Coaching, Evenimente

Why harm yourself?!

atelier 4Miercuri 27 noiembrie 2013 între orele 18.00-20.00 vă invit la Yoobi pentru o Porție de Coaching. Vom vorbi despre gândurile negative pe care le avem, acțiunile la care ne conduc, efectele lor asupra vieții noastre. Voi aborda tematica autosabotării din perspectiva coaching-ului, adică vom pleca de la realitatea din prezent, vom descrie ce simțim, ce facem, ca să înțelegem ce opțiuni de rezolvare există. După care la final tragem linie și stabilim de comun acord măcar trei pași concreți de schimbare. Vă spun de pe acum că vă voi provoca la discuții, pentru că deși multe lucruri ni se potrivesc tuturor, multe alte lucruri ne diferențiază.

Ce loc mai sigur și mai eficient de a le discuta deschis, vă puteți imagina, altul decât spațiul de coaching?  Argumentele mele forte sunt instrumentele pe care le folosesc la Porția de Coaching : deschiderea, încrederea, abordarea pozitivă, încurajarea exprimării, stimularea schimbării, sprijinirea efortului de transformare, recunoașterea victoriei, consolidarea rezultatelor.  La Porția de Coaching învățăm să lăsăm deoparte critica, suspiciunea, negativismul, teama de a ne exprima opiniile, complacerea în compromis, frica de schimbare, capitularea în fața unui posibil eșec, autosabotarea. De ce să ne facem rău singuri?!

Vă invit cu drag la atelierul nr.4 al Porției de Coaching  pentru a găsi împreună cât mai multe argumente și soluții contra propriilor noastre gânduri, acțiuni, atitudini care ne fac rău.

Participarea este gratuită, dar este condiționată de bună dispoziție și energie, așa că luați-le cu voi!

Standard
Coaching

Amânarea

amanareinimi-albastre3.pngMi-am propus ca prin acest articol să închei cumva seria de postări despre autosabotare, prin care v-am povestit de fapt, ceea ce a rezultat după atelierul nr.2 din Porţia de Coaching, care a avut loc în iunie. La acel moment tema porţiei de coaching a fost Autosabotarea sau Când îţi dai cu stângu’-n dreptu’. Deşi am fost puţini participanţi discuţia s-a înfiripat repede şi a devenit puternică, ca o dovadă clară a faptului că DA, ni se întâmplă tuturor să gândim, să facem acţiuni care ne sunt defavorabile. Simplul fapt că admitem acest comportament care are consecinţe neplăcute, înseamnă că ne putem asuma şi următorul pas, anume acela de a face ceva care să schimbe lucrurile în mai bine.

Cum putem face asta? Prin coaching, desigur, întrucât coaching-ul provoacă, gestionează, consolidează, recunoaşte şi celebrează Schimbarea.

În total la atelierul nr.2 prin discuţiile purtate s-au identificat 4 posibile cauze ale autosabotării: feedback-ulperfecţionismul, amânarea şi complacerea în situaţii neclare. Pe primele două deja le-am tratat în două articole separate aşa încât voi dedica acestă postare amânării (procrastinating cum îi zice în engleză sau cum am văzut pe internet chiar procrastinare, într-o traducere neinspirată).

De câte ori vi s-a îmtâmplat să aveţi de făcut lucruri foarte importante, despre a căror necesitate şi urgenţă eraţi perfect conştienţi şi cu toate astea să vă agăţaţi de orice pretext ca să amânaţi?! Mie mi s-a întâmplat de multe ori. Au fost şi situaţii în care puteam să trec la treabă, fiind întrunite toate condiţiile care altminteri m-ar fi putut face să mai amân, şi tot am găsit alte motive, să mai trag de timp. Probabil ştiţi despre ce vorbesc…

Dar care este legătura şi cum contribuie asta la autosabotare? Este evident faptul că ne aduce o cantitate de stress foarte mare. Ţinem în mintea noastră un mic butoi cu pulbere, acel am de făcut …., care pe măsură ce amânăm şi iar amânăm devine un supărător TREBUIE SĂ FAC…până când devine un chinuitor Trebuia de mult să fi făcut….La fiecare etapă ne luăm în spate alte greutăţi. E sau nu e o metodă eficientă de autosabotare?!

Perspectiva adusă de coaching pune reflectorul pe rezultat!

În loc să concentreze atenţia pe momentul în care trebuie/trebuia începută acţiunea respectivă, care a tot fost amânat, coach-ul îl asistă pe clientul său să vizualizeze rezultatul dorit. În felul acesta concentrarea se mută pe acţiune şi este stimulată dorinţa de a vedea rezultatele atinse. Ce se întâmplă cu amânarea în aceste condiţii? Dispare de la sine, nu mai e cazul de amânare deoarece apare entuziasmul de a fi gustat deja bucuria terminării unei sarcini, prea îndelung amânate. Ce vreau să spun este că prin coaching, clientul poate să-şi vadă cu ochii minţii rezultatele unei acţiuni pe care încă nu a efectuat-o şi dar tocmai asta îi dă energia necesară ca să reuşească. 

 Sunt convinsă că ar mai putea fi şi alte cauze, decât cele găsite de noi, care alimentează autosabotarea. Cred că merită atenţia identificării pentru a putea fi ulterior eliminate. Vă rog pe voi să-mi spuneţi, cu ce vă confruntaţi? Ce alte cauze ar mai fi?

Standard
Coaching

Coaching effect

Ce efecte practice are coaching-ul și cui i se adresează?inimi-albastre2.png

Cred că acum e cel mai bun moment pentru a relua aceste chestiuni, întrucât am văzut și la atelierul de miercuri 23 octombrie 2013 dar și cu alte ocazii mai înainte, că există un interes crescând pentru acest nou domeniu și la noi în Galați.  Mă rog, e nou la noi în România unde a pătruns de câțiva ani, însă în Europa a pătruns  de  peste 30 de ani pe filieră britanică, iar în America e deja foarte cunoscut devenind un fenomen la nivel mondial. Amploarea și viteza foarte mare a acestei propagări este simplu de explicat și are la bază efectele pe care le are coching-ul asupra oamenilor, atât a celor care îl practică cât mai ales asupra celor care beneficiază de el. Mie îmi place să cuprind toate aceste efecte într-un singur cuvânt magie. Citiți ce urmează și veți înțelege de ce.

magie

În timpul unui program de coaching și după terminarea sa, clientul atinge la propriu următoarele rezultate:

*obíne o mai mare claritate a gândirii , își ordonează și prioritizează cu totul altfel gândurile/faptele/viața

*conștientizează blocajele exterioare dar mai ales pe cele interioare, înțelege la un nivel profund natura obstacolelor (autoinduse sau dobândite) care îl țin deocamdată departe de scopul/rezultatul/viața pe care și-o dorește

*recunoaște și înțelege la un nivel profund faptul că DA, are alternative, identifică noi posibilități aparent inexistente pentru el până în acel moment

*recunoaște și înțelege la un nivel profund că în interiorul său există atât energia cât și voința necesară trecerii la acțiune și le pune în stare manifestă.

*găsește calea, propria sa cale, de a duce o viață împlinită (indiferent de ce anume poate să însemne acest lucru: bani, succes în afaceri, avansare în carieră, relații, recunoaștere, etc.)

Cele spuse anterior reprezintă în esența lor un proces de transformare a persoanei. O întoarcere în sine, o căutare, înțelegere, cunoaștere, acceptare și punere în valoarea a propriului sine, privit și exploatat ca pe cea mai grozavă resursă pe care o putem avea vreodată la dispoziție. E resursa miraculoasă care odată accesată ghiciți ce? se îmbogățește tocmai prin procesul de utilizare, fără a se epuiza, dimpotrivă. ASTA e magia despre care vă spuneam mai devreme.

E de înțeles atunci de ce coachingul este un proces de durată, are complexitate, necesită timp de analizare și de decantare. Se pot face și ședințe scurte sau chiar unice însă de cele mai multe ori e nevoie de programe personalizate care pot să cumuleze mai multe sesiuni de lucru.

Nu spun că e ușor ba dimpotrivă spun că e dificil dar merită 200% pentru că lucrezi asupra ta, cu tine însuți, pentru tine, ție îți rămâne tot ce descoperi și ce construiești. Devii alt om, crești, progresezi, te împlinești în felul ales de tine și devii astfel pentru cei din jurul tău o sursă de bine, așa cum definești tu binele, în versiunea ta proprie. Te cunoști și te câștigi!

Vedeți la propriu efectele coaching-ului asupra voastră în timpul unei ședințe experimentale individuale de coaching, care durează maxim 1 oră. Vă aștept cu drag!

Standard