă refer.

Ingrediente

Atitudine, mentalitate, curaj, autodisciplină, gândire critică şi pozitivă, capacitate de autoanaliză onestă, dorinţa de evoluţie, capacitatea de a pune rapid în practică, inteligenţă emoţională antrenată, voinţă…Ar mai fi de scris câte ceva aici. Mă ajutaţi?

Reţetă

Cum să facem aşa încât din dorinţa (pe care eu personal o văd ca pe o Necesitate) de a avea încredere în noi înşine, să obţinem totuşi un echilibru rezonabil între atitudine şi îndrăzneală, modestie şi aroganţă, optimism şi pesimism, respect de sine şi responsabilitate, curaj şi precauţie? Care este reţeta?

Chiar dacă nu se poate fabrica o reţetă general valabilă, din cauza multitudinii de nuanţe pe care le pot avea aceste elemente (fiecare om e unic) putem totuşi fixa câteva repere sau borne, pe drumul nostru zilnic către încrederea de sine.

Repere

Punctele tari ale fiecăruia dintre noi reprezintă cea mai solidă ancoră. Îi spun ancoră pentru că punctele tari sunt ale noastre, sunt pe dinăuntru şi merg cu noi oriunde ne ducem. Le ţinem la purtător. Punctele tari sunt atuurile pe care le avem, aptitudinile (teoretice şi practice) pe care le stăpânim foarte bine, valorile în care credem şi conform cărora ne ducem sau dorim să ne ducem traiul. Reprezintă principii, repere, experienţă de viaţă, educaţie, lista e deschisă, adăugaţi fiecare ceea ce vi se potriveşte….

Scopul ales (pentru unii e menirea vieţii lor, pentru alţii e doar un prim vis, obiectiv) este la fel o ancoră solidă doar că e plasată oarecum în viitor. Îi spun tot ancoră pentru că ăsta e rostul lui, să ne ţină fixaţi în dorinţa de a-l împlini (îndeplini).

Voinţa de a face lucrurile să se întâmple, sau altfel spus de a acţiona. Acest reper este o maşină care ne duce pe drumul ales de noi, către scopul ales de noi. În funcţie de punctele tari pe care le avem în dotare călătoria va fi mai zdruncinată sau mai lină, însă cert vom călători către destinaţia visată.

Las din nou deschisă lista de repere…pentru ca voi să vedeţi în asta provocarea de a găsi alte elemente, din perspectiva voastră personală.

Concluzii

În concluzie dacă ştiţi care vă sunt puterile, care este destinaţia şi aveţi cu ce să călătoriţi, porniţi degrabă la drum. Odată ajunşi la capăt veţi fi înţeles mai multe despre voi înşivă şi încrederea în voi va fi mai solidă. Veţi merita atunci să vă sărbatoriţi!

Iar dacă nu ştiţi încă care vă sunt punctele tari, căutaţi-le sau formaţi-le, diversificaţi-le. Dacă le aveţi dar nu v-aţi stabilit încă nici un obiectiv, porniţi acum să vă construiţi viitorul, căci timpul trece… Iar dacă le aveţi pe primele două: puteri şi scop atunci înţelegeţi degrabă că maşina cu care veţi călători se alimentează cu un combustibil special, o formă de energie particulară care se numeşte voinţă. Alimentaţi şi porniţi la drum.

Drum bun, pe drumul vostru către voi înşivă!

Încrederea în voi o veţi clădi cu fiecare pas făcut temeinic, la fiecare km parcurs cu disciplină, cu fiecare rezultat bun obţinut, cât de mic ar fi el. Iar dacă simţiţi că nu reuşiţi singuri, cereţi sprijin! Nu e nimic anormal în asta. Până una alta aştept în comentarii la acest articol completările voastre la listele deschise mai sus.

Standard
Dacă doriţi să comentaţi, Dezvoltare personală

Nici un meci nu se câştigă din tribună

sigla-RT.pngAm auzit această remarcă în timpul unei emisiuni tv, şi mi-a rămas lipită în auz, dacă pot spune aşa. M-a frapat faptul că această propoziţie concentrează în ea toată esenţa unui proces de schimbare, de transformare, de atingere a rezultatelor dorite, de împlinire a obiectivelor stabilite. Poate că nu e de mirare faptul că am asociat imediat cele auzite cu procesul de coaching, cu rostul în sine al acestei meserii, având în vedere că mă gândesc aproape continuu la chestiile astea…

Sunt curioasă cum vi se potriveşte această afirmaţie, în domeniul vostru de activitate sau în viaţa personală. Vă rog să comentaţi într-un post scurt la acest articol.

Ideea este că dacă vrem să câştigăm e cazul să coborâm în arenă, acolo unde are loc lupta şi să intrăm în miezul ei. Sigur că nu e obligatoriu. Unii ar spune chiar că nu e pentru toată lumea, că mai trebuie să şi piardă cineva pe lumea asta. Sunt parţial de acord cu această opinie, deoarece orice om are de dat în viaţa lui, în anumite momente (etape) nişte bătălii importante, chit că vrea chit că nu vrea.

De ce ar renunţa din start la şansa de a câştiga?! Cu cine se dau bătăliile importante? Aici vă rog pe voi să continuaţi…

 

 

Standard
Coaching

Cum îţi clădeşti încrederea?

invingatorCu grijă! Chiar dacă sună ca în bancurile seci, este cel mai adecvat răspuns. Chestiunea încrederii în propriile forţe apare în minte sub diferite forme: cum să reuşesc asta, cum arată un om care are încredere în el, ce spune ce face, cum să îmi menţin încrederea, ce să fac ca să-l domin pe oponentul meu? Pentru mulţi oameni devin chinuitoare toate aceste întrebări, atâta timp cât se concentrează pe problema în sine – lipsa de încredere (şi de rezultate) şi nu pe rezolvarea ei.

Concret

Într-o asemena situaţie, în care lăsăm mintea să cantoneze în ceaţa îngrijorării, gândurile gravitează constant împrejurul ideii de lipsă de încredere în sine. Cu alte cuvinte mintea este ocupată tot timpul cu asta, cu gânduri care nu ajută, deoarece întreţin starea de demotivare şi drept urmare firească acţiunile (rezultatele lor de fapt) rămân mediocre. Cum ar putea să conducă la succes o gândire mediocră?! Întrebarea este retorică, evident. Mai mult decât atât continuă dialogul interior cu îndemnuri de genul: Trebuie să fac ceva cu chestia asta, ar fi cazul să…, iar n-am fost în stare să fac … Exprimările de acest gen chiar dacă nu par să fie negative, au un efect rapid de creştere a nemulţumirii.

Cine face toate astea?

Atâta timp cât nu vei da cu onestitate răspunsul la această întrebare, nu vei deschide calea către schimbarea în bine. Dacă eşti într-o asemena dilemă (aparentă) de a fi preocupat de creşterea încrederii dar de a ajunge totuşi să (îţi) faci mai rău înseamnă că a venit timpul.

Este momentul să

te cunoşti, să îţi acorzi atenţie în mod conştient pentru a descoperi cine eşti, ce ştii să faci bine, ce îţi place cel mai mult dintre toate activităţile tale, din ce ai putea să îţi faci o carieră sau măcar să începi, ce vrei de fapt de la tine şi de la viaţa ta. Pentru fiecare om răspunsurile diferă, în funcţie de vârstă, de mediul în care trăieşte şi care îl condiţionează social.

În concluzie

Încrederea este o lucrare care se pregăteşte prin stabilirea unor obiective. Cum ştim dacă le-am atins? Păi le atribuim nişte indicatori de măsurare adică rezultate. Buun…Continuăm să lucrăm la fundaţie, ne propunem alte rezultate şi muncim ca să le obţinem. Apoi ne clădim încrederea cu fiecare reuşită, o facem să crească prin repetare, o consolidăm cu fiecare acţiune finalizată cu succes. Treptat încrederea în sine devine o resursă esenţială de sprijin. Şi nu doar pentru persoana în cauză cât şi pentru cei apropiaţi.

Cum aşa?

Vă invit pe voi să continuaţi această idee ……………………………………………………..

 

Standard
Comunicare

Cum reacţionăm la întrebări?

inimi-albastre3.pngpuzzleMajoritatea oamenilor au un sentiment de disconfort atunci când li se pun întrebări. În multe cazuri este posibil să fie îndreptăţiţi să se irite şi să dezvolte un comportament defensiv ca urmare a interogatoriului la care sunt supuşi. Sau mai bine spus din cauza stilului de a li se pune întrebările, care le dă senzaţia de interogare. În multe cazuri însă poate fi şi o sensibilitate exagerată. Spun asta pentru că întrebările au rostul lor esenţial în viaţa noastră. Dacă sunt bine alese, corect formulate şi adresate la momentul oportun, pot fi de mare ajutor, pentru că provoacă răspunsuri şi uneori schimbări extraordinare. Vă explic imediat ce şi cum.

Să luăm ca exemplu o relaţie (de prietenie, de familie, profesională, nu contează) şi contextul ei mai larg. În timpul în care interacţionează cei doi sau mai mulţi actori implicaţi în relaţie, oamenii discută între ei. Au zilnic nevoie să afle lucruri unii despre alţii (să-şi completeze puzzle-ul) dar şi să transmită mesaje unii altora. Aceste două procese (de a cere informaţii şi de a transmite mesaje) au loc în viaţa oricui, se întâmplă aproape simultan şi atât de firesc încât ne-am obişnuit să le considerăm deloc importante. Din acet motiv le acordăm prea puţină atenţie şi am devenit uşor uşor inadaptaţi la a înţelege, stabili, menţine, îmbunătăţi, respecta o relaţie. Consider că din acest punct de vedere suntem în pericol! Am devenit intoleranţi.

Atunci când un mesaj nu trece limpede de la vorbitor la ascultător, apare nevoia de clarificare. Aşa îşi face apariţia prima întrebare dintr-o conversaţie. După care în funcţie de răspunsul primit, ascultătorul poate continua cu alte întrebări, pentru a afla tot ce are nevoie sau pentru a-şi clarifica foarte bine informaţia pe care a primit-o. Îşi întregeşte imaginea celor auzite, aşa cum se pun piesele într-un puzzle, pentru a compune imaginea de ansamblu. Când  se schimbă rolurile, celălalt vorbeşte şi primul ascultă, procesele sunt aceleaşi. Ceea ce este absolut normal.

Mai departe logica e simplă: întrebările au rol de clarificare şi atâta timp cât sunt adresate cu bun simţ, sunt formulate corect nu avem motive să reacţionăm negativ. E timpul să ne educăm în acest sens, să avem mai multă răbdare să ascultăm înainte de a vorbi, să înţelegem înainte de a reacţiona, să învăţăm ce întrebări se pun şi ce cuvinte se folosesc, astfel încât rezultatul convorbirii să fie pozitiv şi mulţumitor pentru cei implicaţi.

Afirm cu convingere că modul în care reacţionăm la întrebări, ne afectează relaţiile. Un alt factor la fel de important este felul în care ascultăm şi comunicăm. Comunicarea face parte din aşa numitele aptitudini sociale (soft skills) şi este o artă pe care o putem învăţa cu toţii, dacă vrem să avem relaţii excelente. Dacă nu…continuăm să rămânem în pericol!

Standard
Coaching, Dezvoltare personală

A fi sau a nu fi…deschis

sigla RTOm-liber-300x198Hai să vorbim puţin şi despre asta, despre a fi sau a nu fi deschis în relaţia cu ceilalţi oameni, în familie, în general. Părerea mea personală este că aici este vorba despre atitudinea în sine, pe care o avem sau nu, depinde doar de noi. Eu una nu pot să cred că poţi fi deschis doar cu unii oameni iar cu alţii nu. Exclud din acest context situaţiile în care este necesar să ne protejăm pe principiul de pe vremea bunicii „În oala acoperită nu cade nici un gunoi”. Adică în acele situaţii în care cunoaştem destul de bine realitatea şi personajele încât avem convingerea că o deschidere ar putea să ne aducă prejudicii. Deşi ar fi de discutat şi aici destul, nu asta e ţinta acestui articol.

Rămân astfel în discuţie situaţiile în care cunoaştem oameni noi, suntem puşi în ipostaze interesante, ni se deschid oportunităţi. Şansa de a explora, de obţine rezultate noi, mai bune, diferite faţă de ce am avut în trecut, şansa de a atinge un potenţial de dezvoltare mult mai mare apare doar dacă avem mintea deschisă. Şi puţin noroc…ar adăuga cineva, de acord! O gândire deschisă aduce cu sine posibilitatea de accesare a mai multor instrumente din dotarea proprie ca sa zic aşa. Mai multe arme din arsenal puse la treabă pot aduce mai multe rezultate! Puterea de percepţie creşte prin deschidere, şi nu numai ea. Cum să vedem cu ochii închişi?!

În comunicare şi mai ales în coaching, deschiderea este la fel de importantă ca şi deprinderea a asculta. Fără ea nu se leagă lucrurile. Cum aşa? Iată: în spaţiul de coaching pe care îl crează coach-ul, clientul găseşte un loc virtual desigur, în care se află în siguranţă, îşi poate exprima gândurile, este ascultat cu respect, grijă, confidenţialitate, poate da o voce opiniilor sale fără a fi judecat şi catalogat. Fapt care îi dă confort şi încredere. Aceste elemente stimulează atitudinea de deschidere mai întâi în comunicare şi apoi uşor uşor în gândire, în a lua decizii, a trece la acţiune pentru propriul interes.

Hai să vizualizăm împreună şi celălalt tablou, acela în care în conversaţia de coaching, clientul rămâne blocat în parametrii lui de protecţie, închis, necomunicativ, pentru că este atât de deprins să fie închis încât nu concepe altfel. Vă imaginaţi că nu va merge, coach-ul oricât de priceput ar fi nu va reuşi să afle mare lucru de la clientul său. Pentru că oricât de mult efort ar depune comunicarea este rezultatul unui proces care se face de ambele părţi implicate. Ei şi? Care e problema? În general nu ar fi niciuna.

Dar dacă abordăm lucrurile din perspectiva atitudinii, putem înţelege cum funcţionează deschiderea ca un instrument de cunoaştere. Este ca o uşă pe care decizi la un moment dat să o descui şi să o dai în lături, de perete. Prin deschizătura largă ies şi intră multe: informaţii, sentimente, gânduri, amintiri, experienţe noi, oameni, câte şi mai câte. Te poţi cunoaşte pe tine dar şi pe ceilalţi mult mai mult, pentru că te plasezi în condiţia de a avea cum să faci asta. Dar dacă alegi să ţii uşa crăpată şi blocată pe dinăuntru cu piciorul, alegi voit să limitezi calea de cunoaştere la un culoar îngust şi zgârcit. Ceea ce oricum este altceva decât o uşă complet încuiată!

Standard
Dezvoltare personală

Căutări

cautarisigla-RT.pngÎntâmplător sau nu trăiesc o perioadă de introspecţie. A început către finele anului trecut şi constat că se amplifică pe zi ce trece. E foarte posibil să aibă legătură şi cu faptul că am început anul cu tema Tot ce e mai bun în tine, la atelierul Porţia de coaching din 21 ianuarie 2013 dedicată valorilor personale. După atelier cineva mi-a spus că nu a dormit toată noaptea, pentru că începuse căutarea…Aceeaşi temă am abordat-o ca speaker la întâlnirea din 23 ianuarie 2014 – Coaching Support Group Galaţi, doar că sub o altă formă, mai scurtă dar nu mai puţin profundă decât la atelierul meu personal, unde am timp 2 ore posibilitatea să lucrez cu toţi participanţii. La finele speach-ului cineva m-a îmbrăţişat cu entuziasm şi m-a privit cu ochi umezi, de emoţie. O altă căutare a început probabil…

Chiar dacă nu este primul atelier, nici prima dată când vorbesc în public, ecoul este prelungit şi asupra mea. Pregătirile le încep cu câteva săptămâni inainte, citesc, filtrez, decantez, îmi găsesc inspiraţia, apoi scriu şi revin asupra ideilor capturate pentru a le finisa. Apoi le caut latura practică ca să le pot exemplifica uşor. Prin urmare dacă mă gândesc bine, o cauză pentru căutările mele de acum, ar fi complexitatea temei în care e clar că încă gravitez – valorile personale, roata vieţii, căutarea fericirii, definirea împlinirii, munca pentru îndeplinirea obiectivelor propuse pentru 2014…O altă cauză sau mai degrabă circumstanţă este momentul, etapa de viaţă în care mă aflu dar mai ales felul în care mă proiectez în viitor. Pentru cei care cred că ceea ce fac la atelier sau în general în activitatea de coaching şi comunicare, mă lasă neatinsă şi că vorbesc doar din teorie, articolul de faţă este un răspuns: lucrez mereu cu mine însămi. De când mă ştiu am avut o componentă de interiorizare care mi-a pus aşa o etichetă de „prea mare seriozitate”. Chiar dacă nu a fost pe primul loc, totuşi pentru mine a fost şi este firesc să petrec timp cu mine, să mă întreb cine sunt, ce vreau, ce rost am pe lumea asta. Odată cu anii, cu trecerea prin experienţe definitorii de viaţă ( o mare dragoste, un divorţ urât, despărţirea forţată de fiica mea cea mare, boala şi pierderea fulgerătoare a mamei) necesitatea mea de a căuta s-a aprofundat. Prin trecerea timpului şi prin efortul meu de a înţelege sau de a mă lăsa uneori dusă de val, unele căutări şi-au găsit finalul, dar nu toate…

Sunt curioasă cum este pentru voi? Cât de important este să vă puneţi întrebări şi să găsiţi răspunsurile? Când vă opriţi şi când continuaţi căutările?

Standard
Coaching în practică

2014 Pornim practica de coaching

hora 2014La finele anului trecut am luat iniţiativa de a organiza la Galaţi, împreună cu Silvia Mircioi, prima întâlnire dedicată celor care profesează coaching-ul sau sunt studenţi la un program de formare/specializare în coaching. Întâlnirea a avut loc pe data de 15 decembrie la Blue Aqua şi a însemnat întâlnirea cu Gabriel Radu, coach gălăţean pe care l-am cunoscut cu acea ocazie. Am povestit despre experienţa plăcută şi foarte utilă pentru noi, în articolul Coach in action.   Pentru prima noastră întâlnire, au existat mai multe intenţii de participare decât s-au concretizat, dar era cumva de aşteptat fiind luna decembrie, o lună prin definiţie plină de evenimente şi de sărbători. Iată de ce sugerez ca mod de organizare să stabilim împreună, o zi în prima decadă a fiecărei luni, pentru a face coaching în practică. De exemplu pentru luna februarie propunerea mea este pentru marti 4 sau miercuri 5 februarie, de la ora 18,00 la ora 20,00 în cafeneaua de la Monarch. Dacă aveţi alte sugestii pentru dată, oră şi un loc de desfăşurare, cu ambient plăcut şi liniştit, vă rog să le lăsaţi aici pe blog, ca să le pot centraliza uşor. Termen limită pentru centralizarea opiniilor vineri 24.01.2014 astfel încât sâmbătă 25.01.2014 să anunţăm evenimentul.

Vă mulţumesc anticipat pentru implicare şi abia aştept să pornim lucrul, avem multe de făcut!

Standard
Evenimente

Pitch-ul Georgianei

smOpenConnect # 4 Galaţi din 9 ianuarie 2014 a avut loc la Yoobi. Am votat pitch-ul Georgianei Vânău, pentru că mi-a plăcut cel mai mult, felul în care a povestit cu pasiune şi entuziasm, despre ceea ce îi place cel mai mult să facă, marketing-ul on-line. Celebrele instrumente Facebook, Twiter, Google +, LinkedIn sunt reţele social-media, care se pot utiliza drept de canale de comunicare, pentru promovarea unei afaceri. Georgiana a câştigat cele mai multe voturi, drept pentru care îi transmit şi în acest mod felicitări şi mult noroc în cariera de marketing on-line.

Din pitch-ul ei am înţeles că dacă mă pricep şi fac acest lucru, de una singură, pot ajunge doar până la un punct, dincolo de care nu voi mai avea timpul, nici expertiza necesară. Ar trebui să fac doar asta, să stau (e un fel de spune că doar nu stai degeaba) pe internet, să urmăresc instrumentele de măsurare a audienţei, să postez peste tot, doar la orele cele mai indicate de vizitare, indicate de statistici, şi multe alte chestii strict tehnice, de care nu prea am auzit.

Soluţia oferită de Georgiana este angajarea unui expert în domeniu. Atunci ai avantajul că el ştie toate secretele unei asemenea meserii, care datorită suportului său virtual, este extrem de dinamică. La viteza cu care se schimbă astăzi echipamentele şi apar versiuni noi de programe, e musai să aplelezi la un specialist care asta face, tot timpul, îţi promovează afacerea pe ce canal sau reţea de socializare on-line, doreşti. Aşa află de tine lumea şi potenţiali vizitatori ai site-ului tău se pot transforma în potenţiali clienţi ai afacerii tale, pentru că te vor găsi mereu on-line, datorită expertului care va face asta pentru tine. Iar la final potenţialii clienţi se pot converti în clienţi pentru produsele şi serviciile pe care le oferi, cu o viteză mai mare decât dacă nu ai apela la ajutorul internetului şi te-ai baza doar pe marketing-ul clasic (ca să zic aşa).

Eşti on-line deci exişti, a fost concluzia zilei, la care au contribuit şi celelalte intervenţii de câte 1 minut (adică pitch-uri), (vezi lista lor aici) dar şi şedinţa de mentoring susţinută de Gabriel Ursan – despre e-mail marketing. Informaţiile transmise s-au completat într-un fel armonios, fiind toate într-un fel sau altul sub marea umbrelă a internetului.

Standard
Dezvoltare personală

Şterge praful şi du-te cu putere către vârf!

sigla-RT.png

Am dat recent peste un material excelent din punctul meu de vedere, despre ce reprezintă şi cum trebuie identificate punctele tari ale oamenilor. Aşa am pus de încă un articol cu care să vă captez atenţia şi să vă provoc pentru anul 2014. Ca să aibă timp să încolţească sămânţa (informaţia) şi să rodească ( o vom ajuta să facă pui la următoarele Porţii de Coaching) , lansez ideea încă de pe acum. Bineînţeles că nu am ajuns la această informaţie, despre care vă spun imediat ce şi cum, întâmplător dar asta e prea puţin relevant acum. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este faptul că atrage atenţia dar mai ales deschide o cale de combatere a faptului că în toată lumea asta mare, se pune reflectorul pe punctele slabe şi se consumă resurse uriaşe pentru întărirea lor. Ceea ce în esenţă nu e rău dar veţi vedea de ce nu e bine. Prin concentrarea pe minusuri, oamenii, echipele din care fac parte, companiile respective, rămân tot în zona de mediocritate şi chiar dacă au acces la instruiri şi tehnici moderne, vor reuşi în cel mai bun caz doar să evite repetarea aceloraşi eşecuri. Vor realiza o minimizare a riscurilor respective. Dar cum e asta pentru cei care vor mai mult, vor să atingă excelenţa? Total insuficient.

Atunci ce e de făcut? Tom Rath and Barry Conchie arată în cartea lor Strengths Based Leadership, o metodă de a conduce prin fructificarea punctelor tari. Se pune accentul pe ceea ce merge bine şi în mod natural. Adică pe oameni. Oamenii priviţi ca resurse inepuizabile! Autorii descriu punctele de putere ale oamenilor, prin următoarea ecuaţie = talent (calităţi native) + cunosţinţe dobândite prin învăţare, educaţie, practică + abilităţi (părţi ale unei acţiuni sau capacitatea de a face anumite acţiuni). Concluzia lor este că excelenţa poate fi atinsă doar prin fortificarea punctelor tari şi gestionarea punctelor slabe în opoziţie cu stilul actual de management de întărire a punctelor slabe şi conservarea punctelor tari.

Altfel spus, mai pe înţelesul tuturor ar fi aşa: ai grijă la punctele tale slabe şi controlează-le dar cultivă-ţi punctele tari, dacă vrei să fii cel mai bun! Cum să faci asta? Începe prin a-ţi găsi puterea, descoperă ce puncte tari ai şi antrenează-le. Altfel, vei continua ca şi până acum, doar să te concentrezi pe ce nu merge bine, să investeşti în „dregerea” găurilor, uitând sub un strat gros de praf talentele, cunoştinţele şi capacităţile tale.

Şterge praful şi du-te cu putere către vârf! Cine te-ar putea împiedica să reuşeşti?!

Lasă-mi un comentariu dacă ştii dar mai ales dacă nu ştii răspunsul, dar vrei să îl afli.

Standard